fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

noi de către comunişti urmărea scopul de a împiedica această schimbare, de a păstra
continuitatea generaţiilor de tip sovietic. Este evident că fiecare înţelege lumea şi ceea ce se
petrece în ea printr-o mentalitate pe care o acceptă şi în care s-a format, a crescut. Dar este oare
aceasta un criteriu absolut în evaluarea mentalităţii? E adevărat că mentalităţile se formează, dar
ele concentrează şi ceva mai mult decît partea formativă, anume moştenirea unei mentalităţi.
Moştenirea în cauză este uneori mai puternică decît toate încercările de a forma individul după
tiparele unei mentalităţi oarecare. Se afirmă aici conţinutul psihologic al mentalităţii, prin
elementul ce ţine de o psihologie individuală, constantă. Esenţial, însă, în înţelegerea mentalităţii
se pare că este înrădăcinarea ei într-un mod de viaţă pe care îl defineşte. Astfel, înrădăcinarea în
conştiinţă a mentalităţii a conferit o vîrstă şi o vechime unui mod de a fi şi de a trăi în lume.
Totuşi, putem constata că acest mod de viaţă ce a definit mentalitatea comunistă încetul cu
încetul dispare. De aceea, cei care au încercat şi mai încearcă să manipuleze au uitat de o legitate
ce se manifestă în relaţiile dintre generaţii. De obicei diferenţa dintre copii şi părinţi e foarte
mică, astfel încît predomină nucleul comun de coincidenţă şi atunci copiii se văd pe ei însuşi
drept continuatori şi perfecţionatori ai tipului de viaţă pe care-l duceau părinţii lor. Dar, uneori
însă distanţa e enormă: noua generaţie aproape că nu-şi găseşte vre-o comunitate cu cea
precedentă. Se vorbeşte atunci de criză istorică şi situaţia ce s-a creat în ţara noastră, ţine de
această categorie şi încă la modul superlativ.
O altă cauză a existenţei nostalgiei după trecut ţine şi de caracterul imprevizibil al vieţii
(prin comparaţie cu situaţia care prevala în timpul socialismului). Totodată, se observă şi
nostalgia în rîndurile unui segment al populaţiei pentru culpabilizarea ororilor aceluiaşi trecut
totalitarist. Cercetările ştiinţifice au demonstrat că nostalgică este, mai ales, populaţia din mediul
rural, care tînjeşte după stilul de viaţă modest, dar relativ stabil, „ferit” de imprevizibil şi
insecuritate al vremurilor apuse. Astfel de nostalgie poate fi numită o „nostalgie socio-
economică”. Însă, la noi, există şi un tip specific al nostalgiei care este răspîndită şi în mediul
urban, mai ales, în rîndurile „minorităţilor imperiale”, care tîngesc după vechiul imperiu sovietic
şi după situaţia privilegiată a lor din aceea perioadă.
În consecinţă, mentalitatea, cultura devine nu numai un context al schimbării, dar, mai
ales, un obiect al acestei schimbări. Din această cauză, tranziţia presupune, întîi de toate o
schimbare culturală, însuşirea unei noi praxiologii, adoptarea unor strategii de creştere sau
supravieţuire cu valenţe inovative, debarasarea de mentalitatea lui „homo sovieticus”.
Neadaptarea valorilor individuale, prin învăţare socială poate accentua trauma culturală sau chiar
poate conduce spre anomie şi spre suspendarea temporară a funcţionalităţii vechilor
reglementări, punînd în evidenţă tendinţele antinormative, de negare a oricărui gen de