UNIVERSITATEA „BABEŞ–BOLYAI” CLUJ ... - Liceul Waldorf

ceva din biografia omului, care reflectă asupra trăirii sale, omul care trăieşte impresiile
şi le reflectă, descriindu-le. Asemenea trăiri şi gânduri pot fi decisive pentru puterea de
a te acorda cu relaţiile din lume, pentru decizii, pentru puterea de a persevera.
Existenţa raţională, simţitoare şi socială a omului în viaţa sa pot fi determinate
de aceasta. O asemenea ordonare a corelaţiilor nu este ştiinţă raţională; nu există la
îndemână mecanisme generale. În loc de aceasta, ne restrângem ocazional asupra unor
anumite mărimi. Nu ţinem cont de jocul interactiv al tuturor simţurilor, jocul
sentimentului, căldurii, al mişcărilor în elementul lichid, al văzului şi al auzului.
Să ne îndreptăm pentru moment atenţia numai asupra temperaturii apei de la
suprafaţă. Ne putem pune problema provenienţei sale; dar nu a corelaţiilor în care se
află întregul. Nu este vorba numai de numărul de grade al acestei cantităţi de apă, mai
exact despre diferenţa de temperatură în comparaţie cu apa încă rece din alt anotimp al
anului. În miezul verii găsesc că apa este atât de caldă, primăvara dimpotrivă, încă atât
de rece, încât nu se poate face baie în ea.
Pun, aşadar, întrebări asupra modificării unui amănunt în privinţa posibilităţii
mele de a-l folosi. Şi anume, nu folosire în vreun sens integral, ci pentru voinţa mea
arbitrară; şi anume, pur şi simplu de a face baie cu plăcere acolo. Folosul nu este
universal, general uman, ci unilateral, de o participare limitată. Izolarea folos-vrere se
distruge în final. Un folos individual sau voinţa de a trasforma duce la căutarea de
înlănţuiri cauzale. Se pleacă de la conceptul timpului spaţializat liniar. Tot ceea ce se
întâmplă este consecinţă a ceva. În această succesiune trebuie să se poată găsi – aşa sună
conceptual – ceva ca o regulă pentru raţiune, care face ca noul să apară din vechi: fără
echivoc, ne-reversibil, cu necesitate. Căci noul – aşa resimţim – trebuie să fi provenit
cumva din ceea ce era obiectiv prezent aici.
Deoarece această consecinţă nu este gândită ca expresie în sensul unui întreg,
trebuie să acordăm valoare reprezentării substanţiale în amănunt a legăturii temporalspaţiale
de la cauză la efect: iar elementul intermediar va fi considerat în afara
corelaţiilor senzoriale gândite ca existând între materie şi energie (în exemplul cu lacul,
în energia solară ce pătrunde în el). Substanţele, ca şi forţele, mijlocesc în spaţiu şi timp
trecerea de la cauză la efect. În felul acesta se ajunge la judecata cauzal-analitică
justificată. Izolarea efectelor individuale şi stabilirea cauzelor lor se realizează printr-o
mişcare clară de respingere a celorlalte, adică printr-un fel de antipatie. Fenomene
izolate sunt cuprinse cu vederea, iar întregul situaţiei de întâlnire este deplasat. Apoi se
decide (experimental) prin procedeul de Da/Nu, care este cauza activă. Dacă am găsit-o,
lucrurile pot fi manevrate mecanic (în exemplul lacului: mărirea suprafeţei, fără să
mărim şi volumul, pentru a se încălzi mai repede).
Rezumăm caracteristicile judecăţii cauzale – sunt următoarele activităţi:
delimitare, formarea de judecăţi de tip Da/ Nu, manevrare. În felul acesta se produce o
acordare ciudată în relaţia cu lumea: anume aceea a înstrăinării - înstrăinare de vieţuirea
iniţială cu fenomenele, în fenomene, ca şi înţelegerea totalitară, adică de participare
gînditoare la întregul eveniment. Îngrădirea conceptuală este în acelaşi timp una
sufletească. Acest lucru este dovedit de modurile de gândire precauzale descrise la
copii. Ei nu se pot încă regăsi cu trăirea lor lăuntrică în modul tăios, disecant de
considerare a cauzalităţii; ei mai trăiesc încă sufleteşte în imagini, în figuri geometrice.
Ei încă nu sunt distanţaţi într-o măsură atât de mare de totalitatea vieţuită şi nici atât de
autoritari şi stăpâni pe sine încât gândirea să le poată umple orientarea lor spre lume,
prin înţelegerea manevrabilităţii mecanice.
Caracterul sufletesc descris al gândirii cauzale poate fi întrezărit din
manifestările copiilor; deşi mai greu, poate fi stabilită corelarea dezvoltării trupeşti cu
tendinţa de gândire cauzală.
17