fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...
fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ... fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...
„utilitaristă” deoarece ei acţionează deseori conducîndu-se de următoarele principii: să fii bun dacă asta îţi aduce folos, să nu fii rău dacă nu e neapărată nevoie, dar să fii foarte rău dacă cineva te supără puţin sau stă în calea dorinţelor tale. În această ordine de idei, M. Djuvara scria că dreptul întreg este punerea în acţiune a moralităţii în aşa fel încît fiecare personalitate să-şi poată desfăşura activitatea nestînjenită şi în condiţiile cele mai prielnice în societate, fără să încalce libertăţile celorlalţi 1 . Legea nu poate fi imorală, însă aplicarea ei de către judecători în mod tendenţios şi utilitarist compromite şi discreditează activitatea lor. Cu alte cuvinte, ca să cunoască binele, judecătorii noştri trebuie să înţeleagă răul înainte. Trebuie să înţelegem că orice reformă instituţională trebuie să aibă o finalitate certă: să introducă în societate principiul echităţii (dreptăţii), care dintotdeauna a fost un obiectiv al poporului nostru. Nu înzădar, spiritul de dreptate a fost cultivat de proverb, care mai exprimă şi îndoiala despre spiritul dreptăţii, adică faptul că nu întotdeauna dreptatea este aceea care învinge. Astfel că: „Judecata e oloagă cînd lipseşte în cap o doagă”, sau: „Judecata nu o poţi face cu lopata”, căci: „Pînă la judecata lui Dumnezeu te mănîncă sfinţii”, ori „Cînd banul te strînge de gît, ca gîdele cu ştreangul, nu poţi cuvînta nici grăi dreptatea întreagă” 2 . Orice construcţie instituţională trebuie să aibă în centrul ei instituţia numită cetăţean. Compatibilizarea acestei dualităţi dintre individ şi persoană, dintre cultură şi piaţă, dintre competiţie şi comunicare este esenţială în demersul nostru ideologic. Căci, în cele din urmă, finalitatea este aceea de a transforma radical un sistem care îl consideră pe om un interlocutor pasiv, supus egalitarismului şi populismului, într-un alt sistem, unde instituţia fundamentală este cetăţeanul, ale cărui prestigiu şi bunăstare devin pentru toate celelalte instituţii criteriul fundamental al bunei funcţionări şi al bunei cuviinţe. În linii mari, tranziţia sau transformarea postcomunistă a însemnat, în esenţă, un amplu proces de schimbare instituţională. Acest proces are două faţete: una cuprinde schimbările ce au urmat deciziilor macro-actorilor; alta relevă schimbările „spontane” produse necoordonat sau neintenţionat în cadrul noului context societal creat după căderea Zidului Berlinului. În primul caz vorbim de reformă instituţională, care presupune o abordare analitică „de sus în jos”. În cel de-al doilea caz ne referim la procese de tip „tranziţie spontană” care presupun o strategie de analiză „de jos în sus”. Însă, fie că privim schimbarea instituţională ca proiect iniţiat de elite (reformă), fie că o privim ca produs al comportamentelor colective (tranziţie sau transformare spontană), trebuie considerat faptul că ambele planuri sînt faţete ale aceleiaşi monede şi că acestea sînt interdependente. Nimeni nu poate susţine cu certitudine că deciziile politice îndreptate spre reformă sînt adoptate fără nici o influenţă a presiunilor venite de jos şi nici că 1 Djuvara, M. Op. cit., p. 47. 2 Vetişanu, V. Deschideri filosofice în cultura tradiţională. Bucureşti: Ed. Eminescu, 1989, p. 273.
