fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

Capitolul II. Fazele, ciclurile şi elementele structurale ale tranziţiei
moldoveneşti
1. Fazele tranziţiei
În continuare ne vom referi, în exclusivitate, la fazele tranziţiei postcomuniste care are
loc în ţara noastră şi la cauzele ce ţin de rezistenţa la schimbare care împiedică trecerea la o
societate nouă, democratică şi prosperă. În literatura de specialitate sînt elucidate un şir de faze
ale tranziţiei postcomuniste spre democraţie. Am remarcat deja că D. Rustow descrie un model
de tranziţie spre democraţie şi evidenţiază următoarele faze: condiţiile de bază; preparatorie;
decizională; şi cea de habituare 1 , iar americanii W. Briddes şi S. Mitchell, faza despărţirii de
vechiul sistem; intrarea în zona neutră; mişcarea înainte 2 . Noi vom lua ca punct de reper în
procesul de investigare a fazelor tranziţiei autohtone punctul de vedere a lui W. Briddes şi S.
Mitchell, care consideră că tranziţia este un proces, ce constă, într-o mare măsură, în reorientarea
psihologică pe care trebuie să o parcurgă oamenii, înainte ca schimbarea să devină funcţionala şi
să producă rezultatele preconizate. În opinia noastră, o astfel de abordare poate fi utilizată la
analiza proceselor ce au loc în ţara noastră în ultimii 20 de ani de tranziţie fără sfîrşit.
După cum am remarcat anterior, faza întîia ţine de despărţirea de vechiul sistem sau, cum
au formulat-o W. Bridges şi S. Mitchell, „spunerea adio” 3 . În această fază, trebuie să se producă
două procese majore: oamenii trebuie să renunţe, să părăsească, să abandoneze modalităţile
anterioare de rezolvare a problemelor, în cadrul domeniilor lor concrete de activitate, ei trebuie
să renunţe, mai întîi de toate, în mod individual, la modul cum acţionau, trăiau şi munceau
înainte. Ambele procese sînt deosebit de dificile, ultimul fiind şi cel mai dureros. Oamenii
trebuie să părăsească modalităţile precedente de a decide şi a acţiona, care le-au adus succese,
care i-au făcut să ajungă la poziţia şi situaţia actuală. De la oameni, în această fază, se cere să
renunţe la experienţa anterioară, la modul în care au perceput şi simţit anumite lucruri, să renunţe
într-un fel la propria identitate şi chiar la o anumită realitate. Acest lucru este forte dificil de
înfăptuit deoarece oamenii sînt prizonierii unor deprinderi, stereotipuri, a unei mentalităţi care
vin din trecut.
Faza a doua se referă la intrarea în zona neutră. După renunţare, după abandonarea
modalităţilor de decizie şi acţiune care au existat anterior, oamenii se află în situaţia de a nu fi
capabili să înceapă să acţioneze într-un mod nou. Ei sînt într-o aşa-numită zonă sau perioadă
neutră a tranziţiei, deosebit de dificilă. În această perioadă oamenii sînt cuprinşi de incertitudine
şi de confuzie, care le solicită cea mai mare parte a energiei şi atenţiei de care dispun. Perioada
1 D. Rustow. Op. cit., p. 337–363.
2 A se vedea: Briddges, W.; Mitchell, S. Leading Transition: A new model for change. În: Leader to Leader,
Retrieved May 12, 2003, from http://www.pfdp.org.leaderbooks/.
3 Idem.