Dreptul de a dispune de propriul corp
Dreptul de a dispune de propriul corp
Dreptul de a dispune de propriul corp
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
UNIVERSITATEA ,,BABEŞ-BOLYAI”<br />
FACULTATEA DE DREPT<br />
DREPTUL DE A DISPUNE DE PROPRIUL<br />
Coordonator ştiinţific:<br />
Lect. univ. dr. Radu Chiriţă<br />
CORP<br />
Cluj-Napoca<br />
Absolvent: Loredana-Izabela Pop
- 2010-<br />
CUPRINS<br />
Introducere…………………………………………………………………………………….3<br />
Partea I<br />
<strong>Dreptul</strong> la viaţă în jurispru<strong>de</strong>nţa Curţii Europene a Drepturilor Omului<br />
Capitolul I – Consi<strong>de</strong>raţii generale……………………………………..........................7<br />
Capitolul al II-lea – Natura juridică a dreptului la viaţă…………………………...…...8<br />
1. <strong>Dreptul</strong> personal la viaţă…………………………………………………..…9<br />
2. <strong>Dreptul</strong> <strong>de</strong>taşat la viaţă……………………………………………...………10<br />
Capitolul al III-lea – Frontierele dreptului la viaţă……................................................11<br />
Partea a II-a<br />
1 ,,Prima” frontieră a dreptului la viaţă………………………..........................11<br />
2 ,,Ultima” frontieră a dreptului la viaţă………………………………………24<br />
3. Frontierele dreptului la viaţă <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> evoluţia biomedicinei……….31<br />
<strong>Dreptul</strong> la viaţă privată în jurispru<strong>de</strong>nţa Curtii Europene a Drepturilor Omului<br />
Capitolul I – Consi<strong>de</strong>raţii generale……………………………………………………40<br />
Capitolul al II-lea – <strong>Dreptul</strong> la integralitate <strong>corp</strong>orală şi morală……………………...40<br />
Capitolul al III-lea – Secretul vieţii private…………...................................................42<br />
Capitolul al IV-lea – I<strong>de</strong>ntitatea personală, i<strong>de</strong>ntitatea sexuală şi libertatea vieţii<br />
sexuale……………………………………………………………51<br />
Concluzii………………………………………………………………...……………...…….60<br />
Bibliografie…………………………………………………………………...……………....62<br />
2
Introducere<br />
<strong>Dreptul</strong> <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong>, <strong>de</strong>şi în trecut nu a reprezentat un domeniu <strong>de</strong><br />
reflecţie pentru doctrină şi practicieni, în prezent reprezintă o provocare datorită multiplelor<br />
sale implicaţii în diferite alte drepturi, cum sunt dreptul la viaţă şi dreptul la viaţă privată sau<br />
în diferite alte domenii, ca şi medicina ori biomedicina. Dacă în trecut se făcea referire la<br />
<strong>corp</strong>ul uman doar indirect, referitor la cele două momente primordiale ale vieţii unei persoane,<br />
cel al naşterii şi cel al morţii, acum <strong>corp</strong>ul uman nu mai reprezintă doar suportul material care<br />
adăposteşte omul, ci reprezintă însăşi esenţa omului. Totuşi, atunci când ne referim la <strong>corp</strong>ul<br />
uman nu trebuie să avem în minte o putere absolută asupra sa, asemenea unui drept <strong>de</strong><br />
proprietate, <strong>de</strong>oarece <strong>corp</strong>ul uman nu reprezintă un lucru, un bun, motiv pentru care nu îl<br />
putem trata ca atare.<br />
<strong>Dreptul</strong> <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong> reprezintă cea mai relevantă imagine a faptului<br />
că omul este unic, este <strong>propriul</strong> său stăpân, motiv pentru care acestuia nu îi pot fi impuse<br />
practici sau proce<strong>de</strong>e medicale faţă <strong>de</strong> care el nu este <strong>de</strong> acord, nu poate sa fie subiectul unor<br />
experimente fără consimţământul său. Aşadar, orice persoană beneficiază <strong>de</strong> un drept<br />
inviolabil, inalienabil şi absolut în ceea ce priveşte <strong>corp</strong>ul său. Nimic nu poate să caracterizeze<br />
mai bine persoana <strong>de</strong>cât această prerogativă pe care ea o are asupra ei însăşi, <strong>de</strong> aceea nimic<br />
nu ar trebui să intervină astfel încât să îi limiteze drepturile asupra <strong>corp</strong>ului uman.<br />
Datorită importanţei majore a acestui drept, în sistemul juridic actual, Constituţia<br />
României din 1991, revizuită în 2003 consfinţeşte în mod expres acestă prerogativă a<br />
persoanei în articolul 26, alineatul 2: ,,Persoana fizică are dreptul să dispună <strong>de</strong> ea însăşi, dacă<br />
nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică şi bunele moravuri”. Aşadar, dreptul<br />
persoanei <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> ea însăşi constitue un aspect al vieţii intime şi private şi este unul<br />
dintre cele mai naturale drepturi ale omului, avându-şi originile într-o veche reglementare<br />
feministă, strâns legată <strong>de</strong> libertatea sexuală cu evitarea riscului maternităţii; în conţinutul<br />
acestui drept, <strong>de</strong>-alungul timpului, s-au regăsit dreptul <strong>de</strong> a folosi anticoncepţionale, dreptul <strong>de</strong><br />
avort, transsexualismul, dreptul <strong>de</strong> a dona organe sau ţesuturi pentru transplant sau alte<br />
experienţe medicale şi <strong>de</strong> inginerie genetică. 1<br />
1 Ioan MURARU, Elena Simina TĂNĂSESCU, Drept constituţional şi instituţii publice, vol.I, ediţia a XI-a, ed.<br />
ALL Beck, Bucureşti 2003, p.185-188.<br />
3
<strong>Dreptul</strong> <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong> este asemenea unui imagini <strong>de</strong> puzzle, dacă<br />
priveşti <strong>de</strong> <strong>de</strong>parte îţi pare a fi o imagine clară, uniformă, însă dacă priveşti în<strong>de</strong>aproape<br />
realizezi că această imagine este formată la rândul său din foarte multe părţi, cu ajutorul cărora<br />
formează o imagine închegată. Pornind <strong>de</strong> la această i<strong>de</strong>e, dreptul persoanei <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> ea<br />
însăşi se regăseşte în articolul 2, respectiv articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor<br />
Omului, îmbrăcând numeroase forme: dreptul <strong>de</strong> a avorta, dreptul <strong>de</strong> a muri, o serie <strong>de</strong><br />
drepturi născute ca urmare a evoluţiei biomedicinei, dreptul la i<strong>de</strong>ntitate personală, i<strong>de</strong>ntitate<br />
şi libertate sexuală, dreptul <strong>de</strong> modificare a sexului etc.<br />
Pe <strong>de</strong> o parte, importanţa dreptului la viaţă este consi<strong>de</strong>rabilă, căci reprezintă primul<br />
dintre drepturile omului. 2 Acesta este motivul pentru care, în afara excepţiilor prevăzute <strong>de</strong><br />
text, respectarea dreptului la viaţă este absolută. Jurispru<strong>de</strong>nţa europeană merge <strong>de</strong> altfel în<br />
sensul unei valorizări puternice a dreptului la viaţă, afirmând principiul caracterului sacru al<br />
vieţii, protejat <strong>de</strong> Convenţie. Aceasta afirmă forţa garanţiei, chiar dacă pot fi <strong>de</strong>celate unele<br />
slăbiciuni. 3 Această putere este mare, căci statul are nu numai o obligaţie negativă care<br />
<strong>de</strong>curge direct din aceasta, ci şi obligaţii pozitive care permit o extin<strong>de</strong>re importantă a<br />
câmpului <strong>de</strong> aplicare.<br />
Vom analiza aici succint obligaţiile care incumbă statului atunci când este vorba <strong>de</strong>spre<br />
apărarea dreptului la viaţă.<br />
Statul trebuie să se abţină în mod firesc <strong>de</strong> a duce atingere dreptului la viaţă, moartea<br />
neputând fi provocată nimănui cu intenţie, cu excepţia situaţiilor în care agenţi ai statului<br />
produc moartea unei persoane, în cazurile în care acestea ar rezulta dintr-o recurgere absolut<br />
necesară la forţă, pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale,<br />
pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal <strong>de</strong>ţinute.<br />
Pentru a se evita răspun<strong>de</strong>rea statelor trebuie probat că recursul la forţă a fost absolut necesar<br />
pentru atingerea obiectivelor menţionate. Utilizarea noţiunii <strong>de</strong> ,,absolut necesar” implică două<br />
criterii importante pentru a se stabili dacă recurgera la forţă a fost justificată: criteriul<br />
necesităţii şi criteriul proporţionalităţii.<br />
Sfera obligaţiilor pozitive ale statelor este practic nelimitată, ele oferind o protecţie<br />
multiformă. <strong>Dreptul</strong> la viaţă şi la integriatea personală constitue un teren privilegiat al<br />
<strong>de</strong>zvoltării obligaţiilor pozitive. Autorităţilor naţionale le revine datoria primordială <strong>de</strong> a<br />
2 Jean Francois RENUCCI, Tratat <strong>de</strong> drept european al drepturilor omului, ed.Hamangiu, 2009, p.88.<br />
3 J. F. RENUCCI, op.cit, p.90.<br />
4
asigura dreptul la viaţă implementând o legislaţie penală concretă care evită comiterea<br />
atingerilor aduse persoanei, dar, statelor le revine <strong>de</strong> asemenea şi obligaţia ,,<strong>de</strong> a lua în mod<br />
preventiv măsuri <strong>de</strong> ordin practic <strong>de</strong> a proteja individual a cărui viaţă este ameninţată <strong>de</strong><br />
acţiunile criminale ale altei persoane”. 4 Aşadar, obligaţia pozitivă <strong>de</strong> a proteja viaţa implică o<br />
protecţie procedurală a dreptului la viaţă, precum şi obligaţia pentru autorităţile naţionale <strong>de</strong> a<br />
ancheta în mod eficace orice recurgere <strong>de</strong> către agenţii statului la forţă, fără a putea fi<br />
justificată.<br />
Ţinând cont că dreptul la viaţă reprezintă ,,înainte <strong>de</strong> toate o incertitudine” 5 ,<br />
<strong>de</strong>terminarea frontierelor acestui drept ridică numeroase dificultăţi, dificultăţi pe care le<br />
regăsim şi atunci când ne întrebăm dacă anumite componente ale vieţii, cum este eutanasia,<br />
situaţia juridică a fătului, clonarea, trasplantul <strong>de</strong> organe şi ţesuturi intră sau nu sub protecţia<br />
dreptului la viaţă şi implicit dacă în sarcina statelor se nasc obligaţii în ve<strong>de</strong>rea garantării lor.<br />
Determinarea frontierelor dreptului garantat prin articolul 2 nu este, prin urmare, <strong>de</strong>loc<br />
uşoară, iar dificultăţile nu fac <strong>de</strong>cât să crească atunci când ne punem întrebări referitoare la<br />
începutul, sfârşitul vieţii şi evoluţia biomedicinei.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, aşa cum menţionam mai sus dreptul <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong> îşi<br />
găseşte implicaţii şi în articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Şi din prisma<br />
acestui drept există în sarcina statelor o serie <strong>de</strong> obligaţii. Astfel, statele au în primul rând<br />
obligaţia <strong>de</strong> a se abţine <strong>de</strong> la comiterea unor acte care să aducă atingere drepturilor ce<br />
beneficiază <strong>de</strong> protecţia oferită prin preve<strong>de</strong>rile art.8. Acest articol acoperă un domeniu extrem<br />
<strong>de</strong> vast şi <strong>de</strong> eterogen, motiv pentru care sub protecţia articolului 8 regăsim atât protecţia<br />
dreptului la viaţă privată, <strong>de</strong> familie, a dreptului la domiciliu şi a dreptului la corespon<strong>de</strong>nţă,<br />
cât şi protecţia libertăţii sexuale, a datelor cu caracter personal,a dreptului la intimitate, a<br />
dreptului la imagine şi a dreptului la i<strong>de</strong>ntitate personală, reţinând că noţiune <strong>de</strong> viaţă privată<br />
este o noţiune largă, nefiind susceptibil o <strong>de</strong>finiţie exhaustivă. 6<br />
Din cele menţionate observăm că acest atribut al fiinţei umane <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong><br />
<strong>corp</strong> îmbracă multiple forme care intră sub inci<strong>de</strong>nţa mai multor articole din Convenţia<br />
Europeană a Drepturilor Omului, articole ce le vom analiza distinct pentru a putea evi<strong>de</strong>nţia cu<br />
mai multă uşurinţă ce elemente din articolul 2, respectiv articolul 8 se regăsesc în drepul <strong>de</strong> a<br />
4 C.E.D.O, cauza Osman c. Regatul Unit, hotărâre din 28 octombri 1998<br />
5 J.F. RENUCCI, op.cit., p.98.<br />
6 C.E.D.O, cauza Van Kuck c. Germaniei, hotărâre din 12 <strong>de</strong>cembrie 2003<br />
5
<strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong> şi, dacă nu se impune ca acest drept, cu multiplele sale valenţe să<br />
beneficieze <strong>de</strong> o abordare autonomă atât pe plan naţional, căt şi pe plan internaţional.<br />
6
Partea I. <strong>Dreptul</strong> la viaţă în jurispru<strong>de</strong>nţa Curţii Europene a<br />
Drepturilor Omului<br />
Capitolul I. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />
<strong>Dreptul</strong> la viaţă priveşte prerogative care aparţin oricărei fiinţe umane <strong>de</strong> a exista ca<br />
atare, odată cu apariţia sa în lume 7 , fiind dreptul suprem al fiinţei umane, condiţia esenţială<br />
pentru a se bucura <strong>de</strong> celelalte drepturi garantate atât prin instrumentele naţionale, cât şi prin<br />
cele internaţionale.<strong>Dreptul</strong> la viaţă este consacrat atât prin articolul 2 al Convenţiei europene a<br />
drepturilor omului, cât şi prin articolul 22 din Constituţia României.<br />
Documentul <strong>de</strong> bază pe plan european, care asigură apărarea dreptului la viaţă este<br />
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului14. Articolul 2 al Convenţiei stipulează: „<strong>Dreptul</strong><br />
oricărei persoane la viaţă este protejat prin lege. Nimeni nu va putea fi lipsit <strong>de</strong> dreptul său la<br />
viaţă, în mod intenţionat, în afara cazului executării unei pe<strong>de</strong>pse cu moartea pronunţată<br />
pentru o crimă pentru care legea preve<strong>de</strong> o asemenea pe<strong>de</strong>apsă”.<br />
Lipsirea <strong>de</strong> viaţă nu poate fi consi<strong>de</strong>rată ca venind în contracţie cu acest articol al<br />
Convenţiei dacă rezultă din folosirea forţei, atunci când aceasta este mai mult <strong>de</strong>cât necesară:<br />
a) în apărarea unei persoane împotriva violenţei nelegitime<br />
b) în ve<strong>de</strong>rea executării unei arestări legale sau în ve<strong>de</strong>rea împiedicării evadării unei<br />
persoane aflate în <strong>de</strong>tenţie, în condiţii perfect legale<br />
c) cu ocazia unor acţiuni legale cu scopul <strong>de</strong> a înăbuşi o revoltă sau o insurecţie”.<br />
În ceea ce priveşte înţelesul noţiunii <strong>de</strong> drept la viaţă prin prisma art.2, acesta nu este<br />
suficient <strong>de</strong> clar precizat. Astfel, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> Convenţia americană relativă la Drepturile<br />
Omului, Convenţia europeană nu recunoaşte dreptul la viaţă în mod expres încă din momentul<br />
concepţiei, ea nici măcar nu dă o <strong>de</strong>finiţie a cuvântului „viaţă”.<br />
Este vorba <strong>de</strong>spre al drepturilor omului, dreptul garantat fiind un drept<br />
inalienabil al fiinţei umane 8 .Între dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului<br />
7 Radu CHIRIŢĂ, Convenţia europeană a drepturilor omului.Comentarii şi explicaţii, editia a 2-a, Bucureşti<br />
2008, p.50.<br />
8<br />
Fre<strong>de</strong>ric SUDRE, Drept european şi internaţional al drepturilor omului, ed. Polirom, Iaşi 2006, p. 213.<br />
7
consi<strong>de</strong>rate primordiale, preeminenţa este acordată articolului 2, afirmând fără ezitare pricipiul<br />
caracterului sacru al vieţii, protejat <strong>de</strong> Convenţie 9 .<br />
În ciuda valorii sale <strong>de</strong> necontestat, dreptul la viaţă ramâne ambiguu în ceea ce priveste<br />
domeniul pe care îl protejează, elementele ce se bucură <strong>de</strong> protecţia sa, fiind susceptibile <strong>de</strong> a<br />
da naştere mai multor întrebări:o persoană poate <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> dreptul său la viaţă? când începe<br />
şi când se termină dreptul la viaţă? pe lângă dreptul la viaţă există şi un drept <strong>de</strong> a muri?. Deşi<br />
dreptul la viaţă este <strong>de</strong>finit <strong>de</strong> textele internaţionale, conţinutul său rămâne incert <strong>de</strong>oarece<br />
viaţa însăşi nu este <strong>de</strong>finită.<br />
Capitolul al II-lea –Natura juridică a dreptului la viaţă<br />
<strong>Dreptul</strong> la viaţă al oricărei persoane prezintă interes atât faţa <strong>de</strong> persoana vizată, cât şi<br />
pentru apropiaţii săi, pentru societate în general, într-o măsură mult mai mare <strong>de</strong>cât orice alt<br />
drept al unei persoane. 10 <strong>Dreptul</strong> la viaţă are o natură duală care se concretizează în stingerea<br />
întregii societăţi, ca formă socială atunci când dreptul la viaţă este încălcat, pe când<br />
nerespectarea oricărui alt drept fundamental protejat <strong>de</strong> Convenţie are drept urmare<br />
diminuarea calităţii vieţii.<br />
Care este conţinutul dreptului la viaţă? Datoria statului <strong>de</strong> a garanta acest drept este<br />
enunţată cu claritate în majoritatea instrumentelor internaţionale: statul trebuie să adopte o<br />
legislaţie care să asigure protecţia vieţii, iar toate atingerile aduse acesteia să fie sancţionate<br />
din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re penal. Dacă obligaţia statului <strong>de</strong> a asigura protecţia dreptului la viaţă pe<br />
calea unor măsuri legislative pare <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> clară, nu acelaşi lucru se poate spune în ce priveşte<br />
prevenirea unor atingeri aduse dreptului la viaţă. Este evi<strong>de</strong>nt că statul nu poate asigura o pază<br />
efectivă fiecărui cetăţean, o bună parte din protejarea împotriva pericolelor fiind lăsată la<br />
vigilenţa indivizilor.<br />
<strong>Dreptul</strong> la viaţă îmbracă două forme esenţiale, un interes personal, al fiinţei umane şi<br />
un interes al societăţii, în general extrem <strong>de</strong> puternic. 11 Astfel există două interese distincte în<br />
ceea ce priveşte ocrotirea vieţii umane.<br />
9 CEDO, Cauza Pretty c. Regatul Unit, Hotararea din 29 aprilie 2002.<br />
10 Radu CHIRIŢĂ, op.cit., p.52.<br />
11 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
8
1. dreptul personal la viaţă<br />
Interesul personal este cel ce se află într-o legătură indispensabilă <strong>de</strong> persoana în<br />
cauză, este cel ocrotit între cele două momente primordiale ale vieţii persoanei, momentul<br />
apariţiei acelei persoane, respectiv momentul <strong>de</strong>cesului acesteia.<br />
<strong>Dreptul</strong> personal la viaţă ia naştere la momentul în care fiinţa umană apare, ca şi<br />
persoană.Trebuie subliniat că acest moment nu trebuie confundat cu momentul naşterii<br />
persoanei, pentru că el se situează un<strong>de</strong>va anterior acestui punct, fiind momentul la care fătul<br />
ar supravieţui în mod in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> mama sa, care îl poartă. 12 Conform condiţiei viabilităţii,<br />
fetusul are capacitatea <strong>de</strong> a trăi singur, <strong>de</strong> a supravietui in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> ceea ce-l poartă astfel<br />
încât el nu mai este o parte a <strong>corp</strong>ului unei persoane, ci este o existenţă umană care se bucură<br />
<strong>de</strong> protecţie. 13<br />
Potrivit <strong>de</strong>ciziei Roe vs.Wa<strong>de</strong>, reluată apoi la un interval scurt în <strong>de</strong>cizia Doe<br />
vs.Bolton, Curtea Supremă <strong>de</strong> Justiţie a Statelor Unite a tranşat problema afirmând că niciun<br />
drept nu e mai presus <strong>de</strong>cât dreptul persoanei asupra posesiei controlului propriei persoane.<br />
Totodată a evi<strong>de</strong>nţiat faptul că acest drept nu este unul absolut, instanţa stabilind faptul că în<br />
primele două semestre ale sarcinii mama este liberă să avorteze, însă cu respectarea anumitor<br />
condiţii. 14<br />
Aşadar, dreptul personal la viaţa ia fiinţă <strong>de</strong> la apariţia persoanei umane, <strong>de</strong>ci ulterior<br />
concepţiei, însă anterior naşterii, iar acest moment îl reprezintă începutul celui <strong>de</strong>-al treilea<br />
trimestru al sarciniii, conform condiţiei viabilităţii.<br />
Se poate observa că între momentul procreării şi momentul apariţiei persoanei nu<br />
există un drept personal la viaţă, ci doar un drept <strong>de</strong>taşat la viaţă , acesta din urmă beneficiind<br />
<strong>de</strong> protecţia societăţii. În cel <strong>de</strong>-al treilea semestru al sarcinii apare şi dreptul personal la viaţă,<br />
drept care se bucură <strong>de</strong> protecţie din partea legiuitorului şi a organelor judiciare cu atât mai<br />
mult cu cât în acest moment apare activitatea cerebrală la nivelul fetusului, fapt care<br />
consoli<strong>de</strong>ază necesitatea unei protecţii ştiinţifice. 15<br />
12 Radu CHIRIŢĂ, op.cit. p.56.<br />
13 Radu CHIRIŢĂ, ,,<strong>Dreptul</strong> constituţional la viaţă şi dreptul penal’’ în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, nr.<br />
2/2001, p.130.<br />
14 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
15 Radu CHIRIŢĂ, op.cit., p.56.<br />
9
Curtea a exprimat clar principiul potrivit căruia fătul beneficiază <strong>de</strong> un drept la viaţă,<br />
însă subordonat dreptului femeii <strong>de</strong> a avorta. Totuşi, există o recomandare a Consiliului<br />
Europei, în sensul recunoaşterii dreptului la viaţă al fătului încă din momentul concepţiei.<br />
( Recomandarea europeană nr.874 din 3-4 octombrie 1979). 16<br />
2. dreptul <strong>de</strong>taşat la viaţă<br />
Acest drept reprezintă practic dreptul societăţii <strong>de</strong> a avea membri, <strong>de</strong> a le proteja viaţa,<br />
pentru ca ea să evolueze şi implicit să supravieţuiască. Momentul <strong>de</strong> la care acest drept<br />
beneficiază <strong>de</strong> protecţie este cel al concepţiei <strong>de</strong>oarece embrionul nu poate fi privit ca un<br />
,,lucru’’, ci ca o ,,persoană potenţială “. 17<br />
Există situaţii când statul poate fi obligat să adopte măsuri, când ar fi vorba <strong>de</strong><br />
protecţia unor colectivităţi dintr-o anumită zonă sau localitate, ameninţate <strong>de</strong> un <strong>de</strong>zastru<br />
iminent, cunoscut <strong>de</strong> autorităţi. O protecţie rezonabilă a indivizilor împotriva atentatelor<br />
teroriste reprezintă obligaţia care a fost asumată, cu toată seriozitatea, <strong>de</strong> numeroase ţări după<br />
atentatele din 11 septembrie 2001. 18<br />
Obligaţia statului nu se opreşte numai la asemenea situaţii. Într-o speţă privind<br />
Asociaţia „X” împotriva Marii Britanii, ju<strong>de</strong>cată în 1978, a fost luată în discuţie situaţia unui<br />
acci<strong>de</strong>nt produs în cursul unei campanii publice <strong>de</strong> vaccinare, care a costat viaţa a doi copii.<br />
Comisia Europeană a Drepturilor Omului – competentă la timpul respectiv – a consi<strong>de</strong>rat că<br />
art.2 alin.1 din Convenţie urma să fie aplicat, <strong>de</strong>oarece el impune statului nu numai îndatorirea<br />
<strong>de</strong> a nu admite atingeri intenţionate la adresa vieţii, ci îl obligă totodată şi să ia măsurile<br />
potrivite pentru protejarea vieţii. Comisia Europeană a apreciat că în cazul respectiv au fost<br />
adoptate măsurile necesare şi, prin urmare, nu a existat o încălcare a Convenţiei. 19<br />
Forţa interesului <strong>de</strong>taşat creşte începând <strong>de</strong> la momentul apariţiei embrionului uman,<br />
fiind foarte redusă la început <strong>de</strong>oarece probabilitatea supravieţuirii este foarte redusă, însă ea<br />
se menţine treptat, până la momentul naşterii, moment la care potenţialitatea vieţii este sigură.<br />
16 Nasty Marian VLĂDOIU, Protecţia constitutională a vieţii, integrităţii fizice şi a integrităţii psihice, ed.<br />
Hamangiu, 2007, p.14.<br />
17 CEDO, cauza Evans contra Regatului Unit, <strong>de</strong>cizie din 07.03.2006<br />
18<br />
Cătălina Năstase, Dimensiuni şi implicaţii juridice ale dreptului la viaţă, în<br />
http://www.legaladviser.ro/article/6061/Dimensiuni-si-implicatii-juridice-ale-dreptului-la-viata. 19 mai 2010<br />
19 Ibi<strong>de</strong>m<br />
10
Cele două interese, dreptul personal şi dreptul <strong>de</strong>taşat compun dreptul la viaţă, drept<br />
ce creează atât în sarcina fiinţei umane, cât şi în sarcina societăţii multiple obligaţii reciproce,<br />
pentru ca acest drept suprem să se bucure <strong>de</strong> o a<strong>de</strong>vărată protecţie. Aceste două interese, <strong>de</strong>şi<br />
sunt părţi componente a unui drept absolut, intangibil pot fi subiectul unor atingeri, fie<br />
voluntare, fie non-voluntare, după cum persoanei căreia îi este recunoscut dreptul la viaţă este<br />
sau nu <strong>de</strong> acord cu atingerea adusă vieţii sale.<br />
Capitolul al III-lea. Frontierele dreptului la viaţă<br />
Frontierele dreptului la viaţă înseamnă <strong>de</strong> fapt frontierele vieţii însăşi. Această<br />
