fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

contribuie la conversia sistemului economic centralizat într-o economie ce funcţionează pe
principii de piaţă, prin realizarea păcii sociale şi, prin aceasta, a stabilităţii politice care are o
importanţă economică deosebită.
Sîntem de acord cu opinia din literatura de specialitate, conform căreia nu există o teorie
generală a transformărilor economice a statelor ce au purces la tranziţie, dar există unele
instrumente utile a analizei unor probleme aparte. Această poziţie este legată, în primul rînd, cu
faptul că procesul trecerii de la economia planificată spre economia de piaţă poartă un puternic
specific pentru o ţară sau alta, care este determinată de durata şi particularităţile trecerii spre
socialism şi situaţia politică din fiecare ţară. În al doilea rînd, economia din perioada de trecere,
spre deosebire atît de cea de piaţă, cît şi de cea centralizată, pe semne că nu reprezintă prin sine o
sistemă echilibrată şi desăvîrşită cu legităţi puternice stabile. Foarte mult depinde, în această
privinţă şi de oamenii care înfăptuiesc aceste reforme, de nivelul lor de instruire şi inspiraţie în
administrarea şi dirijarea treburilor de stat. Prin urmare, problemele economiei perioadei de
trecere se referă mai degrabă la arta politicii economice, decît la teoria sistemei economice. În
această ordine de idei, ar fi fost bine dacă la noi reformele economice ar fi fost realizate de un
Leszek Balcerowicz autohton.
Am remarcat anterior că, tranziţia de la economia planificată în mod centralizat la cea de
piaţă este un proces multidimensional, care solicită nu doar eforturi de design economic, ci şi
modificări politice, sociale, instituţionale şi culturale profunde, ultimele două categorii fiind tot
mai importante o dată cu avansarea reformelor economice. Este extrem de problematică
imaginarea unei definiţii laconice şi exhaustive a tranziţiei, dar credem că aceasta ar putea fi
acceptată ca un proces de eliminare a acelor elemente, reguli şi relaţii sistemice care sînt
construite nu pe raţiuni economice, ci pe cele ideologice de omogenizare şi centralizare, şi care
împiedică desfăşurarea normală a vieţii individuale şi sociale, care blochează utilizarea raţională
a resurselor limitate şi care produc factori perturbatori cu impact negativ asupra dezvoltării
armonioase a societăţii 1 .
În acelaşi timp, noul sistem economic este superior celui pe care îl înlocuieşte întrucît
prin libertatea economică şi prin mediul său concurenţial creează condiţiile necesare unui
progres economic social mai rapid reflectat, în ultimă instanţă, în calitatea vieţii oamenilor. Dacă
ne referim la sistemul economiei de comandă atunci putem aprecia că el nu a reuşit să imprime
raţionalitatea competitivă în utilizarea resurselor, producînd bunuri economice insuficiente în
raport cu cererea într-o structură slab diversificată, mai puţin performantă sub aspect calitativ.
Sistemul socialist a cedat în raport cu economia de piaţă, în primul rînd, datorită
1 Definiţia în cauză nu este aplicabilă în cazul Chinei, unde construirea economiei de piaţă este însoţită de păstrarea
de către Partidul Comuniştilor a controlului politic asupra societăţii.