fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

neutră este amplă şi deosebit de dificilă în schimbările majore în care „noile reguli” necesită o
perioadă mai îndelungată pînă sînt precizate, iar conţinutul lor este, în mod sensibil, diferit de cel
precedent, înţelegerea, asimilarea şi materializarea lor fiind mai complexe.
Desigur, această zonă neutră este neconfortabilă, neplăcută şi, în consecinţă, oamenii
caută să iasă din ea. Unii dintre ei încearcă să accelereze trecerea la noua stare de lucruri, însă
din păcate, aceştia reprezintă, de regulă, o minoritate, în timp ce ceilalţi, majoritatea, au tendinţa
de a reveni la ceea cum au acţionat şi trăit, la situaţia din perioada precedentă. Totuşi, ţările care
au trecut prin perioada de tranziţie postcomunistă au demonstrat că cu tot disconfortul său,
perioada neutră nu constituie numai o pierdere inutilă de timp. Ea reprezintă perioada în care se
dezvoltă într-un anumit fel creativitatea, se conturează noile modalităţi de acţiune, în care
oamenii găsesc energia necesară pentru o schimbare şi în care se realizează transformarea
intrinsecă a fiecărei persoane.
Pentru a se înţelege mai uşor conţinutul acestei faze a tranziţiei, W. Bridges şi S.
Mitchell 1 au efectuat o comparaţie cu perioada bine cunoscută din Biblie, cea de 40 de ani a
rătăcirii evreilor în deşert, atunci cînd au fugit din Egipt, care caracterizează destul de elocvent şi
starea de lucruri din ţara noastră. În această perioadă de timp Moise a formulat cele 10 porunci,
nu atunci cînd au ajuns pe pămîntul făgăduinţei, iar evreii s-au transformat din sclavi în oameni
liberi şi puternici, cu o nouă mentalitate, au biruit nostalgia de rob, au obţinut un alt mod de a
gîndi, a decide, a acţiona şi a se comporta. Tocmai de aceea Moise a făcut ca „rătăcirea” prin
pustiu să dureze 40 de ani, deşi Pămîntul Făgăduinţei, Palestina, se afla la cîteva sute de km,
fiind relativ uşor de găsit. Aceşti 40 de ani reprezintă cîte un an pentru ziua petrecută de
reprezentanţii triburilor în ţara Canaanului, care au fost de ajuns ca să moară toţi acei ce
împliniseră patruzeci de ani şi mai bine, adică cei care sau născut în robie. În timpul acestor
pribegiri nesfîrşite prin pustiu Moise călăuzeşte poporul său, povăţuindu-l şi apărîndu-l,
înăbuşind mînia şi murmurul, făcînd echitate şi consolidînd în el convingerea că este alesul lui
Dumnezeu, deprinzîndu-l cu disciplina morală, juridică şi rituală.
Moise a reprezentat ceva mai mult decît un conducător înţelept al poporului său, el a fost
părintele spiritual al naţiunii. El a trebuit să desfăşoare, în acelaşi timp şi geniul unui profet şi al
unui om de arme şi al unui organizator social. El a avut de luptat cu oboselile, calomniile,
conspiraţiile. În această luptă, Moise era cuprins cînd de revoltă, cînd de milă, duioşie de părinte
sau de mînie aprigă, cînd poporul s-a răzvrătit sub aspra constrîngere a spiritului său, dar care
totuşi s-a supus lui. Pentru ca triburile să se transforme în popor şi ca să se ridice din starea
naturală pînă la existenţa istorică, ele trebuiau să se unească spiritual. Rudenia de sînge trebuia să
evolueze în relaţii ce erau cimentate de o credinţă unică, de idealurile echităţii. Dacă în sens etnic
1 Idem.