ION CREANGĂ ªI O VIZIUNE ANECDOTICĂ ASUPRA VIEŢII

More documents

Recommendations

Info

istorie literarã Unul curmã din mulþime, pãrinteºtele-i cuvinte – Creangã, ia spune-ne o poveste! Sus de pe amvon le spune, aici nu se potrivesc…” – Pe uliþa mare sau pe uliþa micã? – „Taci, creºtin fãrã credinþã ºi mã lasã sã sfârºesc, – Pe uliþa mare, strigau mai mulþi. Strigã popa cu mânie, pe un om vrem a alege O explicaþie a acestor cuvinte, pãpuºarii (cei care Care-ntrând în Adunare va propune-o nouã lege umblau cu hârzobul cu pãpuºi în timpul carnavalului) aveau Dupã care toþi românii sã se-ntoarcã la credinþã douã feluri de piese pe care le jucau; unele corozive ºi Cum era odinioarã, cu plecare, umilinþã, altele pentru copii. Când chemai un pãpuºar acasã, el se Însã nu cum este astãzi…” – „Dã-te jos de la tribunã, uita întâi la persoanele prezente ºi dacã nu-ºi explica E destul”, mai multe glasuri, iarãºi prezidentul sunã bine situaþia, întreba: Clopoþelul ºi-i invitã ca sã tacã ºi s-asculte, – Cuconaºule, pe uliþa mare sau pe uliþa micã? Însã dintr-o parte-a salei se ridicã glasuri multe – Pe uliþa micã, se grãbea stãpânul casei sã spunã. Care strigã tot mai tare: „Jos, destul, sfinþia ta!” Junimea Junimea Junimea Junimea Junimea prefera uliþa mare, cãci celelalte poveºti se Altã parte îl susþine: „Sus, pãrinte, nu te da, publicau în Convorbiri. Convorbiri Convorbiri Convorbiri Convorbiri Ei voiesc gâlceavã numai”. Popa cearcã sã vorbeascã ªi atunci Creangã începea sã spunã povestea lui Ion Însã vuietu-i prea mare ºi-i silit sã pãrãseascã cel prost sau chiar povestea lui Moº Nichifor, însã cu Locul sãu de la tribunã; iar strigarea nu-nceteazã» versiuni ºi detaliile alte decât în cea publicatã.” etc., etc. Sã înþelegem de aici cã povestitorul ar fi frizat, prin Nu încape niciun dubiu: adunãrile cu pricina trebuie spusele de acolo, vulgaritatea ºi obscenitatea? Ar fi cu sã fi fost un spectacol la care, în ciuda vacarmului ºi totul deplasatã o asemenea concluzie. Mai degrabã poate înghesuielii, merita sã mergi, fie ºi numai pentru a ieºi fi vorba de un farmec aparte al istorisirii ca atare, abia din monotonia vieþii de fiecare zi. mai apoi de conþinutul intrinsec, al factologiei, poveºtilor. ªi din acest punct de vedere Creangã era neîntrecut ºi Marele humuleºtean la „Junimea” nici nu erau semne cã s-ar fi putut ivi prea curând un rival cu care s-ar fi putut întrece. «Când a venit Creangã la Junimea Junimea Junimea Junimea Junimea – ne spune unul Nu întâmplãtor, parcã venind în completarea gândurilor din memorialiºtii celebrei Societãþi literare, George Panu lui George Panu, un alt junimist, pe care l-am mai citat, – ºi a citit el singur poveºtile, a fost o adevãratã sãrbã- Iacob Negruzzi avea sã scrie: „Ce fericitã achiziþie pentru toare». Societatea noastrã acea figurã þãrãneascã ºi primitivã a Dar tot un fel de sãrbãtoare era ºi când marele lui Creangã! Tobã de anecdote, el avea totdeauna câte humuleºtean venea fãrã poveºti ºi fãrã intenþia de a citi una disponibilã, fiind mai ales cele „corosive” specialitatea ceva, fiindcã junimiºtii îl atacau imediat: „– Creangã, ce sa, spre marele haz al lui Pogor, al lui Lambrior, ba se ne-ai adus pentru astã searã?”