fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

necesitatea reorientării externe a statului nostru. Ne raliem opiniei ministrului apărării al RM V.
Marinuţa, care crede că „simplul cetăţean ar trebui să înţeleagă setul de valori euro-atlantice.
Este un set de valori democratice, un set de valori de construcţie a vieţii sociale, politice,
economice diferite de acelea tradiţionale, care au fost în spaţiul postsovietic. Aceasta ar trebui să
fie baza bazelor, cum să ne uităm la integrarea euro atlantică” 1 .
Totodată, trebuie să demonstrăm opiniei publice naţionale că neutralitatea nu se
proclamă, ci se garantează. Una e să vorbeşti de neutralitatea Austriei şi alta e neutralitatea
statului nostru. Reiese, în mod logic că ţara noastră, trebuie să se determine în privinţa faptului
cum poate fi rezolvată securitatea ei naţională, problemă care devine incompatibilă cu statutul ei
de neutralitate fixat în Constituţie, pentru că un alt proiect alternativ, pur şi simplu, nu există.
Este evident şi faptul că nu există o legătură directă între integrarea europeană şi cea
euroatlantică, deoarece NATO şi UE sînt două organizaţii diferite şi necesită procese de
integrare diferite, însă nu este întîmplător şi faptul că ţările care au aderat la UE în ultimii zece
ani, au devenit anterior membre NATO. Prin urmare, sub aspectul dimensiunii funcţionale a
fostelor state care au făcut parte din Tratatul de la Varşovia şi din Comitetul de Ajutor Economic
Reciproc (în continuare CAER) care se află în tranziţie, cele mai multe analize remarcă că
majoritatea ţărilor din Europa centrală şi de Est au devenit mai întîi de toate membre ale NATO
şi apoi sau integrat în UE. De aici şi observaţiile unor analişti potrivit cărora indiferent de
modelul ales, măsurătorile arată că rezultatele înregistrate de aceste ţări sînt aproximativ aceleaşi
indiferent de calea terapiei de şoc sau terapiei graduale pe care au urmat-o 2 . Prin urmare, RM
trebuie să parcurgă aceeaşi cale pe care au străbătut-o ţările Europei Centrale şi de Sud-est,
pentru care aderarea iniţială la NATO a constituit un factor determinant în procesul de integrare
ulterioară a lor în UE 3 . Sau ţara noastră vrea să fie în această ordine de idei o excepţie? Reieşind
din aceasta, este necesar să depunem eforturi susţinute ca să aderăm, mai întîi de toate la NATO,
care ar oferi posibilitatea de a reforma organele de forţă, iar apoi putem spera şi la o aderare
ulterioară la UE. Este cert că pentru realizarea acestui obiectiv, statul nostru va trebui să renunţe
la statutul de neutralitate permanentă, care reprezintă actualmente un principiu perimat şi
ineficient de apărare a securităţii naţionale. În această ordine de idei, ne raliem poziţiei conform
căreia una din cele mai importante provocări ale tranziţiei RM este reforma sectorului de
securitate. Schimbările geopolitice rapide și proliferarea noilor riscuri și pericole ce afectează
ordinea postbelică cu sistemele ei de valori, îngreunează aceste reforme, în special pentru statele
1
Marinuţa, V. O nouă doctrină militară - condiție a reformării armatei. În: Asociaţia pentru Politică Externă,
15.07.2001.
2
A se vedea: Severin, A. Tranziţia democraţiei către populism. În: http://www.fisd.ro/PDF/mater _noi/
Tranzitia%20catre%20populism.pdf.
3
Cu privire la profilul strategiei tranziţiei şi starea de spirit a populaţiei ca sursă a strategiei tranziţiei a se vedea,
spre exemplu: Zamfir, C. O analiză critică a tranziţiei. Iaşi: Ed. POLIROM, 2004, p. 28-33.