UNIVERSITATEA „BABEŞ–BOLYAI” CLUJ ... - Liceul Waldorf

Considerarea cauzal-analitică a lumii s-a dezvoltat în cadrul fizicii. Proprie îi
este privirea asupra celor moarte, mecanice. Ea cuprinde mecanisme. Adolescentul
ajuns la pubertate începe să simtă pe propriul său corp, ce devine mai greu şi mai osos,
forţa gravitaţională, care îşi are originea în sistemul său osos şi în mecanica lui. Ea
ameninţă adesea cu dominarea. Oricine cunoaşte mişcările sprintene ale copilului de
unsprezece ani mereu activ, mereu în mişcare, în alergare şi joacă spre deosebire de
zăcutul şi lenevia celui de paisprezece ani. Dacă înainte determinantă era elasticitatea
muşchilor, acum este greutatea oaselor. Odată cu modificarea trăirii dirijate dinspre
interior înspre afară ia naştere – chiar din prepubertate – mai mult interes pentru cele
moarte, mecanice din mediul înconjurător. După vârsta de doisprezece ani, acest
element mort şi mecanic trebuie căutat în lumea dinafară în aşa fel, încât să poată fi
revigorat şi prelucrat prin gândire. În felul acesta, activitatea spirituală se trezeşte şi se
fortifică. Ceva exterior, coercitiv, poate fi condus în felul acesta la vieţuirea unei
libertăţi lăuntrice. Acesta ar fi un început pentru o programă de învăţământ concretă,
relativ la etapele de dezvoltare.
I.2.3 Pubertatea şi abordarea tehnicii
În tehnică, elevul se întâlneşte cu gândirea şi cu activitatea dirijată înspre scop a
descoperitorilor şi întreprinzătorilor, care au cuprins acest element mort şi supus
gravitaţiei din lume şi l-au configurat. Şi numai de acolo, şi niciodată din apelurile
morale, îşi poate lua tânărul aflat la pubertate modelul şi puterea de a proceda la fel: de
a înţelege ceea ce scapă percepţiei – gravitaţia – şi de a o transforma prin învăţare şi
muncă. Tehnica trebuie să radieze pentru început curaj şi dorinţă de acţiune.
Ştiinţele naturii cauzal-analitice şi tehnica trebuie să intervină cu putere
neconsumată în avântul acestei vârste. Ele nu trebuie risipite în cadrul anilor de
învăţământ precedenţi, când încă nu există un simţ şi un dor în această direcţie. Şi viceversa:
profunzimea şi mobilitatea sufletescului să nu fie distruse la o vârstă în care ele
mai susţin unitatea în lume, ci dimpotrivă, ele trebuie modelate prin învăţământ.
Funcţionalitatea lipsită de suflet a aparatelor tehnice să nu fie introdusă pretimpuriu ca
un schelet voluminos în trăirea imaginativă, calitativă a copiilor. În perioada ulterioară,
acestea îşi au necesitatea şi succesul lor; în final chiar pentru judecata morală ce devine
de sine-stătătoare.
Capacitatea profesorului experimentat constă parţial în modul în care ia în
considerare – chiar nereflectat, intuitiv – dezvoltarea spiritual-sufletească-trupească a
elevilor în cadrul metodicii, a întregului mod de oferire a materiei de predat. Acest lucru
nu este numai binefăcător pentru tinerii de această vârstă ci, de multe ori, este decisiv
pentru restul vieţii lor. Şi asta deoarece criza de găsire a Eului de la pubertate are o
legătură antropologică mai profundă cu judecăţile cauzale.
În mod obişnuit, stabilim, într-o înlănţuire cauzală a unei modificări, o cauză.
Renunţăm în felul acesta la o prelucrare totalitară limpezitoare. Cauza este gândită în
aşa fel încât ceva individual izolat se manifestă în mod activ, pe când totul în jurul lui se
comportă normal, adică pasiv, ca un recipient indiferent la procesul ce se desfăşoară în
el. Gândirea unui asemenea impuls individual drept cauză, care, fără a fi determinat de
corelaţiile întregului, produce fenomenul, este o caracteristică preluată în fond din Eul
omenesc. În acest sens, prin Eul omenesc se înţelege un centru propriu de determinare,
ceva izolat, care se evidenţiază din tendinţele de determinare exterioare. Căci întreaga
considerare cauzală a lumii este preluată de către om, în fond, din sine. Acest lucru
trebuie să-l facă cu toate ideile şi conceptele. Însă conceptul de cauzalitate este bazat în
18