fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

călăuzesc activitatea comunităţii naţionale. De aceea conştiinţa naţională presupune unitatea
organică a gnoseologicului, axiologicului şi praxiologicului, unitate care-i conferă specificitate şi
relief.
În viziunea noastră, un mijloc important în cultivarea conştiinţei naţionale, a demnităţii
naţionale, a cunoaşterii originilor îl joacă tradiţiile care, reprezintă şi o parte foarte impunătoare a
memoriei sociale a unui popor care ne ajută să răspundem celor şase „de ce-uri” pe care le
presupune cunoaşterea de sine: Cine sînt? De ce sînt? Cum sînt?, şi mai ales, Pentru ce sînt?
Unde? Cînd? Prin ele ne edificăm propriul sens, distinct de al tuturor celorlalte fiinţe existente,
asemenea nouă, un scop, ambele însă, accesibile tuturor conştiinţelor, putând fi înţeles,
împărtăşit sau negat 1 . A poseda o memorie şi ,,o conştiinţă de sine înseamnă a şti, a te simţi pe
tine distinct de toate celelalte fiinţe, iar la simţirea acestei distincţii se ajunge prin senzaţia şi
cunoaşterea propriei limite. Conştiinţa de sine nu este decît conştiinţa propriei mărginiri: a şti
pînă unde încetez de a fi, de unde nu mai sînt” 2 . Numai prin această relaţie, după cum remarcă C.
Noica, cu altul, cu alte popoare noi sîntem în stare să descoperim lanţul ce ne separă şi ne uneşte
de semenii noştri; e singura modalitate prin care dobîndim, păstrăm şi ne îmbogăţim propria
conştiinţă şi memorie socială.
Un loc deosebit în soluţionarea problemei în cauză trebuie să-l ocupe tradiţiile naţionale,
care pot asigura schimbarea orientării conştiinţei individuale de la valorile culturii străine
mediului autohton spre memoria naţională şi valorile culturii tradiţionale ale poporului nostru,
care au fost acumulate de secole. Astfel, tînăra generaţie se poate ataşa la „temele” autentice ale
culturii tradiţionale, care pot deveni un mijloc eficient de formare a trăsăturilor de bază ale
personalităţii şi de a reglementare a comportamentului ei. În şi prin cultura naţională se
decantează şi se structurează acel fond etnic spiritual al naţiunii, constituit din memoria
naţională, moravuri, obiceiuri, tradiţii, mentalităţi de psihologie socială, modele şi norme de
comportament atît de necesare în prezent.
Totodată, tradiţiile naţionale reprezintă o sursă esenţială a umanismului, care
caracterizează toate actele de cultură şi civilizaţie ale poporului român, personalitatea sa este
omenia românească - determinarea de esenţă a spiritualităţii sale, caracterizată prin ospitalitate,
generozitate, o acută conştiinţă morală a binelui, aprecierea oamenilor după demnitatea, cinstea
şi patriotismul lor, o omenie în care blîndeţea, bunătatea, sentimentul de prietenie şi fraternitate
se îmbină cu fermitatea, curajul, neînduplecarea, intransigenţa, atunci cînd e vorba de interesele
fundamentale ale ţării, de însăşi fiinţa noastră istorică.
1 A se vedea în detalii: Capcelea, V. Tradiţiile naţionale: continuitate în dezvoltarea generaţiilor. Chişinău: Ed.
Evrica, 1998; Capcelea, V. Normele sociale. Chişinău: Ed. ARC, 2007, cap, III; Capcelea, V. Esenţa şi rolul
tradiţiei în existenţa socială. Chişinău: Ed. ARC, 2011.
2 Noica, C. Rostirea filozofică românească. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1970, p. 46.