. Iar el rãspundea imediat: poate zice – afarã de Naum – al tuturor junimiºtilor. Când „– N-am adus nimic, dar dacã voiþi sã vã spun o anec- râdea Creangã, ce hohot puternic, plin, sonor, din toatã dotã”. ªi, se înþelege, toþi literaþii de acolo deveneau numai inima, care fãcea sã se cutremure pereþii! Singur râsul ochi ºi urechi la întâmplãrile „luate din popor ºi reproduse lui înveselea Societatea fãrã alte comentarii!”. aproape textual”, cum zice acelaºi Pann, care ne mai dã Tot astfel va fi râs, de bunã seamã, Creangã ºi în ºi amãnuntul nelipsit de semnificaþie: „Creangã avea la seara în care a câºtigat pariul pus cu Vasile Pogor, cãruia Junimea Junimea Junimea Junimea Junimea poveºti scrise ºi poveºti spuse. Acele ce nu le i-a jucat o farsã ce a fãcut repede înconjurul Iaºilor acelei putea scrie ºi publica din cauzã cã erau corozive (prin vremi. Un anume C. Sãteanu (care va fi fost, poate, cuvântul coroziv la Junimea Junimea Junimea Junimea Junimea se înþelegea mãscãrãcios) pseudonimul cuiva) ne relateazã cum, într-o searã autorul el le istorisea”. Amintirilor Amintirilor Amintirilor Amintirilor Amintirilor ºi al lui Harap Harap Harap Harap Harap Alb Alb Alb Alb Alb a ajuns la o prinsoare cu Fãcând un salt în timp ºi în spaþiu ºi imaginându-ne, Pogor: anume cã acesta din urmã va sparge perja (pruna) chiar ºi pentru o clipã, una din acele seri junimiste, fãrã voia lui. Prilejul de a-ºi pune planul în aplicare i s-a devenim numaidecât martorii unei ambianþe de bunã ivit marelui povestitor tocmai într-o searã în care s-a dispoziþie, dar ºi ai unei istorii anecdotice a literaturii care anunþat venirea lui Petre Carp la Junimea; Junimea Junimea Junimea Junimea atunci se scrie sub ochii celor prezenþi. „ghiduºul” ºi „poznaºul” a aranjat cu servitorii sã-i Departe de a fi un bufon al grupului, Creangã devenea primeascã pe membrii Societãþii într-o camerã vecinã cu ad-hoc „motorul” unei atmosfere destinse, care spãrgea aceea în care se þineau ºedinþele (sub pretextul curãþeniei) canoanele ºedinþelor literare obiºnuite ºi care imprima ºi sã-i þinã acolo o vreme – rãgaz în care Creangã a clipei o seninãtate de umor natural necontrafãcut, cu „garnisit” toate scaunele cu prune. Dar mai departe sã-l limpezime de cleºtar, întocmai cum se aflã acesta în lãsãm pe memorialist sã ne dezvãluie pãþãrania exact popor ºi cum, ca nimeni altul, scriitorul din Humuleºti din punctul în care literaþii , dimpreunã cu Petre Carp, au ºtia sã-l culeagã, sã-l depoziteze în suflet ºi, în anume pãtruns în sala cu prunele: „Deodatã Creangã se ridicã împrejurãri sã-l ofere spre degustare ºi mai noilor lui colegi din ungherul sãu ºi ºtiind cã la Junimea Junimea Junimea Junimea Junimea anecdota din rafinata societate literarã în care abia fusese acceptat. primeazã, ceru voie asistenþei sã spuie „Ce-a pãþit popa „Când intra Creangã la Junimea Junimea Junimea Junimea Junimea ºi dacã nu era altceva de la Neamþ, în noaptea Sfântului Toma”. ªi humuleº- de fãcut – îºi amintea, nu fãrã o undã de nostalgie faþã teanul, potrivit planului sãu bine întocmit, începe sã de ireversibilitatea acelor seri, George Panu –, atunci dl. povesteascã, scontând pe efectul ultimei pãrþi a naraþiunii Pogor, care gusta cel mai mult dintre noi poveºtile sãrate lui în care zicea: „Când popa, în glasul lui nazal, dar ale lui Creangã, îi zicea: creºtinesc, ajunse la pasagiul: «Avraam care a nãscut 86 SAECULUM SAECULUM SAECULUM 4/2009 4/2009 PRO PRO
