fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

formează obiceiul, pe atît de greu sau chiar mai dificil încetează de a mai acţiona, prin procesul
invers de ieşire din uz, adică de cădere în desuetudine. Totodată, în decursul timpului, fiecare
persoană şi-a format anumite obiceiuri, rezultate din specificul personalităţii sale şi din condiţiile
contextului implicat. Exista tendinţa de a nu renunţa la obiceiurile şi deprinderile constituite timp
de secole şi decenii, iar schimbările sociale în care sînt implicaţi oamenii afectează întotdeauna
unele dintre obiceiurile lor, fapt care se transformă într-o piedică în calea schimbării sociale.
O altă cauză, destul de importantă, ce se referă la rezistenţa la schimbare, care poate avea
un impact deosebit asupra schimbărilor şi transformărilor sociale în cadrul tranziţiei o constituie
personalitatea conservatoare, obstrucţionistă care se teme de schimbare. Într-adevăr, o anumită
parte a populaţiei din orice ţară, se caracterizează prin faptul că ei posedă tendinţa înnăscută de a
evita noul, de a-l bloca, instalîndu-se în mod exagerat în trecut şi prezent. În aceste condiţii,
capacitatea de a-şi asuma riscuri, toleranţa la ambiguitatea inerentă inovării, rezistenţa la stres
sînt reduse. Oamenii care fac parte din această categorie şi aceştia nu sînt puţini, tind întotdeauna
să blocheze schimbările sau cel puţin să nu se implice în materializarea lor. Acestora trebuie să li
se aplice un tratament special, mai ales în cazul schimbărilor strategice, de mare anvergură. Petru
a materializa acest obiectiv actuala guvernare liberal-democrată trebuie să elaboreze o concepţie
bine gîndită de integrare a minorităţilor lingvistice. Prin urmare, este corect să fie respectate
drepturile grupurilor minoritare, însă aceasta nu înseamnă satisfacerea ambiţiilor imperiale ale
minoritarilor de origine rusofonă, care tot timpul s-au bucurat la noi de ,,drepturi” şi privilegii, pe
care nu le-au avut şi încă nu le posedă populaţia autohtonă a acestui spaţiu geo-spiritual -
românii basarabeni.
Şi în sfîrşit, o cauză destul de importantă ce ţine de rezistenţa la schimbare îl constituie şi
nivelul de cultură şi, în mod deosebit, nivelul de cultură politică a clasei politice şi a populaţiei.
Deşi este un factor extern în raport cu persoanele implicate în schimbare, cultura în general, dar
mai ales, nivelul culturii politice, influenţează destul de substanţial atitudinea faţă de schimbările
efectuate în cadrul tranziţiei. Trebuie să conştientizăm faptul că tranziţia culturală are de rezolvat
şi problema celor trei surse diferite generatoare de valori specifice. Pe de o parte este cadrul
comun dat de economia de comandă şi regimul politic autoritar, pe de altă parte sînt tradiţiile
locale, precomuniste, dar şi, în final, influenţa prin molipsire a culturii occidentale. În rezultat,
cultura naţională şi cea occidentală (globalizată) intră în contact şi adesea în contradicţie, iar
combinaţia lor poate împiedica funcţionarea unor instituţii care nu reprezintă valorile majoritare
şi se poate transforma într-o piedică în calea efectuării schimbărilor sociale. În aceste condiţii
cultura devine nu numai un context al schimbării, dar, mai ales, un obiect al acestei schimbări.
Din această cauză, tranziţia postcomunistă presupune, mai întîi de toate, o schimbare culturală,
însuşirea unei noi praxiologii, adoptarea unor strategii de creştere sau supravieţuire cu valenţe