Dreptul de a dispune de propriul corp

consacrate nu ar exista nicio complicaţie. Tehnicile de procreere asistată, pentru a avea
success necesită fecundarea unui număr de ovule şi implantarea unui număr destul de
însemnat de embrioni. Se estimează că doar 7% din embrionii astfel produşi vor ajunge să se
dezvolte şi să producă un copil normal. Problema însă se pune în legătură cu embrionii rămaşi.
În Franţa, această problemă a fost discutată de nenumărate ori. Pentru început numărul de
embrioni care pot fi implantaţi a fost limitat la 3. Teoretic, legea franceză permite posibilitatea
conservării embrionilor rămaşi, a celor care nu au fost implantaţi, timp de 5 ani, la dispoziţia
cuplului donator, având regimul juridic al unui bun aflat în proprietatea acestora şi, pe cale de
consecinţă, un bun ce poate fi donat altor cupluri. La scurgerea celor 5 ani, instituţiile
medicale au libertatea de a distruge embrionii neimplantaţi. 97 Consiliul Constituţional francez,
solicitat să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestei legi în 1994, motivând că se încalcă
dreptul la viaţă al embrionilor a răspuns vehement că principiul respectării oricărei fiinţe
umane nu se aplică embrionului, prin urmare legiuitorul francez nu a încălcat ordinea
constituţională prin reglementarea ipotezei în care, la scurgerea celor 5 ani, embrionii pot să
fie distruşi.
În legislaţia noastră, transplantul de ţesuturi şi organe este un domeniu relativ nou,
având la bază principiul constituţional consacrat de articolul 26, alineat 2 din Constituţia
României, conform căruia ,,Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă
drepturile şi libertătile altora, ordinea publică şi bunele moravuri”.
Legiuitorul român prin Legea nr.95/2006 (Titlul VI, Capittolul III) a reglementat
prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în vederea transplantului în scop
terapeutic. Reglementând prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, legea
naţională nu le consideră lucruri, ci părţi componente ale organismului, ale corpuului uman, cu
privire la care şi, în anumite limite, recunoaşte persoanei un drept de a dispune de ele. 98
Detaşarea, desprinderea şi prelevarea organelor, ţesuturilor şi celulelor de corpul uman
nu determină dobândirea de către acestea a statutului de lucruri. Chiar desprinse de corp,
acestea nu devin lucruri, păstrându-şi statutul de părţi componente ale corpului uman,
impunând respect şi protecţie, deoarece ele poartă amprenta umanităţii. 99 Tot ceea ce face
97 Nasty Marian VLĂDOIU, Protecţia constitutională a vieţii, integrităţii fizice şi a integrităţii psihice, ed.
Hamangiu, 2007, p. 166-167.
98 Horia DIACONESCU, Sebastian CERCEL, Răzvan Daniel NIŢĂ, Gabriel GAZDOVICI, Răspunderea
juridică in domeniul prelevării şi transplantului în dreptul român, ed.Universul Juridic, Bucureşti 2009, p. 117-
118.
99 Nasty Marian VLĂDOIU, op. cit., p. 165.
38