pe Iaaacooov, carele a nãscut pe Isaaac…» deodatã lumânãrica (la care citea preotul, n.n.) se stinse ºi sfinþenia sa nu mai putea continua cu cetania din ceaslov. Grãbit ºi enervat ºi destul de necãjit, sfinþia sa strigã repede cãtre dascãl: – «Dascãle, aprinde repede un chibrit ca sã vãd care… a mai nãscut ºi pe Isac!». ªi cel care rememoreazã întâmplarea adaugã: „În spaþiul punctual Creangã, cu umorul lui natural ºi ilariant, a întrebuinþat… o enervare clasicã care a produs un râs homeric printre junimiºti. Pogor, care de felul lui era neastâmpãrat ºi care la orice glumã se tãvãlea de râs în locul în care se afla, la auzul acestui… intermezzo neaºteptat sãrise de pe scaun ca un diavol. Deodatã Creangã întrerupându-ºi naraþiunea – care de altfel era terminatã în mod tendenþios – se apropie de Pogor ºi luându-l deoparte îi spuse încetiºor: – Coane Vasile! Þi-am fãcut pozna. Ai spart perjele cu… ºezutul, cum ne-a fost vorba. ªi luându-l pe Pogor încetinel îl duse la scaunul de pe care a sãrit ºi-l fãcu sã vadã cã din perjele pe care le-a aºezat cu atâta îngrijire, a fãcut o adevãratã chisãliþã (compot)”. Oricum, nu se poate spune cã autorul Caprei Caprei Caprei Caprei Caprei cu cu cu cu cu trei trei trei trei trei iezi iezi iezi iezi iezi n-a fost un om delicat ºi discret, preferând – în bunul lui simþ þãrãnesc – sã se bucure fãrã publicitate de reuºita farsei. La urma urmei era ºi aici vorba de o „înþelegere” între doi oameni de onoare ºi de cuvânt, iar câºtigãtorul pariului îºi respectã promisiunea pânã la ultima ei literã… PRO PRO Un gurmand de notorietate Creangã ºtia, precum odinioarã Costache Negruzzi, sã se bucure de toate ale vieþii, dar mai ales îi plãcea sã mãnânce bine ºi pe sãturate. Apetitul pentru mâncãrurile gustoase ºi pentru mesele îmbelºugate îl avea din copilãrie ºi dacã e sã dãm crezare amintirilor Smãrãndiþei, consemnate prin 1920 de P. Gheorgheasa ºi Eugenia N. Posa în revista „Ion Creangã”, încã de pe atunci îi plãceau „bucãþile bune”, iar fetele din sat cãutau sã-l îmbucãreascã cu ce aveau mai ales: „smântânicã” (de unde, poate ºi porecla de „popa Smântânã” de mai târziu, n.n.), alivenci, plãcincioare. Aceeaºi Smãrãndiþã, eternizatã în Amintiri, Amintiri Amintiri Amintiri Amintiri exclama, ajunsã la anii maturitãþii: „Bietul Creangã, câte bunãtãþi de-al de acestea ºi câþi purcei fripþi n-a mâncat el de la Axenia Bordeianului, care-i purta sâmbetele mai mult ca celelalte fete!”. Mai târziu, dupã plecarea din sat, la revederea locurilor copilãriei cu prilejul unor vizite pe meleagurile natale, potrivit aceleiaºi tovarãºe de nãzdrãvenii din anii prunciei, Creangã îºi trãgea toate neamurile ºi pe toþi prietenii ºi cunoscuþii, punea un bureu cu vin într-o cãruþã ºi cu lãutari în frunte, se suia pe dealul Humuleºtilor ºi þineau petrecerile câte o sãptãmânã încheiatã. Apoi o lua cu colinda pe la mãnãstirile Neamþu, Secu, Agapia, Vãratic. Trecea apoi la Pipirig, Largu ºi aºa mai departe pe unde avea neamuri sau cunoscuþi. Sã înþelegem de aici cã epicureanul Creangã o þinea tot într-un zaiafet ar fi, desigur, o imensã greºealã cãci, SAECULUM SAECULUM SAECULUM 4/2009 4/2009 istorie