eformele, odată implementate, vor conduce la un rezultat unic, independent de configuraţiile sociale ale maselor, care sînt, în fapt, ţinta proiectelor de reformă. Unii autori văd cele două planuri ca aflîndu-se într-o situaţie de tip joc cu sumă nulă, absenţa unuia fiind compensată de extensia celuilalt. Tranziţia a generat transformări majore în economie, justiţie, educaţie, sănătate, apărare, protecţia mediului, în domeniul fiscalităţii, a avut loc o reformă monetară, sistemul de proprietate s-a modificat radical, instituţiile vechiului regim, bune sau rele, au dispărut în mare parte, mutaţii semnificative s-au produs în plan social şi demografic, sistemele de valori au fost reconsiderate, istoria a fost rescrisă, relaţiile geo-strategice s-au modificat, cam tot ce se putea schimba a fost schimbat. Adevărul este că sistemul de organizare administrativ teritorială s-a dovedit o „nucă tare” pentru politicienii tranziţiei din diferite ţări, care în diferite momente au abordat această problemă. Spre exemplu, în ţara noastră la sfîrşitul ’90 s-a produs o reformă administrativ- teritorială trecîndu-se la judeţe, care a funcţionat numai cîţiva ani, deoarece după ce comuniştii au venit la putere, în anul 2003 ei au efectuat o antireformă, revenind la raioane. În România se discută problema reorganizării administrative şi se intenţionează să se efectueze o reformă administrativ-teritorială care preconizează trecerea de la 40 de judeţe la cel de 8 regiuni mari şi puternic dezvoltate deja de circa un deceniu, dar lucrurile nu se mişcă în direcţia cuvenită din cauza intereselor politice a unor sau altor partide care pot pierde influenţa asupra electoratului în urma acestei reforme. Trebuie să remarcăm, că guvernarea comunistă nici ea nu credea că revenirea la raioane ar putea contribui la soluţionarea problemelor economice, politice şi administrative, dar a insistat asupra acestei schimbări, date fiind promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală. Acest lucru s-a realizat în pofida existenţei unei tendinţe generale europene, de constituire a unor regiuni mari şi puternice. Din această cauză, revenirea RM la raioane mici, de tip sovietic, a fost lipsită de orice logică. Reforma administrativ-teritorială realizată de guvernarea comunistă în martie 2003 avea scopul ca odinioară să creeze decupaje care să servească eficientizării controlului şi punerii în practică a sarcinilor de plan şi a reformelor economice. Această antireformă are şi astăzi un impact negativ asupra administraţiei publice locale din la noi din ţară. Costurile directe ale acestei reforme, ce a însemnat revenirea de la 9 judeţe la 32 de raioane, au costat peste un miliard de lei, iar cheltuielile de întreţinere au crescut cu 51 %. O reorganizare administrativ-teritorială corectă şi bună nu este neapărat una perfectă din punct de vedere al unor criterii de natură tehnică, ci una care ajunge să fie acceptabilă, convenabilă pentru toţi locuitorii unei ţări. În plus, ea nu se face pentru prezent, ci mai ales pentru viitor ceea ce presupune o gîndire prospectivă şi o bună înţelegere a tendinţelor şi
- Page 23 and 24: În această ordine de idei, ne ral
- Page 25 and 26: lumea contemporană. În acelaşi t
- Page 27 and 28: cel al precedentelor democraţii de
- Page 29 and 30: Statistică atestă că în anul 19
- Page 31 and 32: sociologilor autohtoni, a atins pro
- Page 33 and 34: neutră este amplă şi deosebit de
- Page 35 and 36: ezistenţa la schimbare 1 . Absenţ
- Page 37 and 38: inovative, debarasarea de mentalita
- Page 39 and 40: În continuare, vom încerca să el
- Page 41 and 42: întrebare - 60,5 % au pledat pentr
- Page 43 and 44: mici, recent apărute pe harta poli
- Page 45 and 46: frontierele administrative, trasate
- Page 47 and 48: parte a opiniei publice la nivelul
- Page 49 and 50: interpretărilor axiologice societa
- Page 51 and 52: limbă, vreun obicei sau tradiţie
- Page 53 and 54: normativitate în favoarea unei ac
- Page 55 and 56: Capitolul III. Dimensiunile tranzi
- Page 57 and 58: Însă, un rol destul de important
- Page 59 and 60: contribuie la conversia sistemului
- Page 61 and 62: pentru a putea înţelege mai depar
- Page 63 and 64: aceste cerinţe 1 . Mai mult, el co
- Page 65 and 66: asigurare a protecţiei sociale a
- Page 67 and 68: adevăratul forum politic de guvern
- Page 69 and 70: În anumite cazuri, adoptarea unor
- Page 71 and 72: modificată. Discuţia prin care se
- Page 73: Europei, pe lista priorităților-c
- Page 77 and 78: 3. Dimensiunea morală a tranziţie
- Page 79 and 80: munte a lui Iisus Hristos, în cadr
