UNIVERSITATEA „BABEŞ–BOLYAI” CLUJ ... - Liceul Waldorf

I.2 Particularităţile studiului fizicii în pedagogia alternativă Waldorf
Progresul ştiinţelor naturii scoate mereu – de secole – la lumină noi fapte.
Comoara ştiinţei descrise se multiplică la nesfârşit. Tot mereu alte domenii de
cunoaştere pătrund în şcoală. Iar majoritatea domeniilor clasice îşi menţin importanţa
fundamentală. Materialul şcolar abundă… Tot mai stringent se cere limitarea volumului
informaţional. „Se învaţă mai mult, se preia mai puţin”, şi-a intitulat Wagenschein
(1965) o scriere programatică. Mai puţin ar fi mai mult, aşa se pot rezuma toate
experienţele practicienilor din domeniul educaţiei. Volumul informaţional ar trebui
limitat, deoarece şi capacitatea de preluare a elevilor se restânge; ordinea învăţării şi
ordinea vieţii scad; puterile însănătoşitoare scad.
Când începem să predăm fizica drept materie de specialitate, cu succesiuni de
experimente şi acumulare de cunoştinţe, începând din ce clasă? Ce tip de cunoştinţe şi
ce metodă de dobândire a lor sunt potrivite cu ce vârstă a elevilor, corelată cu evoluţia
lor? Ce este dezvoltarea cognitivă emoţională şi afectivă a elevului – şi în general a
omului? Se poate vorbi în acest sens doar de o evoluţie ideală, sau trebuie relativată la
un tip mediu; sau există trăsături generale, tipice înveşmântate diferit în funcţie de
individ şi din care pot reveni capacităţi de lucru precise, pe diferitele trepte de învăţare a
fizicii?
Se ridică o mulţime de întrebări spirituale, psihologice şi antropologice.
În practica obişnuită se încearcă să se măsoare după câţiva ani efectele unor
materii de învăţământ, în privinţa cunoştinţelor acumulate sau în privinţa capacităţii de
judecată. Este de reflectat la faptul că nu prea este posibil să avem copii ca fiinţe total
neinfluenţate aflate în situaţii experimentale, în vederea unei observări ştiinţifice. Căci
ei trăiesc într-un proces educaţional, într-un proces de formare şi într-o lume care i-a
impregnat – toate organizate într-un fel de cei mai diferiţi oameni, şi inevitabile. Sunt
tot mai puternice influenţele excesive ale culturii industrializate, cum ar fi
impersonalitatea, copleşirea prin mass-media, hipermobilitatea şi tehnicizarea lumii
copiilor. Aşadar observaţiile ce se doresc a fi realizate asupra copiilor se fac de fapt
asupra societăţii. Putem afirma că în sfera practicii nu poate exista decât un fel de
„empirism produs”.
I.2.1 Adaptarea predării la etapele de dezvoltare ale copilului
În cele ce urmează vom răspunde la întrebarea relativă la compatibilitatea
fizicii cu vârsta copilului, în primul rând din rezultatele direcţiei de investigaţie urmate
de Jean Piaget. La vârsta de zece-unsprezece ani se atenuează legătura nemijlocită cu
lumea obiectelor înconjurătoare, iar copilul „începe să deosebească esenţialul de
neesenţial, pe când elevii din ciclul primar observau interesaţi orice manevră a
executantului experienţei şi menţionau o mulţime de amănunte nesemnificative, de
exemplu ceva frapant la hârtia ce acoperea cilindrul, sau la acul plutitor, faptul că
vaporaşul era făcut din hârtie cu pătrăţele, din ce an şi ce fel de litere erau înscrise pe
monedă, şi aşa mai departe.” „Cealaltă caracteristică a acestei vârste constă în aceea că
experimentul se desfăşoară într-un sens foarte determinat: anume cazul izolat nu-l mai
impresionează pe copil numai prin el însuşi, ci îi apare ca un caz, adică un exemplu
pentru ceva general, o regulă, o lege ce se exprimă în această stare deosebită de fapte.
Gândirea generalizatoare se trezeşte şi se exprimă în limbaj prin formarea de concepte
15