fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

parte a opiniei publice la nivelul mentalităţilor, al neadecvării dintre cultură şi instituţii 1 .
Problema schimbării culturale, a unei noi tendinţe şi trăsături specifice procesului de
modernizare a preocupat specialiştii în domeniu, mai ales, în a doua jumătate a ’90. Spre
exemplu, cercetătorul georgian Ghia Nodia, a investigat distincţia dintre schimbarea socială
organică şi cea ideologică 2 . El consideră că tranziţia organică, naturală este cea în care societatea
îşi schimbă gradual modul de a gîndi, schimbarea societală precedînd modificările instituţionale
şi ideologice ale regimului politic. În opinia lui, tranziţia ideologică se desfăşoară în ordine
cronologică inversă, ca în cazul iluminist al Revoluţiei Franceze: elitele îşi modifică valorile,
impun noi reguli, iar societatea se modelează urmînd logica instituţiilor nou create, într-un
proces de schimbare descendent.
Societatea capitalistă, susţine G. Nodia, în special în versiunea sa anglo-saxonă, a
cunoscut, mai întîi, modernizarea culturală (creşterea autonomiei personale ca principiu
organizator al relaţiilor sociale; secularizarea; prevalenţa statusului dobîndit în faţa celui înnăscut
etc.), iar abia apoi democratizarea. În condiţiile în care modernizarea comunistă a fost una
forţată 3 , chiar falsă 4 transformările postcomuniste au urmat calea inversă, a tranziţiei ideologice.
În consecinţă, au apărut blocajele cauzate de lipsa de sustenabilitate a noilor regimuri
democratice, ca şi nevoia de sprijin şi îndrumare din partea Occidentului dezvoltat 5 . Într-adevăr,
în evoluţia democraţiilor occidentale, dominaţia legii a precedat libertăţile politice (libertatea
alegerilor, libertatea de a critica statul şi guvernul, libertatea de asociere, libertatea religioasă). În
timp ce în ţările postcomuniste procesul a fost invers, respectul legii fiind încă în bună parte
absent, dat fiind nivelul foarte înalt de corupţie din societate.
Se poate de constatat, mai ales, din experienţa tranziţiei moldoveneşti, care durează deja
de 20 de ani, că transformarea economică este şi ea frînată de patternurile culturale cristalizate în
societatea totalitară comunistă despre care scrie sociologul polonez P. Sztompka: prevalenţa
concentrării pe securitate şi a aversiunii la risc; evitarea responsabilităţilor personale, aşteptarea
soluţiilor venite pe scară ierarhică şi blamarea sistemului pentru orice eşec; lipsa de disciplină şi
planificare 6 . Discrepanţa dintre instituţiile pe care ţările postcomuniste tind a le adopta prin
imitaţie şi tipul de cultură originar în epoca comunistă apare mai importantă decît „dubla
tranziţie” democratizare-marketizare, indiferent de adăugarea sau nu a unor schimbări de
structură socială sau politică externă. Mai mult decît atît, tranziţia culturală are de rezolvat şi
1 Sztompka, P. The cultural core of post-communist transformations. În: Thomas P. Boje, Bart van Steenberg,
Sylvia Walby – European Societies. Fusion or Fission? London, New York,: Routledge, 1999, p. 205-214.
2 Nodia, G. , op. cit., p. 18-19.
3 Ibidem, p. 24.
4 Sztompka, P. The Sociology of Social Change. Oxford, Cambridge: Blackwell, 1993, p. 136-139.
5 Nodia, G. , op. cit., p. 16.
6 Sztompka, P. The cultural core of post-communist transformations. Op. cit., p. 207.