literarã iubitor de mâncãruri bune, cum spuneam, el nu este un chefliu în înþelesul comun al cuvântului, mãrturiile cã ar fi fost vãzut turmentat vreodatã lipsindu-ne cu desãvârºire. În materie de mâncãruri prefera – se putea altfel? – preparatele tradiþionale româneºti, cu care era obiºnuit din copilãrie. Când nu ºi le putea prepara singur, cãuta tocmai acele localuri unde ºtia cã se poate bucura de ele, indiferent cã bãutura era ºi ea una tradiþionalã sau nu. N.A. Bogdan, care a avut prilejul sã-l însoþeascã pe eroul nostru într-o cãlãtorie la Târgu Ocna, i-a fost ºi tovarãº la o masã servitã în birtul gãrii. Acolo, ne spune acest comesean, Creangã a consultat lista de bucate ºi, dupã ce a chibzuit o clipã, i-a cerut chelnerului sã-i aducã toate cele ºase feluri de bucate înscrise în meniu, nu înainte de a-i atrage atenþia slujbaºului acela cã „porþiile sã fie cum se cade, nu numai unse farfuriile!”. Pe scurt, Creangã ar fi mâncat atunci „cu o plãcere, cu un gust nespus”; un bulion, apoi un borº de pui, uneingemacht (fripturã nemþeascã, n.n.), costiþe cu mazãre, fripturã la tigaie, fripturã de frigãroi. Apoi a bãut „ceva mai puþin de-o jumãtate de oca de vin alb, vechiºor” ºi s-a sculat de la masã „mai uºurel decât cum era când se pusese”. În continuare, cei doi iau o trãsurã ºi pe drum neostoitul Creangã cere sã opreascã la o crâºmã unde bea aproape o cofiþã întreagã de apã. Surprinzând mirarea camaradului de drum, însetatul cãlãtor se simte dator cu o explicaþie. „– Hehei, bãiete dragã – zice el – aºa mãnâncã ºi aºa bea românaºul adevãrat, cel nãscut ºi crescut la coarnele plugului, nu ca fârlifuºii de pe la târguri, crescuþi în bumbac –, cari numai parcã tot bumbac mãnâncã ºi bumbac se trezesc într-o zi în loc de carne ºi oase!...”. Un alt coleg de cãlãtorie, de astã datã în trenul de Bucureºti, Ioan S. Ionescu, relateazã cum pe Creangã l-a apucat pofta de cântat la vagonul de dormit. „…când m-am trezit – noteazã el –, era 4 ceasuri ºi trecusem de Buzãu ºi el cânta înainte; mi-a spus cã a ajuns cu cântecul la prohodul cel mare, dar în timpul aista el mâncase pui ºi bãuse cele trei garafe de vin ce mai aveam”. ªi aici explicaþia e datã simplu de cãlãtorul gurmand: „– Apoi, mã bãiete, eu am fãcut trei treburi deodatã: am mâncat, am bãut ºi am cântat”. Într-o altã împrejurare, dupã o zi de muncã neîntreruptã, de la ºase dimineaþa ºi pânã la opt seara în tipografie, Creangã, ne spune acelaºi Ioan S. Ionescu, „a trecut peste drum la locanta unui fost arendaº de moºie scãpãtat, Alecu Dimitriu, el ceru ca sã-i facã un frigãroi ºi când i se aduse friptura ºi întrebã preþul, care i se rãspunse cã costã 50 bani, el mai ceru încã una, ºi încã una, ºi tot aºa pânã ce i se aduse cinci fripturi, pe care le puse pe o mãsea; când ceru a ºasea fripturã ºi i se rãspunse cã nu mai are carne, atunci se înfurie grozav, înjurã pe birtaº, îi aruncã banii ºi ieºi bodogãnind. A doua zi mã întrebã bãtrânul birtaº cã cine a fost domnul acela gros, gras ºi bãlan, care a ieºit de la mine ºi a venit sã mãnânce la el, cã s-a speriat de cele ce 87
Page 1 and 2: Florentin Florentin Florentin Flore
Page 3: - Ei, cum vine, cum vine!... dac-o

ION CREANGĂ ªI O VIZIUNE ANECDOTICĂ ASUPRA VIEŢII

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?