fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

evreii provin de la Iacov (Israel), atunci în sens istoric ei provin de la Moise, care a elaborat un
cod detaliat al regulilor ce reglementează toate sferele vieţii poporului – începînd cu pietatea şi
terminînd cu igiena individuală. Baza acestui Decalog o reprezintă cele zece porunci ce conţin
cele mai generale principii de comportare religioase, morale şi juridice.
La fel ca şi în cazul lui Moise, pe parcursul fazei neutre a tranziţiei, este necesar ca liderii
să acţioneze pentru a ajuta oamenii să se transforme, să gîndească şi să simtă altfel, să găsească
creativitatea şi energia necesare pentru a trece la noi moduri de existenţă şi muncă, pentru a se
schimba efectiv. În caz contrar apare riscul, deja menţionat, ca o mare parte dintre oameni să iasă
din zona neutră prin revenirea la ceea ce a fost, adică să se întoarcă la robie.
Situaţia în care noi ne-am pomenit astăzi nu este deloc întîmplătoare, ea ne denotă despre
faptul că un popor trebuie să dea dovadă de voinţă ca să poată atinge nişte scopuri sacre şi mai e
nevoie să se plaseze în frunte un Moise autohton (o clasă politică onestă) care trebuie să se înalţe
de asupra treburilor lumeşti, să refuze la interesele pur personale, meschine şi de grup şi să se
dedice în întregime cauzei supreme. În caz contrar, acţiunea de transformare a societăţii va da
naştere unor antinomii ce se vor transforma într-o piedică în calea renaşterii şi dezvoltării
noastre, fapt ce se întîmplă, spre marele nostru regret. Putem constata că, la noi în ţară se
efectuează o tranziţie fără Moise, fără un consens al clasei politice în privinţa unui obiectiv
comun - constituirea unei societăţi democratice autentice prin intermediul promovării unor
reforme şi transformări sociale de anvergură.
Faza a treia reprezintă mişcarea înainte. În cadrul ei se produce trecerea la practicarea
efectivă a noilor moduri de acţiune, reprezentînd faza finală a tranziţiei postcomuniste în cadrul
căreia se vor produce transformările sociale necesare pentru a edifica o societate democratică
prosperă. În această fază trebuie să devină operaţionale şi eficace schimbările preconizate, însă,
realizarea „mişcării înainte” a societăţii şi oamenilor continuă să fie un proces dificil, care este
condiţionat atît de străduinţa fiecărei persoane, valorificînd recomandările din perioada neutră,
cît şi de intervenţia permanentă şi calificată a liderilor schimbării. Este destul de cert că nu toţi
oamenii reuşesc să facă această mişcare înainte. Unii se sperie, alţii îşi văd interesele personale
ameninţate, mulţi nu au forţa internă necesară practicării noilor schimbări etc. În cazul în care
liderii au condus bine fazele precedente, pot fi diminuate, în mod substanţial, numărul şi
procentul persoanelor ce nu fac mişcarea înainte şi care nu materializează în mod efectiv
schimbările preconizate.
Totuşi, în opinia noastră, problema majoră care trebuie depăşită pe parcursul celor trei
faze ale tranziţiei este rezistenţa la schimbare din partea populaţiei, căreia specialiştii în
domeniu îi acordă o atenţie deosebită, care este generată de necesităţile practicii sociale. În
această ordine de idei, în literatura de specialitate, sînt elucidate un şir întreg de cauze ce ţin de