fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...
fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ... fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...
Capitolul II. Fazele, ciclurile şi elementele structurale ale tranziţiei moldoveneşti 1. Fazele tranziţiei În continuare ne vom referi, în exclusivitate, la fazele tranziţiei postcomuniste care are loc în ţara noastră şi la cauzele ce ţin de rezistenţa la schimbare care împiedică trecerea la o societate nouă, democratică şi prosperă. În literatura de specialitate sînt elucidate un şir de faze ale tranziţiei postcomuniste spre democraţie. Am remarcat deja că D. Rustow descrie un model de tranziţie spre democraţie şi evidenţiază următoarele faze: condiţiile de bază; preparatorie; decizională; şi cea de habituare 1 , iar americanii W. Briddes şi S. Mitchell, faza despărţirii de vechiul sistem; intrarea în zona neutră; mişcarea înainte 2 . Noi vom lua ca punct de reper în procesul de investigare a fazelor tranziţiei autohtone punctul de vedere a lui W. Briddes şi S. Mitchell, care consideră că tranziţia este un proces, ce constă, într-o mare măsură, în reorientarea psihologică pe care trebuie să o parcurgă oamenii, înainte ca schimbarea să devină funcţionala şi să producă rezultatele preconizate. În opinia noastră, o astfel de abordare poate fi utilizată la analiza proceselor ce au loc în ţara noastră în ultimii 20 de ani de tranziţie fără sfîrşit. După cum am remarcat anterior, faza întîia ţine de despărţirea de vechiul sistem sau, cum au formulat-o W. Bridges şi S. Mitchell, „spunerea adio” 3 . În această fază, trebuie să se producă două procese majore: oamenii trebuie să renunţe, să părăsească, să abandoneze modalităţile anterioare de rezolvare a problemelor, în cadrul domeniilor lor concrete de activitate, ei trebuie să renunţe, mai întîi de toate, în mod individual, la modul cum acţionau, trăiau şi munceau înainte. Ambele procese sînt deosebit de dificile, ultimul fiind şi cel mai dureros. Oamenii trebuie să părăsească modalităţile precedente de a decide şi a acţiona, care le-au adus succese, care i-au făcut să ajungă la poziţia şi situaţia actuală. De la oameni, în această fază, se cere să renunţe la experienţa anterioară, la modul în care au perceput şi simţit anumite lucruri, să renunţe într-un fel la propria identitate şi chiar la o anumită realitate. Acest lucru este forte dificil de înfăptuit deoarece oamenii sînt prizonierii unor deprinderi, stereotipuri, a unei mentalităţi care vin din trecut. Faza a doua se referă la intrarea în zona neutră. După renunţare, după abandonarea modalităţilor de decizie şi acţiune care au existat anterior, oamenii se află în situaţia de a nu fi capabili să înceapă să acţioneze într-un mod nou. Ei sînt într-o aşa-numită zonă sau perioadă neutră a tranziţiei, deosebit de dificilă. În această perioadă oamenii sînt cuprinşi de incertitudine şi de confuzie, care le solicită cea mai mare parte a energiei şi atenţiei de care dispun. Perioada 1 D. Rustow. Op. cit., p. 337–363. 2 A se vedea: Briddges, W.; Mitchell, S. Leading Transition: A new model for change. În: Leader to Leader, Retrieved May 12, 2003, from http://www.pfdp.org.leaderbooks/. 3 Idem.
