fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

iveală acele modalităţi care ar contribui în mod substanţial la îmbunătăţirea şi depăşirea acestei
stări de incertitudine şi anomie.
În disocierea abordării filosofice şi structurarea demersului nostru ştiinţific cu privire la
analiza tranziţiei moldoveneşti prin intermediul utilizării metodei sistemico-structurale vom
apela la postulatul metodologic a lui D. Chiribucă ce ţine de deosebirea dintre schimbare
societală şi tranziţie. Aceasta ne va oferi posibilitatea să demonstrăm că după 1991 încoace în
ţara noastră se produc schimbări sociale, însă o tranziţie autentică este greu de constatat. Ceea ce
se petrece la noi este, mai degrabă, un amalgam de schimbări şi putem vorbi de unele trăsături
ale tranziţiei. În virtutea acestor cauze, nu în mod întîmplător, noi vom utiliza destul de frecvent
ambele noţiuni: tranziţie şi schimbare.
2. Tranziţia postcomunistă: tendinţele şi particularităţile manifestării ei
în diverse state
Tranziţia postcomunistă reprezintă un proces social care are ca scop crearea instituţiilor
pieţei, un proces istoric, politic, cultural (constînd în schimbarea comportamentelor,
mentalităţilor, eticii, valorilor, stimulentelor) prin care se asigură trecerea de la economiile
bazate pe sistemul de planificare socialist la economia de piaţă. Punctul de pornire al acestei
tranziţii îl reprezintă societatea socialistă avînd în plan economic ca indicatori caracteristici
proprietatea de stat şi piaţa închisă controlată de stat, iar în plan social-politic: unipartitismul,
cenzura, impunerea valorilor şi conduitelor de un anumit tip colectivist, uniformizarea claselor
sociale şi a stilurilor de viaţă.
Totodată, trebuie să constatăm că tranziţia de la socialismul totalitarist la democraţie
constituie un fenomen greu de definit, al cărei evoluţii este dificil de prognozat, întrucît este un
experiment istoric contemporan şi, prin urmare, nivelul de incertitudine este destul de ridicat.
Deşi condiţiile iniţiale (gradul de dezvoltare industrială, nivelul de trai, resursele naturale,
potenţialul uman etc.) erau diferite, vectorul mişcării pentru statele postcomuniste a fost unul
comun - spre o societate democratică şi economie liberală fundată pe principiile economiei de
piaţă. Acţiunile de transformare, purtînd amprenta naţională, au fost, în esenţă, aceleaşi -
liberalizarea preţurilor, privatizarea, demontarea planului de stat ca instrument al centralismului,
substituirea fiscalităţii confiscaţionale, constituirea instituţiilor economiei de piaţă (bănci, burse,
companii fiduciare, fonduri de investiţii etc.), deschiderea spre pieţele internaţionale etc.
Totodată, existenţa economiei de piaţă, a unei clase de mijloc importantă din punct de vedere
numeric, a profesionalizării elitei politice mai este necesară şi o componentă culturală, numită
de unii cercetători „competenta civilizatoare” 1 , care devine o condiţie necesară a integrării în
1 Sztompka, P. Competenţa civilizatoare: condiţie prealabilă a tranziţiei post-comuniste. În: Sociologie românească,
nr. 3/1993, p. 260-273.