fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

aceste cerinţe 1 . Mai mult, el consideră că instabilitatea guvernamentală reprezintă un factor
pozitiv pentru dezvoltarea economică prin aceea că evită „căderea economiilor” în „capcana
sub-reformelor”. Relaţia dintre nivelul de democraţie şi succesul reformelor economice este
analizată în contextul ţării noastre.
Cu referire la starea economiei RM din acea perioadă V. Prohniţchi relevă, pe bună
dreptate, că tendinţele economice pozitive au fost rezultatul unei „mase critice” de factori
structurali care s-au acumulat şi care marchează sfîrşitul celei mai dificile părţi a crizei
economice. Totodată el relevă meritele guvernelor de la sfîrşitul ’90 şi începutul ’2000 ale
instituţiilor financiare internaţionale în ajustările structurale şi dezvoltarea instituţională. Aceste
realizări pozitive au fost compromise de numeroasele greşeli strategice comise de guvernul
comunist în perioada ’2001-2009, încercarea acestora de a revizui rezultatele „privatizării”,
iniţiativă care era îndreptată mai mult spre o redistribuire a proprietăţii private.
Totodată, referindu-se la dimensiunea psihologică a reformelor, el analizează atitudinile
paternaliste şi colectiviste din societatea moldovenească, atitudini care împiedică apariţia unor
aşa-zise „dispoziţii de piaţă” şi care se manifestă prin controlul birocratic excesiv al sectorului de
afaceri. În această ordine de idei, el susţine, pe bună dreptate, că RM trebuie să înveţe din
experienţa unor state cu dimensiuni şi resurse similare, cum ar fi Irlanda şi Noua Zeelandă, şi
care au realizat o creştere economică substanţială într-o perioadă scurtă de timp prin introducerea
unor tehnologii avansate, încurajarea investiţiilor, creşterea productivităţii şi deschiderea
economică. Pentru aceasta este necesar de a înfăptui reformele ce ţin de consolidarea sistemului
educaţional, dezvoltarea zonelor rurale, lupta cu corupţia şi birocraţia, o administrare mai
raţională a asistenţei financiare internaţionale, încurajarea investiţiilor, rezolvarea conflictului
transnistrean, modernizarea structurală, care ar asigura o creştere economică durabilă.
Prin urmare, latura economică a tranziţiei are ca obiectiv principal ajustarea structurală a
economiei şi edificarea unui nou mecanism de funcţionare a economiei naţionale care să se
sprijine pe proprietatea privată şi iniţiativa liberă, care sa conducă la instaurarea economiei libere
de piaţă. Astfel, în procesul de tranziţie iniţiat în ’90 în ţara noastră accentul a fost pus pe
aspectele economice legate de construcţia economiei de piaţă: preţuri, salarii, comerţ, privatizare,
etc. Însă, datorită crizei profunde, principala atenţie a fost concentrată asupra stabilizării
economiei prin măsuri legate de stăpînirea inflaţiei, de stopare a căderii producţiei. Programele
de stabilizare economică şi ajustări structurale au avut consecinţe negative asupra majorităţii
membrilor societăţii, în special asupra categoriilor socialmente vulnerabile.
Pentru populaţia ţării noastre, programele de reformă economică au fost şi, din păcate sînt
1 A se vedea: Prohniţchi, V. Politicile economico-sociale. Op. cit.