problemă poate fi privită atât din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re filosofic, etic, religios cât şi juridic.Aici ne<br />
vom referi atât la momentul începutului vieţii şi felul în care este perceput <strong>de</strong> jurispru<strong>de</strong>nţa<br />
organismelor în materie, cât şi la sfârşitul acesteia. Nu trebuie ignorate nici rezultatele<br />
revoluţionare din domeniul biomedicinei ce reprezintă paşi importanţi pentru întreaga<br />
omenire. Aceste frontiere, graniţe care limiteaza domeniul dreptului la viaţă se regăsesc în trei<br />
categorii: cele impuse <strong>de</strong> momentul iniţial al naşterii fiinţei umane, cele impuse <strong>de</strong> momentul<br />
final al vieţii şi cele impuse <strong>de</strong> evoluţia biomedicinei şi a ştiinţei.<br />
1. ,, Prima” frontieră a dreptului la viaţă<br />
O problemă importantă în ceea ce priveşte dreptul la viaţă este <strong>de</strong>terminarea<br />
momentului din care acesta este recunoscut fiinţei umane. Majoritatea textelor în domeniu nu<br />
indică cu precizie acest moment, susţinând că acesta este recunoscut ,,persoanei”.Doctrina şi<br />
jurispru<strong>de</strong>nţa s-au pronunţat în sensul că acest drept implică naşterea. Numai Convenţia<br />
interamericană a Drepturilor Omului indică expres ca dreptul la viaţă este recunoscut din<br />
momentul concepţiei. 20 .<br />
Prima frontieră a vieţii se referă la momentul <strong>de</strong> început. Aici ne confruntăm cu<br />
absenţa unei păreri unanime, motiv pentru care răspunsurile întrebărilor ce se nasc în mintea<br />
20 Nasty Marian VLĂDOIU, op .cit., p.115.<br />
11
noastră în legatură cu acest domeniu trebuie căutate în procesele ce implică manipulările<br />
genetice, a experimentelor pe embrionul uman sau al fertilizăriii artificiale. 21<br />
În contextual spectaculoaselor progrese ale ştiinţei medicale, începe să <strong>de</strong>vină o<br />
necesitate preve<strong>de</strong>rea unui statut juridic al embrionului uman, statut ce să-i permită protecţie<br />
eficientă acestuia, însa referitor la acest subiect nu există un punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re unitar.<br />
Statele membre ale Consiliului Europei şi Comunitatea Europeană prin Convenţia <strong>de</strong> la<br />
Oviedo din 4 aprilie 1997 22 ( România, prin Legea nr. 17 din 22 februarie 2001, a ratificat<br />
Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a Demnităţii Umane în Biologie şi Medicină<br />
şi a impus obligativitatea protejării fiinţei umane), articolul 18 al Convenţiei stipulând că ,,<br />
atunci când cercetarea asupra embrionilor in vitro este admisă <strong>de</strong> lege, aceasta asigură o<br />
protecţie a<strong>de</strong>cvată embrionului”, dar nu <strong>de</strong>fineşte noţiunea <strong>de</strong>,, viaţă”, după cum nu <strong>de</strong>termină<br />
nici momentul <strong>de</strong> la care se poate consi<strong>de</strong>ra că un embrion ar avea dreptul la viaţă. 23 Aşadar, în<br />
această materie bulversată <strong>de</strong> progresul medical jurispru<strong>de</strong>nţa europeană este extrem <strong>de</strong><br />
pru<strong>de</strong>ntă, ca şi Convenţia <strong>de</strong> la Oviedo, care evită să <strong>de</strong>finescă termenul <strong>de</strong>,, persoană”,<br />
trimiţând la dreptul intern al statelor membre. 24 La nivelul Uniunii Europene, Comisia a<br />
constituit un grup <strong>de</strong> lucru <strong>de</strong> etică a ştiinţelor şi a noilor tehnologii care, printr-un program<br />
cadru <strong>de</strong> cercetări adoptat în 1998 a reţinut că în legislaţia ţărilor membre ale Uniunii se<br />
disting două mari concepţii privitoare la statutul moral al embrionului uman şi cu privire la<br />
protecţia juridică ce trebuie să-i fie acordată. Într-o primă concepţie, se consi<strong>de</strong>ră că embrionul<br />
nu este o fiinţă umană şi nu trebuie să i se acor<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât o protecţie limitată. Într-o a doua<br />
concepţie se consi<strong>de</strong>ră că embrionul are statutul moral al unei fiinţe umane şi, ca atare, ar<br />
trebui să beneficieze <strong>de</strong> o protecţie a<strong>de</strong>cvată. 25<br />
În acest context edificatoare este cauza Evans contra Regatului Unit(2006).<br />
Reclamanta Natalie Evans şi partenerul ei, J. au început un tratament <strong>de</strong> fertilizare la Clinica<br />
<strong>de</strong> Concepţie Asistată din Bath. În timpul unei consultaţii la clinică, d-ra Evans a fost<br />
diagnosticată cu o stare pre-canceroasa a ovarelor sale şi i s-a oferit posibilitatea fertilizării in<br />
vitro, înainte <strong>de</strong> extragerea chirurgicală a ovarelor. În timpul consultaţiei, d-ra Evans şi<br />
21 Gheorghe SCRIPCARU, Introducere în biodrept, ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.17<br />
22 http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/164.htm 19 mai 2010<br />
23 Corneliu BÂRSAN, Convenţia europeană a drepturilor omului.Comentariu pe articole. Vol I. Drepturi şi<br />
libertăţi, ed.All Beck, Bucureşti, 164; Fre<strong>de</strong>ric SUDRE, Drept european şi internaţional al drepturilor omului,<br />
ed. Polirom, Iaşi 2006, p. 167.<br />
24 Fre<strong>de</strong>ric SUDRE, op. cit., p.214.<br />
25 Corneliu BÂRSAN, op. cit., p.165.<br />
12
partenerul său au fost informaţi <strong>de</strong> faptul că fiecare dintre ei va trebui să semneze un formular<br />
prin care să-şi <strong>de</strong>a consimţământul la tratament şi că, în conformitate cu preve<strong>de</strong>rile Legii<br />
privind fertilizarea umană şi embriologia din 1990, este posibil pentru fiecare să-şi retragă<br />
acordul dat, oricând înainte ca embrionii să fie implantaţi în uterul reclamantei. D-ra Evans s-a<br />
interesat dacă nu există şi alte mijloace <strong>de</strong> a-şi fertiliza ovulele, pentru a se proteja în cazul în<br />
care J. şi-ar retrage consimţământul, însă acesta din urmă a asigurat-o că acest lucru nu se va<br />
întâmpla. În urma tratamentului au rezultat 6 embrioni care au fost <strong>de</strong>pozitaţi, iar la data <strong>de</strong> 26<br />
noiembrie d-ra Evans a suferit operaţia <strong>de</strong> extirpare a ovarelor. În mai 2002, relaţia dintre cei<br />
doi s-a încheiat, iar J. a informat clinica <strong>de</strong> faptul că nu mai este <strong>de</strong> acord ca d-ra Evans să<br />
folosească embrionii.<br />
La 27 februarie 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată <strong>de</strong> către<br />
reclamantă în urma eşecurilor acţiunilor sale la instanţele interne. Reclamanta a solicitat, în<br />
temeiul articolului 39 din Regulamentul Curţii privind măsurile interimare ca Regatul Unit să<br />
ia măsurile necesare pentru a preveni distrugerea embrionilor <strong>de</strong> către clinică până la<br />
pronunţarea hotărârii Curţii. Ca urmare, embrionii nu au fost distruşi.<br />
În hotărârea sa asupra pretinsei încălcări a articolului 2 din Convenţie, Marea Cameră a<br />
consi<strong>de</strong>rat că embrionii nu au drept <strong>de</strong> viaţă în sensul articolului 2 şi că nu a existat aşadar o<br />
violare a acestui text. Curtea a făcut referire şi la argumentul conform căruia, referitor la<br />
dreptul la viaţă al embrionilor, statele părţi au o marjă <strong>de</strong> apreciere.<br />
În tăcerea Convenţiei Europene, Comisia şi Curtea au dat întot<strong>de</strong>auna dovadă <strong>de</strong> o<br />
pru<strong>de</strong>nţă <strong>de</strong>osebită, motiv pentru care chestiunea începutului dreptului la viaţă rămâne<br />
neelucidată. Consi<strong>de</strong>răm că soluţia dată <strong>de</strong> Curte în cauza Evans este cel puţin nedreaptă,<br />
privând-o pe d-ra Evans <strong>de</strong> orice şansă <strong>de</strong> a mai avea copii biologici şi implicit <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong><br />
elementele <strong>corp</strong>ului ei. De asemenea această <strong>de</strong>cizie ne intrigă, pentru că reprezintă un<br />
paradox: unei femei care a suferit o operaţie <strong>de</strong> extirpare a ovarelor sale, lăsând-o practic doar<br />
cu speranţa unei fecundări in vitro i se ia şi această ultimă speranţă <strong>de</strong> a mai avea copii <strong>de</strong> un<br />
individ care-şi retrage consimţământul, astfel încât embrionii sunt distruşi ,însă atuci când o<br />
femeie doreşte să avorteze, opoziţia tatălui copilului este ignorată.<br />
Un caz foarte recent care a captat atenţia atăt pe plan intern, cât şi pe plan internaţional<br />
este reprezentat <strong>de</strong> cazul Sabyc 26 . Reclamanta în cursul anului 2008 a fost supusă unei<br />
26 http://www.bzi.ro/recuperarea-unor-embrioni-confiscati-din-clinica-sabyc-159645. 19 martie 2010.<br />
13
inseminări artificiale în cadrul clinicii Sabyc, proces în urma căruia au rezultat 19 embrioni,<br />
din care 3 au fost folosiţi, rezultând un băieţel. Ceilalţi 16 embrioni crioconservaţi au fost<br />
încredinţaţi spre păstrare, în baza unui protocol, clinicii Sabyc, până la momentul în care<br />
<strong>corp</strong>ul femeii va putea duce o nouă sarcină. După ce a aflat în iulie 2009 <strong>de</strong>spre ancheta<br />
Direcţiei <strong>de</strong> Investigare a Infracţiunilor <strong>de</strong> Criminalitate Organizată şi Terorism(D.I.I.C.O.T.)<br />
cu privire la clinica Sabyc, femeia a solicitat în 25 august 2009 instituţiei să ştie un<strong>de</strong> şi în ce<br />
stare se aflau cei 16 embrioni crioconservaţi, precum şi modalitatea practică prin care putea să<br />
reintre în posesia lor. D.I.I.C.O.T. i-a răspuns că materialul genetic ridicat <strong>de</strong> la clinică se află<br />
în gestiunea Laboratorului <strong>de</strong> genetică din cadrul Institutului Medico-legal spre monitorizare<br />
şi conservare şi că se impune ca această instituţie să fie contactată <strong>de</strong> către medicul specialist<br />
care urmează să efectueze embriotransferul pentru a fi pus în contact cu reprezentanţii<br />
custo<strong>de</strong>lui. Reclamanta a căutat un medic specialist embriolog, dar din cauza presiunii<br />
mediatice, nimeni nu a fost dispus sa realizeze embriotransferul. Până la urmă reclamanta a<br />
găsit doi medici specialişti dispuşi să efectueze proce<strong>de</strong>ul la o clinică din Sibiu, însă solicitând<br />
acordul Agenţiei Naţionale <strong>de</strong> Transplant (A.N.T.) nu a primit niciun răspuns. După<br />
numeroase tergiversări, A.N.T. a comunicat că nu-şi poate da acordul pentru transferal<br />
embrionilor, întrucât Institutul Naţional <strong>de</strong> Medicină Legală Mina Minovici nu este o bancă <strong>de</strong><br />
ţesuturi şi <strong>de</strong> celule acreditată pe lăngă A.N.T.<br />
Procurorii au comunicat, în 10 februarie, că motivarea reprezentantului A.N.T. nu este<br />
opozabilă organului <strong>de</strong> urmărire penală, motiv pentru care până la 25 februarie reclamanta<br />
trebuie să ridice materialul genetic. În data <strong>de</strong> 18 februarie 2010 a cerut Curţii Europene a<br />
Drepturilor Omului să oblige statul român să-i permită efectuarea transferului celor 16<br />
embrioni. Preşedintele Camerei C.E.D.O. care analizează cazul, a <strong>de</strong>cis să indice Guvernului<br />
României că este în interesul părţilor ca embrionii să nu fie distruşi după 25 februarie, pe toată<br />
durata procesului <strong>de</strong>rulat în faţa Curţii.<br />
Rămâne <strong>de</strong> văzut cum se va finaliza acest proces şi în ce măsură Curtea îşi va modifica<br />
opinia în ceea ce priveşte dreptul la viaţă al embrionilor.<br />
Având în ve<strong>de</strong>re cercetările medicale şi unele pericole, consi<strong>de</strong>răm că este necesar ca<br />
embrionul uman să beneficieze <strong>de</strong> o protecţie juridică, <strong>de</strong>oarece embrionul uman nu poate fi<br />
consi<strong>de</strong>rat un ,,lucru”, întrucât este vorba <strong>de</strong>spre o persoană prin <strong>de</strong>stinaţie sau mai exact o<br />
14
persoană potenţială. 27 Embrionul uman va trebuie protejat atâta timp cât nu intră în conflict cu<br />
drepturile fundamentale ale mamei, moment în care acestea vor <strong>de</strong>veni prioritare.<br />
O problemă spinoasă în acest context o reprezintă avortul, indiferent ce formă îmbracă:<br />
avort voluntar, avort non-voluntar sau formele speciale <strong>de</strong> avort..<br />
1. Prin avort voluntar se înţelege întreruperea cursului sarcinii sau, mai puţin aca<strong>de</strong>mic<br />
spus, uci<strong>de</strong>rea în orice mod a copilului nenăscut, cu acordul mamei sale. 28 În majoritatea<br />
statelor există o practică ce admite existenţa dreptului femeii însărcinate <strong>de</strong> a avorta, ca<br />
expresie a dreptului acesteia <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> său <strong>corp</strong>. Totuşi datorită necesităţii<br />
protejării dreptului <strong>de</strong>taşat al societăţii, dar şi al dreptului personal la viaţă al copilului<br />
nenăscut, din momentul constatării viabilităţii lui, statele limitează dreptul femeii <strong>de</strong> a avorta.<br />
Aşadar putem observa existenţa unui conflict <strong>de</strong> interese, interesul femeii însărcinate<br />
<strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>corp</strong>ul său şi <strong>de</strong> ea însăşi şi, interesul <strong>de</strong>taşat al statului <strong>de</strong> a proteja viaţa<br />
fătului. Jurispru<strong>de</strong>nţa internaţională este inconsecventă, după cum vom prezenta în cele ce<br />
urmează.<br />
În Statele Unite, în ceea ce priveşte dreptul la viaţă al fătului, în numeroase state ale<br />
acestei ţări este recunoscută prin lege o protecţie aproape egală cu cea a unei persoane născute.<br />
Analizând <strong>de</strong>cizia Roe v.Wa<strong>de</strong>, <strong>de</strong>cizie ce a fost invocată la scurt timp în cauza Doe<br />
v.Bolton a Curţii Supreme <strong>de</strong> Justiţie a Statelor Unite, Curtea a precizat că nimic nu e mai<br />
sacru şi mai cu grijă garantat în common law <strong>de</strong>cât dreptul oricărei persoane asupra posesiei şi<br />
controlului propriei persoane, liberă <strong>de</strong> orice restrângere sau interferenţă a altora, invocând<br />
dreptul la viaţă privată a femeii însărcinate. 29 Precizând că dreptul <strong>de</strong> a avorta nu este un drept<br />
absolut, instanţa a stabilit mai multe limite, astfel încât în primul trimestru <strong>de</strong> sarcină, statul<br />
poate să impună doar condiţia ca avortul să fie efectuat <strong>de</strong> un medic pentru ca sănătatea<br />
mamei să fie protejată. În al doilea trimestru apare interesul statului <strong>de</strong> a proteja viaţa<br />
potenţială, aşadar statul poate impune în mod licit şi alte condiţii. Începând cu săptămâna a 28-<br />
a când fătul <strong>de</strong>vine viabil, prevalează interesul statului faţă se dreptul la viaţă privată al femeii,<br />
iar statul poate interzice avortul, excepţie făcând situaţia în care viaţa sau sănătateea mamei<br />
sunt puse în pericol.<br />
27 Jean Francois RENUCCI , op. cit., p. 117.<br />
28 Radu CHIRIŢĂ, op .cit., p.56.<br />
29 Radu CHIRIŢĂ, art.cit , p.130.<br />
15
Aşadar, instanţa americană a recunoscut dreptul la viaţă al fătului, stabilindu-se astfel<br />
un echilibru atunci când acesta intră în conflict cu dreptul femeii însărcinate <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong><br />
propiul <strong>corp</strong>. 30<br />
Nu acelaşi lucru putem afirma şi <strong>de</strong>spre jurispru<strong>de</strong>nţa C.E.D.O., care în materie dă<br />
dovadă <strong>de</strong> inconsecvenţă. C.E.D.O. nu s-a pronunţat dacă dreptul înscris în articolul 2 al<br />
Convenţiei îi este recunoscut şi fătului şi nici nu a admis în mod explicit că fătul are un drept<br />
la viaţă însoţit <strong>de</strong> anumite limitări. 31<br />
Cu privire la dreptul la viaţă al copilului nenăscut, într-o primă etapă jurispru<strong>de</strong>nţială,<br />
Comisia Europeană a Drepturilor Omului a părut să <strong>de</strong>a şi fătului ,,o anumită personalitate”,<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>de</strong> cea a mamei , estimând că limitările întreruperilor voluntare <strong>de</strong> sarcină pot fi<br />
consi<strong>de</strong>rate o violare a articolului 8 care garantează respectul vieţii private şi familiale. Cu<br />
toate acestea, în cauza Paton c.Regatului Unit, Comisia a stabilit că avortul în a 10-a<br />
săptămână, făcut în scopul <strong>de</strong> a proteja sănătatea fizică şi mentală a mamei nu reprezintă o<br />
încălcare articolului 2. Ulterior, în cauza X c. Regatului Unit din 1990, Comisia a refuzat să<br />
recunoască fătului un drept la viaţă cu caracter absolut, arătând că termenul <strong>de</strong> ,, persoană”<br />
utilizat <strong>de</strong> articlul 2 nu se referă şi la copilul conceput. Fundamentul argumentaţiei Comisiei în<br />
aceste cauze a fost diversitatea consi<strong>de</strong>rabilă a legislaţiilor naţionale asupra avortului. 32 Sub<br />
aspectul calităţii <strong>de</strong> victimă trebuie remarcat că ambele cereri menţionate au fost introduse <strong>de</strong><br />
potenţialul tată al copilului, direct afectat <strong>de</strong> întreruperea <strong>de</strong> sarcină cerută sau efectuată fără<br />
consimţământul său.<br />
O cauză recentă care s-a confruntat cu aceeaşi problemă, aceea <strong>de</strong> a stabili<br />
preeminenţa dreptului femeii <strong>de</strong> a avorta asupra dreptului la viaţă al fătului o regăsim în cauza<br />
Tysiac c. Polonia. Reclamanta, mamă a doi copii a cerut să întrerupă o sarcină în anul 2000,<br />
temându-se că încă o naştere i-ar putea agrava miopia avansată. De altfel, trei medici<br />
oftalmologi o avertizaseră că încă o naştere i-ar pune serios în pericol ve<strong>de</strong>rea. Solicitând un<br />
certificat prin care avortul este aprobat, Alicja Tysiac a primit refuzul medicului ginecolog din<br />
Varşovia, care a consultat-o pe reclamantă. Reclamanta a născut prin cezariană al treilea copil<br />
în noiembrie 2000 şi <strong>de</strong> atunci are grave probleme cu ve<strong>de</strong>rea, în prezent Tysiac nu poate<br />
distinge obiectele aflate mai <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> 1,5 metri şi se teme că va orbi <strong>de</strong> tot. Alicja a <strong>de</strong>pus<br />
30 I<strong>de</strong>m, p. 127-128.<br />
31 Andreea PETRUŞ, Debutul protecţiei dreptului la viaţă, în Caiete <strong>de</strong> Drept Penal, nr.4/2006, ed.Rosetti, p.91.<br />
32 Bianca SELEJAN GUŢAN, Protecţia europeană a drepturilor omului, ediţia a 3-a, ed. C.H. Beck, 2009, p.85<br />
16
plângere împotriva medicului ginecolog, spunând că refuzul său i-a afectat sănătatea.<br />
Plângerea sa a fost clasată <strong>de</strong>oarece polonezii nu au găsit raportul <strong>de</strong> cauzalitate între <strong>de</strong>cizia<br />
ginecologului <strong>de</strong> a nu efectua avortul şi, implicit <strong>de</strong> a nesocoti dreptul femeii <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong><br />
<strong>propriul</strong> <strong>corp</strong>, şi starea proastă a ve<strong>de</strong>rii femeii. În cele din urmă, Curtea a concluzionat că<br />
dreptul reclamantei <strong>de</strong> a avorta a fost încălcat <strong>de</strong>oarece statul polonez nu a apărat dreptul<br />
acesteia la viaţă privată, aşadar refuzul unui stat <strong>de</strong> a aproba un avort terapeutic va atrage o<br />
condamnare pentru că se nesocoteşte dreptul femeii asupra propriei sale vieţi.<br />
Totuşi, în cazul unei întreruperi voluntare <strong>de</strong> sarcină care nu era <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> motive<br />
medicale, Comisia a consi<strong>de</strong>rat că ,, nu trebuie să <strong>de</strong>cidă dacă fetusul poate beneficia <strong>de</strong> o<br />
anumită protecţie în baza articolului 2”, statuând că statele contractante trebuie să se bucure <strong>de</strong><br />
o anumită putere discreţionară. 33 În cauză, reclamantul era concubinul femeii autorizate <strong>de</strong><br />
instanţele naţionale norvegiene să practice întreruperea voluntară a sarcinii.<br />
Într-o altă cauză, mai multe organizaţii <strong>de</strong> consultanţă în materie <strong>de</strong> planificare<br />
familială şi persoane fizice au contestat interdicţia impusă <strong>de</strong> jurisdicţia naţională <strong>de</strong> a da<br />
consultanţă femeilor în stare să procreeze, cu privire la practicarea avortului în clinici din<br />
străinătate. Curtea a constatat încălcarea articolului 10 al Convenţiei, care protejează dreptul la<br />
liberă exprimare şi informare, dar a subliniat că în speţă nu este chemată să <strong>de</strong>termine dacă<br />
prin Convenţie este garantat dreptul la întrerupere voluntară <strong>de</strong> sarcină sau dacă dreptul la<br />
viaţă, recunoscut <strong>de</strong> articolul 2, se aplică şi embrionului uman. În speţa, Open Door Couselling<br />
Ltd şi Dublin Well Woman center Ltd sunt două asociaţii irlan<strong>de</strong>ze, fără scop lucrativ, care se<br />
ocupă printre altele, <strong>de</strong> sfătuirea femeilor însărcinate din Irlanda şi le semnalează, dacă acestea<br />
doresc, dându-le acestora posibilitatea <strong>de</strong> a avorta în Marea Britanie. La cererea Society for<br />
the Protection of Unborn Children au fost <strong>de</strong>marate urmăriri împotrivă celor două societăţi<br />
menţionate anterior. Pe 16 martie 1998, Curtea Supremă consi<strong>de</strong>ră că sfaturile date <strong>de</strong> către<br />
cele două societăţi contribuie la distrugerea vieţii pe cale <strong>de</strong> a se naşte, în dispreţul dreptului<br />
constituţional la viaţă al copiilor ce se vor naşte. Curtea Supremă dă ordin prin care<br />
respectivele societăţi să fie interzise. 34 Sesizată să se pronunţe în această cauză, Curtea<br />
Europeană menţionează că ea nu a fost solicitată să se pronunţe dacă Convenţia garantează un<br />
33 CEDO, cauza H. c. Norvegiei, <strong>de</strong>cizie din 19 mai 1992<br />
34 Sebastian CERCEL, Consi<strong>de</strong>raţii privind dreptul <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong>, în Revista <strong>de</strong> Ştiinţe Juridice<br />
nr. 3/2009, p. 15.<br />
17
drept la avort sau dacă dreptul la viaţă, recunoscut <strong>de</strong> articolul 2, este la fel <strong>de</strong> valabil şi pentru<br />
fetus.<br />
Într-o cauză mai recentă, Boso c. Italiei 35 , referitoare la un avort neimpus <strong>de</strong> cauze<br />
medicale, făcut în contra voinţei tatălui, Curtea a arătat că ,,nu trebuie să <strong>de</strong>cidă dacă fetusul<br />
poate să beneficieze <strong>de</strong> protecţie în virtutea articolului 2", căci în ciuda faptului că fetusul ar fi<br />
protejat în anumite circumstanţe potrivit articolului 2, totuşi în această cauză întreruperea<br />
sarcinii a fost făcută în conformitate cu legea italiană, aceasta realizând un just echilibru între<br />
interesele femeii însărcinate şi necesitatea <strong>de</strong> a asigură protecţia fetusului. 36 În această cauză,<br />
Curtea a exprimat clar principiul că fătul beneficiază <strong>de</strong> un drept la viaţă, dar subordonat<br />
dreptului la avort al femeii. 37<br />
2. O altă situaţie <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importantă, care ridică semne <strong>de</strong> întrebare în ceea ce<br />
priveşte <strong>de</strong>butul protecţiei dreptului la viaţă este reprezentată <strong>de</strong> avortul non-voluntar.<br />
Într-o cauză recentă contra Franţei, Curtea europeană a refuzat să tranşeze problema<br />
aplicabilităţii articolului 2 din Convenţie în cazul fătului. În speţă, cauza Vo c.Franţei s-a<br />
reţinut că , reclamanta Thi-No Vo a pierdut în a 12-a săptămână sarcina, fătul pe care-l purta<br />
din cauza unei confuzii. Moartea fătului a fost provocată, din greşeală, <strong>de</strong> medicul reclamantei<br />
printr-o procedură <strong>de</strong> extragere a unui sterilet pe care medicul trebuia să o aplice unei alte<br />
paciente, numite Thi Thanh Van Vo.<br />
Prin cererea sa introductivă <strong>de</strong> instanţă, reclamanta a susţinut că refuzul autorităţilor<br />
naţionale <strong>de</strong> a califica fapta medicului, care din neglijenţă, a provocat pier<strong>de</strong>rea copilului ce<br />
urma să se nască, drept infracţiune <strong>de</strong> omor prin impru<strong>de</strong>nţă şi absenţa unei norme penale<br />
interne care să sancţioneze o asemenea faptă constitue o încălcare a dreptului la viaţă garantat<br />
<strong>de</strong> articolul 2 al Convenţiei. Reclamanta a susţinut că începutul vieţii are un sens şi o <strong>de</strong>finiţie<br />
universală, pentru că embrionul nu este o ,, masă celulară” sau un ,,lucru”, ci este o persoană.<br />
În sens contrar, ar însemna să se consi<strong>de</strong>re că ea nu a pierdut nimic, ceea ce este inadmisibil<br />
pentru o femeie însarcinată. De aceea termenul <strong>de</strong> ,,persoană” din articolul 2 trebuie luat în<br />
sensul <strong>de</strong> ,,fiinţă umană” şi nu în acela <strong>de</strong> individ, dotat cu capaciate juridică. 38<br />
