fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

normativitate în favoarea unei acţiuni care nu mai cunoaşte limite şi pentru care orice normare
este o constrîngere.
Există şi unele opinii care consideră că nu mentalitatea este argumentul incompetenţei
liderilor politici şi al stării avansate de corupţie, ci năravul, deoarece s-a format, în timp, o clasă
politica mediocră, cu obiceiuri „capitaliste” specifice, bazate pe hoţie şi şmecherit, care profită
de vocea aproape amuţită a societăţii civile. Cu toate că societatea totalitară a dispărut, totuşi
mentalitatea care a fost impusă oamenilor timp de jumătate de secol continua să înflorească însă
şi astăzi. Ba mai mult ca atît, începînd cu perioada în care am obţinut independenţa această
mentalitate a reuşit să se manifeste din plin fără stinghereală. Se ştie că idealul statului totalitar-
comunist era egalitatea fără limite şi pentru ca ea să fie cu adevărat posibilă era necesar ca
indivizii să fie absolut la fel. Din moment ce această viziune nu e una conformă cu realitatea,
statului comunist nu îi rămînea decît să obţină această egalitate prin uniformizare după
principiul: „bun-rău e al nostru şi îl vom trata la fel”.
În această ordine de idei, apare, în mod inevitabil, întrebarea care sînt diferenţele majore
dintre vechea cultură şi cea emergentă? P. Sztompka susţine că transformarea efectuată prin
intermediul democratizării şi marketizării ar trebui să fie dublată de schimbări corespunzătoare
ale patternurilor valorice care susţin şi oferă posibilitatea de a se manifestă noua ordine 1 . Altfel,
neadecvarea dintre cultură-instituţii poate conduce la blocaje ale funcţionării instituţionale, la
traume culturale, la incoerenţa reformelor, ceea ce se întîmplă în ţara noastră şi care periclitează
reformele care sînt atît de necesare pentru a depăşi caracterul „haosmotic” al tranziţiei
moldoveneşti.
Am remarcat deja că tranziţia postcomunistă de la sistemul totalitarist, de la economia
central-planificată la cea de piaţă este un proces multidimensional, care solicită modificări
politice, sociale, instituţionale şi culturale profunde. Din această cauză, este extrem de
problematică imaginarea unei definiţii laconice şi exhaustive a dimensiunilor fundamentale ale
tranziţiei. În literatura de specialitate sînt elucidate un şir de dimensiuni ale tranziţiei – tranziţia
de stat, tranziţia politică, tranziţia de regim şi tranziţia socio-economică 2 , tranziţia politică,
tranziţia economico-socială, tranziţia de integrare europeană 3 , instituţională, culturală,
economică, psihologică, religioasă, naţională (identitară) etc. 4 . În opinia sociologului român D.
Chiribucă, „alertarea multidimensionalităţii schimbării reconfigurează radical cel puţin un plan al
cercetării sociale: cel epistemologic. Caracteristica multidimensionalităţii generează ca şi
consecinţă implicită obligativitatea abordării multiparadigmatice… care pot explica complet un
1
A se vedea: Sztompka, P. The cultural core of post-communist transformatio. Op. cit.
2
A se vedea: Enciu, N. Politologie: Curs univ. Chişinău: Ed. Civitas, 2005, p. 353-355.
3
A se vedea: Varzari, P. Elita politică din Republica Moldova: realizări şi perspective. Chişinău: CEP USM, 2008,
p. 73-91.
4
A se vedea, spre exemplu: Chiribucă, D. Op. cit., p. 7.