Descarca monografie in format PDF - Giarmata Vii

Monografia localităţii Giarmata Vii - Überland
timpului, relevă că această aşezare cunoştea, la acea vreme, un nivel de dezvoltare
ridicat, intrând adesea în atenţia autorităţilor. Variaţia denumirii sub
care apare localitatea se datorează faptului că autorităţile de stat erau interesate
să păstreze denumirea cât mai exactă a localităţilor, iar cei ce făceau aceste
consemnări de cele mai multe ori nu erau familiarizaţi cu aceste nume, lucru
care ducea inevitabil la o fluctuaţie a numelor sub care era desemnată o anumită
aşezare.
Se pare că încă din 1400 aici exista o parohie ce avea ca şi protector pe
Sfântul Bartolomeu, lucru care dovedeşte că autorităţile bisericeşti erau interesate
de o cât mai eficientă organizare a credincioşilor în această regiune. În
1407, familia Vajdafi din Vajdafalva primeşte această localitate ca donaţie de
la rege. Stăpânirea lor durează şi în 1515, când ambele Gyarmat (Nagy şi
Kis-Gyarmat) sunt ale lor. Aşezarea se afla în 1520 în proprietatea familiei
Bradács din Sasvár, pentru ca peste zece ani, în 1530, regele Szapolyai János
să confişte aceste proprietăţi de la Sasvári Bradács János şi să i le doneze lui
Kendeffy Miklós şi Pásztory Zsigmond. După ce Kendeffy Miklós moare,
moşia sa trece în posesia soţiei sale, iar în 1537 este luată de la aceasta de către
Jaksics din Nagylak, care nu stăpâneşte mult această aşezare întrucât în
1538 regele Ferdinand I o donează lui Body Mihályné. Stăpânul localităţii este
amintit în 1545 ca fiind Kendeffy János 46 . În această perioadă se pare că
localitatea era fortificată, ea fiind socotită chiar „cetate“ 47 . Fortificaţia de aici
este cucerită de armatele otomane în 1551 48 .
Situată la 10 km nord de Timişoara, localitatea Giarmata avea cu siguranţă
o importanţă strategică deosebită în apărarea Timişoarei. Existenţa unor
fortificaţii ne îndreptăţeşte să credem că aşezarea era bine dezvoltată şi bine
organizată, având resursele necesare pentru susţinerea apărării în cazul unui
asediu. Unele documente susţin că, în urma cuceririi acestei cetăţi de către
turci, aceasta ar fi fost părăsită în totalitate de către locuitori 49 . Totuşi, localitatea
este amintită în „Conscripţio Districtum“, din 1690-1700, cu numele de
Gyarmata Utraque 50 . Faptul că „în conscripţia din 1717 e trecută având 28
case (Vellihi Iermath)“ 51 , denotă că localitatea deşi îşi diminuează importanţa
faţă de perioada anterioară, totuşi ea continuă să fie locuită, e drept, într-o
proporţie mult mai redusă.
În noua situaţie rezultată, Carol al VI-lea dispune, în septembrie 1720,
popularea regiunii Banatului cu colonişti germani. În acest scop, este trimis la
faţa locului un fost ofiţer al serviciului de transport, Iohann Albrecht
Craussen. În urma constatării situaţiei existente, Craussen propune coloniza-
46 S. Borovszki, Temes Vármegye, Budapesta 1911, p. 103
47 I. D. Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Timişoara 1977 vol. I, p. 79
48 I. Lotreanu, op. cit., p. 195
49 S. Borovszki, op. cit, p. 103
50 P. Binder, Lista localităţilor din Banat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Studii de Istorie a Banatului,
vol. II, Timişoara 1970, p. 67
51 A. Ţintă, op. cit., p. 158
26