35 CEDO, Bosso c. Italiei, <strong>de</strong>cizie din 5 septembrie 2003<br />
36 Dragoş BOGDAN. Mihai SELEGEAN, Drepturile şi libertăţile fundamentale în juripru<strong>de</strong>nţa Curţii europene<br />
a drepturilor omului, ed.All Beck, Bucueşti 2005, p.32.<br />
37 Nasty Marian VLĂDOIU, op. cit., p. 115-116.<br />
38 Corneliu BÂRSAN, op. cit., p.166.<br />
18
Pe <strong>de</strong> altă parte, Guvernul francez a susţinut că nici pe plan medical, dar nici pe plan<br />
filosofic nu există o părere unanim acceptată referitoare la momentul <strong>de</strong> la care fătul <strong>de</strong>vine o<br />
fiinţă umană; nici din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juridic articolul 2 nu protejează dreptul la viaţă al<br />
fătului, în calitate <strong>de</strong> persoană umană. Aşadar, expresia ,,orice persoană” din textul articolului<br />
2 este înţeleasă ca aplicându-se doar după naşterea unei persoane.<br />
Făcând o analiză a jurispru<strong>de</strong>nţei relevante în materie, Curtea a remarcat că, până în<br />
prezent, ea a examinat normele naţionale privitoare la întreruperea <strong>de</strong> sarcină, ajungându-se la<br />
concluzia că pruncul care urmează să se nască, nu poate fi consi<strong>de</strong>rat persoană, motiv pentru<br />
care el nu intră sub inci<strong>de</strong>nţa articolului 2 din Convenţie, <strong>de</strong>oarece chiar dacă dreptul la viaţă<br />
al fătului ar exista el ar fi limitat şi subordonat <strong>de</strong> dreptul la viaţă şi la sănătate al mamei sale.<br />
Totuşi, în această cauză discuţia este plasată pe un alt plan, în sensul că este vorba<br />
<strong>de</strong>spre o femeie care doreşte să ducă sarcina la termen, fiind o sarcină dorită, al cărui copil a<br />
fost pronosticat viabil sau, în orice caz ca având o stare <strong>de</strong> sănătate normală ca şi făt, dar<br />
sarcina a fost întreruptă drept urmare a faptei imputabile a medicului; mama a fost constrânsă<br />
să sufere un avort terapeutic din cauza neglijenţei unui terţ.<br />
Aşadar, Curtea a fost pusă în situaţia <strong>de</strong> a se pronunţa dacă articolul 2 din Convenţie<br />
protejează fătul atunci când mama doreşte să ducă la termen sarcina, dincolo <strong>de</strong> situaţia în care<br />
femeia solicită practicarea unei întreruperi voluntare <strong>de</strong> sarcină. Din moment ce articolul 2<br />
<strong>dispune</strong> că protejează dreptul oricărei persoane la viaţă, înseamnă că în prealabil Curtea<br />
trebuie să ia poziţie în <strong>de</strong>zbaterea legată <strong>de</strong> <strong>de</strong>terminarea noţiunii <strong>de</strong> ,,persoană” şi a<br />
momentului <strong>de</strong> la care începe viaţa. Trebuie avut în ve<strong>de</strong>re că jurispru<strong>de</strong>nţa <strong>de</strong> până în prezent<br />
a organelor Convenţiei în materie s-a concretizat într-un echilibru referitor la <strong>de</strong>finirea<br />
persoanei umane, echilibru ce ţine cont <strong>de</strong> toate aspctele ce ar ţine <strong>de</strong> <strong>de</strong>finirea acestei noţiuni-<br />
juridic, medical, filosofic, etic, religios. Ţinând cont şi <strong>de</strong> diversitatea concepţiilor privitoare la<br />
<strong>de</strong>terminarea momentului <strong>de</strong> la care începe viaţa, Curtea lasă loc unei largi puteri discreţionare<br />
în materie, statelor.<br />
Din toate cele expuse putem constata că punctul <strong>de</strong> plecare cu privire la dreptul la viaţă<br />
ţine <strong>de</strong> marja <strong>de</strong> apreciere a statelor contractante. Instanţa europeană s-a <strong>de</strong>clarat convinsă că<br />
nu este nici <strong>de</strong> dorit şi nici posibil ca, în condiţiile actuale, să se <strong>de</strong>a un răspuns in abstracto la<br />
19
problema <strong>de</strong> a şti dacă un copil ce urmează a se naşte este ,,o persoană” în sensul articolului 2<br />
din Convenţie. 39<br />
Curtea a arătat că în cauza Vo c. Franţei o acţiune introdusă în faţa unei jurisdicţii<br />
administrative ar fi permis stabilirea culpei medicale şi ar fi garantat repararea daunelor<br />
<strong>de</strong>oarece instanţa europeana penalizează culpele medicale. 40<br />
Observăm că instanţa europeană renunţă să stabilească dacă articolul 2 al Convenţiei<br />
protejează dreptul la viaţă al copilului care urmează să se nască, trimiţând problema<br />
începutului protejării dreptului la viaţă la marja <strong>de</strong> apreciere semnificativă <strong>de</strong> care dispun<br />
statele. 41 În doctrina naţională, dar şi în cea internaţională există numeroase întrebări cu privire<br />
la acest subiect, întrebări ce momentan rămân retorice, neînţelegându-se <strong>de</strong> ce Curtea ezită să<br />
se pronunţe asupra acestor chestiuni, ţinând cont că ea are misiunea <strong>de</strong> a clarifica modul <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>finire a conceptelor <strong>de</strong> ,, viaţă” şi <strong>de</strong> ,,persoană”. Astfel, a afirma că articolul 2 se aplică în<br />
cazul copilului ce urmeaza să se nască nu înseamnă că acesta este ,,o persoană” şi că<br />
beneficiaza <strong>de</strong> un drept la viaţă absolut, echivalent cu cel al copilului <strong>de</strong>ja născut. 42<br />
O situaţie <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> interesantă o regăsim în Franţa. Consiliul Consituţional francez a<br />
admis in 1993 <strong>de</strong>zincriminarea autoprovocării avortului, astfel încât prin infracţiunea <strong>de</strong> avort<br />
se protejează sanătatea femeii, apreciindu-se că în cazul embrionului uman nu este recunoscut<br />
dreptul la viaţă ci, interesul statului în legătură cu o persoană potenţială. 43 Totuşi, anumite<br />
<strong>de</strong>cizii ju<strong>de</strong>catoreşti stau la baza unui alt punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re. Aşadar, printr-o <strong>de</strong>cizie reluată<br />
ulterior Curtea <strong>de</strong> Casaţie a <strong>de</strong>cis că întreruperea involuntară a sarcinii constituie uci<strong>de</strong>re din<br />
culpă, dacă este în<strong>de</strong>plinită condiţia viabilitaţii fatului. S-a apreciat că această hotarâre este<br />
corectă din mai multe puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re printre care amintim că nu trebuie admisă concepţia<br />
potrivit căreia recunoaşterea persoanei este o chestiune prealabilă protecţiei vieţii, <strong>de</strong>oarece<br />
orice fiinţă umană beneficiază <strong>de</strong> respectul vieţii încă <strong>de</strong> la început şi asta pentru că viaţa este,<br />
prin esenţa sa, suportul umanitaţii. Un alt argument în susţinerea celor spuse anterior îl găsim<br />
într-o speţă asemnatoare în care femeia a născut, în urma unui acci<strong>de</strong>nt, un copil care a<br />
<strong>de</strong>cedat 12 ore mai târziu, speţă în care s-a reţinut uci<strong>de</strong>re din culpă, aşadar neexistând nici o<br />
39 I<strong>de</strong>m , p.168.<br />
40 Andreea PETRUŞ, art. cit., p. 92.<br />
41<br />
Fre<strong>de</strong>ric SUDRE op. cit., p. 214.<br />
42 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
43<br />
Radu CHIRIŢĂ, art. cit.,p. 130.<br />
20
diferenţă în raport cu situaţia în care copilul ar fi <strong>de</strong>cedat nenascut 44 . Condiţia viabilitaţii este<br />
corectă pentru că, din momentul în care fetusul are capacitatea <strong>de</strong> a trăi singur, dar<br />
supravieţuieşte in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> ceea ce îl poartă, el nu mai reprezintă o parte a <strong>corp</strong>ului<br />
mamei, ci reprezintă o existenţa umană protejată <strong>de</strong> dreptul penal. În sens contrar când fetusul<br />
nu este viabil, copilul participă la umanitatea mamei sale iar viaţă sa este încă viaţă altuia,<br />
astfel că nu se poate pretin<strong>de</strong> o protecţie separată. Contradicţia expusă mai sus poate fi<br />
justificată <strong>de</strong> faptul că embrionul beneficiază <strong>de</strong> protecţie asemenea unei fiinţe umane atâta<br />
timp cât nu intră în conflict cu drepturile fundamentale ale mamei, moment în care acestea vor<br />
<strong>de</strong>veni prioritare. 45<br />
În dreptul român, potrivit unei concepţii, <strong>de</strong> existenţa dreptului la viaţă nu se poate<br />
vorbi <strong>de</strong>cât din momentul în care s-a sfârşit procesul naşterii naturale, moment în care copilul<br />
este expulzat şi îşi începe viaţă extrauterină. 46 Argumentul pe care această concepţie se<br />
bazează este acela al incriminării pruncuci<strong>de</strong>rii, aceasta <strong>de</strong>oarece articolul 177 C.pen<br />
incriminează uci<strong>de</strong>rea copilului nou născut imediat după naştere. Aşadar, doar după finalizarea<br />
procesului naşterii subiectul pasiv în<strong>de</strong>plineşte condiţiile <strong>de</strong> a fi nou născut, adică <strong>de</strong> a fi o<br />
persoană 47 .<br />
Această primă concepţie poate fi combătută prin numeroase argumente, printre care<br />
amintim că pruncuci<strong>de</strong>rea este o formă <strong>de</strong> omor atenuat, comis <strong>de</strong> mamă în condiţia stării <strong>de</strong><br />
tulburare pricinuită <strong>de</strong> procesul naşterii, astfel încât ar fi fost imposibil că legiuitorul să<br />
<strong>de</strong>finească altfel pruncuci<strong>de</strong>rea, <strong>de</strong>oarece starea <strong>de</strong> tulburare a mamei este o consecinţă a<br />
procesului naşterii. De asemenea, dacă am acceptă acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re am ajunge la nişte<br />
soluţii inacceptabile pentru că faptă <strong>de</strong> uci<strong>de</strong>re a fătului realizată în cursul naşterii, înainte <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rea fătului <strong>de</strong> <strong>corp</strong>ul mamei şi după <strong>de</strong>clanşarea procesului naşterii nu ar fi<br />
sancţionată ca omor. În aceeaşi situaţie s-ar încadra şi fapta medicului care, din culpă, în<br />
cursul procesului naşterii <strong>de</strong>termină moartea copilului, faptă ce nu se va încadra în conţinutul<br />
infracţiunii <strong>de</strong> uci<strong>de</strong>re din culpă. 48<br />
44<br />
Radu CHIRIŢĂ, art. cit.,p. 130.<br />
45 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
46<br />
Tudorel TOADER, Drept Penal.Partea Specială, ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 38.<br />
47 Sergiu BOGDAN, Drept Penal.Partea Specială, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 14.<br />
48 I<strong>de</strong>m , p. 14-15.<br />
21
Într-o a două opinie se consi<strong>de</strong>ră întemeiat că o persona este în viaţă din momentul<br />
începerii procesului biologic al naşterii. Acestă opinie este împărtăşită şi <strong>de</strong> doctrina română. 49<br />
Momentul <strong>de</strong> la care o fiinţă este consi<strong>de</strong>rată persoană este reprezentat <strong>de</strong> începerea durerilor<br />
naşterii indiferent dacă acest proces este <strong>de</strong>clanşat natural sau medicamentos, iar în cazul unei<br />
cezariene, momentul este acela în care medicul începe să taie cu bisturiul <strong>corp</strong>ul mamei în<br />
ve<strong>de</strong>rea scoaterii copilului. 50<br />
Aşadar, această ultimă opinie ne conduce spre soluţii raţionale. Astfel, dacă acţiunea<br />
intenţionată asupra fătului se realizează înainte <strong>de</strong> începerea procesului naşterii, fapta va fi<br />
consi<strong>de</strong>rată a fi un avort. Dimpotrivă, dacă fapta va fi comisă după momentul începereii<br />
durerilor naşterii atunci acţiunea agentului îndreptată împotrivă noului născut se va încadra la<br />
omor.<br />
Totuşi, nici această opinie nu rezolvă toate problemele practice, care <strong>de</strong>curg din<br />
stabilirea momentului începutului vieţii, <strong>de</strong>oarece există situaţii când acţiunea, fie ea din<br />
culpă, fie intenţionată se realizează în momentul în care femeia este însărcinată, iar rezultatul<br />
se produce după ce copilul se naşte, în sensul că el <strong>de</strong>ce<strong>de</strong>ază după naşterea sa normală.<br />
În doctrină 51 se susţine i<strong>de</strong>ea conform căreia ar trebui adoptată soluţia găsită <strong>de</strong> alte<br />
sisteme <strong>de</strong> drept penal şi care constă în a consi<strong>de</strong>ră drept moment al începerii protecţiei vieţii<br />
acela al viabilităţii potenţiale a fătului (în principiu începând cu luna a 6-a a sarcinii). Astfel,<br />
dacă în primul trimestru va prevala dreptul la viaţă privată al mamei, acesta urmează să fie<br />
treptat restrâns, pentru ca în al 2-lea trimestru al sarcinii să fie ocrotită într-o anumită măsură<br />
viaţa intrauterină prin pe<strong>de</strong>psirea provocării ilegale a avortului. În schimb, din momentul în<br />
care fătul atinge pragul viabilităţii, fiind apt să trăiască singur, el <strong>de</strong>vine o existenţa umană pe<br />
care legea penală ar trebui să o protejeze plenar. 52<br />
3. În această materie există şi situaţii speciale. O prima situaţie specială este<br />
reprezentată <strong>de</strong> situaţia în care, după trecerea primelor luni <strong>de</strong> sarcină, se constată că fetusul<br />
suferă <strong>de</strong> malformaţii sau <strong>de</strong> maladii extrem <strong>de</strong> grave, necunoscute într-un stadiu anterior al<br />
sarcinii şi care, chiar dacă nu înseamnă lipsă <strong>de</strong> viabilitate a copilului pe termen scurt, conduc<br />
49 O.STOICA, Drept Penal.Partea Specială, ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 64.<br />
A.FILIPAŞ, Drept Penal.Partea Specială, ed.Universul Juridic, Bucureşti 2008, p.133.<br />
50 Sergiu BOGDAN, op. cit., p. 15.<br />
51 Radu CHIRIŢĂ, art. cit. , p. 131.<br />
52 Andreea PETRUŞ, art. cit.,p. 93.<br />
22
la <strong>de</strong>cesul acestuia la un interval <strong>de</strong> timp scurt <strong>de</strong> la naşterea lui. 53 Într-o asemenea situaţie se<br />
va recurge la efectuarea unui avort eugenic, care reprezintă ipoteza în care starea fizică a<br />
copilului nenăscut impune o întrerupere a cursului sarcinii, avort justificat şi <strong>de</strong> faptul că<br />
interesul personal poate fi socotit suficient <strong>de</strong> slab pentru că interesul mamei <strong>de</strong> a avorta să<br />
prevaleze în faţa sa, dar justificat şi <strong>de</strong> lipsa interesului <strong>de</strong>taşat al societăţii. 54<br />
O a doua situaţie specială este reprezentată <strong>de</strong> necesitatea întreruperii cursului unei<br />
sarcini rezultată dintr-o faptă penală, numit avort ,,etic". 55 Faptele penale care <strong>de</strong>termină<br />
activarea excepţiei justificative a avortului ,,etic" sunt : violul, incestul şi actul sexual cu un<br />
minor.<br />
Recent, problemă avortului etic a fost adusă în discuţie şi în România. Starea <strong>de</strong> fapt<br />
din speţa care a generat o intensă <strong>de</strong>zbatere pe această temă avea ca şi subiect o fetiţă în vârstă<br />
<strong>de</strong> 11 ani care a rămas însărcinată în urmă unor acte sexuale incestuoase şi prezumtiv<br />
neconsimţite. Cum sarcina a fost <strong>de</strong>scoperită doar la 17 săptămâni avortul la cerere nu putea fi<br />
efectuat. Comisia medicală organizată <strong>de</strong> Ministerul Sănătăţii a ajuns la concluzia că în speţă<br />
întreruperea cursului sarcinii este justificată, subliniind că o astfel <strong>de</strong> sarcină ar avea efecte<br />
nocive asupra mamei, dar şi asupra copilului rezultat. De asemenea, această sarcină<br />
periclitează grav sănătatea mentală a fetiţei aflată în imposibilitatea <strong>de</strong> a se apăra şi ,,creează<br />
premisele unor tulburări psihice durabile, <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> traumă psihică a violului şi<br />
incestului, stigmatizarea socială, marginalizare şi <strong>de</strong> incapacitatea fizică şi psihică <strong>de</strong> a<br />
exercită funcţiile <strong>de</strong> mamă.” În acest sens, medicul psihiatru recomandă întreruperea cursului<br />
sarcinii datorită riscurilor majore imediate şi în<strong>de</strong>lungate <strong>de</strong> îmbolnăvire psihică, <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong><br />
ridicate (<strong>de</strong>presie, suicid, stări psihotice, <strong>de</strong>zadaptare socială). Decizia medicală finală a<br />
contrazis <strong>de</strong>cizia comisiei ministeriale, afirmându-se că nu există motiv medical care să<br />
justifice întreruperea cursului sarcinii.<br />
Soluţia găsită, care este doar aparent corectă şi tacit admisă <strong>de</strong> autorităţi a fost aceea a<br />
efectuării avortului în Marea Britanie. Soluţia trimiterii fetiţei însărcinate într-o altă ţară pentru<br />
efectuarea avortului nu atrage impunitatea acesteia atâta timp cât cererea sa <strong>de</strong> efectuare a unui<br />
avort în afară condiţiilor prevăzute <strong>de</strong> legea penală română reprezintă un act <strong>de</strong> instigare la<br />
infracţiunea <strong>de</strong> întrerupere a cursului sarcinii, prevăzută <strong>de</strong> articolul 185 C.Pen. Situaţia ar fi<br />
53 Radu CHIRIŢĂ, op. cit. ,p. 69.<br />
54 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
55<br />
Doris Alina ŞERBAN, Avortul ,,etic” ,în Caiete <strong>de</strong> Drept Penal nr. 3/2008, ed. All Beck, p.117.<br />
23
fost diferită în cazul în care sistemul nostru <strong>de</strong> drept penal ar preve<strong>de</strong> o cauză <strong>de</strong> nepe<strong>de</strong>psire a<br />
femeii care întrerupe cursul sarcinii <strong>de</strong> până la 22 <strong>de</strong> săptămâni, cauză ce se regăseşte în<br />
sistemul <strong>de</strong> drept german. 56<br />
O ultima situaţie specială este reprezentată <strong>de</strong> sterilizarea terapeutică neconsimţită. S-a<br />
pus problemă dacă dreptul la viaţă înseamnă şi protecţia faţă <strong>de</strong> anumite atingeri aduse<br />
integrităţii fizice, dar <strong>de</strong> natură să pună în pericol viaţa individului. Această problemă a fost<br />
abordată <strong>de</strong> Comisia Europeană, dar nu a fost tranşată. În principiu, în ceea ce priveşte<br />
practica sterilizării terapeutice neconsimţite, aceasta poate fi contrară articolului 2. Totuşi,<br />
acestei opinii i s-a adus contraargumentul că face confuzie între dreptul la viaţă şi dreptul <strong>de</strong> a<br />
da viaţă sau <strong>de</strong> a procrea. 57<br />
2. ,,Ultima”frontieră a dreptului la viaţă<br />
Alături <strong>de</strong> momentul <strong>de</strong> <strong>de</strong>but al vieţii, un alt moment primordial în viaţa unui individ<br />
este reprezentat <strong>de</strong> momentul morţii acestuia, indiferent dacă acesta sfârşeşte din cauze<br />
naturale sau datorită autoprovocării morţii, prin suicid, suicid asistat medical sau eutanasie.<br />
Intens mediatizatul subiect al eutanasiei a captat în ultimele <strong>de</strong>cenii în mod frecvent atenţia<br />
opiniei publice.<br />
În arena <strong>de</strong>zbaterii pe marginea acceptabilităţii etice a <strong>de</strong>ciziilor eutanasice au fost<br />
aruncate argumente diverse, conducând la inevitabilă concluzie că este absolut necesară o<br />
abordare interdisciplinară a acestui <strong>de</strong>licat subiect. Partizanii şi opozanţii eutanasiei îşi apăra<br />
cu tărie poziţia pro şi, respectiv, contra actului eutanasic, utilizând argumente <strong>de</strong> natură morală<br />
(compasiune, bine/rău, blamarea sau valorizarea suferinţei), psihologică (afectarea capacităţii<br />
<strong>de</strong> exprimare liberă a voinţei în contextul afecţiunilor incurabile, <strong>de</strong>bilitante sau invalidante),<br />
sociologică (impactul actului eutanasic asupra mediului familial, consumarea inutilă <strong>de</strong> resurse<br />
umane şi materiale care ar putea fi folosite în alte domenii ale socialului, teoria progresului<br />
social), <strong>de</strong>ontologica (menirea medicului este <strong>de</strong> tămăduitor, nu <strong>de</strong> călău), medicală (limitele<br />
medicinii mo<strong>de</strong>rne în ceea ce priveşte tratamentul anumitor afecţiuni, îngrijirile paleative),<br />
medico-legală şi juridică (legiferarea eutanasiei, respectiv sancţionarea sa legală), religioasă<br />
56 I<strong>de</strong>m p.140-141.<br />
57 Nasty Marian VLăDOIU, op. cit., p. 179.<br />
24
(caracterul sacru al vieţii, valorizarea pocăinţei prin suferinţa, dreptul <strong>de</strong> viaţă şi <strong>de</strong> moarte că<br />
atribut exclusiv al Divinităţii) şi chiar filozofică.<br />
Suicidul neasistat medical reprezintă actul benevol, voluntar al unei persoane prin care<br />
aceasta îşi ia viaţa, fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune. Această faptă nu este nicăieri în<br />
lume sancţionată penal sau administrativ, dar <strong>de</strong>terminarea sau înlesnirea sinuci<strong>de</strong>rii sunt<br />
incriminate, inclusiv în sistemul român, doarece se doreşte protejarea dreptului la viaţă al<br />
persoanei, care trebuie apărat în mod absolute. Totuşi, există sisteme penale, <strong>de</strong> exemplu cel<br />
german, care nu sancţionează nici participaţia la sinuci<strong>de</strong>re, consi<strong>de</strong>rându-se a fi ilogic să<br />
sancţionezi participaţia la o faptă care nu este prevazută <strong>de</strong> legea penală. 58<br />
Eutanasia şi suicidal asistat medical, <strong>de</strong>şi reprezintă două noţiuni autonome acestea vor<br />
fi analizate împreună, întrucât explicaţiile juridice referitoare la cele două categorii <strong>de</strong> acte<br />
sunt, în principal, aceleaşi. Diferenţa dintre eutanasie şi suicidul asistat medical constă în<br />
modalitatea <strong>de</strong> a în<strong>de</strong>plini acest act. În cazul eutanasiei medicul administrează el însuşi<br />
medicaţia letală, pe când în cazul sinuci<strong>de</strong>rii asistate, pacientul îşi administrează singur<br />
medicaţia recomandată <strong>de</strong> medic. Medicaţia este special adaptată astfel încât să se precipite<br />
moartea şi să se reducă cât mai mult suferinţa.<br />
Eutanasia este <strong>de</strong>finită ca moartea calmă şi absolvită <strong>de</strong> suferinţe, natural sau prin<br />
intermediul substanţelor calmante ori stupefiante. Aceste termene <strong>de</strong>semnează practica<br />
precipitării morţii în cazul unui bolnav incurabil, spre a-i evita suferinţa. 59 Eutanasia are trei<br />
forme, voluntară, involuntară şi ,,<strong>de</strong> necesitate”. Eutanasia voluntară se face la solicitarea<br />
expresă a bolnavului, cea involuntară se face la solicitarea unei terţe persoane atunci când<br />
bolnavul nu este în stare <strong>de</strong>cizională, iar cea ,,<strong>de</strong> necesitate’’ în situaţia în care bolnavul este<br />
capabil, este <strong>de</strong>cizional şi eutanasia se efectuează din milă, din empatie, fără ca bolnavul să fie<br />
consultat în această privinţă. Acest ultim tip <strong>de</strong> eutanasie nu se poate accepta nici juridic, nici<br />
etico-moral. 60<br />
De cele mai multe ori se face distincţie între eutanasie pasivă şi eutanasia activă. Prima<br />
constă în refuzul îngrijirilor medicale necesare prelungirii vieţii, atunci când moartea este<br />
58 Sergiu BOGDAN, op. cit., p. 68.<br />
59 Valeriu RUSU, Dicţionar Medical, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, ed.Medicală, Bucuresţi 2004, p. 454.<br />
60 Lorand HECSER, Eutanasia-reflecţii medicale şi socio-juridice, în <strong>Dreptul</strong> nr. 11/2000, p. 96-97.<br />
25
astfel inevitabilă. Cea <strong>de</strong>-a doua reprezintă actul <strong>de</strong> provocare directă a morţii pacientului<br />
incurabil, cu consimţământul acestuia în scopul <strong>de</strong> a evita suferinţe suplimentare. 61<br />
Suicidul asistat medical constă în ajutorul medical acordat unei persoane, pentru a-şi<br />
lua viaţa, prin oferirea <strong>de</strong> mijloace <strong>de</strong> natură să întrerupă cursul vieţii.<br />
Atunci când se discută <strong>de</strong>spre dreptul la viaţă şi la integralitate fizică şi psihică, cele<br />
mai dificile întrebări sunt cele referitoare la renunţarea la protecţia acestora. La nivel naţional<br />
şi internaţional, referitor la eutanasie şi suicid asistat există o ,,tăcere precaută”.<br />
În doctrină au fost exprimate opinii diverse cu privire la compatibilitatea eutanasiei cu<br />
articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. <strong>Dreptul</strong> <strong>de</strong> a <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> momentul<br />
propriei morţi a fost legat <strong>de</strong> dreptul la <strong>de</strong>mnitate, noţiune ce nu apare în textul Convenţiei<br />
Europene, însă consacrată în primul articol al Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii<br />
Europene. 62 Respectul <strong>de</strong>mnităţii umane ar inclu<strong>de</strong> dreptul <strong>de</strong> a trăi cu <strong>de</strong>mnitate şi <strong>de</strong> a pune<br />
capăt sau <strong>de</strong> a cere asistenţa unui terţ pentru a-ţi curma propria viaţă. Într-o opinie contrară,<br />
