fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

trebuie să constatăm că prăbuşirea sistemului totalitarist comunist a fost cel mai neaşteptat şi mai
puţin pregătit eveniment istoric al sec. al XX-lea. În acelaşi timp, prăbuşirea Uniunii Sovietice
(în continuare U.R.S.S.) în urma puciului din august 1991 a fost pentru majoritatea populaţiei
ceva neprevăzut, deoarece în pofida faptului că începuseră mişcarea de eliberare naţională, la ea
au fost implicată nu prea multă lume. Într-o ţară în care peste 45 % din populaţia ei locuia în
localităţile rurale, revoluţia de eliberare naţională şi proclamarea independenţei a triumfat mai
întîi, în conştiinţa intelectualilor şi a unui segment destul de restrîns al populaţiei autohtone. Însă
spre deosebire de fostele Republici Baltice unde populaţia băştinaşă nici într-un fel nu a acceptat
cotropirea sovietică din 1939, care a sperat timp de jumătate de secol că va veni ziua în care ei
vor fi liberi, poporul nostru nu a dat dovadă de un astfel de spirit.
După proclamarea în august 1991 a independenţei în RM a început tranziţia, care poartă
un caracter „haosmotic” 1 şi care a reuşit în acest răstimp să prăbuşească şi încrederea în valorile
societăţii democratice. Totodată, libertatea ca mecanism de organizare şi dinamizare a societăţii
a fost resimţită la noi din ce în ce mai mult ca o povară inutilă atîta timp cît beneficiile sale
palpabile sînt, în cel mai bun caz şi pentru cei mai mulţi, neînsemnate. În această ordine de idei,
ne raliem opiniilor care susţin că tranziţia în RM a însemnat mai mult retorică decît acţiuni
concrete, care a dus la sărăcirea masivă a populaţiei, la creşterea inegalităţilor social-economice,
la ruinarea potenţialului economic existent, la sărăcia şi pauperizarea populaţiei. Din această
cauză oamenii aşteaptă să se producă o schimbare în această ţară, vor deschidere, vor să ieşim, în
sfîrşit, din tranziţie, să efectuăm transformările necesare în toate sferele vieţii sociale, să ne
integrăm în Uniunea Europeană (în continuare UE), să obţinem un nivel decent de viaţă.
Cuvintele de ordine al ultimilor 20 de ani a fost „reformă”, „schimbare”, „transformare”
şi „tranziţie” cu care foarte mulţi au fost de acord, au considerat că aveam nevoie de ele, fără a
stabili ce anume trebuie reformat, schimbat sau transformat. Totuşi, constatăm că clasa politică
moldovenească nu a reuşit să identifice în mod cert aceste obiective, care se schimbau de la o
guvernare la alta. E necesar să luăm în calcul şi faptul că după prăbuşirea regimului comunist,
populaţia se aştepta ca, odată cu libertatea, v-a trăi imediat şi o altă viaţă, una mai prosperă, din
care să dispară, tot peste noapte, abuzurile, corupţia şi inechităţile. Din această cauză ei s-au
pomenit într-o situaţie de şoc, întrucît mulţi dintre ei nu pot accepta faptul că poţi fi nefericit într-
o ţară liberă şi nu pot conştientiza că lipsa libertăţii este catastrofală. Prin urmare, orizontul de
aşteptare era imens, încărcat de promisiuni şi, mai ales, poluat de utopii de tot felul. Realităţile şi
evoluţiile s-au dovedit, însă, mult mai complexe şi mai dificile. A apărut o nouă sintagmă
postcomunistă, „costurile sociale”, iar acestea au început să crească.
Societatea pe care noi am edificat-o în aceşti 20 de ani a trecut printr-un proces dificil al
1 perfecţiune a dezordinii.