fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...
fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ... fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...
Cea de-a doua direcţie, care este duplicitară, dar în linii mari, univocă, vizează modelele clasice ale tranzitologiei delimitate pe baza valului de democratizare din Europa de Sud în ’70 (Spania, Portugalia şi Grecia). Însă, s-a constatat faptul că aceste teorii şi-au dovedit limitele atunci cînd au fost transpuse în Europa răsăriteană. În aprecierea profesorului belgian De Waelle 1 , diferenţele sînt foarte mari, cea mai importantă avînd în vedere obiectul tranziţiei, şi anume că în aproape toate ţările din Europa Centrală şi de Est, sub aspect tipologic, se realizează concomitent o tranziţie politică şi economică. Totodată, analiza comparativă a tranziţiei est- europene cu tranziţia Chinei sau a altor ţări din Asia ne demonstrează faptul că există deosebiri substanţiale dintre stadiul reformei politice, economice şi socio-culturale şi nemulţumirile şi riscurile ce compromit reforma 2 . În ’70-90 ai sec. al XX-lea a crescut destul de rapid interesul trecerii de la diverse tipuri de dictatură (autoritarism şi totalitarism) spre democraţie, care era legat de procesele ce au avut loc începînd cu 1974, prin prăbuşirea dictaturilor din Europa de Sud (Portugalia, Grecia, Spania), urmată de înlocuirea regimurilor militare dintr-o serie de ţări latino-americane (Argentina, Uruguay, Brazilia, Chile, etc.), de înlocuirea regimurilor comuniste din Europa de Est (după 1989) şi fosta U.R.S.S. (după 1991). În lucrările dedicate tranziţiei atenţia este concentrată asupra condiţiilor şi premizelor care au favorizat această tranziţie, asupra forţelor ei motrice, a căilor, stadiilor şi modelelor trecerii de la totalitarism spre democraţie. Noţiunea „tranziție” are, potrivit literaturii de specialitate, două sensuri. Primul este cel de transitio, o „trecere (lentă sau bruscă) de la o stare la alta, de la o situaţie, de la o idee la alta”. Al doilea sens este cel dat de politologi și economişti în urma căderii U.R.S.S.-ului: un proces de schimbare proiectată a societăţii organizate pe modelul socio-economic socialist într-o societate organizată pe modelul socio-economic de tip capitalist fundat pe principiile economiei de piață. În cadrul descrierii proceselor în societăţile democratice ea emană din normele universale. Prin urmare, în limitele tranzitologiei noi putem judeca numai despre faptul dacă o societate concretă se apropie sau nu de modelele occidentale. Astfel, are loc o interpretare deterministă a tranziţiei, mai ales a celei postcomuniste, în cadrul căreia rolurile actorilor implicaţi în procesul de democratizare sînt considerate chiar predeterminate 3 . Totodată, trebuie să remarcăm că tranzitologia apuseană posedă două dimensiuni: prima, care studiază „perioada de trecere” ca atare şi este legată de noţiunea tranzition, şi a doua, care 1 A se vedea: De Waele, M.J. Partide politice şi democraţie în Europa centrală şi de est. Bucureşti: Ed. Humanitas, 2003. 2 A se vedea: Kevenhörter, P.; Thränhardt, D. (Hrsg.): Demokratische Ordnungen nach den Erfahrungen von Totalitarismus und Diktatur. Eine international vergleichende Bilanz Studien zur Politikwissenschaft / Abteilung B. Lit Verlag, Münster-Hamburg-London, 2003. 3 Vasilescu, Gr.; Grosu, V. Tranziţia spre democraţie a Republicii Moldova. Rolul dimensiunii internaţionale. În: Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, 2009, nr. 2 (150), p. 139.