tocmai <strong>de</strong>mnitatea umană conferă <strong>de</strong>ptului la viaţă caracterul sacru şi inviolabil. În această<br />
ipoteză, tocmai planificarea momentului morţii şi modalitatea <strong>de</strong> a pune capăt vieţii reprezintă<br />
o insultă la adresa acestui atribut suprem al omului.<br />
Astel, o parte a doctrinei menţionează că, atâta timp cât nu se recunoaşte stabilirea unui<br />
control eficient asupra practicării eutanasiei, este mai pru<strong>de</strong>nt ca ea să fie ţinută în afara legii. 63<br />
O altă parte a doctrinei susţine că în situaţia bolnavilor incurabili, care au suferinţe<br />
fizice şi psihice insuportabile şi care nu pot fi înlăturate medical ar fi inuman să nu laşi o<br />
persoană să moară cu <strong>de</strong>mnitate. Atunci când medicina este neputincioasă, iar calitatea vieţii<br />
<strong>de</strong>vine sub orice critică este <strong>de</strong>ci firesc să-i fie respectat dreptul <strong>de</strong> a cere şi <strong>de</strong> a primi<br />
moartea.<br />
<strong>Dreptul</strong> la viaţă implică două componente: dreptul personal al fiinţei umane la viaţă,<br />
care conţine ca şi element şi dreptul <strong>de</strong> a muri şi, dreptul <strong>de</strong>taşat al statului, al societăţii în<br />
ansamblul ei datorită implicaţiilor <strong>de</strong>osebite(sociale, economice şi familiale) pe care acest<br />
drept la implică. 64<br />
61 Silviu MORAR, Eutansia între dreptul la viaţă şi libertatea <strong>de</strong> a muri <strong>de</strong>mn, în Revista Română <strong>de</strong> Bioetică,<br />
volumul 3, nr.4, p.23.<br />
62 Nasty Marian VLĂDOIU, op. cit., p. 112.<br />
63<br />
Alexandru BOROI, Euthanasia-concept, controverse şi reglementare, în Revista <strong>de</strong> Drept Penal nr.2/1995, p.<br />
82.<br />
64 Radu CHIRIŢĂ, art. cit. , p. 123.<br />
26
Totuşi, atunci când o persoană suferă <strong>de</strong> o maladie incurabilă în fază terminală,<br />
provocându-i persoanei în cauză suferinţe fizice şi psihice, interesul <strong>de</strong>taşat al statului dispare,<br />
astfel încât rămâne doar interesul personal <strong>de</strong> care persoana în cauză poate <strong>dispune</strong> în mod<br />
valabil. Aşadar, pentru ca persoana să poată <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> dreptul său,trebuie ca interesul <strong>de</strong>taşat<br />
al statului să se fi stins. 65 Pentru a susţine această opinie este necesar a fi în<strong>de</strong>plinite mai multe<br />
condiţii şi anume: certitudinea incurabilităţii maladiei <strong>de</strong> care suferă persoana în cauză,<br />
consimţământul neviciat al bolnavului pentru a opera cauza justificativă în sarcina medicului,<br />
existenţa unor suferinţe insuportabile ori bolnavul este menţinut în viaţă cu ajutorul aparaturii<br />
medicale.<br />
Problema dreptului <strong>de</strong> a muri relativ la articolul 2 din Convenţia se pune <strong>de</strong> mult timp<br />
în doctrină. De curând însă, ea a fost pusă direct instanţei <strong>de</strong> Contencios European al<br />
Drepturilor Omului, aceasta dându-i un răspuns interesant, cu valoare <strong>de</strong> principiu în cauza<br />
Pretty. 66 Această cauză a ridicat problema <strong>de</strong> a şti dacă dreptul la viaţă, pe lângă caracterul său<br />
pozitiv (constrânge statul să protejeze persoanele împotrivă comiterii unor omuci<strong>de</strong>rii),<br />
inclu<strong>de</strong> şi un aspect negativ, care ar obliga autorităţile naţionale să ia măsuri pozitive pentru a<br />
ajuta o persoană să-şi pună capăt zilelor. În acest caz, Curtea a dat ferm un răspuns negativ.<br />
Doamna Pretty era o persoană care suferea <strong>de</strong> o boală neuro<strong>de</strong>generativa progresivă-o<br />
scleroză laterală amiotrofică-ce a evoluat foarte rapid, încât reclamanta era total paralizată şi<br />
incapabilă să se alimenteze singură. În măsură în care nu există un tratament specific, ea era<br />
sigură că va muri peste câteva luni. S-a stabilit, <strong>de</strong> asemenea, că această moarte va surveni<br />
după suferinţe oribile şi pier<strong>de</strong>rea <strong>de</strong>mnităţii doamnei Pretty. De asemenea, ea a <strong>de</strong>cis <strong>de</strong><br />
comun <strong>de</strong> acord cu soţul ei că acesta îi va provocă moartea. Doamnă Pretty a dorit să obţină în<br />
timpul vieţii impunitate pentru soţul ei, motiv pentru care solicitase autorităţilor judiciare<br />
competente angajamentul <strong>de</strong> a nu-l urmări pe acesta. Ea a primit un refuz care a fost ulterior<br />
confirmat <strong>de</strong> jurisdicţiile engleze.<br />
În faţă Curţii, doamnă Pretty a pretins, în principiu, în bază articolului 2 că acest refuz<br />
încalcă obligaţia pozitivă <strong>de</strong> a proteja dreptul <strong>de</strong> a alege să-şi pună capăt zilelor prin metoda pe<br />
care o dorea. Această argumentare a fost respinsă <strong>de</strong> instanţa europeană.<br />
Curtea a ajuns la concluzia <strong>de</strong> principiu potrivit căreia nu se poate <strong>de</strong>duce din articolul<br />
2 al Convenţiei că ar există un drept <strong>de</strong> a muri, fie cu ajutorul unui terţ, fie cu ajutorul unei<br />
65 Radu CHIRIŢĂ, op. cit., p. 64.<br />
66 CEDO, Cauza Pretty c. Regatul Unit, hotărâre din 29 aprilie 2002<br />
27
autorităţi publice. Aşadar, prin refuzul lor <strong>de</strong> a autoriza impunitatea <strong>de</strong> urmărire penală a<br />
soţului în cazul în care ar fi ajutat-o pe reclamantă să se sinucidă, autorităţile britanice nu au<br />
încălcat dispoziţiile articolului 2 din Convenţie. 67<br />
În concepţia Curţii, articolul 2 nu poate fi interpretat că ar reglementa şi dreptul<br />
diametral opus, anume dreptul <strong>de</strong> a muri; nu s-ar putea crea un drept la auto<strong>de</strong>terminare, în<br />
sensul că s-ar recunoaşte oricărui individ facultatea <strong>de</strong> a alege mai <strong>de</strong>grabă moartea <strong>de</strong>cât<br />
viaţă. Datorită acestor motive, Curtea a ajuns la concluzia că nu este posibil să se <strong>de</strong>ducă din<br />
articolul 2 existenţa unui drept <strong>de</strong> a muri, astfel încât dreptul la viaţă nu poate fi interpretat în<br />
sensul că ar conţine şi un aspect negativ. Acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re reiese şi din Recomandarea<br />
numărul 1418 din 1999 a Adunării Parlamenatare a Consiliului Europei, conform căreia statele<br />
membre ale Consiliului trebuie să fie încurajate să protejeze şi să respecte <strong>de</strong>mnitatea<br />
bolnavilor incurabili sau muribunzi prin menţinerea interdicţiei absolute <strong>de</strong> a pune capăt <strong>de</strong> o<br />
manieră intenţionată a vieţii, având în ve<strong>de</strong>re că: dreptul la viaţă, mai ales în ceea ce-i priveşte<br />
pe bolnavii incurabili şi pe muribunzi, este garantat <strong>de</strong> statele membre conform articolului 2,<br />
care <strong>dispune</strong> că ,,moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat”; având în ve<strong>de</strong>re că<br />
dorinţa <strong>de</strong> a muri exprimată <strong>de</strong> un bolnav în stadiu terminal nu poate constitui niciodată un<br />
fundament juridic pentru provocarea morţii <strong>de</strong> către <strong>de</strong> un terţ; că dorinţa <strong>de</strong> a muri exprimată<br />
<strong>de</strong> un bolnav incurabil sau <strong>de</strong> un muribund nu poate să reprezinte în sine o justificare legală a<br />
exercitării acţiunilor <strong>de</strong>stinate să provoace moartea.<br />
<strong>Dreptul</strong> la viaţă nu implică aşadar dreptul <strong>de</strong> a muri. Problema esenţială este aceea <strong>de</strong> a<br />
şti dacă eutanasia (sau, în situaţii particulare asistarea suicidului) trebuie <strong>de</strong>penalizată, ceea ce<br />
nu ar reprezenta o consacrare a dreptului la moarte. Chiar dacă unele legislaţii au <strong>de</strong>penalizat<br />
suicidul, acest lucru nu înseamnă o recunoaştere a dreptului fiecărui individ <strong>de</strong> a-şi pune capăt<br />
vieţii. Prin urmare, faptul că un stat refuză o astfel <strong>de</strong> <strong>de</strong>penalizare poate constitui o încalcare a<br />
articolului 2, însă rămâne <strong>de</strong> văzut cât efort trebuie <strong>de</strong>pus pentru a putea dovedi şi pentru a<br />
putea fi acceptat acest lucru. 68<br />
Totuşi, refuzul recunoaşterii dreptului <strong>de</strong> a muri nu exclu<strong>de</strong> recunoaşterea unui drept<br />
<strong>de</strong> a refuza un tratament medical nedorit, chiar dacă acel tratament este vital pentru acea<br />
persoană. Negarea dreptului <strong>de</strong> a refuza un tratament medical reprezintă cel puţin o încălcare a<br />
articolului 2, respectiv 8 cu accentuarea i<strong>de</strong>ii conform căreia biomedicina şi Convenţia<br />
67 Corneliu BÂRSAN, op. cit. , p. 174.<br />
68 Jean Francois RENUCCI, op. cit. , p. 110-111.<br />
28
subordonează orice intervenţie în domeniul sănătăţii, consimţământului liber şi lucid al<br />
pacientului.<br />
Aşadar, în ceea ce priveşte eutanasia pasivă (în cazul în care o persoană refuză să mai<br />
primească mâncare ori un tratament indispensabil pentru prelungirea vieţii), într-o primă<br />
cauză, Widmer c.Elveţia 69 , Comisia a ajuns la concluzia că legiuitorul naţional nu poate fi<br />
criticat pentru faptul <strong>de</strong> a nu o fi incriminat. 70<br />
În cauza Pretty contra Marii Britanii, Curtea merge chiar mai <strong>de</strong>parte, <strong>de</strong>ducând din<br />
articolul 8 al Convenţiei că o ,,persoană poate revendica dreptul <strong>de</strong> a exercita alegerea <strong>de</strong> a<br />
muri refuzând să consimtă la un tratament care ar putea avea ca efect prelungirea vieţii sale”. 71<br />
De asemenea, din această hotărâre reiese că articolul 2 ,,nu are nicio legătură cu calitatea<br />
vieţii” 72 , chiar dacă reclamanta se plânsese <strong>de</strong> faptul că viaţa sa <strong>de</strong>venise penibilă din cauza<br />
bolii.<br />
În privinţa ,,dreptului <strong>de</strong> a muri” într-un alt sens, Curtea Europeană a <strong>de</strong>cis în cauza<br />
Keenan c.Regatului Unit 73 că articolul 2 al Convenţiei poate fi înţeles ca permiţând<br />
autorităţilor să protejeze persoana, care încearcă să se sinucidă, împotriva ei însăşi. 74<br />
Cauza Pretty a permis instanţei <strong>de</strong> contencios european examinarea unor aspecte<br />
inedite, intens mediatizate, legate <strong>de</strong> eutanasie. Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al apărării drepturilor şi<br />
libertăţilor prevăzute <strong>de</strong> Covenţia Europeană, dreptul la viaţă, ca drept fundamental al fiinţei<br />
umane nu conferă dreptul la auto<strong>de</strong>terminare, înţeles ca posibilitate juridică oferită unei<br />
persoane <strong>de</strong> a alege între a trăi şi a muri. Aşadar, instanţa europeană nu conferă sinuci<strong>de</strong>rii<br />
asistate ori eutanasiei nicio protecţie, din perspectiva Curţii reieşind clar inexistenţa unui drept<br />
<strong>de</strong> a muri, drept care să se bucure <strong>de</strong> vreo reglementare europeană.<br />
De curând Italia a fost scena unor controverse legate <strong>de</strong> problema <strong>de</strong>licată a<br />
eutanasiei 75 . O femeie, Eluana Englaro în vârstă <strong>de</strong> 38 <strong>de</strong> ani se afla <strong>de</strong> aproape 17 ani în<br />
comă, după ce în anul 1992 fusese victima unui acci<strong>de</strong>nt rutier. Tatăl său solicita încă din anul<br />
1999 dreptul <strong>de</strong> a opri hrănirea artificială a fiicei sale, dreptul <strong>de</strong> a obţine aprobarea <strong>de</strong> a o<br />
<strong>de</strong>conecta <strong>de</strong> la aparatele ce o ţineau în mod artificial în viaţă, iar în anul 2008 i s-a recunoscut<br />
69 CEDO, Cauza Widmer c.Elveţia, hotărâre din 10 februarie 1993<br />
70 Dragoş BOGDAN, Mihai SELEGEAN, op. cit ,p. 9.<br />
71 CEDO, Cauza Pretty c. Regatul Unit, hotărâre din 29 aprilie 2002, paragrful 63<br />
72 CEDO, Cauza Pretty c. Regatul Unit, hotărâre din 29 aprilie 2002, paragrful 39<br />
73 CEDO, Cauza Keenan c. Regatului. Unit, hotărâre din 3 aprilie 2001<br />
74 Bianca SELEJAN GUŢAN, op. cit , p. 86.<br />
75 http://www.scribd.com/doc/18948998/Cazul-Eluana-Englaro-Tatiana-Tudurache. 12 aprilie 2010<br />
29
Eluanei dreptul <strong>de</strong> a muri prin <strong>de</strong>conectarea <strong>de</strong> la aparate. În februarie 2009, Curtea <strong>de</strong> Casaţie<br />
italiană a <strong>de</strong>cis că femeia are dreptul <strong>de</strong> a muri , însă imediat premierul italian a emis un <strong>de</strong>cret<br />
prin care se interzicea eutanasierea ei. Pentru că preşedintele italian a refuzat semnarea<br />
<strong>de</strong>cretului, Guvernul l-a înaintat Parlamentului, însă între timp medicii au acţionat conform<br />
hotărârii Curţii <strong>de</strong> Casaţie, moartea femeii survenind chiar în momentul în care Senatul discuta<br />
cazul ei. 76<br />
În România, Codul <strong>de</strong> <strong>de</strong>ontologie medicală 77 preve<strong>de</strong> în articolul 121 că ,,se interzice<br />
cu <strong>de</strong>săvârşire eutanasia, adică utilizarea unor substanţe sau mijloace în scopul <strong>de</strong> a provoca<br />
<strong>de</strong>cesul unui bolnav, indiferent <strong>de</strong> gravitatea şi <strong>de</strong> prognosticul medicului, chiar dacă a fost<br />
cerută în mod insistent <strong>de</strong> un bolnav conştient”, iar articolul 122 din acelaşi Cod preve<strong>de</strong><br />
că ,,medicul nu va asista sau în<strong>de</strong>mna la sinuci<strong>de</strong>re sau autovătămare prin sfaturi,<br />
recomandări, împrumutare <strong>de</strong> instrumente, oferirea <strong>de</strong> mijloace”. Medicul va refuza orice<br />
explicaţie sau ajutor în acest sens.<br />
În Codul Penal actual nu există niciun articol distinct privind eutanasia, spre <strong>de</strong>osebire<br />
<strong>de</strong> Codul Penal anterior, în care eutanasia era încadrată la articolul 468 alineatul 1, care<br />
reglementa omorul din milă 78 .<br />
În prezent, orice act <strong>de</strong> eutanasia va intra sub inci<strong>de</strong>ntă articolelor 174-176 Cod Penal,<br />
iar orice act suicidal sub domeniul <strong>de</strong> aplicare a articoluli 179 Cod Penal. Menţionăm că şi<br />
eutanasia pasivă îşi găseşte corespon<strong>de</strong>nt în articolele 174-176, <strong>de</strong>oarece reprezintă o<br />
infracţiune comisivă prin omisiune, care se va pe<strong>de</strong>psi,<strong>de</strong>oarece medicul are obligaţia legală<br />
<strong>de</strong> a interveni, <strong>de</strong> a <strong>de</strong>pune toate diligenţele necesare prelungirii vieţii pacientului său. 79<br />
Consi<strong>de</strong>răm că în viitor ar trebui reglementată eutanasia, această situaţie <strong>de</strong>osebită din<br />
punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juridic, însă dispoziţiile legale să prevadă condiţii stricte şi cu o rigurozitate<br />
sporită pentru că, din punctul meu <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re este inuman să laşi o persoană, răpusă <strong>de</strong> o boală<br />
incurabilă să se chinuie ajungând la limita în care îşi pier<strong>de</strong> <strong>de</strong>mnitatea şi îşi pier<strong>de</strong> orice<br />
trăsătură umană (nu vorbeşte, nu mănâncă, nu se <strong>de</strong>plaseaza, nu schiţează niciun gest uman,<br />
nu are nicio reacţie), fiind menţinută artificial în viaţă. Aşadar susţin i<strong>de</strong>ea legalizării<br />
eutanasiei pentru acea categorie <strong>de</strong> persoane care sunt fie în comă, fie paralizate iremediabil,<br />
76 Sebastian CERCEL, art. cit., p. 18.<br />
77 http://cmr.ro/content/view/385/38/<br />
78 Daniel NIŢU, Liviu MUREŞAN, Eutanasia-o pantă alunecoasă?, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, nr.<br />
2/2003, pp.164-167<br />
79 Sergiu BOGDAN, op. cit., p. 17.<br />
30
fie suferă <strong>de</strong> vreo maladie fără vreo şansă <strong>de</strong> vin<strong>de</strong>care, însă cu condiţia ca reglementările să<br />
nu lase loc abuzurilor. De asemenea este necasar ca în cazul legalizării eutanasiei sa nu existe<br />
lacune legislative, pentru că acestea ar reprezenta pârghii prin care oameni capabili din punct<br />
<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re fizic, fără a se încadra în categoria mai sus menţionată, să fie ucişi, datorită unor<br />
motive financiare utilizând practica eutanasiei, cu complicitatatea medicilor.<br />
3. Frontierele dreptului la viaţă <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> evoluţia biomedicinei<br />
Secolul XX abundă în <strong>de</strong>scoperiri ştiinţifice cruciale şi inovaţii tehnologice, care au<br />
efecte profun<strong>de</strong> asupra relaţiilor interpersonale. Progresele în materia biologiei moleculare<br />
sunt revoluţionare şi vizează însăşi originea vieţii. Aplicaţiile acestor noi <strong>de</strong>scoperiri sunt<br />
<strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> variate şi afectează nenumărate aspecte ale vieţii cotidiene. Alături <strong>de</strong> aceste<br />
aplicaţii există şi altele care ridică însă întrebări etice, mult mai dificile. Printre acestea se<br />
numără procreerea asistată, experimentarea pe embrioni, clonarea terapeutică, însă şi cea<br />
reproductivă, intervenţia asupra bagajului genetic al omului şi crearea <strong>de</strong> hibrizi. 80<br />
Ingineria genetică cunoscută şi sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> manipulare genetică este un domeniu<br />
al ştiinţei eredităţii, <strong>de</strong>dicat unor experimente <strong>de</strong> inserare <strong>de</strong> gene <strong>de</strong> la o specie într-un<br />
organism aparţinând aceleiaşi specii sau altei specii. Acest domeniu este în plină ascensiune,<br />
săpând tot mai mult în celula umană şi realizează progrese <strong>de</strong>-a dreptul terifiante, periculoase<br />
pentru echilibrul vieţii. Experimentele genetice pot fi diverse. Acestea pot consta în cercetarea<br />
pe genomul uman 81 , pe genomul non-uman, în meto<strong>de</strong> transgenice(combinarea <strong>de</strong> gene umane<br />
şi non-umane, numiţi hibrizi), în combinarea <strong>de</strong> gene umane şi <strong>de</strong> gene non-umane( aşa-zisa<br />
himeră-conţine celule <strong>de</strong> la mai multe organisme, din specia sa sau mai multe specii). 82<br />
Textele fundamentale internaţionale cu forţă obligatorie în materia drepturilor omului<br />
sunt pru<strong>de</strong>nte şi rezervate atunci când abor<strong>de</strong>ază ştiinţele vieţii. Declaraţia Universală a<br />
Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu conţin nicio preve<strong>de</strong>re<br />
specifică. Totuşi anumite atingeri aduse integrităţii persoanei ar putea intra sub inci<strong>de</strong>nţa<br />
80 Nasty Marian VLĂDOIU, op. cit. , p. 7.<br />
81 Totalitatea informaţiilor genetice aparţinând unei celule sau unui organism AND-purtător al acestei informaţii,<br />
<strong>de</strong>finiţie preluată din, Dicţionar Medical, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, ed.Medicală, Bucuresţi 2004, p. 504,<br />
Valeriu RUSU<br />
82 Sabin GUŢAN, Reproducerea umană asistată medical şi filiaţia, teză <strong>de</strong> doctorat, Sibiu 2009.<br />
31
articolelor 2 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, însă doar dacă recurgem la o<br />
interpretare extensivă.<br />
Problema aplicabilităţii articolului 2 atingerilor aduse integrităţii fizice se pune în cazul<br />
experimentelor pe oameni, transplantelor <strong>de</strong> organe şi prelevărilor <strong>de</strong> sânge. Aşadar, această<br />
formă <strong>de</strong> solidaritate socială poate ridica probleme în raport cu drepturile fundamentale ale<br />
omului. 83 Trebuie să ştim dacă şi în ce măsură articolul 2 se aplică şi integrităţii fizice, în ciuda<br />
faptului că scopul său primordial este apărarea împotriva oricărui act susceptibil <strong>de</strong> a provoca<br />
moartea. Din moment ce articolul 2 recunoaşte dreptul la viaţă oricărei persoane, putem să<br />
înţelegem că interzice tacit, implicit experimentele care pot avea rezultate foarte grave asupra<br />
omului, sau din contră putem <strong>de</strong>duce că ceea ce nu este interzis în mod expres, este permis.<br />
Referitor la acest aspect, Comisia 84 a admis că articolul 2 protejează şi integritatea fizică, însă<br />
analizarea compatibilităţii unui risc important pentru sănătate în cadrul experimentelor nu a<br />
fost tranşată în mod clar. Trebuie să reţinem că articolul 2 vizează numai atingerile aduse vieţii<br />
cu intenţie, aspect ce nu se regăseşte în cazul experimentelor sau prelevărilor <strong>de</strong> organe şi <strong>de</strong><br />
sânge. Această problemă a mai fost abordată şi cu ocazia analizării proiectului <strong>de</strong><br />
Recomandare privind experimentele pe oameni <strong>de</strong> către Comitetul director, care a statuat că<br />
raportat la articolele 2 şi 3 este imposibil să se găsească elemente pentru sau contra<br />
compatibilităţii cu Convenţia. 85<br />
Evoluţia medicinei şi biomedicinei a stârnit un mare interes şi a condus la crearea unui<br />
suport juridic, la adoptarea <strong>de</strong> intrumente juridice la nivel internaţional.<br />
Primul intrument juridic, cu vocaţie universală a fost Declaraţia U.N.E.S.C.O. privind<br />
genomul uman şi drepturile omului din 1998; acest act normativ conferă o protecţie <strong>de</strong>osebită<br />
speciei umane, promovează principiul cercetării ştiinţifice responsabile şi proclamă genomul<br />
uman ca parte din patrimoniul comun al umanităţii. 86<br />
Convenţia Europenă privind Biomedicina şi Drepturile Omului, adoptată în 1997 în<br />
cadrul Consiliului Europei reprezinta primul instrument juridic internaţional cu forţă<br />
obligatorie în domeniu. Scopul Convenţiei este <strong>de</strong> a proteja fiinţa umană <strong>de</strong> practicile<br />
ştiinţifice interzise sau <strong>de</strong> actele medicale abuzive sau <strong>de</strong>viante din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re etic. Prin<br />
intermediul ei, fiinţa umană este protejată în diferitele etape ale procesului formării ei, <strong>de</strong> la<br />
83 Jean Francois RENUCCI, op. cit. , p. 99.<br />
84 Comisia, 13 <strong>de</strong>cembrie 1979, X c. Austria nr.8278/78<br />
85 Jean Francois RENUCCI, op. cit., 2009, p. 99.<br />
86 Nasty Marian VLĂDOIU, op. cit., p. 8.<br />
32
embrion la persoană şi se consacră principiul preeminenţei fiinţei umane. Un element <strong>de</strong>osebit<br />
<strong>de</strong> important este reprezentat <strong>de</strong> Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene,<br />
în<strong>corp</strong>orată în Tratatul constituţional care institue o Constituţie pentru Europa şi care în<br />
articolele sale face referire expresă la integritatae fizică a persoanei , fiind interzise practicile<br />
eugenice, colajul reproductiv şi tranformările <strong>corp</strong>ului uman într-o sursă <strong>de</strong> profit. 87<br />
Ştiinţa dă dovadă <strong>de</strong> un caracter dual din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re moral, iar acest aspect este<br />
pus în evi<strong>de</strong>nţă în cazul experimentelor genetice. Intervenţiile asupra genomului uman<br />
afectează integritatea individului şi pot ameninţa chiar specia umană, în cazul în care procesele<br />
pe care biomedicina le <strong>de</strong>sfăşoară nu respectă anumite criterii riguroase. ,,Noile practici<br />
eugenice”, care încearcă îmbunătăţirea speciei umane au stârnit şi continuă să stârnească<br />
puternice reacţii contradictorii. Asemenea practici sunt menite să împiedice naşterea,<br />
supravieţuirea şi reproducerea persoanelor care suferă <strong>de</strong> diverse handicapuri sau afecţiuni<br />
grave, prin intermediul sterilizării, al testelor genetice preconceptive şi la diagnosticului<br />
prenatal. 88 Pentru justificarea acestor intervenţii este invocat argumentul conform căruia<br />
părinţii trebuie să fie responsabibili, astfel încât ei trebuie să prevină naşterea unor copii cu<br />
grave afecţiuni sau handicapuri. Totuşi, în spatele acestui argument <strong>de</strong> ordin moral stă ascuns<br />
un alt argument, <strong>de</strong> această dată financiar <strong>de</strong>oarece în cazul persoanelor cu grave probleme <strong>de</strong><br />
sănătate sau handicapuri costurile serviciilor medicale necesare sunt mai ridicate în raport <strong>de</strong> o<br />
persoană <strong>de</strong>clarată sănătoasă. Dispoziţii legislative în acest sens există încă din 1995 în China,<br />
care obligă toate cuplurile ce doresc să se căsătorească să se supună unor teste medicale pentru<br />
a se stabili dacă suferă sau nu <strong>de</strong> un <strong>de</strong>fect ereditar.<br />
O problemă <strong>de</strong> asemenea <strong>de</strong>licată este reprezentată <strong>de</strong> clonare, poate cea mai şocantă<br />
