Dreptul de a dispune de propriul corp

plângere împotriva medicului ginecolog, spunând că refuzul său i-a afectat sănătatea.
Plângerea sa a fost clasată deoarece polonezii nu au găsit raportul de cauzalitate între decizia
ginecologului de a nu efectua avortul şi, implicit de a nesocoti dreptul femeii de a dispune de
propriul corp, şi starea proastă a vederii femeii. În cele din urmă, Curtea a concluzionat că
dreptul reclamantei de a avorta a fost încălcat deoarece statul polonez nu a apărat dreptul
acesteia la viaţă privată, aşadar refuzul unui stat de a aproba un avort terapeutic va atrage o
condamnare pentru că se nesocoteşte dreptul femeii asupra propriei sale vieţi.
Totuşi, în cazul unei întreruperi voluntare de sarcină care nu era determinată de motive
medicale, Comisia a considerat că ,, nu trebuie să decidă dacă fetusul poate beneficia de o
anumită protecţie în baza articolului 2”, statuând că statele contractante trebuie să se bucure de
o anumită putere discreţionară. 33 În cauză, reclamantul era concubinul femeii autorizate de
instanţele naţionale norvegiene să practice întreruperea voluntară a sarcinii.
Într-o altă cauză, mai multe organizaţii de consultanţă în materie de planificare
familială şi persoane fizice au contestat interdicţia impusă de jurisdicţia naţională de a da
consultanţă femeilor în stare să procreeze, cu privire la practicarea avortului în clinici din
străinătate. Curtea a constatat încălcarea articolului 10 al Convenţiei, care protejează dreptul la
liberă exprimare şi informare, dar a subliniat că în speţă nu este chemată să determine dacă
prin Convenţie este garantat dreptul la întrerupere voluntară de sarcină sau dacă dreptul la
viaţă, recunoscut de articolul 2, se aplică şi embrionului uman. În speţa, Open Door Couselling
Ltd şi Dublin Well Woman center Ltd sunt două asociaţii irlandeze, fără scop lucrativ, care se
ocupă printre altele, de sfătuirea femeilor însărcinate din Irlanda şi le semnalează, dacă acestea
doresc, dându-le acestora posibilitatea de a avorta în Marea Britanie. La cererea Society for
the Protection of Unborn Children au fost demarate urmăriri împotrivă celor două societăţi
menţionate anterior. Pe 16 martie 1998, Curtea Supremă consideră că sfaturile date de către
cele două societăţi contribuie la distrugerea vieţii pe cale de a se naşte, în dispreţul dreptului
constituţional la viaţă al copiilor ce se vor naşte. Curtea Supremă dă ordin prin care
respectivele societăţi să fie interzise. 34 Sesizată să se pronunţe în această cauză, Curtea
Europeană menţionează că ea nu a fost solicitată să se pronunţe dacă Convenţia garantează un
33 CEDO, cauza H. c. Norvegiei, decizie din 19 mai 1992
34 Sebastian CERCEL, Consideraţii privind dreptul de a dispune de propriul corp, în Revista de Ştiinţe Juridice
nr. 3/2009, p. 15.
17