fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

contradicţiilor sale interne care l-au erodat permanent, generînd propriul său colaps. Creşterea
economică era în declin, productivitatea muncii şi a capitalului erau reduse, progresul tehnic se
implementa încet, sectorul agricol era înapoiat, iar standardul de viaţă mediocru.
În această ordine de idei, concepţia filosofului Friedrich Hayek cu privire la economia
planificată, presupune numeroase argumente aduse în defavoarea sistemului centralizat. F.
Hayek este împotriva regimurilor colectiviste deoarece consideră ca fiind inacceptabilă ideea
confiscării drepturilor individului de a-şi îndeplini propriile interese şi scopuri în numele unei
bunăstări generale. În opinia lui F. Hayek, ideea socialistă, că putem renunţa la aceste legi care
au o aplicabilitate generală şi ca este de dorit o economie de comandă, reprezintă pretenţia
fatală 1 . Proprietatea, contractul, onestitatea şi alte valori, în opinia lui F. Hayek, sînt întipărite în
spiritul nostru deoarece funcţionează şi şi-au demonstrat validitatea: ele permit existenţa unei
societăţi libere. Este prezumţios a afirma că putem înlocui aceste valori universale cu un consiliu
de oameni înţelepţi care să ne arate cum să acţionăm în fiecare situaţie particulară şi care să ne
dirijeze în vederea îndeplinirii unui anume plan social sau economic. Idealurile socialiste ale
distribuţiei şi ale eforturilor către scopuri comune pot avea impact asupra instinctelor omeneşti,
avînd în vedere că erau atît de importante în trecutul nostru tribal şi de vînătoare. Dar nu pot
funcţiona în societăţile complexe de astăzi, dezvoltate mult dincolo de aria de control a minţii
omeneşti.
Pentru F. Hayek orice alunecare a statului în direcţia conceperii unui plan centralizat, în
care, prin forţa lucrurilor, un număr de indivizi nu se regăsesc dar sînt afectaţi de implicaţia
acestei constrîngeri, constituie un act nelegitim prin ignorarea individului.
Perioada de tranziţie de la economia centralizată la piaţa liberă a însemnat de fapt dorinţa
acută a oamenilor de a trece de la economia de comanda şi control a întregii activităţi economice
şi sociale la o societate a libertăţii de acţiune, fundată pe autonomia controlată de democraţia
colectivităţii. Se poate afirma faptul că vorbim despre un proces natural de tranziţie. „Marea
cotitură” are la bază atît argumente de ordin obiectiv, cît şi motivaţii psihosociale şi
comportamentale puternice, motivaţii fundate pe dorinţa de a trăi mai bine a oamenilor.
Pînă în 1990 fostele ţări socialiste, într-o oarecare măsură, au fost rupte de economia mondială,
în primul rînd, din motive politice. Tranziţia trebuia să le integreze în economia mondială.
Reintegrarea se desfăşoară pe diferite coordonate precum: modificarea ierarhiei partenerilor
comerciali dinspre CSI spre Europa Occidentală, piaţa CSI, acordul de la Vişegrad, integrarea în
UE.
În lucrarea economistului ungur János Kornai The Socialist System. The Politcal
Economy of Communism sînt scoase în vileag principalele probleme ale sistemului socialist
1 A se vedea: Hayek, F. A. Infatuarea fatală (Opere complete vol. 1). Bucureşti: Ed. Antet, 2003.