fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

ezistenţa la schimbare 1 .
Absenţa unui lider, a unui catalizator eficace al schimbărilor şi transformărilor sociale,
despre care am vorbit anterior, care constituie, în opinia noastră, o cauză primordială care dă
naştere rezistenţei oamenilor la schimbările sociale. Experienţa istorică ne demonstrează că
sursele intrinseci, ale rezistenţei la schimbare, pot fi eliminate sau în mod substanţial diminuate
cînd asupra oamenilor îşi manifestă impactul un lider puternic (o clasă politică), influent,
promotor consecvent al înnoirilor. În cazul cînd un asemenea lider nu există, oamenii manifestă
o receptivitate insuficientă, pasivitate şi chiar rezistenţă la schimbările preconizate. În această
ordine de idei, liderul reprezintă o forţă determinantă pentru succesul schimbării sociale. Dacă în
iulie 2009 după alegerile parlamentare în RM a apărut speranţa că la putere au venit lideri noi, o
nouă clasă politică capabilă să efectueze schimbarea şi transformarea radicală a societăţii
noastre, apoi astăzi putem constata ca acest obiectiv este ratat din cauza incapacităţii liderilor
AIE de a depăşi interesele meschine de grup. Despre aceasta ne denotă rezultatele obţinute de
Barometrul de Opinie Publică realizat în noiembrie 2011 de către Centrul de Investigaţii
Sociologice şi Marketing („CBS-AXA”). Fiind întrebaţi: Credeţi că în ţara noastră lucrurile
merg într-o direcţie bună sau merg într-o direcţie greşită? - 83,5 % au răspuns că direcţia este
greşită, 10,7 % direcţia este bună, 5,3 % nu ştiu şi numai 0,3 % – nu au răspuns la această
întrebare 2 . Din păcate în aceşti ani, liderii partidelor politice care se află la guvernare în ţara
noastră se manifestă, mai degrabă, ca şefi de partide, decît lideri, ei nu sînt în stare să mobilizeze
oamenii pentru a depăşi starea de lucruri în care ne aflăm ca să putem accede la faza finală a
tranziţiei, a mişcării înainte spre o societate democratică autentică.
Una din cauzele principale ce ţine de rezistenţa la schimbare o reprezintă obiceiurile
individuale şi cele sociale. Obiceiul se formează şi apare în mod spontan, ca urmare a aplicării
repetate şi prelungite a unei conduite, aceasta devenind treptat o regulă intrată în viaţa şi tradiţia
colectivităţii respective, pe care oamenii o respectă din obişnuinţă, ca o deprindere 3 . O
deprindere este, prin esenţa sa, o regularitate în comportamentul unui individ, o dispoziţie sau o
tendinţă de a face lucruri asemănătoare sau în circumstanţe repetabile. Este evident că
deprinderile se obţin în cadrul existenţei sociale şi nu sînt înnăscute. Ele constituie nişte tipare de
comportament pentru membrii unei anumite comunităţi şi se obţin de această comunitate pe
parcursul istoriei sale, fiind impuse membrilor ei, şi nu obţinute de ei în mod individual. Din
această cauză, obiceiul are, într-un anumit sens, un caracter conservator. Pe cît de încet se
1 A se vedea, spre exemplu: Nicolescu, O.; Nicolescu, C. Tranziţia organizaţională şi rezistenţa la schimbări.
Bucureşti: Ed. Academiei de Studii Economice, 2006, p. 10-12. store.ectap.ro/articole/119.pdf .
2 A se vedea: Barometrul Opiniei Publice realizat în noiembrie 2011 de către Centrul de Investigaţii Sociologice şi
Marketing („CBS-AXA”). Accesibil pe Internet: http://ipp.md/public/files/Barometru/2011/BOP_11.2011-nou.pdf.
3 Korff, W. Norm und Sittlichkeit. Untersuchunden zur Logik der normativen Vernuft. 2. neu eingel. Aufl., 1985, p.
59.