neutră este amplă şi deosebit de dificilă în schimbările majore în care „noile reguli” necesită o perioadă mai îndelungată pînă sînt precizate, iar conţinutul lor este, în mod sensibil, diferit de cel precedent, înţelegerea, asimilarea şi materializarea lor fiind mai complexe. Desigur, această zonă neutră este neconfortabilă, neplăcută şi, în consecinţă, oamenii caută să iasă din ea. Unii dintre ei încearcă să accelereze trecerea la noua stare de lucruri, însă din păcate, aceştia reprezintă, de regulă, o minoritate, în timp ce ceilalţi, majoritatea, au tendinţa de a reveni la ceea cum au acţionat şi trăit, la situaţia din perioada precedentă. Totuşi, ţările care au trecut prin perioada de tranziţie postcomunistă au demonstrat că cu tot disconfortul său, perioada neutră nu constituie numai o pierdere inutilă de timp. Ea reprezintă perioada în care se dezvoltă într-un anumit fel creativitatea, se conturează noile modalităţi de acţiune, în care oamenii găsesc energia necesară pentru o schimbare şi în care se realizează transformarea intrinsecă a fiecărei persoane. Pentru a se înţelege mai uşor conţinutul acestei faze a tranziţiei, W. Bridges şi S. Mitchell 1 au efectuat o comparaţie cu perioada bine cunoscută din Biblie, cea de 40 de ani a rătăcirii evreilor în deşert, atunci cînd au fugit din Egipt, care caracterizează destul de elocvent şi starea de lucruri din ţara noastră. În această perioadă de timp Moise a formulat cele 10 porunci, nu atunci cînd au ajuns pe pămîntul făgăduinţei, iar evreii s-au transformat din sclavi în oameni liberi şi puternici, cu o nouă mentalitate, au biruit nostalgia de rob, au obţinut un alt mod de a gîndi, a decide, a acţiona şi a se comporta. Tocmai de aceea Moise a făcut ca „rătăcirea” prin pustiu să dureze 40 de ani, deşi Pămîntul Făgăduinţei, Palestina, se afla la cîteva sute de km, fiind relativ uşor de găsit. Aceşti 40 de ani reprezintă cîte un an pentru ziua petrecută de reprezentanţii triburilor în ţara Canaanului, care au fost de ajuns ca să moară toţi acei ce împliniseră patruzeci de ani şi mai bine, adică cei care sau născut în robie. În timpul acestor pribegiri nesfîrşite prin pustiu Moise călăuzeşte poporul său, povăţuindu-l şi apărîndu-l, înăbuşind mînia şi murmurul, făcînd echitate şi consolidînd în el convingerea că este alesul lui Dumnezeu, deprinzîndu-l cu disciplina morală, juridică şi rituală. Moise a reprezentat ceva mai mult decît un conducător înţelept al poporului său, el a fost părintele spiritual al naţiunii. El a trebuit să desfăşoare, în acelaşi timp şi geniul unui profet şi al unui om de arme şi al unui organizator social. El a avut de luptat cu oboselile, calomniile, conspiraţiile. În această luptă, Moise era cuprins cînd de revoltă, cînd de milă, duioşie de părinte sau de mînie aprigă, cînd poporul s-a răzvrătit sub aspra constrîngere a spiritului său, dar care totuşi s-a supus lui. Pentru ca triburile să se transforme în popor şi ca să se ridice din starea naturală pînă la existenţa istorică, ele trebuiau să se unească spiritual. Rudenia de sînge trebuia să evolueze în relaţii ce erau cimentate de o credinţă unică, de idealurile echităţii. Dacă în sens etnic 1 Idem.
- Page 1 and 2: Valeriu Capcelea Tranziţia moldove
- Page 3 and 4: În monografie sînt abordate probl
- Page 5 and 6: Capitolul V. Unele consecinţe ale
- Page 7 and 8: trebuie să constatăm că prăbuş
- Page 9 and 10: întreg de aspecte negative: a) sc
- Page 11 and 12: În acelaşi timp, dacă guvernarea
- Page 13 and 14: Tunisia, Egipt, Libia, Yemen, Oman,
- Page 15 and 16: investighează modelul perioadei de
- Page 17 and 18: critici se referă în mod explicit
- Page 19 and 20: sociale); stabilirea scopurilor, in
- Page 21 and 22: în spaţiu şi timp. În literatur
- Page 23 and 24: În această ordine de idei, ne ral
- Page 25 and 26: lumea contemporană. În acelaşi t
- Page 27 and 28: cel al precedentelor democraţii de
- Page 29 and 30: Statistică atestă că în anul 19
- Page 31: sociologilor autohtoni, a atins pro
- Page 35 and 36: ezistenţa la schimbare 1 . Absenţ
- Page 37 and 38: inovative, debarasarea de mentalita
- Page 39 and 40: În continuare, vom încerca să el
- Page 41 and 42: întrebare - 60,5 % au pledat pentr
- Page 43 and 44: mici, recent apărute pe harta poli
