fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

machiavelist „scopul scuză mijloacele”, care a transformat acest principiu la rangul de virtute
morală.
Era normal ca vechea configuraţie morală existentă sub regimul totalitarist comunist
trebuia să fie invalidată de prăbuşirea lui în 1991. Înainte de a efectua o descriere a dinamicii
moralei în perioada acestei rupturi istorice, trebuie să menţionăm că regula de bază a fost
următoarea: cu cît o sferă morală activă în societatea totalitară comunistă a fost mai extinsă în
termeni de vizibilitate socială, cu atît a devenit mai discretă în societatea posttotalitaristă. Prima
care a fost vizată de aceste schimbări socio-istorice a fost morala nomenclaturii care, tocmai
pentru că fusese norma oficială a vechiului regim, care a dispărut de facto prin însăşi prăbuşirea
dictaturii.
Totodată, s-a produs apariţia unei adevărate societăţi civile, stimulînd capacitatea
cetăţenilor de a cenzura moral excesele noilor guverne democratice sau autoritare care au existat
pe timpul dictaturii lui Voronin. Astfel s-a constituit o reţea asociativă apolitică, formată din
organizaţii non-guvernamentale, din forumuri cetăţeneşti sau din mass-media independentă care
monitorizau schimbarea socială, încercînd să asigure un minimum de solidaritate şi un maximum
de transparenţă.
Însă, de cea mai spectaculoasă reabilitare publică a beneficiat morala creştină, care a fost
singurul sistem de referinţă imediat funcţional, singura alternativă pe care imaginarul colectiv al
unei societăţi traumatizate s-a putut funda atunci cînd coşmarul dictaturii totalitariste a fost
înlocuit de teama necunoscutului. Aceasta a contribuit la supralicitarea politică şi retorică a
credinţei creştin-ortodoxe, care a condus la fenomenul re-evanghelizării societăţii moldoveneşti.
În consecinţă, Biserica Ortodoxă a trecut brusc de la o totală absenţă publică la un fel de
omniprezenţă în toate sferele vieţii sociale, care în unele cazuri nu este prea benefică (despre
aceasta vom vorbi în continuare elucidînd dimensiunea religioasă a tranziţiei).
Efectuînd o analiză a dimensiunii morale a societăţii noastre putem conchide că ar fi
greşit să credem că geometria morala a noii societăţi moldoveneşti, care se află în tranziţie, se
reduce la metamorfoza elementelor preexistente. Morala comunistă a fost înlocuită treptat cu o
altă morală care îmbină recuperarea valorilor morale autentice cu asimilarea experienţelor
occidentale de ultimă ora. Pe fundalul acestui dialog complex între trecut şi prezent, dublat de
comerţul intelectual şi instituţional cu Europa apuseană, au început să circule cîteva modele etice
şi morale care sînt specifice tranziţiei noastre.
Primul model este tributar individualismului liberal potrivit căruia fiecare persoană deține
un primat moral care urmăreşte să anuleze personalitatea şi individualitatea umană. Adică
individul uman are ca atribut fundamental şi înnăscut, independenţa în raport cu voinţa arbitrară
a semenilor săi. Însă, libertatea individuală desprinsă de responsabilitatea colectivă a dus, pe de o