fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

parte, la sporirea iniţiativei private, iar pe de altă parte, la intensificarea egoismului şi recurgerea
la mijloace amorale în obţinerea profitului economic sau politic. Febra hedonistă a consumului
care se manifestă astăzi în societatea noastră, necesitatea de a prezenta în mod demonstrativ
reuşita, tentaţia de a transfera bogăţia statului în orizontul patriarhal al propriei clientele sînt,
dincolo de aspectul lor moralmente echivoc, tot atîtea reacţii naturale ale unui segment social
care urăşte sincer etatismul, birocraţia parazitară şi consecinţele colectivismului comunist.
Astăzi sîntem martorii oculari ai procesului în care noii capitalişti profită în mod egoist
de carenţele cadrului legislativ, dar printre ei nu găsim numai mafioţi şi oligarhi care încearcă să
se prezinte ca oameni onorabili, ci şi unii oameni virtualmente oneşti ai economii de piaţă. Sigur
că, sub raport moral, acumularea capitalului prin mijloace criminale a inspirat un cinism
autopermisiv şi o agresivitate care au avut efecte sociale destructurante. Însă, pentru a controla
asemenea efecte sociale nocive nu este însă nevoie de ceva supranatural, ci numai de o aplicare
corectă a normelor Codului penal din partea organelor competente ale statului.
De cîteva decenii există în Europa Occidentală, în rîndurile filosofilor o preocupare
majoră pentru a găsi domenii noi a întemeierii morale a societăţii contemporane 1 . Spre exemplu,
într-un studiu deosebit realizat de profesorul englez de origine poloneză Zygmunt Bauman
întitulat Etica postmodernă, se remarcă netemeinicia radicalismului postmodern în domeniul
eticii pentru care ideea de sacrificiu de sine a fost delegitimizată, pe motiv că oamenii nu sînt
stimulaţi sau nu doresc să facă eforturi pentru a atinge idealuri morale şi a păstra valori morale,
etc. Adevărata atitudine, susţine Z. Bauman, este aceea de a considera că noutatea perspectivei
postmoderne asupra eticii constă nu în abandonarea preocupărilor morale tipic moderne, ci în
respingerea modurilor tipic moderne de a aborda problemele morale (adică reacţia la
preocupările morale prin reguli normative coercitive în practica politică şi căutarea filosofică a
absolutului, a universalului şi a fundamentului în teorie). Marile chestiuni ale moralei - cum ar fi
drepturile omului, justiţia socială, echilibrul între cooperarea paşnică şi autoafirmarea personală,
sincronizarea comportamentului individual şi a fericirii colective - nu şi-au pierdut actualitatea.
Toate aceste probleme, care ţin de domeniul eticii trebuie abordate de o manieră nouă, pentru că
problematica la care trebuie să răspundă se desfăşoară într-un cîmp semantic nou 2 .
Totodată, reieşind din perspectiva postmodernă, filosoful francez Gilles Lipovetsky
surprinde şi analizează convulsiile fenomenului etic şi identifică faptul că societăţile occidentale
contemporane sînt dezinteresate de rigoarea de imperativ a datoriei şi manifestă totuşi o mare
apetenţă pentru elaborarea de coduri etice. El subliniază diversitatea, specificitatea şi eficienţa
1 A se vedea: Bauman, Z. Etica postmodernă. Timişoara: Ed. Amarcord, 2000; Dănişor, Gh. Postmodernismul etic.
În: Analele Universităţii din Craiova - Seria Filosofie, nr. 21 (1/2008), p. 49-54; Şerban, N. A. Tipologia discursului
postmodern. În: Analele Universităţii din Craiova - Seria Filosofie, nr. 21 (1/2008), p. 67-73 etc.
2 A se vedea: Bauman, Z. Op. cit., p. 12-14.