- Page 81 and 82: trebuie să fie încuviinţate de p
- Page 83 and 84: asupra mijloacelor de producţie a
- Page 85 and 86: parte, la sporirea iniţiativei pri
- Page 87 and 88: După cum declara Samuel Johnson,
- Page 89 and 90: popoarelor dominate de naţiuni car
- Page 91 and 92: marele nostru înaintaş A. Russo
- Page 93 and 94: naţiuni lipsite de stat, cum ar fi
- Page 95 and 96: Pentru a salvgarda situaţia care s
- Page 97 and 98: la Recomandarea 1201 constată că
- Page 99 and 100: Negre și Caspice, au un impact dir
- Page 101 and 102: RM revine UE (dintre care vreo 16-1
- Page 103 and 104: - cînd frontiera geopolitica se af
- Page 105 and 106: separării unor grupuri religioase
- Page 107 and 108: educaţie, de asistenţă medicală
- Page 109 and 110: de a contracara acţiunile criminal
- Page 111 and 112: Capitolul IV. Paradoxurile tranziţ
- Page 113 and 114: condiţiile tranziţiei la noi în
- Page 115 and 116: nemotivate logic şi temeinic, deci
- Page 117 and 118: unde a dominat întîmplarea şi nu
- Page 119 and 120: pensionarii, agricultorii şi perso
- Page 121 and 122: acestea, la rîndul lor, produc dis
- Page 123 and 124: calomniate, negate şi deformate î
„utilitaristă” deoarece ei acţionează deseori conducîndu-se de următoarele principii: să fii bun<br />
dacă asta îţi aduce folos, să nu fii rău dacă nu e neapărată nevoie, dar să fii foarte rău dacă cineva<br />
te supără puţin sau stă în calea dorinţelor tale. În această ordine de idei, M. Djuvara scria că<br />
dreptul întreg este punerea în acţiune a moralităţii în aşa fel încît fiecare personalitate să-şi poată<br />
desfăşura activitatea nestînjenită şi în condiţiile cele mai prielnice în societate, fără să încalce<br />
libertăţile celorlalţi 1 . Legea nu poate fi imorală, însă aplicarea ei de către judecători în mod<br />
tendenţios şi utilitarist compromite şi discreditează activitatea lor. Cu alte cuvinte, ca să<br />
cunoască binele, judecătorii noştri trebuie să înţeleagă răul înainte.<br />
Trebuie să înţelegem că orice reformă instituţională trebuie să aibă o finalitate certă: să<br />
introducă în societate principiul echităţii (dreptăţii), care dintotdeauna a fost un obiectiv al<br />
poporului nostru. Nu înzădar, spiritul de dreptate a fost cultivat de proverb, care mai exprimă şi<br />
îndoiala despre spiritul dreptăţii, adică faptul că nu întotdeauna dreptatea este aceea care învinge.<br />
Astfel că: „Judecata e oloagă cînd lipseşte în cap o doagă”, sau: „Judecata nu o poţi face cu<br />
lopata”, căci: „Pînă la judecata lui Dumnezeu te mănîncă sfinţii”, ori „Cînd banul te strînge de<br />
gît, ca gîdele cu ştreangul, nu poţi cuvînta nici grăi dreptatea întreagă” 2 .<br />
Orice construcţie instituţională trebuie să aibă în centrul ei instituţia numită cetăţean.<br />
Compatibilizarea acestei dualităţi dintre individ şi persoană, dintre cultură şi piaţă, dintre<br />
competiţie şi comunicare este esenţială în demersul nostru ideologic. Căci, în cele din urmă,<br />
finalitatea este aceea de a transforma radical un sistem care îl consideră pe om un interlocutor<br />
pasiv, supus egalitarismului şi populismului, într-un alt sistem, unde instituţia fundamentală este<br />
cetăţeanul, ale cărui prestigiu şi bunăstare devin pentru toate celelalte instituţii criteriul<br />
fundamental al bunei funcţionări şi al bunei cuviinţe.<br />
În linii mari, tranziţia sau transformarea postcomunistă a însemnat, în esenţă, un amplu<br />
proces de schimbare instituţională. Acest proces are două faţete: una cuprinde schimbările ce au<br />
urmat deciziilor macro-actorilor; alta relevă schimbările „spontane” produse necoordonat sau<br />
neintenţionat în cadrul noului context societal creat după căderea Zidului Berlinului. În primul<br />
caz vorbim de reformă instituţională, care presupune o abordare analitică „de sus în jos”. În cel<br />
de-al doilea caz ne referim la procese de tip „tranziţie spontană” care presupun o strategie de<br />
analiză „de jos în sus”. Însă, fie că privim schimbarea instituţională ca proiect iniţiat de elite<br />
(reformă), fie că o privim ca produs al comportamentelor colective (tranziţie sau transformare<br />
spontană), trebuie considerat faptul că ambele planuri sînt faţete ale aceleiaşi monede şi că<br />
acestea sînt interdependente. Nimeni nu poate susţine cu certitudine că deciziile politice<br />
îndreptate spre reformă sînt adoptate fără nici o influenţă a presiunilor venite de jos şi nici că<br />
1 Djuvara, M. Op. cit., p. 47.<br />
2 Vetişanu, V. Deschideri filosofice în cultura tradiţională. Bucureşti: Ed. Eminescu, 1989, p. 273.
Change language