investighează modelul perioadei de trecere, adică transformarea regimului politic - transformation. În literatura de specialitate, deseori noţiunea de „transformare/tranziţie” este asociată cu noţiunea de „reformă”, care, de asemenea, este clasată la varietăţile de schimbări sociale. În această privinţă, ne raliem opiniei sociologilor ruşi, care susţin că prin reformă, de obicei, se subînţelege „transformarea, restructurarea unei oarecare sfere a vieţii sociale, care nu ar distruge bazele structurii sociale existente” 1 . În acelaşi timp, noţiunea de „transformare” este extrem de amplă şi o depăşeşte pe cea de schimbare, care poate fi graduală, structurală, lentă, rapidă etc. Aceiaşi opinie o împărtăşeşte şi D. Sandu, care susţine că „perspectiva tranziţiei este mai complexă, implică mai mulţi termeni de referinţă decît abordarea de tip reformă... Perspectiva tranziţiei este mai largă şi pentru că include şi acele schimbări care sînt asociate cu efectele propriu-zise ale proceselor de democratizare şi dezvoltare a economiei de piaţă. Conceptul de tranziţie are, în plus, şi o notă de evaluare. Tranziţia este o „trecere” de la o stare la alta” 2 . Un lucru este cert, că în ultimele patru decenii a apărut o disciplină ştiinţifică separată care se ocupă de problema tranziţiei şi anume tranzitologia care este destul de îngustă deoarece este construită pe experienţa occidentală. Ea s-a dezvoltat către sfîrşitul ’60 şi de atunci sînt examinate diferite tipuri de regimuri politice şi trecerea lor de la totalitarism spre democraţie, începînd cu cele din America de Sud. În literatura de specialitate, exista o definiţie a conceptului de tranziţie din acea perioadă, care spune că „procesul tranziţiei nu e altceva decît un interval între două regimuri politice diferite 3 . Totuşi rezultatul unei tranziţii politice din acea vreme era complet deschis pe motiv că o dictatură militară sud-americană putea atunci să fie înlocuită de un sistem liberal democratic şi de un tip de democraţie socialistă sau chiar de un tip de dictatură comunistă sau maoistă. Revoluţiile care au început în 1989 în ţările din Europa Centrală şi de Est au determinat revenirea la ideile liberale, referitoare la supremaţia legii, guvernarea parlamentară şi justiţia independentă. Totodată, nu numai ideile liberale au fost descoperite de ţările postsocialiste, ci şi valorile liberale, care renasc în aceste ţări cu adevărat. Transformările în cauză au dus la renunţarea acestor ţări la sistemul socialist şi la eliberarea de dominaţia U.R.S.S.-ului. Această tranziţie politică şi economică este tratată altfel decît cele precedente, avînd un obiectiv bune definit, accederea spre democraţia liberal capitalistă. Prin urmare, tranzitologia concepe procesul de tranziţie postcomunistă a acestor state într-un mod complet determinist. În acelaşi timp, în literatura de specialitate, se consideră că pentru a accede la democraţie, 1 Российская социологическая энциклопедия. Москва: Изд-во Инфра-М, Норма, 1998, p. 447. 2 Sandu, D. Op. cit., p. 10. 3 A se vedea: O'Donnell, G.;, Schmiter, PH. Transitions from authoritarian rule: Tentative conclusions about uncertain democracies. Balitimore: Jolius Hopkins Unuversity Press, 1986.
- Page 1 and 2: Valeriu Capcelea Tranziţia moldove
- Page 3 and 4: În monografie sînt abordate probl
- Page 5 and 6: Capitolul V. Unele consecinţe ale
- Page 7 and 8: trebuie să constatăm că prăbuş
- Page 9 and 10: întreg de aspecte negative: a) sc
- Page 11 and 12: În acelaşi timp, dacă guvernarea
- Page 13: Tunisia, Egipt, Libia, Yemen, Oman,
- Page 17 and 18: critici se referă în mod explicit
- Page 19 and 20: sociale); stabilirea scopurilor, in
- Page 21 and 22: în spaţiu şi timp. În literatur
- Page 23 and 24: În această ordine de idei, ne ral
- Page 25 and 26: lumea contemporană. În acelaşi t
- Page 27 and 28: cel al precedentelor democraţii de
- Page 29 and 30: Statistică atestă că în anul 19
- Page 31 and 32: sociologilor autohtoni, a atins pro
- Page 33 and 34: neutră este amplă şi deosebit de
- Page 35 and 36: ezistenţa la schimbare 1 . Absenţ
- Page 37 and 38: inovative, debarasarea de mentalita
- Page 39 and 40: În continuare, vom încerca să el