dintre provocările ştiinţei contemporane, clasificată <strong>de</strong> oamenii <strong>de</strong> ştiinţă în terapeutică şi<br />
reproductivă, în funcţie <strong>de</strong> finalitatea urmărită.<br />
Instrumentele juridice în materie interzic clonarea reproductivă, invocând caracterul<br />
unic al fiinţei umane. Pe plan mondial, au existat numeroase discuţii privitoare la această<br />
problemă ce s-au materializat prin încheierea <strong>de</strong> convenţii. Statele Unite ale Americii a fost<br />
prima ţară care a interzis clonarea printr-o lege, ţară ce a fost urmată şi <strong>de</strong> marea majoritate a<br />
statelor <strong>de</strong>zvoltate. Pe plan juridic, clonarea tin<strong>de</strong> a fi admisă pentru crearea unor specii pe<br />
cale <strong>de</strong> dispariţie sau pentru crearea unor specii <strong>de</strong> mare productivitate, dar este interzisă<br />
87 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
88 I<strong>de</strong>m, p. 10.<br />
33
clonarea la om. 89 Pentru a analiza cât mai obiectiv avantajele şi <strong>de</strong>zavantajele acestei<br />
proceduri, trebuie să avem în ve<strong>de</strong>re argumentele strict ştiinţifice şi medicale. Astfel, clonarea<br />
ar putea reprezenta soluţia pentru cuplurile sterile, care poartă boli transmisibile ereditar sau<br />
chiar a cuplurilor homoxesuale, care se află în imposibilitatea reproducerii sexuale. La polul<br />
opus se află posibilitatea reproducerii unui copil <strong>de</strong>cedat, ale cărui celule au fost prelevate<br />
înainte <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces ori crearea unui copil ca potenţial donator pentru fratele său bolnav, situaţii<br />
inadmisibile atât din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re moral, cât şi juridic.<br />
Referitor la aceste noi tehnici s-a susţinut că genomului uman trebuie să i se acor<strong>de</strong> o<br />
protecţie specială ca element esenţial al patrimoniului umanităţii, fiind privit ca un element<br />
sacru. Cu privire la moştenirea genetică a individului, Convenţia Europeană privind<br />
Biomedicina şi-a extins domeniul <strong>de</strong> protecţie şi asupra ,, generaţiilor viitoare”, ca rezultat al<br />
conştientizării caracterului ireversibil al anumitor atingeri aduse moştenirii genetice a<br />
omului. 90<br />
Protocolul adiţional Convenţiei asupra Drepurilor Omului şi Biomedicinei privind<br />
interzicerea clonării fiinţei umane interzice clonarea reproductivă. Tehnologiile <strong>de</strong> clonare<br />
permise se numesc clonare terapeutică, justificată prin faptul că se pot crea anumite<br />
componente ale <strong>corp</strong>ului uman, <strong>de</strong> exemplu celule stem, care pot fi <strong>de</strong> ajutor în vin<strong>de</strong>carea<br />
unor boli netratabile altfel şi care nu au ca rezultat transformarea genomului uman. Clonarea<br />
terapeutică reprezintă producerea <strong>de</strong> embrioni umani pentru a fi folosiţi în cercetare. Scopul<br />
acestui tip <strong>de</strong> clonare este acela <strong>de</strong> a recolta celule <strong>de</strong> la embrioni pentru tratamentul unor boli.<br />
Specialiştii consi<strong>de</strong>ră că prin clonare se poate pune căpăt unor boli netratabile, clonarea<br />
reprezentând antidotul.<br />
J.F. Mattei, membru al Comitetul Consultativ <strong>de</strong> Etică din Franţa, consi<strong>de</strong>ră că<br />
Naţiunile Unite trebuie să <strong>de</strong>clare urgent tehnica clonării umane drept crimă împotriva<br />
umanităţii, subliniind că un om care este copia altuia nu mai este o fiinţă umană. Astfel,<br />
,,clonarea se înru<strong>de</strong>şte cu genocidul pentru că şi aceasta se bazează pe selecţia genetică”<br />
Marea Britanie a legalizat utilizarea embrionilor pentru crearea unui animal care are<br />
acelaşi ADN ca şi un alt animal existent anterior sau aflat in viaţă. Clonarea reproductivă<br />
poate fi privită ca un proces <strong>de</strong> duplicare, în urma căruia rezultă un material genetic i<strong>de</strong>ntic<br />
89 Maria Magdalena NEAGU, ,,Clonarea ilegală <strong>de</strong> embrioni şi clonarea, privite din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al<br />
reglementărilor din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii “, în Revista <strong>de</strong> Drept OmniaLex nr.1/2006, p.<br />
194-196.<br />
90 Nasty Marian VLĂDOIU, op. cit., p.167-168.<br />
34
care nu este însă obţinut prin mijloace sexuale. Clonarea umană <strong>de</strong> embrioni a primit<br />
aprobarea autorităţii britanice privind fertilizarea umană şi embriologie, dar doar cu condiţia<br />
ca aceasta sa fie folosită în cercetări în scopuri medicale. Cercetătorii utilizează clonarea<br />
embrionilor ca o sursă a celulelor stem. Aceste celule sunt folosite pentru a crea noi tratamente<br />
pentru diabet sau alte boli sau afecţiuni precum Parkinson sau Alzheimer.<br />
În România problema clonării necesită un studiu aprofundat, care va trebui materializat<br />
într-o reglementare <strong>de</strong>taliată a acest domeniu complex. Clonarea umană interzisă <strong>de</strong> celelalte<br />
state ale Uniunii Europene nu este prevăzuta în viitorul Cod Penal. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> codurile<br />
penale din Europa, Proiectul Noului Cod Penal nu acordă nicio atenţie faptelor periculoase din<br />
domeniul ingineriei genetice, cum ar fi clonarea umană sau cea <strong>de</strong> producere a armelor<br />
biologice. În vechiul proiect al Codului Penal, publicat în Monitorul Oficila al României la<br />
data <strong>de</strong> 29 iunie 2004, care trebuia să intre în vigoare la un an <strong>de</strong> la data publicării, incrimina<br />
în Partea Specială crimele şi <strong>de</strong>lictele privind manipularea genetică, în articolul 195, se<br />
preciza: „(1) Crearea <strong>de</strong> embrioni umani în alte scopuri <strong>de</strong>cât procreaţia se pe<strong>de</strong>pseşte cu<br />
închisoare strictă <strong>de</strong> la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2)Cu aceeaşi pe<strong>de</strong>apsa se<br />
sancţionează şi crearea, prin clonare, a unei fiinţe umane genetic i<strong>de</strong>ntice unei alte fiinţe<br />
umane, vii sau moarte”.<br />
Ţinând cont <strong>de</strong> consecinţele <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> grave şi <strong>de</strong> amploarea pe care aceste practici o<br />
pot genera, nu înţelegem lacuna legislativă din Noul Cod Penal, referitoare la crearea ilegală<br />
<strong>de</strong> embrioni şi clonare. Consi<strong>de</strong>r că este absolut necesară incriminarea faptei <strong>de</strong> creare a unor<br />
embrioni umani, în alte scopuri <strong>de</strong>cât procreţia, pentru a se preveni astfel obţinerea unor fiinţe<br />
cu caracteristici umane în ve<strong>de</strong>rea sacrificării acestora pentru realizarea pe această cale a<br />
nevoii <strong>de</strong> organe umane necesare transplanturilor. Prin incriminarea acestei infracţiuni<br />
consi<strong>de</strong>r că ar fi protejate atât relaţiile sociale privitoare la ocrotirea fiinţei umane, <strong>de</strong>opotrivă<br />
ca individ, cât şi apartenţa sa la specia umană împotriva actelor ce i-ar putea pune în pericol<br />
<strong>de</strong>mnitatea printr-o folosire improprie a biologiei şi a medicinei. Cu atât mai mult nu<br />
înţelegem scăparea legiuitorului român <strong>de</strong> a reglementa în mod expres <strong>de</strong>lictele ce privesc<br />
ingineria genetică cu cât România este ţară semnatară a Convenţiei <strong>de</strong> la Oviedo. Interzicerea<br />
clonării umane şi a altor fapte periculoase în domeniul ingineriei genetice reprezintă şi o<br />
obligaţie asumată <strong>de</strong> România în conformitate cu Convenţia <strong>de</strong> la Oviedo din 1997 privind<br />
Drepturile Omului şi Biomedicina, precum şi Protocolul adiţional referitor la interzicerea<br />
35
clonarii fiinţelor umane, din 1998, ratificate prin Legea nr. 17/2001. Astfel, conform<br />
articolului 1 din Protocolul menţionat: “Este interzisă orice intervenţie având drept scop<br />
crearea unei fiinţe umane genetic i<strong>de</strong>ntice unei alte fiinţe umane vii sau moarte.” Noul Cod<br />
Penal ar trebui să ţină cont <strong>de</strong> această obligaţie, instituind garanţii pentru respectarea ei.<br />
Consi<strong>de</strong>r că această lacună legislativă ar trebui remediată cât mai curând pentru a nu<br />
reprezenta oportunitatea unor oameni cu iniţiativă <strong>de</strong> a trafica embrioni şi ovule umane, sau <strong>de</strong><br />
ce nu <strong>de</strong> a <strong>de</strong>sfăşura procese <strong>de</strong> clonare.<br />
O altă situaţie <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importantă este reprezentată <strong>de</strong> transplanturile <strong>de</strong> organe<br />
care au ca obiect, a<strong>de</strong>sea valoarea supremă a omului-viaţa lui 91 . Salvarea vieţii omului se<br />
afirmă ca unic scop al fiinţei umane, iar transplantul <strong>de</strong> ţesuturi şi <strong>de</strong> organe umane reprezintă<br />
activitatea care justifică acest scop. Realizarea transplantului, ca ansamblu <strong>de</strong> activităţi şi <strong>de</strong><br />
elemente care constituie un tot, relevă capacitatea <strong>de</strong> adaptare a fiinţei umane, evi<strong>de</strong>nţiind<br />
totodată şi <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa funcţională a organismului uman <strong>de</strong> factorul natural. Transplantul <strong>de</strong><br />
organe a fost şi rămâne marea speranţă a omului pentru ,, reînnoirea” vieţii lui biologice. 92<br />
Această practică aduce în discuţie atât dreptul la viaţă al donatorului, cât şi al beneficiarului,<br />
acestea necesitând o <strong>de</strong>osebită atenţie pentru protejarea lor. Legea protejează dreptul persoanei<br />
<strong>de</strong> a nu fi forţată să doneze ţesuturi sau organe, această posibilitate fiind lăsată la latitudinea<br />
fiecărei persoane în parte. În acest sens este absolut necesar să se garanteze libertatea pozitivă<br />
a donării şi, în mod implicit dreptul negativ al individului <strong>de</strong> a nu fi obligat să doneze, motiv<br />
pentru care prin lege s-au impus reguli generale împoriva donării obligatorii sau a celei<br />
interesate.<br />
Aceste proce<strong>de</strong>e sunt o formă <strong>de</strong> ,,solidaritate socială” 93 , atât în beneficiul celor care se<br />
bucură <strong>de</strong> ele, cât şi în beneficial întregii societăţi.<br />
O serie <strong>de</strong> probleme apar atunci când prelevarea se face <strong>de</strong> la o persoană <strong>de</strong>cedată, cu<br />
atât mai mult cu cât nu există o părere unanim acceptată cu privire la momentul instalării<br />
morţii. Întreruperea vieţii nu are loc într-o clipită, ci la rândul său este un proces complex.<br />
Definirea morţii, <strong>de</strong>terminarea criteriilor pentru stabilirea ei pot fi consi<strong>de</strong>rate elemente<br />
91 Nasty Marian VLĂDOIU, op. cit., p.163.<br />
92 Iancu TĂNĂSESCU, Consi<strong>de</strong>raţii privind transplantul <strong>de</strong> ţesuturi şi organe umane, în Revista <strong>de</strong> Ştiinţe<br />
Juridice nr.1-2 2005, p. 1.<br />
93 Jean Francois RENUCCI, op. cit., p. 99.<br />
36
esenţiale pentru conturarea limpe<strong>de</strong> a fundamentului etic, dar şi juridic al transplantului <strong>de</strong><br />
organe. 94<br />
Medicii lucrează cu două noţiuni distincte atunci când este vorba <strong>de</strong>spre moarte,<br />
moarte clinică, <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> încetarea funcţiilor aparatului respirator şi ale aparatului<br />
circulator şi moarte cerebrală sau biologică, care se instalează ceva mai târziu, după starea <strong>de</strong><br />
comă cu o durată mai scurtă sau mai lungă, în funcţie <strong>de</strong> cauza morţii. Între aceste două<br />
momente, <strong>de</strong>şi funcţiile sistemului nervos central, respirator şi circular sunt oprite se poate<br />
interveni încă prin meto<strong>de</strong> <strong>de</strong> reanimare. 95 După moartea cerebrală însă nu se mai poate vorbi<br />
<strong>de</strong>spre viaţă, chiar dacă viaţa este menţinută la nivel vegetativ, prin mijloace artificiale, pe o<br />
perioadă foarte lungă <strong>de</strong> timp, aşa cum am arătat într-o secţiune anterioară cazul Eluanei<br />
Englaro, care a fost menţinută în viaţă 17 ani, fiind în comă. Recuperare unei fiinţe care<br />
prezintă leziuni ireversibile ale sistemului nervos central este <strong>de</strong>ocamdată imposibilă.<br />
Problema etică şi juridică rămâne aşadar stabilirea momentului în care procesul <strong>de</strong> instalare al<br />
morţii este ireversibil, cu atât mai mult cu cât transplanturile care sunt efectuate imediat după<br />
instalarea morţii cerebrale au o rată <strong>de</strong> success mult mai mare.<br />
O problemă <strong>de</strong>osebită o ridică şi celulele umane, prin care se înţeleg şi gameţii, celule<br />
reproductive umane. Acestea sunt <strong>de</strong>seori recoltate în scopul inseminării artificiale, motiv<br />
pentru care şi acestea necesită o protecţie sporită. Problema prelevării lor poate fi acoperită<br />
într-o oarecare măsură <strong>de</strong> protecţia integrităţii fizice, însă problema ce rămâne neelucidată este<br />
ceea ce se întâmplă ulterior cu ele, când sunt fie in custodia medicilor, fie stocate în bănci<br />
speciale.<br />
Conform legii franceze, sunt admise, în mod excepţional efectuarea <strong>de</strong> cercetări<br />
ştiinţifice asupra celulelor embrionare şi fetale umane. Deşi conceperea unor asemenea<br />
celule,în scopul efectuării <strong>de</strong> cercetări rămâne interzisă, totuşi astfel <strong>de</strong> celule pot fi prelevate<br />
şi chiar importate, atunci când sunt produsul unei întreruperi <strong>de</strong> sarcină, pentru a se <strong>de</strong>rula<br />
cercetări în scop <strong>de</strong> diagnosticare, tratare sau scopuri ştiinţifice. Astfel <strong>de</strong> procese trebuie<br />
efectuate în condiţii excepţionale şi controlate în mod riguros. 96<br />
Dacă transferul embrionilor s-ar limita numai la obţinerea unui ovul, la fecudarea lui şi<br />
apoi la implantarea lui în uterul femeii, din perspectiva valorilor etico-juridice actuale şi<br />
94 Nasty Marian VLăDOIU, op. cit, p. 163.<br />
95 Alexandru BOROI, ,,Aspecte juridice în legătură cu momentul naşterii şi momentul morţii“, în <strong>Dreptul</strong><br />
nr.12/1998, p. 132.<br />
96 Ibi<strong>de</strong>m .<br />
37
consacrate nu ar exista nicio complicaţie. Tehnicile <strong>de</strong> procreere asistată, pentru a avea<br />
success necesită fecundarea unui număr <strong>de</strong> ovule şi implantarea unui număr <strong>de</strong>stul <strong>de</strong><br />
însemnat <strong>de</strong> embrioni. Se estimează că doar 7% din embrionii astfel produşi vor ajunge să se<br />
<strong>de</strong>zvolte şi să producă un copil normal. Problema însă se pune în legătură cu embrionii rămaşi.<br />
În Franţa, această problemă a fost discutată <strong>de</strong> nenumărate ori. Pentru început numărul <strong>de</strong><br />
embrioni care pot fi implantaţi a fost limitat la 3. Teoretic, legea franceză permite posibilitatea<br />
conservării embrionilor rămaşi, a celor care nu au fost implantaţi, timp <strong>de</strong> 5 ani, la dispoziţia<br />
cuplului donator, având regimul juridic al unui bun aflat în proprietatea acestora şi, pe cale <strong>de</strong><br />
consecinţă, un bun ce poate fi donat altor cupluri. La scurgerea celor 5 ani, instituţiile<br />
medicale au libertatea <strong>de</strong> a distruge embrionii neimplantaţi. 97 Consiliul Constituţional francez,<br />
solicitat să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestei legi în 1994, motivând că se încalcă<br />
dreptul la viaţă al embrionilor a răspuns vehement că principiul respectării oricărei fiinţe<br />
umane nu se aplică embrionului, prin urmare legiuitorul francez nu a încălcat ordinea<br />
constituţională prin reglementarea ipotezei în care, la scurgerea celor 5 ani, embrionii pot să<br />
fie distruşi.<br />
În legislaţia noastră, transplantul <strong>de</strong> ţesuturi şi organe este un domeniu relativ nou,<br />
având la bază principiul constituţional consacrat <strong>de</strong> articolul 26, alineat 2 din Constituţia<br />
României, conform căruia ,,Persoana fizică are dreptul să dispună <strong>de</strong> ea însăşi, dacă nu încalcă<br />
drepturile şi libertătile altora, ordinea publică şi bunele moravuri”.<br />
Legiuitorul român prin Legea nr.95/2006 (Titlul VI, Capittolul III) a reglementat<br />
prelevarea <strong>de</strong> organe, ţesuturi şi celule <strong>de</strong> origine umană în ve<strong>de</strong>rea transplantului în scop<br />
terapeutic. Reglementând prelevarea <strong>de</strong> organe, ţesuturi şi celule <strong>de</strong> origine umană, legea<br />
naţională nu le consi<strong>de</strong>ră lucruri, ci părţi componente ale organismului, ale <strong>corp</strong>uului uman, cu<br />
privire la care şi, în anumite limite, recunoaşte persoanei un drept <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> ele. 98<br />
Detaşarea, <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rea şi prelevarea organelor, ţesuturilor şi celulelor <strong>de</strong> <strong>corp</strong>ul uman<br />
nu <strong>de</strong>termină dobândirea <strong>de</strong> către acestea a statutului <strong>de</strong> lucruri. Chiar <strong>de</strong>sprinse <strong>de</strong> <strong>corp</strong>,<br />
acestea nu <strong>de</strong>vin lucruri, păstrându-şi statutul <strong>de</strong> părţi componente ale <strong>corp</strong>ului uman,<br />
impunând respect şi protecţie, <strong>de</strong>oarece ele poartă amprenta umanităţii. 99 Tot ceea ce face<br />
97 Nasty Marian VLĂDOIU, Protecţia constitutională a vieţii, integrităţii fizice şi a integrităţii psihice, ed.<br />
Hamangiu, 2007, p. 166-167.<br />
98 Horia DIACONESCU, Sebastian CERCEL, Răzvan Daniel NIŢĂ, Gabriel GAZDOVICI, Răspun<strong>de</strong>rea<br />
juridică in domeniul prelevării şi transplantului în dreptul român, ed.Universul Juridic, Bucureşti 2009, p. 117-<br />
118.<br />
99 Nasty Marian VLĂDOIU, op. cit., p. 165.<br />
38
parte din <strong>corp</strong>ul uman organe, ţesuturi şi celule ori produse secretate <strong>de</strong> acestea au şi poartă<br />
pecetea umanităţii lor, aşa încât nu pot fi consi<strong>de</strong>rate din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juric ca fiind lucruri.<br />
Aşadar, <strong>corp</strong>ul uman nepuând fi consi<strong>de</strong>rat un lucru, nici părţile sale componente nu pot fi<br />
catalogate astfel.<br />
Consi<strong>de</strong>r că este <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> important că avem un act normativ care reglementează<br />
domeniul transplanturilor <strong>de</strong> organe şi celule umane şi că este <strong>de</strong> dorit ca astfel <strong>de</strong> acte<br />
normative să fie adoptate şi în ceea ce priveşte ingineria genetică şi embrionologia, tocmai<br />
datorită impactului pe care acestea le au asupra fiinţei umane. De asemenea, consi<strong>de</strong>r că<br />
evoluţiile biomedicinei trebuie să nu mai fie privite cu reticenţă atât <strong>de</strong> legiuitorul naţional, cât<br />
şi <strong>de</strong> instrumentele internaţionale, <strong>de</strong>oarece noi ca şi indivizi evoluăm permanent, iar ceea ce<br />
părea imposibil acum 100 <strong>de</strong> ani, cum este cazul transplantului <strong>de</strong> organe sau <strong>de</strong> inseminare<br />
artificială astăzi pare un lucru firesc, adaptându-ne la aceste noi provocări. Mi se pare mai<br />
firesc să avem un suport juridic care fie să permită, fie să prohibească aceste noi tehnici, <strong>de</strong>cât<br />
să tratăm subiectul cu indiferenţă şi lăsând posibilitatea comiterii unor abuzuri.<br />
Partea a II-a. <strong>Dreptul</strong> la viaţă privată în jurispru<strong>de</strong>nţa Curtii<br />
Europene a Drepturilor Omului<br />
Capitolul I. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />
Potrivit articolului 8 alineatul 1 ,,orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale<br />
private şi <strong>de</strong> familie, a domiciliului şi a corespon<strong>de</strong>nţei sale”. Textul european îşi are originea<br />
în articolul 12 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată <strong>de</strong> Adunarea Generală<br />
a O.N.U. la 10 <strong>de</strong>cembrie 1948, conform căruia nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni<br />
arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său, ori în corespon<strong>de</strong>nţa sa, nici al<br />
unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale; orice persoană are dreptul la protecţia legii<br />
împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.<br />
<strong>Dreptul</strong> la respectul vieţii private este un drept complex, cu multiple <strong>de</strong>clinări datorate<br />
juripru<strong>de</strong>nţei Curţii Europene. El inclu<strong>de</strong>, în primul rând, dreptul la secretul vieţii private dar<br />
şi dreptul la i<strong>de</strong>ntitate personală, inclusiv sexuală, dreptul la integritate fizică şi morală,<br />
39
precum şi mai nou, dreptul la un mediu sănătos, <strong>de</strong>dus ca drept <strong>de</strong> sine stătător din<br />
jurispru<strong>de</strong>nţa C.E.D.O.<br />
În această lucrare mă voi referi doar la acele componente ale art.8 alin.1 care se află<br />
într-o legătură directă cu dreptul <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong>, şi anume: dreptul la<br />
integralitate <strong>corp</strong>orală şi morală, secretul vieţii private şi i<strong>de</strong>ntitatea personală, i<strong>de</strong>ntitatea<br />
sexuală şi libertatea vieţii sexuale.<br />
Capitolul al II-lea – <strong>Dreptul</strong> la integralitate <strong>corp</strong>orală şi morală<br />
Viaţa privată personală inclu<strong>de</strong> aspectele intime ale unei persoane ce ţin <strong>de</strong><br />
personalitatea sa şi care sunt <strong>de</strong>sfăşurate fie într-o intimidate absolută, fie în cadrul unui cerc<br />
intim restâns 100 , aşadar dreptul la intimitatea vieţii private este dreptul <strong>de</strong> a trăi la adăpost <strong>de</strong><br />
priviri străine. 101 Trebuie să subliniez că, în primul rând, în sfera dreptului la viaţă privată intră<br />
dreptul unei persoane la integritate <strong>corp</strong>orală şi morală.<br />
Integritatea fizică a unei persoane este protejată şi prin intermediul articolului 3 din<br />
Convenţie, care interzice supunerea unei persoane la tratamente inumane şi <strong>de</strong>gradante. În<br />
consecinţă abuzurile sexuale aduc atingere dreptului la respectarea vieţii private 102 , ca şi faptul<br />
<strong>de</strong> a constrânge o femeie aflată în stare <strong>de</strong> arest să se supună unui control ginecologic. 103<br />
Cu toate acestea, <strong>de</strong>limitarea faţă <strong>de</strong> articolul 3 din Convenţie nu este foarte precisă.<br />
Ju<strong>de</strong>cătorul european acceptă principiul conform căruia dreptul la respectarea vieţii private<br />
poate fi consi<strong>de</strong>rat un drept alternativ celui garantat <strong>de</strong> articolul 3, pentru a sancţiona o<br />
atingere adusă integrităţii fizice şi/sau morale, atingere care nu este însă suficient <strong>de</strong> gravă<br />
pentru a în<strong>de</strong>plini condiţia minimului <strong>de</strong> gravitate pe care o impune articolul 3; în acest<br />
context, articolul 8 are un caracter subsidiar faţă <strong>de</strong> articolul 3.<br />
Asfel, aplicabilitatea articolului 8 o regăsim într-o diversitate <strong>de</strong> cauze, fiind aplicabil<br />
şi în situaţia în care o persoană a fost supusă unor abuzuri <strong>de</strong> natură sexuală ori fizică 104 , dar şi<br />
atunci când o persoană este afectată din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re psihic, nu neapărat fizic <strong>de</strong> anumite<br />
100 Radu CHIRIŢĂ, op. cit., p. 423.<br />
101 Fre<strong>de</strong>ric SUDRE, op. cit., p. 31.<br />
102 C.E.D.O. , cauza Stubbings şi alţii c. Marii Britanii, hotărâre din 22 octombrie 1996<br />
103 C.E.D.O. , cauza Y.F. c. Turciei, hotărâre din 22 iulie 2003<br />
104 C.E.D.O. ,cauza D.P şi J.C c. Marii Britanii, hotărâre din 10 ianuarie 2003<br />
40
acte. 105 În acest din urmă caz se regăseşte şi cauza Roche, în care persoana a fost supusă unei<br />
stări <strong>de</strong> anxietate rezultată din refuzul statului <strong>de</strong> a-i comunica efectul testelor cu arme chimice<br />
la care a fost supus în timpul stagiului militar. De asemenea articolul 8 este aplicabil atunci<br />
când legislaţia nu îi permite unei femei să realizeze un avort terapeutic, <strong>de</strong>şi păstrarea sarcinii<br />
i-ar periclita grav sănatatea femeii, care riscă să rămână oarbă 106 , aspect analizat în secţiunea<br />
anterioară. Din aceste motive, tratamentul <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> brutal aplicat unui preot al Bisericii<br />
