fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

(sfera politicului este văzută separat de cea economică şi socială);
democraţie;
4. Nu toate legăturile cauzale conduc de la credinţe şi atitudini spre acţiuni;
5. Geneza democraţiei nu este neapărat uniformă teritorial, pot exista mai multe căi spre
6. Geneza democraţiei nu este neapărat uniformă temporal: diferiţi factori pot deveni
cruciali în timpul fazelor succesive;
7. Geneza democraţiei nu este neapărat uniformă social: în acelaşi loc şi timp, atitudinile
care o promovează pot să nu coincidă, în cazul politicienilor şi cetăţenilor.
Prin urmare, D. Rustow a invocat ideea că dezvoltarea democraţiei depinde de un set de
precondiţii economice şi sociale (primă şi singură condiţie de bază pentru geneza democraţiei
fiind aceea a unităţii naţionale, definită ca un acord preexistent cu privire la graniţele statelor
naţiune şi lipsa în cadrul unei majorităţi vaste de cetăţeni a îndoielii cu privire la apartenenţa faţă
de o anumită comunitate politică). În această ordine de idei, iarăşi putem constata că între forţele
politice din RM nu este încheiat un compromis, nu există un consens, nu este adoptată o decizie
cu privire la strategia de dezvoltare de mai departe a ţării noastre, care să stabilească în mod cert
vectorul şi priorităţile dezvoltării noastre. Unele forţe politice se exprimă în mod cert asupra
vectorului european, altele în favoarea vectorului răsăritean, de aici şi „succesele” şi avatarurile
tranziţiei moldoveneşti. În majoritatea ţărilor postcomuniste care au obţinut succese în realizarea
obiectivelor tranziţiei acest consens a existat (România, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria,
Statele Baltice etc.). Spre exemplu, în România acest consens a fost exprimat prin Declarația de
la Snagov - un document semnat la 21 iunie 1995 de către liderii partidelor parlamentare din
România, care atesta acordul forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea
aderării României la UE. Lipsa acestui consens politic reprezintă una din cauzele care împiedică
obţinerea unor succese în calea realizării obiectivelor tranziţiei în ţara noastră.
D. Rustow a pus accentul, de asemenea, pe rolul actorilor umani în procesul
democratizării, argumentînd că democraţia rezultă dintr-o luptă între fracţiunile elitelor, adică în
societatea potenţial candidată la democratizare trebuie să existe un conflict, protagoniştii căruia
sînt reprezentanţii unor forţe care-şi formulează revendicări politice (clasele sociale), care duce
la decizia deliberată din partea liderilor politici de a accepta diversitatea în unitate şi de a
instituţionaliza unele aspecte cruciale ale procedurii democratice 1 .
Totodată, în lucrarea sa D. Rustow descrie un model de tranziţie spre democraţie, în
cîteva faze: 1. Condiţiile de bază; 2. Faza preparatorie; 3. Faza decizională; 4. Faza de habituare.
În prima şi a doua fază are loc conştientizarea şi aprecierea stării sociale existente a societăţii,
pregătirea ideologică şi propagandistică a tranziţiei (a reformelor structurale în toate sferele vieţii
1 Ibidem, p. 357.