- Page 41 and 42: întrebare - 60,5 % au pledat pentr
- Page 43 and 44: mici, recent apărute pe harta poli
- Page 45 and 46: frontierele administrative, trasate
- Page 47 and 48: parte a opiniei publice la nivelul
- Page 49 and 50: interpretărilor axiologice societa
- Page 51 and 52: limbă, vreun obicei sau tradiţie
- Page 53 and 54: normativitate în favoarea unei ac
- Page 55 and 56: Capitolul III. Dimensiunile tranzi
- Page 57 and 58: Însă, un rol destul de important
- Page 59 and 60: contribuie la conversia sistemului
- Page 61 and 62: pentru a putea înţelege mai depar
- Page 63 and 64: aceste cerinţe 1 . Mai mult, el co
Cea de-a doua direcţie, care este duplicitară, dar în linii mari, univocă, vizează modelele<br />
clasice ale tranzitologiei delimitate pe baza valului de democratizare din Europa de Sud în ’70<br />
(Spania, Portugalia şi Grecia). Însă, s-a constatat faptul că aceste teorii şi-au dovedit limitele<br />
atunci cînd au fost transpuse în Europa răsăriteană. În aprecierea profesorului belgian De<br />
Waelle 1 , diferenţele sînt foarte mari, cea mai importantă avînd în vedere obiectul tranziţiei, şi<br />
anume că în aproape toate ţările din Europa Centrală şi de Est, sub aspect tipologic, se realizează<br />
concomitent o tranziţie politică şi economică. Totodată, analiza comparativă a tranziţiei est-<br />
europene cu tranziţia Chinei sau a altor ţări din Asia ne demonstrează faptul că există deosebiri<br />
substanţiale dintre stadiul reformei politice, economice şi socio-culturale şi nemulţumirile şi<br />
riscurile ce compromit reforma 2 .<br />
În ’70-90 ai sec. al XX-lea a crescut destul de rapid interesul trecerii de la diverse tipuri<br />
de dictatură (autoritarism şi totalitarism) spre democraţie, care era legat de procesele ce au avut<br />
loc începînd cu 1974, prin prăbuşirea dictaturilor din Europa de Sud (Portugalia, Grecia, Spania),<br />
urmată de înlocuirea regimurilor militare dintr-o serie de ţări latino-americane (Argentina,<br />
Uruguay, Brazilia, Chile, etc.), de înlocuirea regimurilor comuniste din Europa de Est (după<br />
1989) şi fosta U.R.S.S. (după 1991). În lucrările dedicate tranziţiei atenţia este concentrată<br />
asupra condiţiilor şi premizelor care au favorizat această tranziţie, asupra forţelor ei motrice, a<br />
căilor, stadiilor şi modelelor trecerii de la totalitarism spre democraţie. Noţiunea „tranziție” are,<br />
potrivit literaturii de specialitate, două sensuri. Primul este cel de transitio, o „trecere (lentă sau<br />
bruscă) de la o stare la alta, de la o situaţie, de la o idee la alta”. Al doilea sens este cel dat de<br />
politologi și economişti în urma căderii U.R.S.S.-ului: un proces de schimbare proiectată a<br />
societăţii organizate pe modelul socio-economic socialist într-o societate organizată pe modelul<br />
socio-economic de tip capitalist fundat pe principiile economiei de piață.<br />
În cadrul descrierii proceselor în societăţile democratice ea emană din normele<br />
universale. Prin urmare, în limitele tranzitologiei noi putem judeca numai despre faptul dacă o<br />
societate concretă se apropie sau nu de modelele occidentale. Astfel, are loc o interpretare<br />
deterministă a tranziţiei, mai ales a celei postcomuniste, în cadrul căreia rolurile actorilor<br />
implicaţi în procesul de democratizare sînt considerate chiar predeterminate 3 .<br />
Totodată, trebuie să remarcăm că tranzitologia apuseană posedă două dimensiuni: prima,<br />
care studiază „perioada de trecere” ca atare şi este legată de noţiunea tranzition, şi a doua, care<br />
1 A se vedea: De Waele, M.J. Partide politice şi democraţie în Europa centrală şi de est. Bucureşti: Ed. Humanitas,<br />
2003.<br />
2 A se vedea: Kevenhörter, P.; Thränhardt, D. (Hrsg.): Demokratische Ordnungen nach den Erfahrungen von<br />
Totalitarismus und Diktatur. Eine international vergleichende Bilanz Studien zur Politikwissenschaft / Abteilung B.<br />
Lit Verlag, Münster-Hamburg-London, 2003.<br />
3 Vasilescu, Gr.; Grosu, V. Tranziţia spre democraţie a Republicii Moldova. Rolul dimensiunii internaţionale. În:<br />
Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, 2009, nr. 2 (150), p. 139.
Change language