Ortodoxe cu prilejul arestării, tragerea <strong>de</strong> barba pe care acesta o purta constitue o ingerinţă în<br />
exerciţiul dreptului său la viaţă privată, incompatibilă cu dispoziţiile aticolului 8 din<br />
Convenţie. 107<br />
În schimb, fosta Comisie a <strong>de</strong>cis în sensul că impunerea <strong>de</strong> către autorităţi statale a<br />
unei campanii naţionale <strong>de</strong> vaccinare obligatorie nu constitue o atingere în exerciţiul dreptului<br />
la viaţă privată, aşa cum pretin<strong>de</strong>a reclamantul în cauză. 108 De asemenea nu constitue o<br />
ingerinţă în exerciţiul dreptului la viaţă privată nici obligaţia impusă unui conducător auto <strong>de</strong> a<br />
se supune unui examen <strong>de</strong> sânge atunci când este bănuit că a condus în stare <strong>de</strong> ebrietate, ori<br />
obligaţia impusă persoanelor aflate într-un automobil <strong>de</strong> a purta centura <strong>de</strong> siguranţă. 109<br />
Capitolul al III-lea- Secretul vieţii private<br />
O dimensiune ,,mo<strong>de</strong>rnă” a vieţii intime, care intră în domeniul <strong>de</strong> aplicare a noţiunii<br />
<strong>de</strong> viaţă privată este acela al <strong>de</strong>ţinerii şi comunicării <strong>de</strong> date cu caracter personal. Deşi la<br />
prima ve<strong>de</strong>re pare că aceste aspecte nu au nicio legătură cu dreptul <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong><br />
<strong>corp</strong>, totuşi menţionez că datele cu caracter personal, imaginile, înregistrările etc.<br />
imortalizează personalitatea umană, motiv pentru care între acestea se creează o relaţie<br />
indispensabilă.<br />
Încă din 1981 Consiliul Europei a adoptat Convenţia pentru protecţia persoanelor în<br />
materia tratamentului automat <strong>de</strong> date cu caracter personal. Astfel, potrivit acestui instrument<br />
internaţional, datele cu caracter personal reprezintă ,,orice informizare privitoare la o persoană<br />
105 Radu CHIRIŢĂ, op. cit. , p. 423.<br />
106 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
107<br />
Corneliu BÂRSAN, Protecţia la viaţă privată şi familială, la corespon<strong>de</strong>nţă şi la domiciliu în Convenţia<br />
Europeană a Drepturilor Omului, supliment la Pan<strong>de</strong>ctele Române nr.11/2003, p. 20.<br />
108 C.E.D.O. , cauza Godfrey c. Marea Britanie, hotărâre din 4 februarie 1982<br />
109 Corneliu BÂRSAN, art. cit., p. 21.<br />
41
fizică i<strong>de</strong>ntificată sau i<strong>de</strong>ntificabilă”, iar <strong>de</strong>ţinatorul fişierului este <strong>de</strong>finit ca ,, orice persoană<br />
fizică sau juridică, autoritate publică, serviciu sau orice alt asemenea organism competent,<br />
potrivit legii naţionale care are competenţa să <strong>de</strong>cidă care este <strong>de</strong>stinaţia fişierului automatizat,<br />
ce categorii <strong>de</strong> date cu caracter personal trebuie să fie înregistrate şi ce operaţii le vor fi<br />
aplicate”. Acelaşi text interzice tratamentul automatizat <strong>de</strong> ,,date cu caracter personal care să<br />
releve originea rasială, opiniile politice, convingerile religioase, precum şi datele cu caracter<br />
personal privitoare la sănătatea sau viaţa sexuală sau privitor la condamnările penale”, în afara<br />
situaţiile în care dreptul intern garantează că persoană vizată <strong>de</strong> datele cu caracter personal<br />
poate avea acces la ele şi poate obţine, dacă este cazul, modificarea lor. 110<br />
Instanţele europene, Comisia, cât a fost în vigoare şi C.E.D.O. au fost puse în situaţia<br />
<strong>de</strong> a <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> în ce măsură <strong>de</strong>ţinerea <strong>de</strong> fişiere informatizate ce cuprind date personale este<br />
compatibilă cu exigenţele articolului 8 al Convenţiei, care protejează, printre altele, dreptul la<br />
viaţă privată personală.<br />
Pentru a intra sub inci<strong>de</strong>nţa articolului 8, actele ce lezează secretul şi anonimatul vieţii<br />
unei persoane, nu trebuie neapărat să fie comunicate, fiind suficient doar să fie arhivate. Din<br />
acest motiv articolul 8 este inci<strong>de</strong>nt în cazul în care o persoană este subiectul unui dosar ce<br />
conţin date cu caracter personal, aşa cum reiese din cauza Brinks. Reprezintă o atingere a<br />
articolului şi situaţia în care informaţiile respective sunt arhivate, dar nu sunt încă utilizate, aşa<br />
cum reiese din cauza Van <strong>de</strong>r Vel<strong>de</strong>n în speţă fiind vorba <strong>de</strong>spre prelevarea obligatorie <strong>de</strong><br />
material genetic <strong>de</strong> la anumite categorii <strong>de</strong> <strong>de</strong>ţinuţi şi păstrarea informaţiilor timp <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> ani.<br />
O cauză relevantă în acest context este cauza S. şi Marper. 111 În 2004 au fost introduse<br />
două plângeri la Curtea europeană împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlan<strong>de</strong>i <strong>de</strong><br />
Nord, <strong>de</strong> către doi cetăţeni britanici, anume d-l S. şi d-l Michael Marper. Aplicanţii s-au plâns<br />
<strong>de</strong> faptul că autorităţile continuaseră să le reţină amprentele digitale, mostre biologice, celulare<br />
şi profile ADN, după <strong>de</strong>rularea procedurilor penale împotriva acestora, chiar dacă aceste<br />
proceduri au sfârşit prin achitare, respectiv încetare, astfel că ar fi fost încălcate preve<strong>de</strong>rile<br />
articolelor 8 şi 14 din Convenţie.<br />
Primul reclamant fusese arestat la 19 ianuarie 2001, fiind acuzat <strong>de</strong> tentativă <strong>de</strong> jaf.<br />
Amprentele şi AND-ul său fuseseră prelevate în acest context. La 14 iunie 2001 reclamantul<br />
fusese achitat.<br />
110 I<strong>de</strong>m, p. 25.<br />
111 C.E.D.O., cauza S. şi Marper c.Regatului Unit, hotărâre din 4 <strong>de</strong>cembrie 2008<br />
42
Cel <strong>de</strong>-al doilea reclamant a fost arestat la 13 martie 2001 pentru hărţuirea<br />
partenerului. Amprentele şi AND-ul i-au fost prelevate. La 14 iunie 2001 s-a dispus încetarea<br />
procedurilor penale, întrucât intervenise împăcarea părţilor.<br />
După încetarea procedurilor penale, ambii aplicanţi au solicitat poliţiei să distrugă<br />
fişierele <strong>de</strong> amprente şi ADN prelevate, însă poliţia a refuzat. Aceştia s-au adresat<br />
Tribunalului Administrativ, care la 22 martie 2002 le-a respins cererea. În apel, Curtea a<br />
menţinut <strong>de</strong>cizia instanţei <strong>de</strong> fond. La 22 iulie 2004 Camera Lorzilor a respins recursul<br />
reclamanţilor.<br />
Curtea a luat act <strong>de</strong> faptul că articolul 8 al Convenţiei este invocat <strong>de</strong> reclamanţi, care<br />
susţin că le-a fost încălcat dreptul la viaţă privată datorită „reţinerii” amprentelor digitale, a<br />
mostrelor celulare şi a profilului ADN, în conformitate cu articolul 64(1A) din Actul <strong>de</strong><br />
Evi<strong>de</strong>nţă Penală şi Poliţienească (P.A.C.E.) din 1984.<br />
Pentru început, Curtea a analizat dacă ne găsim în sfera <strong>de</strong> aplicabilitate a articolului 8<br />
din Convenţie, anume dacă a existat o interferenţă în viaţa privată a reclamanţilor. Astfel,<br />
Curtea reaminteşte că noţiunea <strong>de</strong> „viaţă privată” nu este susceptibilă <strong>de</strong> o <strong>de</strong>finiţie exhaustivă,<br />
însă sfera sa acoperă integritatea fizică şi psihică a unei persoane. În consecinţă, aceasta se<br />
manifestă sub multiple forme ale i<strong>de</strong>ntităţii sociale şi psihice ale unei persoane. Elemente din<br />
categoria i<strong>de</strong>ntificării <strong>de</strong> gen, numele, orientarea sexuală şi viaţa sexuală cad în sfera protejată<br />
<strong>de</strong> articolul 8. Viaţa privată şi <strong>de</strong> familie a unei persoane inclu<strong>de</strong> numeroase elemente şi<br />
mijloace care pot conduce la i<strong>de</strong>ntificarea unor asemenea elemente, la i<strong>de</strong>ntificarea persoanei<br />
şi a vieţii sale <strong>de</strong> familie, a i<strong>de</strong>ntităţii etnice etc. Articolul 8 garantează persoanei posibilitatea<br />
<strong>de</strong>zvoltării sale spirituale, sociale şi <strong>de</strong> altă natură, precum şi <strong>de</strong>zvoltarea <strong>de</strong> către aceasta a<br />
unor legături cu alte persoane din această lume, inclusiv dreptul la propria imagine.<br />
Simpla reţinere a unor date care privesc viaţa privată a unei persoane echivalează cu o<br />
interferenţă în sensul articolului 8. Utilizarea ulterioară a informaţiilor stocate nu are relevanţă<br />
asupra acestei constatări. Cu toate acestea pentru a şti dacă reţinerea unor informaţii personale<br />
<strong>de</strong> către autorităţi implică vreun aspect al vieţii private, Curtea a luat în consi<strong>de</strong>rare contextul<br />
specific în care au fost înregistrate şi reţinute respectivele date, natura înregistrărilor, modul în<br />
care aceste înregistrări sunt utilizate şi procesate şi rezultatele care pot fi obţinute.<br />
Raportat la cauză, Curtea constată că toate cele trei categorii <strong>de</strong> informaţii (amprente,<br />
mostre <strong>de</strong> ADN şi celulare) reţinute <strong>de</strong> autorităţi în cauză, constituie „date personale” în sensul<br />
43
Convenţiei privind Protecţia Datelor (1981), atâta timp cât acestea privesc persoane<br />
i<strong>de</strong>ntificate sau i<strong>de</strong>ntificabile. Totodată, Curtea constată că reţinerea acestor date s-a realizat în<br />
contextul <strong>de</strong>sfăşurării unor proceduri penale. În ceea ce priveşte, natura şi scopul informaţiilor<br />
conţinute <strong>de</strong> cele trei categorii <strong>de</strong> date, Curtea a apreciat că trebuie să facă o distincţie între<br />
retenţia mostrelor celulare şi a profilului ADN, pe <strong>de</strong> o parte şi amprentările pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
<strong>de</strong>oarece informaţiile din prima categorie par să prezinte un caracter mai puternic atunci când<br />
se ridică problema utilizării lor. În cauza Van <strong>de</strong>r Vel<strong>de</strong>n, Curtea a consi<strong>de</strong>rat că reţinerea<br />
sistematică a informaţiilor legate <strong>de</strong> ADN şi probele biologice-celulare era <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> intrusivă<br />
pentru a constitui o interferenţă asupra dreptului la viaţă privată. Chiar dacă reţinerea unor<br />
astfel <strong>de</strong> date este legitimă la un moment dat, <strong>de</strong>zvoltarea rapidă a tehnologiei biologice ar<br />
putea în viitor să conducă la o utilizare a unor astfel <strong>de</strong> date genetice într-o manieră care să<br />
afecteze individul, manieră care nu poate fi i<strong>de</strong>ntificată cu precizie la momentul <strong>de</strong> faţă. Ca<br />
urmare, Curtea nu consi<strong>de</strong>ră că există vreun argument pertinent <strong>de</strong> natură să-i schimbe<br />
raţionamentul din cauza Van Vel<strong>de</strong>n. În plus, se poate şti că la momentul <strong>de</strong> faţă mostra<br />
celulară conţine inclusiv informaţii referitoare la starea <strong>de</strong> sănătate a unei persoane, tot astfel<br />
cum codul genetic conţine informaţii relevante legate <strong>de</strong> individ şi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>le acestuia.<br />
Totodată, Curtea observă că doar o parte din aceste informaţii conţinute <strong>de</strong> mostrele celulare şi<br />
profilul ADN sunt utilizate <strong>de</strong> către autorităţi şi faptul că nu există nici un <strong>de</strong>triment într-un<br />
caz concret nu schimbă concluzia anterioară.<br />
De asemenea, Curtea a consi<strong>de</strong>rat că nu are relevanţă asupra stabilirii existenţei unei<br />
interferenţe, faptul că informaţiile genetice pot fi utilizate în scopuri pozitive, cum ar fi<br />
i<strong>de</strong>ntificarea unor persoane dispărute, sau a membrilor familiei unei persoane, şi nici că<br />
utilizarea acestor date este realizată sub un control strict, ori că interpretarea unor astfel <strong>de</strong><br />
date revine unui număr limitat <strong>de</strong> persoane capabile să o facă.<br />
În plus, Curtea a apreciat posibilitatatea <strong>de</strong> a <strong>de</strong>pista inclusiv originea etnică a unei<br />
persoane după informaţiile genetice, face ca acest subiect să cadă sub inci<strong>de</strong>nţa Convenţiei <strong>de</strong><br />
Protecţie a Datelor şi să creeze riscul afectării drepturilor la viaţă privată, astfel că în fapt ele<br />
atrag necesitatea unei protecţii ridicate.<br />
Ţinând cont <strong>de</strong> toate cele <strong>de</strong> mai sus, Curtea a constatat că retenţia datelor biologice şi<br />
genetice constituie o interferenţă asupra drepturilor reclamanţilor la viaţă privată, în sensul<br />
articolului 8 alineatul 1 din Convenţie.<br />
44
În ceea ce priveşte reţinerea amprentelor digitale, Curtea a trecut în revistă o<br />
jurispru<strong>de</strong>nţă complexă asupra problematicii, generată în principal datorită circumstanţelor<br />
specifice unor cauze şi datorită caracteristicilor proprii ale anumitor date. Cu toate acestea,<br />
Curtea revenind asupra chestiunii reţinerii amprentelor digitale, observă că în cauză, acestea<br />
după ce au fost prelevate în cadrul unei proceduri penale, ele au fost introduse ulterior într-o<br />
reţea naţională, care este accesată constant şi procesată automat în scopul i<strong>de</strong>ntificării penale.<br />
Ca urmare, <strong>de</strong>şi Curtea a efectuat o diferenţiere între variatele categorii <strong>de</strong> date reţinute,<br />
apreciază că reţinerea amprentelor digitale constituie o ingerinţă asupra dreptului la viaţă<br />
privată.<br />
Curtea s-a aplecat asupra necesităţii existenţei unei ingerinţe <strong>de</strong> genul celei din cauză.<br />
Pentru a stabili necesitatea, Curtea a reiterat condiţia „conformităţii cu legea” pretinsă<br />
<strong>de</strong> articolul 8 alineatul 2 din Convenţie. Această exigenţă presupune, pe <strong>de</strong> o parte ca măsurile<br />
intrusive să aibă o bază legală în dreptul intern, precum şi ca acestea să fie compatibile cu<br />
principiul legalităţii. De aceea, legea trebuie să fie accesibilă şi previzibilă, ceea ce înseamnă<br />
ca aceasta să fie suficient <strong>de</strong> precisă încât să permită părţilor să-şi conformeze conduita<br />
potrivit regulii <strong>de</strong> drept. Pentru ca dreptul intern să întrunească aceste condiţii este necesară şi<br />
stabilirea unei protecţii juridice a<strong>de</strong>cvate împotriva arbitrariului şi ca urmare să indice cu<br />
suficientă claritate scopul puterii conferite autorităţilor competente şi maniera <strong>de</strong> exerciţiu a<br />
acestei puteri.<br />
În cauză, cu toate că articolul 64 din P.A.C.E. preve<strong>de</strong>a că asemenea date pot fi<br />
reţinute în timpul unei investigaţii penale şi păstrate ulterior, totuşi, unul dintre scopurile<br />
reţinerii ulterioare, respectiv, prevenirea infracţiunilor, pare la prima ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> „larg”<br />
formulat, permiţând interpretări extensive. În plus, legea nu stabilea reguli clare şi <strong>de</strong>taliate în<br />
ce priveşte eventuala lor utilizare. Totuşi, Curtea nu s-a pronunţat asupra calităţii legii,<br />
consi<strong>de</strong>rând că această chestiune pune în discuţie necesitatea unei asemenea măsuri într-o<br />
societate <strong>de</strong>mocratică. Curtea a apreciat că există într-a<strong>de</strong>văr un scop legitim prin stabilirea<br />
măsurii reţinerii datelor, anume că se urmărea prevenirea infracţiunilor.<br />
Curtea s-a aplecat asupra condiţiei necesităţii măsurii într-o societate <strong>de</strong>mocratică.<br />
Principiile generale aplicabile în ceea ce priveşte această condiţie sunt: o ingerinţă este<br />
consi<strong>de</strong>rată necesară într-o societate <strong>de</strong>mocratică atâta vreme cât aceasta răspun<strong>de</strong> „unei<br />
necesităţi sociale imperioase” şi, în special, dacă această ingerinţă este proporţională cu scopul<br />
45
urmărit, precum şi dacă motivele invocate <strong>de</strong> autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt<br />
„relevante şi suficiente”. Este <strong>de</strong> datoria autorităţilor naţionale să facă dovada în<strong>de</strong>plinirii<br />
acestor elemente, însă aprecierea dacă ingerinţa este necesară sau nu într-o societate<br />
<strong>de</strong>mocratică reprezintă atributul Curţii, în conformitate cu Convenţia europeană.<br />
Cu toate acestea, statele pot avea o anumită marjă <strong>de</strong> apreciere în ceea ce priveşte<br />
condiţia necesităţii, însă limitele acestei marje <strong>de</strong>pind <strong>de</strong> un număr <strong>de</strong> factori, precum natura<br />
dreptului ocrotit <strong>de</strong> Convenţie, importanţa acestuia pentru un individ, natura ingerinţei şi<br />
obiectul supus ingerinţei. Limitele sunt cu atât mai înguste cu cât dreptul pus în discuţie este<br />
mai crucial pentru ca individul să-şi exercite efectiv intimitatea sau drepturile esenţiale. Atunci<br />
când o faţetă specială a existenţei sau i<strong>de</strong>ntităţii unui individ este pusă în discuţie, marja <strong>de</strong><br />
apreciere permisă statelor este restricţionată. Pe <strong>de</strong> altă parte, atunci când nu există un anume<br />
consens la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei în ceea ce priveşte importanţa<br />
intereselor puse în discuţie ori asupra modalităţii optime <strong>de</strong> protecţie a acestora, marja <strong>de</strong><br />
apreciere va fi largă.<br />
Potrivit Curţii, dreptul intern trebuie să ofere garanţii a<strong>de</strong>cvate pentru a preveni orice<br />
utilizare a datelor personale incompatibilă cu scopul articolului 8. Asemenea garanţii trebuie<br />
să fie cu atât mai mari cu cât evoluţia tehnologică permite o prelucrare automată a acestor<br />
date, iar nu în cele din urmă chiar şi atunci când datele sunt utilizate în scopuri poliţieneşti.<br />
<strong>Dreptul</strong> intern ar trebui să asigure că asemenea date sunt relevante şi nu sunt excesive în raport<br />
cu scopurile pentru care ele au fost prelevate; <strong>de</strong> asemenea, că sunt <strong>de</strong>pozitate într-o formă<br />
care să permită i<strong>de</strong>ntificarea subiectelor pentru un o perioadă atât <strong>de</strong> lungă cât este necesar<br />
doar pentru atingerea scopurilor pentru care acele date au fost prelevate. De asemenea, dreptul<br />
intern ar trebui să conţină garanţii a<strong>de</strong>cvate pentru ca datele reţinute să fie protejate eficient şi<br />
să nu fie utilizate greşit sau abuziv. Cu atât mai mult, atunci când este vorba <strong>de</strong> date, precum<br />
ADN, care privesc atât o persoană cât şi familia acesteia, consi<strong>de</strong>raţiile <strong>de</strong> mai sus sunt<br />
categorice.<br />
Luând în consi<strong>de</strong>rare caracterul privat prin excelenţă a datelor ADN, Curtea îşi<br />
reiterează responsabilitatea <strong>de</strong> a evalua riguros măsurile pe care statele le iau în autorizarea<br />
reţinerii şi utilizării unor astfel <strong>de</strong> date fără a avea consimţământul respectivei persoane.<br />
În acest context, Curtea apreciind rolul <strong>de</strong>osebit pe care mijloacele tehnice <strong>de</strong> investigare<br />
mo<strong>de</strong>rne îl au pentru i<strong>de</strong>ntificarea criminalilor şi a infracţiunilor, arată că ceea ce trebuie ea să<br />
46
stabilească este dacă retenţia datelor aplicanţilor, în contextul în care ei erau bănuiţi <strong>de</strong><br />
săvârşirea unor infracţiuni, dar nu au fost şi condamnaţi, era justificată în baza articolului 8(2)<br />
din Convenţie.<br />
Pentru a statua, Curtea afirmă că va ţine cont <strong>de</strong> instrumentele juridice relevante ale<br />
Consiliului Europei şi <strong>de</strong> practica celorlalte state contractante. Totodată, Curtea afirmă că<br />
principiul esenţial în ceea ce priveşte protecţia datelor pretin<strong>de</strong> ca retenţia datelor să fie<br />
proporţională cu scopul prelevării acestora şi să fie stocate doar pentru o perioadă limitată <strong>de</strong><br />
timp. Astfel, Curtea a constatat că majoritatea statelor colectează asemenea date cu prilejul<br />
investigaţiilor criminale, însă după achitare sau încetarea procesului aceste date sunt distruse<br />
<strong>de</strong>îndată, cu foarte puţine excepţii în situaţii restrânse. Se pare că în Regatul Unit se întâlneşte<br />
singura situaţie în care retenţia datelor este permisă la nesfârşit, privind orice persoane <strong>de</strong><br />
orice vârstă bănuite <strong>de</strong> orice infracţiune înregistrată.<br />
De asemenea, Curtea arată că în condiţiile în care Regatul Unit îşi asumă un rol <strong>de</strong><br />
pionierat în <strong>de</strong>zvoltarea unor tehnologii mo<strong>de</strong>rne care să conducă la i<strong>de</strong>ntificarea criminalilor,<br />
atunci acesteia îi revine o responsabilitate mai mare în a asigura garanţii a<strong>de</strong>cvate respectării<br />
vieţii private, iar nici<strong>de</strong>cum nu este exonerat <strong>de</strong> responsabilitate.<br />
Curtea a apreciat în acelaşi context dacă existau argumente relevante şi suficiente<br />
pentru o stocare permanentă a datelor personale a celor bănuiţi, dar în final necondamnaţi<br />
pentru săvârşirea vreunei infracţiuni.<br />
Curtea ia notă <strong>de</strong> faptul că există probe că datele reţinute au contribuit în numeroase<br />
cazuri la soluţionarea unor cauze penale, însă totodată observă că puterea <strong>de</strong> a reţine asemenea<br />
date în R.U. este „în alb” şi are o natură nediferenţiată raportat la categorii <strong>de</strong> cauze. Această<br />
realitate distruge echilibrul just ce trebuie să existe între interesele publice şi cele private. În<br />
acelaşi sens, Curtea ia act <strong>de</strong> faptul că nu există nici o preve<strong>de</strong>re specifică prin care să se<br />
stabilească posibilitatea unei revizuiri judiciare a <strong>de</strong>ciziei <strong>de</strong> a reţine in<strong>de</strong>finit date din<br />
categoria celor analizate în prezenta cauză.<br />
Este foarte important <strong>de</strong> ştiut, afirmă Curtea, că principalul risc asupra persoanei este<br />
stigmatizarea socială a sa, generată <strong>de</strong> faptul că <strong>de</strong>şi reclamanţii nu au fost în poziţia <strong>de</strong> a fi<br />
condamnaţi şi sunt îndreptăţiţi la prezumţia <strong>de</strong> nevinovăţie, totuşi aceştia sunt trataţi într-o<br />
manieră i<strong>de</strong>ntică cu aceea a celor condamnaţi. În acest cadru, Curtea reaminteşte că principiul<br />
47
general <strong>de</strong> drept în materie, potrivit Convenţiei, este că orice persoană care a fost achitată are<br />
dreptul ca nici un fel <strong>de</strong> suspiciune să nu-i fie atribuită după achitare.<br />
Totodată, Curtea apreciază că prejudiciul este substanţial atunci când retenţia datelor<br />
unei persoane necondamnate priveşte un minor, precum era situaţia celui dintâi reclamant.<br />
Aceasta <strong>de</strong>oarece este importantă <strong>de</strong>zvoltarea şi integrarea sa în societate. Obligaţiile <strong>de</strong><br />
tratament special acordat minorilor <strong>de</strong> către state rezultă în<strong>de</strong>osebi din Convenţia Naţiunilor<br />
Unite privind Drepturile Copilului (1989).<br />
În concluzie, Curtea constată că natura nediscriminatorie şi „în alb” a puterilor <strong>de</strong><br />
retenţie a datelor persoanelor suspectate dar necondamnate, cum este cea exercitată în cauza<br />
<strong>de</strong> faţă, a condus la distrugerea unui echilibru just între interesele private şi cele publice, iar<br />
Statul a <strong>de</strong>păşit orice limite acceptabile <strong>de</strong> apreciere în această privinţă. Ca urmare, retenţia<br />
din cauză, constituie o ingerinţă disproporţionată asupra dreptului la respectarea vieţii private<br />
a aplicanţilor, ingerinţă care nu poate fi nici<strong>de</strong>cum privită drept necesară într-o societate<br />
<strong>de</strong>mocratică.<br />
În consecinţă a existat o încălcare a dreptului la viaţă privată, respectiv a articolului 8<br />
al Convenţiei şi implicit o prerogativă a dreptului <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong>, căci mostrele<br />
celulare şi amprentele digitale reprezintă părţi componente ale <strong>corp</strong>ului uman. 112<br />
Cu aceeaşi problemă s-a confruntat Curtea şi într-o cauză împotriva României, Rotaru<br />
contra România (2000). Ceea ce apare interesant în această cauză este aprecierea că ,,unele<br />
date <strong>de</strong> natură publică pot ţine <strong>de</strong> viaţa privată atunci când ele sunt introduse în fişiere ţinute<br />
