fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

limbă, vreun obicei sau tradiţie diferite de cele ale statului moldovenesc dintre Carpaţi şi Nistru.
Basarabia a fost o parte integrantă, organică, fără nici o specificate, fără nici o organizare
teritorial-administrativă ce i-ar fi conferit cea mai mică autonomie politică faţă de celelalte zone
din Moldova. Se ştie că între 1812 – 1918 nu a existat între Prut şi Nistru un stat moldovenesc, ci
o gubernie rusească, nu a existat o naţiune moldovenească, ci o parte a ei anexată de Rusia, nu a
existat o limbă moldovenească, specifică, ci o limbă română vorbită şi de populaţia din stînga
Prutului. Are dreptate, în această ordine de idei, V. Gherman care afirmă că „o aberaţie stalinistă
nu poate fi succesoarea lui Ştefan cel Mare. A fost gubernia rusească a Basarabiei dintre 1812 –
1918 succesoarea statului istoric Moldova? Nu! A fost RASSM, din 1924, succesoarea statului
Moldova? Nu! Statul Moldova se uneşte, în 1859, cu Muntenia formînd România, veritabilă
succesoare legală, legitimă, morală şi politică atît a Munteniei, cît şi a Moldovei. Cum putea fi o
republică-fantomă, ruso-ucraino-bolşevică, anti-moldovenească, moştenitoarea Moldovei. Ce
avea comun Ştefan cel Mare cu Stalin, cînd se ştie că unul vroia apărarea şi mărirea
moldovenilor, iar celălalt distrugerea lor?” 1 .
Putem conchide că R.S.S. Moldovenească din 1940 nu a fost o succesoare a Moldovei
istorice deoarece succesiunea în dezvoltare are o logică mai adîncă şi o menire mai înaltă decît
aspectul exterior al continuităţii unei părţi dintr-un teritoriu răpit şi sfîrtecat. Singura succesoare
parţială a Moldovei este România. În această ordine de idei, a devenit clar scopul manipulării
efectuate de comunişti – de a deznaţionaliza poporul nostru 2 , de a distruge conştiinţa lui de
neam, de a face ca şi în continuare acest popor să fie aidoma lui Sisif ce îşi împinge bolovanul
enorm pe povîrnişul abrupt cu preţul unui efort supraomenesc. Spre deosebire de Sisif, care
pierzîndu-şi sufletul în rezultatul acestei munci istovitoare, totuşi îşi păstra credinţa, poporul
nostru prin acţiunile sale ne denotă despre faptul că şi-a pierdut şi suflul şi credinţa într-un viitor
mai decent. Din anul 1812 pînă în prezent românilor basarabeni li s-a impus un alt făgaş,
„propriu” – de fapt impropriu, diferit de cel al consîngenilor din dreapta Prutului, acest altceva
deturnînd, falsificînd perceperea firească psiho-etno-cultural-istorică şi ducînd inerent la
diferenţiere, complementaritate, compozit, alteritate, dar şi ... alterare, denaturare, acestea fiind –
parţial şi paradoxal – sinonime, parcă (şi) cu deznaţionalizarea” 3 .
Se ştie că schimbările istorice presupun naşterea unui tip de om deosebit în plus sau în
minus de cel anterior, adică presupun schimbarea generaţiilor, schimbarea tipului de om ca în
rezultat să apară mulţimi de făpturi cu o sensibilitate vitală deosebită de cea veche şi omogenă în
sine 4 . În această ordine de idei, utilizarea unor mituri în scopul manipulării care s-a efectuat la
1 Gherman, V. Relaţii perfecte. În: Democraţia, 2002, 25 iunie.
2 A se vedea, spre exemplu: Stepaniuc, V. Statalitatea poporului moldovenesc. Chişinău: Tipografia centrală, 2005.
3 Botnaru, L. Particularism şi generalitate românească. În: Democraţia, 2002, 6 august.
4 Ortega, J. Y Gasset. Ce este filozofia? Ce este cunoaşterea? Bucureşti: Ed. Humanitas, 1999, p. 51-55.