UNIVERSITATEA „BABEŞ–BOLYAI” CLUJ ... - Liceul Waldorf

problemele actuale pot găsi astfel un răspuns obiectiv, dacă profesorul este harnic şi are
multe idei.
Predarea unei ore făcute de un dascăl plin de viaţă, purtat de un angajament
interior, dă posibilitatea colaborării între elevi cu diferite grade de dotare şi de orientări
diferite ale talentului. În timpul pregătirii lecţiei, dascălul poate fi obosit, deprimat sau
impresionat datorită vreunei trăiri personale; el învaţă însă ca, atunci când intră în clasă,
să-şi depună propriul său balast în faţa uşii şi să-şi uite „eul său privat” în faţa copiilor şi
sub impresia materiei care trebuie predată. El primeşte forţa de a da orei acea alternanţă
între seriozitate profundă şi umor, tensiune şi rezolvare, între consolidare şi relaxare a
angajamentului personal al elevilor. Ca oameni moderni, adeseori nu avem încredere în
„sentimente” şi vorbim despre emoţii, şi în prezenţa lor, de obiectivitatea spre care
trebuie să tindem. Dar copilul, înaintea perioadei de pubertate, are nevoie de o puternică
stimulare sufletească, el vrea să-şi dobândească însuşirea de a pătrunde, prin trăirea sa,
într-un context care se află înafara orizontului său – el trebuie să-şi dezvolte interesul
pentru lume. Dacă dascălul este el însuşi un exemplu al unei capacităţi de trăire
reţinută, dar totuşi cu sentimente puternice, atunci el va dezvolta în elevi „viaţa de
sentiment”: dascălul angajat va forma şi copii angajaţi. Metoda cea mai eficientă pentru
o educaţie socială a omului în întregul său – tocmai în mijlocul acestei epoci a
informaţiilor tehnice şi a mediilor – este cuvântul viu care merge de la om la om.
Se poate pune întrebarea dacă nu cumva elevii devin dependenţi de o autoritate,
în cazul în care primesc materia numai prin comunicarea verbală a învăţătorului. Dar şi
dascălul se orientează după cărţi de specialitate pe care le va recomanda elevilor mai
mari şi tinerilor din ce în ce mai mult. Desigur, interesul elevilor odată trezit, asociat cu
educaţia spre o independenţă crescută, va fi tocmai ceea ce îi va îndemna să citească
singuri. De asemenea, se poate începe de timpuriu cu referate simple, deja din clasa a Va,
a VI-a, temele fiind date corespunzător posibilităţilor individuale. În clasele a VII-a şi
a VIII-a se pot adăuga lucrări de an, mai întinse, alese chiar de elevi, care vor fi
prezentate în clasă.
Elevii îşi alcătuiesc ei înşişi manualele – aşa numitele „caiete de epocă” – ce
cuprind esenţa unei perioade de predare. În clasele mici, textele sunt concepute şi
dictate de învăţător; pe măsură ce elevii cresc ele sunt prelucrate împreună în clasă.
Ilustraţiile sunt cu totul opera copiilor, profesorul prezintă la tablă schiţe sau motive.
Primele contibuţii proprii suplimentare sunt pregătite prin rezumate ale orelor şi textele
formulate independent apar în măsură tot mai sporită în caietele de epocă ale ciclului
superior. Redactarea clară, inteligibilă şi concisă a unui text reprezintă un exerciţiu
extrem de important. De asemenea modul de realizare a caietului de epocă oferă
dascălului informaţii preţioase despre stadiul de dezvoltare a copilului, despre nivelul
formării deprinderilor şi a eventualelor necesităţi de lucru individualizat.
5. Învăţătorul-diriginte
O caracteristică importantă a pedagogiei Waldorf o reprezintă conceptul de
„învăţător-diriginte”: un dascăl însoţeşte clasa timp de opt ani (sau cel putin până la
clasa a şasea), susţinând zilnic cursul principal (disciplinele limba maternă, matematică,
istorie, geografie, biologie, fizică şi chimie) şi, dacă e posibil, unele discipline de
specialitate la clasa lui. Se poate pune întrebarea dacă acest mod de lucru este sănătos în
epoca specializării în care trăim; în plus, acest mod de lucru comportă pentru cadrele
didactice probleme serioase: timpul necesar pregătirii la materiile diferite de cea pentru
care are studii iniţiale, colaborarea cu colegii care predau în ciclul superior sau cu
învăţătorii care au o practică mai îndelungată.
11