<strong>de</strong> autorităţile publice, cu atât mai mult cu cât se referă la trecutul în<strong>de</strong>părtat al unei persoane.”<br />
Datele în cauză, aflate în păstrarea S.R.I., vizau activitatea politică a reclamantului în perioada<br />
1946-1949, publicarea unor pamflate, precum şi cazierul său judiciar.<br />
Nu suntem <strong>de</strong> acord cu această abordare a problemei <strong>de</strong>oarece printr-o simplă<br />
consultare a publicaţiilor acelei perioa<strong>de</strong> putem să <strong>de</strong>scoperim publicaţiile persoanei<br />
reclamante şi activitatea politică <strong>de</strong>sfăşurată <strong>de</strong> aceasta. În plus, accentul pus pe falsitatea<br />
informaţiilor oferite <strong>de</strong> S.R.I şi pe atingerea care se aducea reputaţiei reclamantului ni se pare<br />
nejustificată. Aceste informaţii fuseseră <strong>de</strong>clarate false printr-o hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească, astfel<br />
încât nu aveau cum să aducă atingere reputaţiei sale, aceasta în măsura în care reputaţia face<br />
112 http://soniacososchi.blogspot.com/2009/01/stocarea-amprentelor-digitale-i.html. accesat în data <strong>de</strong> 21 mai<br />
2010<br />
48
parte din viaţa privată. 113 Opinia ju<strong>de</strong>cătorului Bonello în cazul Rotaru este aceea că inclu<strong>de</strong>rea<br />
unor activităţi eminamente publice- activitatea publicistică sau militarism politic- <strong>de</strong>păşeşte cu<br />
mult domeniul <strong>de</strong> aplicare a articolului 8. 114<br />
Articolul 8 protejează şi caracterul confi<strong>de</strong>nţial al datelor referitoare la starea <strong>de</strong><br />
sănatate a unei persoane, caracter sporit în cazul unor boli grave, cum ar fi S.I.D.A. În cauza Z<br />
contra Finlanda, din 1997 au constituit ingerinţe în viaţa privată a reclamantei obligarea<br />
medicilor acesteia să <strong>de</strong>pună mărturie în procesul intentat soţului ei pentru infestarea mai<br />
multor persoane cu virusul HIV, confiscarea probelor medicale şi inclu<strong>de</strong>rea lor în dosarul<br />
penal, precum şi <strong>de</strong>cizia <strong>de</strong> a face publice aceste date într-un termen <strong>de</strong> 5 ani <strong>de</strong> la închi<strong>de</strong>rea<br />
procedurilor. Dacă primele două măsuri au fost justificate, în raport <strong>de</strong> interesele implicate în<br />
speţă, ultima măsură a fost apreciată ca inacceptabilă într-o societate <strong>de</strong>mocratică. 115<br />
Urmând exemplul Curţii <strong>de</strong> Justiţie a Cominităţiilor Europene, care consi<strong>de</strong>ră că<br />
dreptul la respectarea vieţii private consacrat <strong>de</strong> articolul 8 al Convenţiei, implică dreptul unei<br />
persoane <strong>de</strong> a păstra secretul asupra stării sale <strong>de</strong> sănătate, Curtea europeană a stabilit<br />
principiile protejării datelor cu caracter personal relativ la starea <strong>de</strong> sănătate prin intermediul<br />
articolului 8.<br />
Primul principiu este reprezentat <strong>de</strong> principiul confi<strong>de</strong>nţialităţii informaţiilor privind<br />
starea <strong>de</strong> sănătate, calificat drept ,, principiu esenţial al sistemului juridic”al tuturor statelor<br />
părţi la Convenţie, iar cel <strong>de</strong>-al doilea este cel al controlului cât mai ,,riguros” al<br />
proporţionalităţii ingerinţei cu scopul urmărit, astfel încăt orice divulgare <strong>de</strong> informaţii cu<br />
privire la starea <strong>de</strong> sănătate a unei persoane, fără consimţământul acesteia să fie însoţită <strong>de</strong><br />
garanţii a<strong>de</strong>cvate împotriva abuzurilor. 116<br />
Acest domeniu al dreptului la viaţă privată este mult mai complex, în spectrul său<br />
intrând mai multe componente printre care şi dreptul la imagine, dreptul la respectarea<br />
corespon<strong>de</strong>nţei, dreptul al folosirea imaginilor sau a datelor conform legii, în cazul celor care<br />
provin <strong>de</strong> la camere vi<strong>de</strong>o <strong>de</strong> pe străzi, instituţii publice, folosirea lor să nu fie astfel<br />
113 Manuela LUSUŞAN, Noţiunea <strong>de</strong> viaţă privată, în Revista Institutului Naţional <strong>de</strong> Magistratură-THEMIS, nr.<br />
1/2005.<br />
114 Florin STRETEANU, Deţinerea şi folosirea <strong>de</strong> către autorităţi a unor date cu character personal în raport <strong>de</strong><br />
dispoziţiile articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai,<br />
nr2/2000, p. 19.<br />
115 Fre<strong>de</strong>ric SUDRE, op. cit., p. 319.<br />
116 I<strong>de</strong>m, p. 321.<br />
49
<strong>de</strong>naturată. În caz contrar, există riscul ,,<strong>de</strong> a submina sau chiar <strong>de</strong> a distruge <strong>de</strong>mocraţia” pe<br />
care astfel <strong>de</strong> practici pretind că o apără. 117<br />
Aşadar, orice elemente care ţin <strong>de</strong> personalitatea umană, fie ele simple imortalizări în<br />
imagini sau înregistri ale chipului sau <strong>corp</strong>ului uman, fie elemente ce ţin <strong>de</strong> confi<strong>de</strong>nţialitatea<br />
datelor cu caracter personal, indiferent că ne referim la starea <strong>de</strong> sănatate sau la alte informaţii<br />
care ţin <strong>de</strong> intimitatea noastră, fie <strong>de</strong> arhivarea unor celule AND sau amprente reprezintă<br />
imixtiuni în dreptul nostru la viaţă privată şi implicit atingeri ale dreptului <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> noi<br />
înşine.<br />
Capitolul al IV-lea. I<strong>de</strong>ntitatea personală, i<strong>de</strong>ntitatea sexuală şi<br />
libertatea vieţii sexuale<br />
Relativ recent în cauza Jaggi contra Elveţia, din 2006, Curtea Europeană a reafirmat<br />
inci<strong>de</strong>nţa dreptului <strong>de</strong> a-ţi cunoaşte ascen<strong>de</strong>nţa în domeniul articolului 8, reamintind<br />
importanţa dreptului la i<strong>de</strong>ntitate ca parte a dreptului la respectul vieţii private. Curtea a arătat<br />
că persoanele care încearcă să-şi stabilească ascen<strong>de</strong>nţa au un interes vital, protejat <strong>de</strong><br />
Convenţie, <strong>de</strong> a obţine informaţii care le sunt indispensabile pentru a <strong>de</strong>scoperi a<strong>de</strong>vărul<br />
<strong>de</strong>spre un aspect important al i<strong>de</strong>ntităţii.<br />
Imposibilitatea <strong>de</strong> a ,,obţine efectuarea unei analize A.D.N a unor ţesuturi din<br />
rămăşiţele pământeşti ale presupusului tată biologic al reclamantului” a fost consi<strong>de</strong>rată o<br />
ingerinţă disproporţionată cu dreptul al i<strong>de</strong>ntitate, neputând fi justificată protecţia memoriei<br />
<strong>de</strong>functului şi intangibilitatea <strong>corp</strong>ului acestuia. 118<br />
<strong>Dreptul</strong> la respectarea vieţii private presupune şi ,,dreptul <strong>de</strong> a stabili şi <strong>de</strong> a întreţine<br />
relaţii cu alte fiinţe umane, în special în sfera afectivă, în ve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong>zvoltării şi în<strong>de</strong>plinirii<br />
propriei personalităţi” 119 , ca atare viaţa sexuală. În concepţia Curţii Europene libertatea sexuală<br />
117 I<strong>de</strong>m, p. 319.<br />
118 Bianca SELEJAN GUŢAN, op. cit., p. 151.<br />
119 Corneliu BÂRSAN, op. cit., p. 610.<br />
50
se regăseşte fundamental în toleranţă şi pluralism social, valori primordiale ale unei societăţi<br />
<strong>de</strong>mocratice. Ea recunoaşte dreptul fiecărei persoane <strong>de</strong> a avea viaţa sexuală aleasă, în<br />
conformitate cu i<strong>de</strong>ntitatea sa profundă.<br />
Respectarea vieţii private garantează, prin urmare, un cerc în care o persoană poate<br />
stabili diferite tipuri <strong>de</strong> relaţii, inclusiv sexuale, în aşa fel încât alegerea şi reafirmarea<br />
i<strong>de</strong>ntităţii sexuale să cadă sub protecţia articolului 8. De aceea, actele homoxexuale care se<br />
produc în sfera privată, între adulţi care consimt liber la aceasta, nu pot face obiectul unei<br />
represiuni penale, chiar dacă sunt susceptibile să ,,lovească, să şocheze sau să neliniştească<br />
persoanele care socotesc homoxexualitatea ca imorală.” 120 În cazul Dudgeon contra Regatului<br />
Unit 121 , Curtea a estimat că fiind dată personalitatea reclamantului, chiar existenţa dispoziţiilor<br />
legislative care instituiau anumite practice homoxexuale ca infracţiuni, afectau direct şi<br />
permanent viaţa sa personală. Ea a confirmat, din acel moment, în repetate rânduri că<br />
orientarea şi activitatea sexuală reprezintă un aspect intim al vieţii private. Cazul Dudgeon<br />
permite enunţarea unui principiu important: un comportament sexual privat, care este un<br />
element esenţial al vieţii private intime nu poate fi interzis pentru simplul fapt că riscă să<br />
şocheze sau să rănească terţe persoane.<br />
Ju<strong>de</strong>cătorii <strong>de</strong> la Strasbourg au subliniat în repetate rânduri, în acest context, două<br />
dintre caracteristicile esenţiale ale societăţii <strong>de</strong>mocratice: toleranţa şi spiritul <strong>de</strong> sinceritate. În<br />
această împrejurare, ei au estimat că interzicerea penală a raporturilor sexuale ale bărbaţilor<br />
adulţi capabili să le consimtă constitue un prejudiciu nejustificat adus dreptului reclamantului<br />
la respectarea vieţii sale private.<br />
În cazul Norris contra Irlanda 122 , Curtea ajuns la aceeaşi concluzie cu privire la<br />
legislaţia irlan<strong>de</strong>ză, care califica comportamentul homoxexual drept infracţiune penală şi a<br />
respins argumentul care tin<strong>de</strong>a să confere o competenţă discreţionară extinsă în materie <strong>de</strong><br />
protecţie a moralei într-o societate. 123 Cu toate acestea, instanţa europeană a consi<strong>de</strong>rat necesar<br />
să lase statelor contractante o marjă <strong>de</strong> apreciere în ceea ce priveşte garanţiile a<strong>de</strong>cvate pentru<br />
a fi aplicate, incluzând vârsta <strong>de</strong> consimţământ pentru a-i proteja pe tineri.<br />
120 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
121 Cauza Dudgeon c. Marea Britanie, hotărâre din 22 octombrie 1981<br />
122 Cauza Norris c. Irlanda, hotărâre din 22 octombrie 1988<br />
123 Ursula KILKELLY, Ghid privind punerea în aplicare a rticolului 8 al Convenţiei Europene pentru Drepturile<br />
Omului, p. 46, http://www.bice.md/UserFiles/File/publicatii/Manuale/manual1.pdf 21 martie 2010<br />
51
De asemenea, instanţa <strong>de</strong> contencios european al drepturilor omului a <strong>de</strong>cis că<br />
autorităţile naţionale încalcă dreptul la viaţă privată, astfel cum acesta este apărat <strong>de</strong> articolul 8<br />
alineatul 1, prin instituirea unei politici generale şi absolute, potrivit căreia anumite categorii<br />
<strong>de</strong> persoane cu o tendinţa sexuală <strong>de</strong>terminată sunt excluse <strong>de</strong> la anumite activităţi sociale.<br />
Astfel, în mai multe cazuri Anglia a fost condamnată pentru încălcarea articolului 8, prin<br />
revocarea din armată a unor persoane datorită orientării lor sexuale, aşa cum reiese şi din<br />
cauza Smith şi Grady c/v Royaume-Uni. 124 În urma acestor condamnări, Marea Britanie şi-a<br />
modificat legislaţia naţională în privinţa recrutării pentru activităţi militare, prin eliminarea<br />
dispoziţiilor care interziceau vehement angajarea persoanelor cu orientare homoxexuală.<br />
Totuşi, nu orice practică sexuală produsă cu uşile închise intră sub inci<strong>de</strong>nţa articolului<br />
8. În cazul Laskey, Jaggard şi Brown 125 , Curtea a ridicat un aspect important referitor la<br />
noţiune <strong>de</strong> ,,viaţă privată”, însă nefinalizat. Reclamanţii împreună cu alţi 44 <strong>de</strong> bărbaţi<br />
participaseră pe parcursul a aproape 12 ani la nenumărate întâlniri sado-masochiste. Întâlnirile<br />
lor au fost înregistrate pe casete vi<strong>de</strong>o care au fost capturate <strong>de</strong> către poliţie, reclamanţii fiind<br />
apoi condamnaţi, printre altele <strong>de</strong> vătămare <strong>corp</strong>orală intervenită în cursul practicilor sado-<br />
masochiste. În hotărârea pronunţată, Curtea a arătat, fără niciun dubiu, că tendinţele şi<br />
comportamentul sexual se raportează la un anumit aspect intim al vieţii private. În cauză totuşi<br />
participaseră un număr impresionant <strong>de</strong> persoane la aceste activităţi, care constau în recrutarea<br />
<strong>de</strong> noi ,,membri”, punerea la dispoziţia acestora <strong>de</strong> camere special echipate şi înregistrarea a<br />
numeroase casete vi<strong>de</strong>o ce erau apoi distribuite membrilor. Având în ve<strong>de</strong>re circumstanţele<br />
cauzei, se poate pune întrebarea în ce măsură activităţile astfel <strong>de</strong>sfăşurate intră sub protecţia<br />
articolului 8.<br />
Consi<strong>de</strong>răm că în cauză articolul 8 nu este aplicabil. Nu este suficient ca anumite acte<br />
să aibă loc într-un domiciliu privat pentru ca acestea să se bucure <strong>de</strong> protecţia oferită <strong>de</strong><br />
articolul 8. Înregistrările vi<strong>de</strong>o şi ,,activitatea <strong>de</strong> prozelitism” <strong>de</strong>sfăşurată, care au făcut ca în<br />
final să participle 47 <strong>de</strong> persoane la practicile sado-masochiste, duc la concluzia că cele<br />
întâmplate au <strong>de</strong>păşit sfera noţiunii <strong>de</strong> viaţă privată. 126 Aşadar, practicarea unor acte sado-<br />
masochiste rămâne în viaţa privată a unei persoane chiar dacă acest aspect intim este cunoscut<br />
<strong>de</strong> mai multe persoane, în schimb, dacă <strong>de</strong>păşeşte cadrul privat prin punerea la dispoziţie a<br />
124 Corneliu BÂRSAN, op. cit., p. 610.<br />
125 C.E.D.O., Laskey, Jaggard şi Brown c. Regatul Unit, hotărâre din 19 febuarie 1997<br />
126 Manuela LUSUŞAN, art. cit.<br />
52
unei înregistrări vi<strong>de</strong>o unui număr ne<strong>de</strong>terminat <strong>de</strong> persoane, prin distribuirea acestei<br />
înregistrări în cluburile în care se adună persoanele cu acelaşi gen <strong>de</strong> comportament sexual,<br />
atunci nu mai intră sub sfera <strong>de</strong> protecţie oferită <strong>de</strong> articolul 8.<br />
Un caz în oglindă celui prezentat anterior este reprezentat <strong>de</strong> cazul A.D.T. contra<br />
Regatul Unit 127 , caz în care ju<strong>de</strong>cătorii <strong>de</strong> la Strasbourg au trebuit să <strong>de</strong>termine dacă urmărirea<br />
reclamentului pentru înregistrarea activităţilor sale sexuale pe casete vi<strong>de</strong>o constituia o<br />
ingerinţă nejustificată în dreptul său la respectarea vieţii private. Deşi guvernul pârât stabileşte<br />
că activităţile sexuale se <strong>de</strong>rulează uneori într-un mod în care interferenţa statului poate fi<br />
justificată, ju<strong>de</strong>cătorii au consi<strong>de</strong>rat ca nu se aplică în cazul din speţă. În special, ei au relevat<br />
că activităţile sexuale ale reclamantului nu implicau <strong>de</strong>cât un număr restrâns <strong>de</strong> prieteni, motiv<br />
pentru care <strong>de</strong>scoperirea acestor aspecte <strong>de</strong> către terţi era puţin probabilă. Cu toate că<br />
activităţile sexuale au fost înregistrate pe casete vi<strong>de</strong>o, Curtea a consi<strong>de</strong>rat că este util <strong>de</strong><br />
relevat că reclamentul a fost urmărit pentru activităţile în sine şi nu pentru înregistrarea pe<br />
casete, <strong>de</strong>oarece riscul vizionării acestora din urmă intră în domeniul public. Activităţile vizate<br />
erau aşadar ,,pur private” 128 motiv pentru care instanţa europeană a ajuns la concluzia că<br />
menţinerea legislaţiei în vigoare, împreună cu urmărirea şi inculparea reclamantului era<br />
neproporţională cu scopul protecţiei moralei şi a drepturilor şi libertăţilor terţilor, în sensul<br />
artcolului 8 alineatul 2. Aşadar, dreptul reclamantului la viaţă privată a fost încălcat.<br />
Consi<strong>de</strong>răm că dreptul la i<strong>de</strong>ntitate sexuală, în conformiate cu propriile trăiri este un<br />
aspect <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> relevant al dreptului <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong>, <strong>de</strong>oarece sexualitatea<br />
este un aspect care ne <strong>de</strong>fineşte ca şi oameni, motiv pentru care nu văd <strong>de</strong> ce nu ar fi respectată<br />
alegerea orientării sexuale a fiecărui individ, cu respectarea anumitor limite. Astfel, atâta timp<br />
cât alegerea sexuală nu implică prin ea însăşi fapte penale, sfidând bunele moravuri sau<br />
corupând minori etc., consi<strong>de</strong>r că dreptul fiecăruia <strong>de</strong> a-şi exprima sexualitatea în privat<br />
reprezintă o problemă intimă, ce trebuie să fie respectată.<br />
O evoluţie spectaculoasă a cunoscut jurispru<strong>de</strong>nţa instanţei europene în privinţa<br />
recunoaşterii dreptului la viaţa privată a persoanelor transsexuale.<br />
127 C.E.D.O., ADT c. Regatul Unit, hotărâre din 31 iulie 2000<br />
128 Ursula KILKELLY, Ghid privind punerea în aplicare a articolului 8 al Convenţiei Europene pentru Drepturile<br />
Omului, p. 47, http://www.bice.md/UserFiles/File/publicatii/Manuale/manual1.pdf 5 aprilie 2010<br />
53
Ţările europene reacţionează în mod diferit la fenomenul transsexualismului. Acolo<br />
un<strong>de</strong> nu există preve<strong>de</strong>ri legale privind transsexualii, instanţele sunt cele care stabilesc<br />
posibilităţile şi condiţiile <strong>de</strong> efectuare a unei asemenea modificări, la cerere. .<br />
Astfel, Austria a admis încă din 1981 că ofiţerul stării civile poate răspun<strong>de</strong> favorabil<br />
unei cereri <strong>de</strong> schimbare a statutului marital al unui transsexual, doar după ce acesta a fost<br />
supus unei intervenţii chirurgicale ireversibile <strong>de</strong> schimbare a sexului. Adăugarea unei<br />
menţiuni speciale în registrul <strong>de</strong> înregistrare a naşterii este admisă numai în condiţiile în care<br />
această schimbare este stabilită <strong>de</strong> către o comisie <strong>de</strong> expertiză a Institutului <strong>de</strong> Medicină<br />
Legală al Universităţii din Viena. În această ţară nu există nici în prezent o lege care să<br />
includă aspecte legate <strong>de</strong> schimbarea <strong>de</strong> sex, ci doar o propunere legislativă din anul 1996.<br />
În Portugalia, Curtea <strong>de</strong> Apel <strong>de</strong> la Lisabona a recunoscut, în 1984, existenţa unei<br />
componente psihologice şi a unei componente sociale a sexului. Chiar dacă schimbarea <strong>de</strong> sex<br />
este asociată cu un drept fundamental al persoanei şi s-a susţinut legalizarea acestei operaţiuni,<br />
Înalta Curte a respins, în 1986, o cerere în acest sens, sub pretextul ca nu se poate interveni<br />
asupra statutului persoanei .<br />
Curtea Supremă a Spaniei, <strong>de</strong>şi a admis intervenţiile chirurgicale în cazurile <strong>de</strong><br />
transsexualism, iniţial nu a fost <strong>de</strong> acord cu rectificarea stării civile a transsexualilor. În<br />
prezent, practica este în sensul admiterii rectificării, dacă se constată diferenţe evi<strong>de</strong>nte între<br />
menţiunile existente în registrele <strong>de</strong> stare civilă şi noua i<strong>de</strong>ntitate a persoanei.<br />
Curtea Supremă a Poloniei, după ce a admis în 1988 cererea unui transsexual, a<br />
recunoscut la 22 martie 1991 că, în urmă intervenţiei chirurgicale, transsexualul trebuie să aibă<br />
posibilitatea <strong>de</strong> a obţine modificarea stării civile.<br />
În Elveţia, ţară care recunoaşte încă din 1988 fenomenul transsexual, schimbarea<br />
juridică <strong>de</strong> sex este admisă după efectuarea expertizei medicale şi a intervenţiei chirurgicale;<br />
ea se însoţeşte <strong>de</strong> o schimbare a prenumelui, iar cel interesat posedă din acel moment toate<br />
drepturile cuvenite noului sau sex. Totuşi, sunt impuse anumite condiţii ce trebuie în<strong>de</strong>plinite<br />
anterior admiterii intervenţiei <strong>de</strong> schimbare a sexului: să se facă dovadă (pe baza expertizei<br />
medicale) ca solicitantul este infertil şi acesta să fie necăsătorit la data <strong>de</strong>punerii cererii.<br />
În Franţa, Ordinul Naţional al Medicilor recomandă o atenţie <strong>de</strong>osebită înainte <strong>de</strong> a<br />
răspun<strong>de</strong> cererilor transsexualilor: în Buletinul său din iulie 1983, se preconiza o observaţie<br />
clinică efectuată <strong>de</strong> către practicieni competenţi, cu respectarea unei perioa<strong>de</strong> <strong>de</strong> probă <strong>de</strong> cel<br />
54
puţin unul sau doi ani, comportând o psihoterapie <strong>de</strong> susţinere, că şi o expertiză psihiatrică şi<br />
chirurgicală. Securitatea Socială asigură cheltuielile inerente diagnosticului şi tratamentului.<br />
Consiliul Departamental al Ordinului Medicilor este informat <strong>de</strong> orice <strong>de</strong>cizie printr-un<br />
protocol în care figurează iniţialele pacientului, data intervenţiei chirurgicale şi semnăturile a<br />
trei medici: psihiatru, chirurg şi endocrinolog. În ceea ce priveşte modificarea <strong>de</strong> stare civilă,<br />
începând cu 11 <strong>de</strong>cembrie 1992, Curtea <strong>de</strong> Casaţie a <strong>de</strong>venit favorabilă cererii transsexualilor.<br />
Turcia permite schimbarea <strong>de</strong> sex şi modificarea statutului personal. Pe baza<br />
dispoziţiilor Codului civil este permisă formularea unei acţiuni care parcurge două faze:<br />
verificarea condiţiilor pentru aprobarea schimbării <strong>de</strong> sex (persoană majoră, necăsătorită,<br />
impotenţa) şi fază modificării registrelor civile.<br />
Belgia, <strong>de</strong> asemenea, nu are o legislaţie specifică în materie dar, urmare a cazului Van<br />
Oosterwijck ju<strong>de</strong>cat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Belgiei s-au conturat<br />
câteva reguli şi proceduri. Necesitatea schimbării <strong>de</strong> sex trebuie să reiasă din acte medicale şi<br />
să constituie finalizarea unui întreg proces medical; solicitantul trebuie să fie necăsătorit şi să<br />
nu aibă copii (<strong>de</strong>şi, <strong>de</strong> la caz la caz, aceste aspect se apreciază). Schimbarea <strong>de</strong> sex trebuie să<br />
fie ireversibilă.<br />
Transsexualismul priveşte o cerere <strong>de</strong> modificare a i<strong>de</strong>ntităţii sexuale(genetice şi<br />
fiziologice), datorită convingerii subiectului <strong>de</strong> apartenenţa la sexul opus celui biologic.<br />
Această rectificare fizică însă are numeroase consecinţe pe plan juridic, în special în<br />
modificarea i<strong>de</strong>ntităţii civile, care este baza ordinii sociale. 129 Aşadar, un transsexual care a<br />
suferit o operaţie <strong>de</strong> modificare a sexului se află în situaţia în care înfăţişarea sa exterioară nu<br />
mai corespun<strong>de</strong> cu menţiunea <strong>de</strong>spre sexul ei cuprinsă în registrele <strong>de</strong> stare civilă. Într-o<br />
asemenea situaţie, trebuie avute în ve<strong>de</strong>re ,,aspectele publice ale vieţii private”. 130 În unele<br />
state europene autorităţile competenţe refuză modificarea actelor <strong>de</strong> stare civilă şi a altor acte<br />
oficiale, ceea ce conduce la situaţii paradoxale: din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juridic înfăţişarea unei<br />
persoane este diametral opusă i<strong>de</strong>ntităţii juridice din dreptul civil, astfel cum este ea înscrisă în<br />
actele <strong>de</strong> stare civilă.<br />
Iniţial, în unele cauze împotriva Regatului Unit ( Rees contra Regatului Unit din 1986;<br />
Cassey contra Regatului Unit, din 1990) 131 , Curtea a concluzionat că refuzul guvernului<br />
129 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
130 Corneliu BÂRSAN, op. cit., p. 611.<br />
131 Bianca SELEJAN GUŢAN, op. cit., p. 154.<br />
55
itanic <strong>de</strong> a modifica registrele <strong>de</strong> naşteri sau <strong>de</strong> a elibera extrase cu un conţinut diferit <strong>de</strong><br />
ceea ce se menţiona în registru în ceea ce priveşte sexul persoanei, nu poate fi consi<strong>de</strong>rat ca<br />
fiind o atingere a respectului dreptului la viaţă privată. Instanţa europeană constatând absenţa<br />
unei păreri unanime în materie între statele membre ale Consiliului Europei, a <strong>de</strong>cis că nu<br />
există nicio obligaţie pozitivă care să impună statelor contractante să stabilească o modalitate<br />
juridică <strong>de</strong> schimbare a stării civile a unei persoane ce a suferit o operaţie <strong>de</strong> schimbare a<br />
sexului, în aşa fel încât ea să-şi poată dovedi noua i<strong>de</strong>ntitate sexuală. 132<br />
În 1992, în urma sesizării Curţii cu cauza B. contra Frantei, Curtea şi-a modificat<br />
