UNIVERSITATEA „BABEŞ–BOLYAI” CLUJ ... - Liceul Waldorf

clar: dacă îi educăm pe copii astfel încât determinantă pentru noi să fie propria lor fiinţă,
ei vor ajunge, cel mai adesea, să-şi venereze dascălii”.
Evaluarea prin calificative sau note este evitată în ciclurile primar şi gimnazial,
importanţă acordându-se evaluarii ritmice descriptive şi stabilirii unei legături constante
cu familia. Profesorii elaborează la sfârşitul anului şcolar o caracterizare ce sintetizează
evoluţia elevului în anul şcolar respectiv, progresele dar şi dificultăţile întâmpinate la
fiecare disciplină de învăţământ.
6. Principiul învăţământului artistic, factor armonizator
Pedagogia Waldorf urmăreşte educarea omului în ansamblul său, artisticul
susţinând şi împletindu-se cu ştiinţificul, armonizându-se în procesul educaţional. Se
urmăreşte educarea omului întreg – capul, inima şi membrele. Este vorba despre
dezvoltarea armonioasă a acestor trei forţe sufleteşti – gândirea, afectivitatea şi voinţa –
faţă de unele tendinţe de accentuare unilaterală a capacităţilor intelectuale.
Îndeletnicirile meşteşugăreşti şi practicarea lor în atelierele şcolii oferă nu numai o
imagine cu sens a vieţii sociale, ci reprezintă mijloace educative.
Faptul că activităţile artistice au un efect educativ asupra copiilor a fost de
nenumărate ori observat şi accentuat. Dar nu întotdeauna s-a înţeles şi cât de
pătrunzătoare şi persistentă se dovedeşte această acţiune. Acele obişnuinţe şi modele
pentru activitate care s-au format în timpul vârstei imitaţiei sunt cele mai adânc
înrădăcinate. În parte, ele se schimbă pe căi mai mult sau mai puţin naturale în decursul
anilor, paralel cu mediul schimbat şi cu atitudinea de viaţă modificată; câte ceva rămâne
însă. Tot ce rămâne este ascuns sub pragul conştienţei şi nu prea se lasă zdruncinat. De
aceasta ţine, de exemplu, atitudinea fundamentală pozitivă sau negativă faţă de lumea
înconjurătoare şi faţă de alţi oameni. Omul manifestă o atitudine fundamentală
specifică: participarea la tot ceea ce îi vine în întâmpinare din lumea exterioară,
preocuparea cu acestea şi încercarea de a le da formă. Activitatea artistică este cea mai
eficientă pentru cultivarea acestei atitudini fundamentale; prin aceasta omul se
obişnuieşte să intre, cu toate aptitudinile sale sufleteşti şi cu fiecare fibră a corpului său,
în lupta cu o problemă care i se arată a fi importantă, nu pentru că rezolvarea ei i-ar
aduce un avantaj material deosebit, ci pentru că, văzut din punct de vedere uman, este
interesantă sau chiar vitală. Se pune astfel baza aptitudinii de a cultiva şi dezvolta
interes pentru ceea ce face.
Una din însuşirile caracteristice ale copiilor este aceea, că sufletul şi trupul sunt atât de
intens legate unul de altul: instinctiv, copiii îşi manifestă afectele prin manifestări fizice. Prin
intermediul activităţilor artistice sunt făcute să se exprime impulsurile sufleteşti ale copiilor –
necesităţile lor cele mai profunde sunt lăsate libere… dar nu în voia lor. Arta este plăsmuire,
formare, atât în lumea materială cât şi în cea sufletească. Unele teme artistice pretind o atitudine
interioară de care instinctiv nu suntem de loc în stare. Prevăzătorul poate fi determinat să devină
îndrăzneţ, neastâmpăratul să fie chibzuit, cel cu voinţa slabă să manifeste perseverenţă,
încăpăţânatul să devină apt pentru acomodare. Exersarea artistică ne prezintă probleme pe care
le pune şi lumea înconjurătoare; aceasta depinde de materialul care trebuie să fie prelucrat:
culori, lemn, lut, o schemă de mişcare, o operă literară. Nu putem rezolva temele dacă noi înşine
nu ne eliberăm, dacă nu ne adaptăm la material. Acest proces de adaptare are deseori drept
consecinţă o întreagă scală de mişcări sufleteşti, dar participarea pătrunde în profunzime, până în
fizic.
Activităţile manuale şi plastice au numai ca scop secundar pregătirea omului pentru
situaţii concrete meşteşugăreşti sau de profesare a unei meserii în care poate ajunge în viaţa de
mai târziu. Scopul educativ depăşeşte cu mult aceasta. El e de natură mult mai generală iar R.
13