- Page 45 and 46: frontierele administrative, trasate
- Page 47 and 48: parte a opiniei publice la nivelul
- Page 49 and 50: interpretărilor axiologice societa
- Page 51 and 52: limbă, vreun obicei sau tradiţie
- Page 53 and 54: normativitate în favoarea unei ac
- Page 55 and 56: Capitolul III. Dimensiunile tranzi
- Page 57 and 58: Însă, un rol destul de important
- Page 59 and 60: contribuie la conversia sistemului
- Page 61 and 62: pentru a putea înţelege mai depar
- Page 63 and 64: aceste cerinţe 1 . Mai mult, el co
- Page 65 and 66: asigurare a protecţiei sociale a
- Page 67 and 68: adevăratul forum politic de guvern
- Page 69 and 70: În anumite cazuri, adoptarea unor
- Page 71 and 72: modificată. Discuţia prin care se
- Page 73 and 74: Europei, pe lista priorităților-c
- Page 75 and 76: eformele, odată implementate, vor
- Page 77 and 78: 3. Dimensiunea morală a tranziţie
- Page 79 and 80: munte a lui Iisus Hristos, în cadr
- Page 81 and 82: trebuie să fie încuviinţate de p
Capitolul II. Fazele, ciclurile şi <strong>elementele</strong> <strong>structurale</strong> ale tranziţiei<br />
moldoveneşti<br />
1. Fazele tranziţiei<br />
În continuare ne vom referi, în exclusivitate, la <strong>fazele</strong> tranziţiei postcomuniste care are<br />
loc în ţara noastră şi la cauzele ce ţin de rezistenţa la schimbare care împiedică trecerea la o<br />
societate nouă, democratică şi prosperă. În literatura de specialitate sînt elucidate un şir de faze<br />
ale tranziţiei postcomuniste spre democraţie. Am remarcat deja că D. Rustow descrie un model<br />
de tranziţie spre democraţie şi evidenţiază următoarele faze: condiţiile de bază; preparatorie;<br />
decizională; şi cea de habituare 1 , iar americanii W. Briddes şi S. Mitchell, faza despărţirii de<br />
vechiul sistem; intrarea în zona neutră; mişcarea înainte 2 . Noi vom lua ca punct de reper în<br />
procesul de investigare a fazelor tranziţiei autohtone punctul de vedere a lui W. Briddes şi S.<br />
Mitchell, care consideră că tranziţia este un proces, ce constă, într-o mare măsură, în reorientarea<br />
psihologică pe care trebuie să o parcurgă oamenii, înainte ca schimbarea să devină funcţionala şi<br />
să producă rezultatele preconizate. În opinia noastră, o astfel de abordare poate fi utilizată la<br />
analiza proceselor ce au loc în ţara noastră în ultimii 20 de ani de tranziţie fără sfîrşit.<br />
După cum am remarcat anterior, faza întîia ţine de despărţirea de vechiul sistem sau, cum<br />
au formulat-o W. Bridges şi S. Mitchell, „spunerea adio” 3 . În această fază, trebuie să se producă<br />
două procese majore: oamenii trebuie să renunţe, să părăsească, să abandoneze modalităţile<br />
anterioare de rezolvare a problemelor, în cadrul domeniilor lor concrete de activitate, ei trebuie<br />
să renunţe, mai întîi de toate, în mod individual, la modul cum acţionau, trăiau şi munceau<br />
înainte. Ambele procese sînt deosebit de dificile, ultimul fiind şi cel mai dureros. Oamenii<br />
trebuie să părăsească modalităţile precedente de a decide şi a acţiona, care le-au adus succese,<br />
care i-au făcut să ajungă la poziţia şi situaţia actuală. De la oameni, în această fază, se cere să<br />
renunţe la experienţa anterioară, la modul în care au perceput şi simţit anumite lucruri, să renunţe<br />
într-un fel la propria identitate şi chiar la o anumită realitate. Acest lucru este forte dificil de<br />
înfăptuit deoarece oamenii sînt prizonierii unor deprinderi, stereotipuri, a unei mentalităţi care<br />
vin din trecut.<br />
Faza a doua se referă la intrarea în zona neutră. După renunţare, după abandonarea<br />
modalităţilor de decizie şi acţiune care au existat anterior, oamenii se află în situaţia de a nu fi<br />
capabili să înceapă să acţioneze într-un mod nou. Ei sînt într-o aşa-numită zonă sau perioadă<br />
neutră a tranziţiei, deosebit de dificilă. În această perioadă oamenii sînt cuprinşi de incertitudine<br />
şi de confuzie, care le solicită cea mai mare parte a energiei şi atenţiei de care dispun. Perioada<br />
1 D. Rustow. Op. cit., p. 337–363.<br />
2 A se vedea: Briddges, W.; Mitchell, S. Leading Transition: A new model for change. În: Leader to Leader,<br />
Retrieved May 12, 2003, from http://www.pfdp.org.leaderbooks/.<br />
3 Idem.