fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

(salariul mediu în noiembrie 1990 era de 1,4 milioane) polonezii deveneau în realitate tot mai
săraci. În doar zece luni, 926000 de polonezi, adică peste 5 % din populaţie, rămăseseră fără
locuri de muncă, devenind şomeri. Privatizarea a fost mai avansată în domeniul comerţului şi
turismului, însă exista problema privatizării marilor întreprinderi. La începutul anului 1991, abia
5 întreprinderi mari au purces la procesul de privatizare scoţînd la vînzare acţiunile lor 1 .
În Republica Federativă Cehă şi Slovacă, privatizarea fusese gîndită de la început în două
etape. Prima, ţinea de „mica privatizare”, în urma căreia a fost reformate prestările de servicii în
ateliere, care erau vîndute cetăţenilor prin licitaţie. Reformarea întreprinderilor care intrau în
categoria „marea privatizare”, s-a dovedit o operaţiune cu mult mai complicată. Conform
planului, fiecare unitate economică de anvergură a elaborat un proiect propriu de privatizare. La
începutul anului 1990, existau încă mai multe căi posibile de urmat. Spre exemplu, Vaclav
Klaus, ministru de Finanţe, propunea împărţirea acţiunilor populaţiei, sub forma unor cupoane,
care costau fiecare 2000 coroane. Totodată, se vehicula şi o altă idee, conform căreia Ministerele
pentru Administrarea şi Privatizarea Proprietăţii Statului (federal, ceh şi, respectiv, slovac)
decideau unde şi cum putea investi fiecare cetăţean care avea aceste taloane. În final, de succes
sau dovedit a fi, societăţile mixte, create în cooperare cu partenerii occidentali 2 .
În Ungaria, responsabilitatea privatizării a aparţinut unei Agenţii a Statului. În 1991,
ungurii deja se lăudau cu cîteva mari întreprinderi sută la sută privatizate. Firma americană de
automobile Ford a primit în aceea perioadă acceptul Guvernului să construiască o fabrică de
accesorii pentru automobile. Evident că existau, desigur, şi neajunsuri deoarece sute de mii de
oameni rămăseseră fără locuri de muncă, din cauza falimentelor în lanţ ale întreprinderilor
nerentabile. Pentru a ieşi din această situaţie au fost iniţiate „creditele de reîncepere” care aveau
ca scop să ajute pe oameni să o ia de la capăt, cu firme proprii 3 .
Totodată, trebuie să menţionăm că trecerea Europei Centrale de la un sistem autoritar la o
democraţie reprezentativă a fost destul de diferită faţă de tapajul clasic al democratizării care s-a
produs în Europa Apuseană şi care presupunea o extindere graduală a sufrajului în cadrul unei
democraţii limitate pînă în momentul în care democraţia de masă devine o realitate. Astfel aceste
două procese de democratizare, cea din Europa Apuseană şi cea din Europa Centrală, sau
deosebit atît din perspectiva punctului de plecare, cît şi din cel al vitezei de dezvoltare. Prin
urmare, din perspectiva unor derapaje politice, este probabil ca noile democraţii din Europa
Centrală chiar fiind integrate în UE, să aibă nevoie de un proces de învăţare prin practică decît
1 A se vedea: Mihai, F. Tranziţie cu sacrificii la statele foste socialiste. În: Jurnal.ro, 28 ianuarie 2011.
2 Idem.
3 Idem.