fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

schimbărilor şi transformărilor, care a cunoscut fluxuri şi refluxuri, succese şi eşecuri, a cunoscut
perioade de încercare de a trăi după principiile societăţii democratice (1991-1994; 1998-2000 şi
2009-2012), însă a fost încălcat în permanenţă principiul continuităţii în dezvoltare care a
condus, în rezultat, la o simulare a democraţiei (mai cu seamă, în cei aproape 9 ani de restaurare
comunistă de tip sovietic şi dictatură a lui Voronin). Ne raliem opiniei politologului moldovean
V. Saca care susţine că instabilitatea social-politică şi economică a societăţii de tip moldovenesc
este rodul unui deficit de concepţie integrală a tranziţiei, deficit de model optim (adaptat adecvat
la condiţiile concrete ale ţării) de funcţionare şi dezvoltare a structurilor democratice, fapt ce
vorbeşte despre o ruptură evidentă, nu numai între teorie şi practică, ci şi între aceasta din urmă,
ca proces evolutiv, şi contextul general al continuităţii transformaţiei sociale 1 . În virtutea acestui
fapt, societatea moldovenească a fost şi continuă să fie de facto o oligarhie economico-mediatică
mascată ca democraţie care a venit la putere în urma unor reglări de conturi aidoma celor din
„estul sălbatic”. În această ordine de idei, putem fi de acord cu formula regretatului preşedinte
ceh Vaclav Havel care caracterizează perioadă reinstaurării capitalismului în Estul Europei ca o
faimoasă trecere de la „gradina zoologică la junglă”.
Spre regretul nostru, în urma acestei tranziţii s-a constituit o oligarhie economică, care a
pervertit puterea politică a poporului şi a deturnat-o împotriva lui însuşi, transformînd politicul
în marfă şi reducîndu-l la reflexele de masă. Astfel, am reuşit „să edificăm” o societate unde
politicul este redus la economic, libertatea la consum, sfera bunurilor publice la sfera intereselor
private, justiţia la inegalitatea generalizată sub numele de „legi ale pieţei”, unde principiile şi
valorile democraţiei liberale sau transformat în nişte paravane care ascund interese egoiste a
unor sau altor grupuri de interese sau partide politice. Astăzi, speranţa de a accede spre o
societate democratică autentică cu valorile ei este trădată, înşelată, frustrată. Un imperativ
categoric pentru ţara noastră constă în aceea ca schimbarea şi tranziţia să treacă de la faza
„ideologică” la cea „pragmatică”. La guvernare trebuie să fie oameni pragmatici care să
materializeze acest imperativ al timpului pentru că în ultimii trei ani am asistat la dispute
politice aproape neîntrerupte privind alegerea preşedintelui şi stabilirea configuraţiei finale a
structurilor de putere. Aceste dezbateri au consumat multă energie şi a provocat o anumită stare
de indecizie la nivelul instituţiilor, a potenţialilor investitori străini şi chiar de nesiguranţă în
rîndul populaţiei. Să sperăm că odată cu alegerea preşedintelui statului nostru la 16 martie 2012
această perioadă a luat sfîrşit şi cei care se află la putere vor reuşi să realizeze reformele
preconizate în programul de guvernare ca transformările democratice să devină ireversibile.
O mare parte a populaţiei a trăit şi continuă să trăiască experienţa transformărilor din ţara
noastră ca pe un şoc social de proporţii, cu elemente negative semnificative. Ea a condus la un şir
1 Saca, V. Interese politice şi relaţii politice: dimensiuni tranzitorii. Chişinău: CEP USM, 2001, p. 115.