jurispu<strong>de</strong>nţa, subliniind că nerecunoaşterea noii i<strong>de</strong>ntităţi sexuale unei persoane constitue o<br />
încălcare a articolului 8. pentru că nu s-au operat modificările necesare în actele <strong>de</strong> stare<br />
civilă, reclamantul a întâmpinat mai multe dificultăţi în viaţa personală, fiind nevoit să <strong>de</strong>a<br />
informaţii <strong>de</strong> ordin intim şi personal. Curtea consi<strong>de</strong>ră că ,,incontestabil, în materie <strong>de</strong><br />
transsexualitate, mentalităţile au evoluat, ştiinta a progresat” asfel încât se ajunge la concluzia<br />
că petenta este pusă zilnic într-o situaţie incompatibilă cu respectul datorat vieţii sale private.<br />
În Marea Britanie intervenţiile privind schimbarea <strong>de</strong> sex au fost tolerate dar, din punct<br />
<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re legal, efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrele <strong>de</strong> stare civilă nu a fost posibilă<br />
anterior istoricei hotărâri pronunţate <strong>de</strong> Curtea Europeană a drepturilor omului în cazul<br />
Goodwin. 133<br />
Cauzele Christine Goodwin contra Royaume-Uni şi I. contra Royaume-Uni marchează<br />
în mod cert schimbarea jurispru<strong>de</strong>nţei europene în acest domeniu supus unei anumite evoluţii<br />
pe plan social. 134 Curtea europeană invocă <strong>de</strong>schis, în hotărârea Goodwin, o metodă <strong>de</strong><br />
interpretare dinamică şi evolutivă. În ciuda inexistenţei unui consens la nivel european în<br />
materie <strong>de</strong> recunoaşterea juridică a schimbării <strong>de</strong> sex, ea apreciează că ,, justul echilibru ce<br />
trebuie menţinut între interesul general şi interesele persoanei” impune necesitatea stabilirii în<br />
sarcina statului a obligaţiei <strong>de</strong> recunoaşere juridică a schimbării <strong>de</strong> sex 135 . Aşadar, statul nu<br />
mai beneficiază <strong>de</strong> o marjă <strong>de</strong> apreciere în privinţa mijloacelor ce trebuie puse în practică<br />
132 Corneliu BÂRSAN, op. cit., p. 612.<br />
133 Aurora CIUCA, Transsexualismul în contextul Drepturilor Omului, în Revista Română <strong>de</strong> Bioetică, volumul<br />
4 numărul 2, http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=10032&no<strong>de</strong>=1535. 21 februarie 2010<br />
134 I<strong>de</strong>m, p. 612-613.<br />
135 Fre<strong>de</strong>ric SUDRE, op. cit., p. 323.<br />
56
pentru asumarea acestei obligaţii. Ju<strong>de</strong>cătorul european îşi întemeiază <strong>de</strong>cizia pe existenţa<br />
unui drept la ,,<strong>de</strong>zvoltare pesonală” 136 .<br />
În cele două hotărâri, Curtea a arătat că stresul şi înstrăinarea generate <strong>de</strong> discordanţa<br />
dintre rolul adoptat într-o societate <strong>de</strong> o persoană transsexuală operată şi condiţia impusă <strong>de</strong><br />
drept, care refuză să consacre schimbarea <strong>de</strong> sex nu pot fi consi<strong>de</strong>rate un inconvenient minor,<br />
<strong>de</strong>curgând dintr-o formalitate. Este vorba <strong>de</strong>spre un conflict între realitatea socială şi drept,<br />
care plasează persoana transsexuală într-o situaţie anormală, inspirându-i sentimente <strong>de</strong><br />
vulnerabilitate, umilire şi anxietate. 137<br />
În privinţa situaţiei <strong>de</strong> fapt, Curtea a reţinut că reclamantele, <strong>de</strong>clarate <strong>de</strong> sex masculin<br />
la naştere, au suferit o operaţie <strong>de</strong> conversie sexuală şi au în prezent, o viaţă socială <strong>de</strong> femei.<br />
Totuşi, pe plan juridic, ele continuă să fie <strong>de</strong> sex masculin, ceea ce are consecinţe în privinta<br />
pensiilor şi a vârstei <strong>de</strong> pensionare. Curtea a constatat că operaţia <strong>de</strong> conversie sexuală s-a<br />
produs în condiţii <strong>de</strong> <strong>de</strong>plină legalitate, legislaţia internă recunoscând o astfel <strong>de</strong> procedură.<br />
Aşadar, atunci când procedura <strong>de</strong> schimbare <strong>de</strong> sex dorită este finanţată <strong>de</strong> asigurările socile<br />
apare cel puţin ilogic refuzul recunoaşterii implicaţiilor ei juridice. 138<br />
În ambele cazuri, Curtea a concluzionat că statul pârât nu mai poate invoca marja <strong>de</strong><br />
apreciere în materie pentru că niciun factor important <strong>de</strong> interes public nu mai intra în<br />
concurenţă cu interesul reclamantelor <strong>de</strong> a obţine recunoaşterea juridică a conversiei lor<br />
sexuale. 139 În acelaşi timp, Curtea a subliniat că <strong>de</strong>mnitatea şi libertatea omului constitue însăşi<br />
esenţa Convenţiei, în special în domeniul articolului 8, aşadar trebuie asigurată pe <strong>de</strong>plin<br />
protecţia dreptului <strong>de</strong> a-şi stabili <strong>de</strong>taliile i<strong>de</strong>ntităţii sale ca fiinţa umană.<br />
Principiul libertăţii sexuale a condus la recunoaşterea unei i<strong>de</strong>ntităţi sexuale. Principiul<br />
libertăţii sexuale, <strong>de</strong>şi puternic afirmat, trebuie să respecte limitele vieţii private <strong>de</strong>oarece<br />
libertatea unora se termină acolo un<strong>de</strong> începe libertatea altora. 140 Sub aceste rezerve <strong>de</strong> bun<br />
simţ, fiecare are dreptul <strong>de</strong> a duce viaţa sexuală pe care o doreşte în conformitate cu ceeea ce<br />
simte.<br />
Aşadar, se pare că jurispru<strong>de</strong>nţa europeană trasează contururile unui nou drept<br />
fundamental, acela al dreptului la i<strong>de</strong>ntitate sexuală. Acest drept a fost recunoscut treptat,<br />
136 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
137 Bianca SELEJAN GUŢAN, op. cit., p. 154.<br />
138<br />
Corneliu BÂRSAN, op. cit., p. 613.<br />
139<br />
I<strong>de</strong>m, p. 614.<br />
140 Jean Francois RENUCCI, op. cit., p. 245.<br />
57
indiferent dacă este vorba <strong>de</strong>spre alegerile sexuale ale persoanei sau <strong>de</strong> respectarea sexului<br />
ales. 141<br />
O cauză <strong>de</strong>osebită este reprezentată <strong>de</strong> cazul X, Y, Z vs. Regatul Unit (din 1997), în<br />
care este vorba <strong>de</strong>spre refuzul înregistrării la starea civilă a unui transsexual operat, ca tată al<br />
unui copil căruia i-a dat naştere partenera sa în urmă inseminării artificiale cu donator. X este<br />
un transsexual (născut femeie şi <strong>de</strong>venit bărbat) care trăia cu Y care, în 1992 îl naşte pe Z,<br />
după inseminare artificială, cu produs biologic <strong>de</strong> la un donator. La cererea lor <strong>de</strong> a fi<br />
înregistraţi ca părinţi, X este refuzat, dar copilul poate să-i poarte numele. Petenţii susţin<br />
violarea articolelor 8 (dreptul la viaţă privată), 12 (dreptul <strong>de</strong> a se căsători), 13 (dreptul la un<br />
remediu efectiv) şi 14 (care interzice discriminarea).<br />
Curtea a reţinut că X şi Y se comportă ca o familie în societate, chiar dacă nu sunt<br />
căsătoriţi legal, iar <strong>de</strong> la naşterea lui Z, X şi-a asumat rolul <strong>de</strong> tată, astfel că art. 8 este<br />
aplicabil. Pe <strong>de</strong> altă parte însă, având în ve<strong>de</strong>re coerenţa regulilor <strong>de</strong> drept existente şi<br />
(conform dreptului familiei) primatul interesului copilului, Curtea nu doreşte să creeze un<br />
prece<strong>de</strong>nt şi să încurajeze transsexualismul. Mai mult, instanţa consi<strong>de</strong>ră că art.8 nu implică<br />
obligaţia pentru stat <strong>de</strong> a recunoaşte ca tată al copilului o persoană care nu-i este tată biologic,<br />
astfel că nici nu reţine, în final, o violare a art.8. Inconvenientele refuzului ar putea fi <strong>de</strong>păşite,<br />
cre<strong>de</strong> Curtea, prin redactarea unui testament <strong>de</strong> către X în favoarea copilului, prin solicitarea<br />
unei ordonanţe <strong>de</strong> luare în îngrijire comună a acestuia pentru a avea autoritate parentală<br />
conform dreptului englez şi prin comportarea în continuare ca o familie.<br />
După cum am putut observa, dacă în urmă cu trei <strong>de</strong>cenii aproape niciun stat nu avea<br />
reglementări în materie, în prezent, <strong>de</strong>şi există, între state se menţin diferenţe în abordarea<br />
acestei probleme. Cele mai mari rezerve sunt legate <strong>de</strong> recunoaşterea noului statut al<br />
transsexualului, <strong>de</strong> faptul că exteriorul, noua înfăţişare trebuie să corespundă cu menţiunea<br />
privitoare la sex din registrele <strong>de</strong> stare civilă. Chiar dacă este invocat dreptul la viaţă privată în<br />
cazul schimbării <strong>de</strong> sex, refuzul recunoaşterii schimbării intervenite antrenează, <strong>de</strong>sigur şi<br />
aspectele publice ale vieţii private. Hotărârile pronunţate <strong>de</strong> Curtea Europeană a Drepturilor<br />
Omului au avut o contribuţie importantă la adoptarea <strong>de</strong> către state a unor legi. Chiar dacă<br />
instanţă europeană a avut rezerve la început şi a apreciat că refuzul guvernelor <strong>de</strong> a face<br />
modificările cuvenite în registrele civile nu constituie o ingerinţă în viaţă privată a<br />
141 I<strong>de</strong>m, p. 248.<br />
58
transsexualilor, ulterior s-a observat o permanentă adaptare a jurispru<strong>de</strong>nţei la noile realităţi<br />
existente, în beneficiul statelor europene.<br />
Chiar dacă persoanele care apelează la proce<strong>de</strong>ele <strong>de</strong> schimbare a sexului sunt privite<br />
cu reticenţă, consi<strong>de</strong>r că acestea au dreptul <strong>de</strong> a-şi căuta a<strong>de</strong>vărata i<strong>de</strong>ntitate şi că trebuie să<br />
profite <strong>de</strong> evoluţia medicinei şi a chirurgiei plastice, <strong>de</strong>cât să rămână captivi într-un <strong>corp</strong> care<br />
li s-ar părea străin în raport cu ceea ce ei simt. Cred că aceste operaţii <strong>de</strong> conversie a sexului<br />
unei persoane, alături <strong>de</strong> dreptul <strong>de</strong> a avorta, dreptul la eutanasie, dreptul la a recurge la<br />
operaţii estetice, dreptul <strong>de</strong> a dona organe sau ţesuturi, inseminare artificială reprezintă fiecare,<br />
în mod separat, una dintre formele pe care dreptul <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong> le îmbracă,<br />
forme pe care noi trebuie să le utilizăm atunci când cre<strong>de</strong>m că este necesar, căci acest drept a<br />
cunoscut o evoluţie spectaculoasă, pornind dintr-un punct din care nimeni nu ar fi crezut că s-<br />
ar fi ajuns la o asemenea dimensiune.<br />
Concluzii<br />
Corpul este substratul biologic al persoanei, aşa încât prin apărarea sa este apărat însuşi<br />
subiectul <strong>de</strong> drept. Libertatea parţială pe care legea o recunoaşte omului asupra <strong>corp</strong>ului său şi<br />
care inclu<strong>de</strong> şi dreptul acestuia <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong>suportul său material, adică <strong>de</strong> a consimţi la<br />
efectuarea unor intervenţii chirurgicale ( fie ele plastice, fie <strong>de</strong> întrerupere a cursului sarcinii,<br />
fie <strong>de</strong> donare <strong>de</strong> organe ş.a) nu reprezintă un aspect al dreptului <strong>de</strong> dispoziţie, privit ca atribut<br />
al dreptului <strong>de</strong> proprietatae, ci reprezintă o manifestare a drepturilor personalităţii, care sunt<br />
limitate <strong>de</strong> ordinea publică şi bunele moravuri. Aşadar, orice persoană poate <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> ea<br />
însăşi, atâta timp cât nu aduce atingere drepturilor altor persoane, ordinii publice şi bunelor<br />
moravuri.<br />
Din aceste motive, prostituţia, care aparent ar putea să fie consi<strong>de</strong>rată o formă a<br />
dreptului <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong>, nu va putea niciodată să fie invocată în susţinerea<br />
acestui drept pentru că reprezintă o faptă reprobabilă, prevăzută în Codul Penal, în articolul<br />
328 şi care aduce atingere bunelor moravuri. Prostituţia, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re sociologic, este<br />
59
un tip <strong>de</strong> comportament care se distinge <strong>de</strong> altele prin folosirea <strong>corp</strong>ului în scopuri comerciale,<br />
mai precis, prin <strong>de</strong>cizia zilnică a unei persoane <strong>de</strong> a-şi vin<strong>de</strong> <strong>corp</strong>ul, ceea ce conduce la<br />
că<strong>de</strong>rea din dreptul cel mai elementar al unei persoane, acela <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> liber <strong>de</strong> <strong>corp</strong>ul<br />
propriu. Prostituţia aşadar, face parte din categoria vânzării <strong>propriul</strong>ui trup şi ca atare se află în<br />
vecinătatea imediată a sclavajului. Unii jurişti au încadrat prostituţia în categoria acelor<br />
fenomene pe care Convenţia Europeană a Drepturilor Omului le încadrează în ceea ce<br />
<strong>de</strong>numeşte dreptul persoanei <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>corp</strong>ul sau. În realitate, prostituţia suspendă acest<br />
drept al persoanei, din clipă în care aceasta a <strong>de</strong>cis să-şi vândă <strong>corp</strong>ul, motiv pentru care<br />
persoana nu mai <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>corp</strong>ul său în mod liber, din clipa în care şi-a vândut <strong>corp</strong>ul<br />
(sexul), ceea ce trece dreptul <strong>de</strong> folosinţă al <strong>propriul</strong>ui <strong>corp</strong> asupra unei alte persoane şi anume<br />
asupra ”cumpărătorului”, adică asupra partenerului sexual. Prin urmare, actul prostituţiei nu<br />
este nici pe <strong>de</strong>parte expresia liberei <strong>dispune</strong>ri <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong>, ci mai <strong>de</strong>grabă expresia unui<br />
drept suspendat. Prostituţia este tocmai suspendarea dreptului persoanei <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>corp</strong>ul<br />
său.<br />
Aşadar, este mai presus <strong>de</strong> orice dubiu că, având caracter extrapatrimonial, <strong>corp</strong>ul<br />
uman este în afară <strong>de</strong> comerţ, ceea ce corespun<strong>de</strong> naturii juridice a drepturilor personalităţii.<br />
Inviolabilitatatea persoanei a cărui <strong>corp</strong> este consi<strong>de</strong>rat sacru este triplu dimensionată, astfel<br />
încât este protejată juridic împotriva atingerilor venite din partea terţilor, împotriva ,,puterii <strong>de</strong><br />
dispoziţie’’a individului însuşi prin restrângerea posibilităţilor acestuia <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> şi<br />
împotriva indiscreţiei altora.<br />
De principiu, dreptul nu examinează şi nu reglementează raportul persoanei fizice cu<br />
ea însăşi. Câmpul <strong>de</strong> reglementare şi preocupare a dreptului priveşte legăturile persoanei fizice<br />
cu ceilalţi membri ai societăţii, omul nefiind protectorul <strong>propriul</strong>ui <strong>corp</strong> din moment ce el<br />
însuşi reprezintă <strong>corp</strong>ul. Totuşi, recunoaşterea dreptului persoanei <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>corp</strong>ul său a<br />
reprezentat o necesitate datorită evoluţiilor biodreptului, însă continuă să reprezinte un punct<br />
<strong>de</strong> răscruce pentru mai multe întrebări.<br />
Consi<strong>de</strong>răm că datorită multiplelor sale forme, multiplelor întrebări cărora le dă<br />
naştere, multiplelor situaţii care se ivesc în practica juridică şi care <strong>de</strong> cele mai multe ori<br />
rămân neelucidate, dreptul <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong> ar trebui să beneficieze <strong>de</strong> autonomie<br />
legală în raport <strong>de</strong> celelalte drepturi fundamentale ale omului. Putem invoca mai multe motive<br />
care să consoli<strong>de</strong>ze acestă opinie: astfel, nu ar mai fi necesar să se facă o incursiune în<br />
60
articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului pentru a ve<strong>de</strong>a cum trebuie soluţionată o<br />
problemă cu care Curtea este sesizată, o serie <strong>de</strong> situaţii referitor la care Curtea a preferat să<br />
păstreze tăcerea vor primi o soluţionare concretă, nemailăsând loc interpretărilor, iar statele<br />
membre vor adopta măsurile legislative necesare pentru a asigura o cât mai eficientă protecţie<br />
acestui drept.<br />
<strong>Dreptul</strong> <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> noi înşine ar trebui să fie un drept atât <strong>de</strong> bine impregnat în<br />
conştiinţa noastră încât să beneficiem <strong>de</strong> toate aspectele pozitive pe care le-ar putea aduce în<br />
viaţa noastră, reîntregindu-ne ca oameni, căci poartă amprenta umanităţii noastre, toate<br />
acestea, bineînţeles într-un cadru legislativ bine consolidat, care să nu permită invocarea<br />
acestui drept pentru justificarea unor abuzuri.<br />
Cărţi, tratate, monografii<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
1.Avram FILIPAŞ, Drept Penal.Partea Specială, ed.Universul Juridic, Bucureşti 2008,<br />
1. Bianca SELEJAN GUŢAN, Protecţia europeană a drepturilor omului, ediţia a 3-a, ed.<br />
C.H. Beck, 2009<br />
2 Cornelui BÂRSAN, Convenţia europeană a drepturilor omului.Comentariu pe articole.Vol<br />
I. Drepturi şi libertăţi, ed.All Beck, Bucureşti 2005<br />
3. Dragoş BOGDAN. Mihai SELEGEAN, Drepturile şi libertăţile fundamentale în<br />
juripru<strong>de</strong>nţa Curţii europene a drepturilor omului, ed.All Beck, Bucueşti 2005<br />
4. Fre<strong>de</strong>ric SUDRE, Drept european şi internaţional al drepturilor omului, ed. Polirom, Iaşi<br />
2006<br />
5. Gheorghe SCRIPCARU, Introducere în biodrept, ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2003<br />
6.Horia DIACONESCU, Sebastian CERCEL, Răzvan Daniel NIŢĂ, Gabriel GAZDOVICI,<br />
Răspun<strong>de</strong>rea juridică in domeniul prelevării şi transplantului în dreptul român, ed.Universul<br />
Juridic, Bucureşti 2009<br />
61
7. Jean Francois RENUCCI , Tratat <strong>de</strong> drept european al drepturilor omului, ed.Hamangiu,<br />
2009<br />
8. Nasty Marian VLăDOIU, Protecţia constitutională a vieţii, integrităţii fizice şi a integrităţii<br />
psihice, ed. Hamangiu, 2007<br />
9. Radu CHIRIŢĂ, Convenţia europeană a drepturilor omului.Comentarii şi explicaţii, editia<br />
a 2-a, Bucureşti 2008<br />
10. Sergiu BOGDAN, Drept Penal.Partea Specială, ed. Universul Juridic, Bucureşti 2009<br />
11.STOICA, Drept Penal.Partea Specială, ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976<br />
12. Ursula KILKELLY, Ghid privind punerea în aplicare a rticolului 8 al Convenţiei<br />
Europene pentru Drepturile Omului, în<br />
http://www.bice.md/UserFiles/File/publicatii/Manuale/manual1.pdf<br />
Articole <strong>de</strong> specialitate<br />
1.Alexandru BOROI, Aspecte juridice în legătură cu momentul naşterii şi momentul morţii, în<br />
<strong>Dreptul</strong> nr.12/1998<br />
2.Alexandru BOROI, Euthanasia-concept, controverse şi reglementare, în Revista <strong>de</strong> Drept<br />
Penal nr.2/1995<br />
3.Andreea PETRUŞ, Debutul protecţiei dreptului la viaţă, în Caiete <strong>de</strong> Drept Penal, nr.4/2006,<br />
ed.Rosetti,<br />
4.Aurora CIUCA, Transsexualismul in contextul Drepturilor Omului, în Revista Română <strong>de</strong><br />
Bioetică, volumul 4 numărul 2<br />
5. Cătălina Năstase, Dimensiuni şi implicaţii juridice ale <strong>de</strong>ptului la viaţă, în<br />
http://www.legaladviser.ro/article/6061/Dimensiuni-si-implicatii-juridice-ale-dreptului-la-<br />
viata<br />
6.Corina Sabina MUNTEAN, Prostituţia în contextual traficului <strong>de</strong> persoane, în Caiete <strong>de</strong><br />
Drept Penal, nr.2/2008<br />
62
7.Corneliu BÂRSAN, Problema euthanasiei pe rolul Curţii <strong>de</strong> la Strasbourg: recunoaşte<br />
convenţia existenţa unui drept <strong>de</strong> a ,,muri”?, în Pan<strong>de</strong>ctele Române nr. 4/2004, ed. Rosetti,<br />
Bucureşti<br />
8.Corneliu BÂRSAN, Protecţia la viată privată şi familială, la corespon<strong>de</strong>nţă şi la domiciliu în<br />
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, supliment la Pan<strong>de</strong>ctele Române nr.11/2003<br />
9.Cristina OTOVESCU-FRASIE, Andreea BANDOIU, Respectarea dreptului la viaţă versus<br />
euthanasia, în Revista Română <strong>de</strong> Bioetică, volumul 7, nr.2 aprilie-iunie 2009<br />
10.Daniel NIŢU, Liviu MUREŞAN, Eutanasia-o pantă alunecoasă?, în Studia Universitatis<br />
Babeş-Bolyai, nr. 2/2003<br />
11.Doris Alina ŞERBAN , Avortul ,,etic” ,în Caiete <strong>de</strong> Drept Penal nr. 3/2008, ed. All Beck<br />
12.Florin STRETEANU, Deţinerea şi folosirea <strong>de</strong> către autorităţi a unor date cu character<br />
personal în raport <strong>de</strong> dispoziţiile articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,<br />
în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, nr2/2000<br />
13.Horia DIACONESCU, Eutanasia.Provocări şi perspective, în <strong>Dreptul</strong> nr.9/2006<br />
14.Iancu TĂNĂSESCU, Consi<strong>de</strong>raţii privind transplantul <strong>de</strong> ţesuturi şi organe umane,în<br />
Revista <strong>de</strong> Ştiinţe Juridice nr.1-2 2005<br />
15.Lorand HECSER, Eutanasia-reflecţii medicale şi socio-juridice, în <strong>Dreptul</strong> nr. 11/2000<br />
16.Lucian STĂNESCU, Consimţământul victimei traficului <strong>de</strong> persoane. Efecte. ,în Revista<br />
<strong>de</strong> Drept Privat, nr.3 anul XI, ed.R.A ,, Monitorul Oficial”<br />
17.Manuela Grigoriana PREDUCA, Consi<strong>de</strong>raţii privind protecţia dreptului la viaţă privată, în<br />
revista <strong>de</strong> Ştiinţe Juridice nr.4/2009 a Universităţii din Craiova<br />
18.Manuela LUSUŞAN, Noţiunea <strong>de</strong> viaţă privată, în Revista Institutului Naţional <strong>de</strong><br />
Magistratură-THEMIS, NR.1/2005<br />
19.Maria Magdalena NEAGU, Clonarea ilegală <strong>de</strong> embrioni şi clonarea, private din punctual<br />
<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al reglementărilor din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, în Revista <strong>de</strong><br />
Drept OmniaLex nr.1/2006<br />
20.Radu CHIRIŢĂ, ,, <strong>Dreptul</strong> constituţional la viaţă şi dreptul penal’’ în Studia Universitatis<br />
Babeş-Bolyai, nr. 2/2001<br />
21.Sebastian CERCEL, Consi<strong>de</strong>raţii privind dreptul <strong>de</strong> a <strong>dispune</strong> <strong>de</strong> <strong>propriul</strong> <strong>corp</strong>, în Revista<br />
<strong>de</strong> Ştiinţe Juridice nr. 3/2009<br />
63
22.Sergiu BRÂNZĂ, Protecţia penală a sănătăţii reproducerii.Controverse şi soluţii, în Revista<br />
<strong>de</strong> Drept Penal nr. 2/2007<br />
23.Silviu MORAR, Eutansia:între dreptul la viaţă şi libertatea <strong>de</strong> a muri <strong>de</strong>mn, în Revista<br />
Română <strong>de</strong> Bioetică,volumul 3, nr.4<br />
Cauze pronunţate <strong>de</strong> Curtea Europeană a Drepturilor Omului:<br />
1.A.D.T c. Marea Britanie, hotărâre din 31 iulie 2000<br />
2.B. c. Franţa, hotărâre din 25 martie 1992<br />
3.Boso c. Italia, hotărâre din 5 septembrie 2002<br />
4.Cassey c. Marea Britanie, hotărâre din 27 septembrie 1990<br />
5.D.P şi J.C. c. Marea Britanie, hotărâre din10 octombrie 2002<br />
6.Dudgeon c. Marea Britanie, hotărâre din 22 octombrie 1981<br />
7.Evans c. Marea Britanie, hotărâre din 7 martie 2006<br />
8.Goodwin c. Marea Britanie, hotărâre din 11 iulie 2002<br />
9H. c. Norvegia, hotărâre din 19 mai 1992<br />
10.Jaggi c. Elveţia, hotărâre din 13 iulie 2006<br />
11.Keenan c. Regatului Unit, hotărâre din 3 aprilie 2001<br />
12.Laskey, Jaggard şi Brow c. Marea Britanie, hotărâre din19 februarie 1997<br />
13.Norris c. Irlanda, hotărâre din 26 octombrie 1988<br />
14.Open Door Society şi Dublin Well Women c. Irlanda, hotărâre din 29 octombrie 1992<br />
15.Osman c. Regatul Unit, hotărâre din 28 octombri 1998<br />
16.Pretty c. Marea Britanie, hotărâre din 29 aprilie 2002<br />
17.Rees c. Marea Britanie, hotărâre din 17 octombrie 1986<br />
18.Rotaru c. România, hotărâre din 4 mai 2000<br />
1.S. şi Marper c. Regatului Unit, hotărâre din 4 <strong>de</strong>cembrie 2008<br />
20.Smith şi Grady c. Marea Britanie, hotărâre din 27 septembrie 1999<br />
21.Stubbings şi alţii c. Marea Britanie, hotărâre din 22 octombrie 1996<br />
22.Tysiac c. Polonia, hotărâre din 20 martie 2007<br />
23.Van <strong>de</strong>r Vel<strong>de</strong>n c. Olanda , hotărâre din 7 <strong>de</strong>cembrie 2006<br />
24.Van Kuck c. Germaniei, hotărâre din 12 <strong>de</strong>cembrie 2003<br />
25.Widmer c. Elveţia, hotărâre din 10 februarie 1993<br />
64
26.X. c. Austria, hotărâre din 13 <strong>de</strong>cembrie 1979<br />
27.X. , Y. , Z c. Marea Britanie, hotărâre din 22 aprile 1997<br />
28.Y.F c. Turcia, hotărâre din 22 iulie 2003<br />
29.Z. c. Finlanda, hotărâre din 25 februarie 1997<br />
65