fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

explicaţie a unor procese, care sînt totuşi deosebite de tot ce a studiat ştiinţa economică pînă în
prezent. Din această cauză, în literatura de specialitate, a apărut opinia că este bine să se opteze
pentru o abordare sistemică a economiei aflată în tranziţie, abordare care poate să ofere atît o
privire globală asupra tuturor aspectelor pe care le implică în astfel de proces, dar şi evidenţierea
interdependenţelor dinamice care se stabilesc între diferitele părţi ale economiei în evoluţia sa
către atingerea obiectivului final.
O abordare sistemică nu poate să nu ia în consideraţie rezultatele teoretice deja obţinute,
acestea fiind, însă, integrate într-o teorie de ansamblu privind comportamentul unei economii
aflate în perioada de tranziţie. Aceasta înlesneşte, în mare măsură, demersul cantitativ şi
elaborarea unor modele economice şi cibernetice cu care să se poată studia efectele pe care le-ar
avea introducerea diferitelor politici şi strategii într-o astfel de economie. Modelarea economiilor
în tranziţie nu se poate efectua, însă, decît pe baza cunoaşterii aprofundate a rezultatelor pe care
astfel de economii le-au obţinut în perioada anterioară.
Pentru a se putea ajunge la economia de piaţă se impune înfăptuirea unor reforme
atotcuprinzătoare care se vor încheia odată cu construirea şi consolidarea noilor structuri şi
mecanisme specifice economiei de piaţă, procesele respective însemnînd şi încheierea perioadei
de tranziţie. Totodată, înfăptuirea tranziţiei nu se poate face de la sine şi fragmentar, ci doar pe
baza unei modificări de natură instituţională, financiară, juridică. În literatura de specialitate se
delimitează patru componente ale reformei economice: stabilizarea macroeconomică,
liberalizarea, privatizarea economiei şi dezvoltarea unei infrastructuri instituţionale
corespunzătoare. În acelaşi timp, se apreciază ca cele patru componente trebuie să se afle într-o
legătură dialectică şi pot să se înfăptuiască printr-o asistenţă externă susţinută - financiară,
tehnică şi umanitară.
Este cert şi faptul că trecerea de la un sistem economico-social centralizat de tip socialist
la unul cu o economie de piaţă presupune schimbări radicale în toate sferele vieţii sociale. În
cadrul acestei transformări radicale, este necesar să se producă modificări de esenţă în ceea ce
priveşte regulile fundamentale de joc din economie, în mod special, în legătură cu intervenţia
statului, cu punerea în mişcare şi fructificarea forţelor pieţei. Toate acestea au implicaţii majore
asupra rolului politicilor sociale în sfera economică a societăţii. Pe de o parte, noile structuri
economice, aflate într-un permanent proces de ajustare, creează o cerere suplimentară de
programe sociale, iar pe de altă parte, programele sociale au o influenţă considerabilă asupra
acceptabilităţii reformelor structurale. Deosebit de importante sînt, de asemenea, schimbările în
însăşi programele sociale, schimbările legate de viabilitatea lor financiară, de managementul
acestora, de impactul asupra pieţei forţei de muncă şi, nu mai puţin important, de susţinere a
funcţiei de protecţie socială a acestora. Reformele sociale care conduc la o protecţie adevărată