fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

fostele state socialiste şi statele postcomuniste există similitudini surprinzătoare în ceea ce
priveşte motivaţiile şi obiectivele urmărite. Dincolo de ornamentele ideologice, în ambele
situaţii, necesitatea schimbării şi-a găsit motivaţia în inegalităţile fundamentale din lumea
contemporană, între „miez” şi periferii. Obiectivul urmărit, şi într-un caz, şi în celălalt, a fost
emanciparea, evadarea din periferie, prin eforturi de reducere a diferenţelor dintre societăţile cele
mai dezvoltate şi cele înapoiate, subdezvoltate. Ambele proiecte şi-au propus modernizarea, dar
în timp ce socialismul real a conceput-o şi aplicat-o ca proiect impus de sus, prin economie de
comandă, conducere autoritară şi „control al gîndirii”, postcomunismul urmăreşte acelaşi scop
prin democratizare. Ambele proiecte avînd ambiţia de reconstrucţie socială a societăţii, dar
fiecare dintre ele erau marcate de concepţii fundamentale contradictorii.
În opinia lui P. Sztompka rezultatul socialismului real a fost o „modernizare
contrafăcută”, în care se regăseşte o combinaţie contradictorie, incoerentă şi dizarmonică a trei
elemente:
1. modernizarea impusă în unele domenii ale vieţii sociale (industrializare, urbanizare,
birocratizare, progres tehnologic, progres educaţional etc.);
2. vestigii ale societăţii tradiţionale, premoderne, menţinute în alte domenii
(paternalismul în politică, economie barter, nepotism etc.);
3. blocaj cultural, inerent în socialismul real, ceea ce a împiedicat modernizarea
sistemului. La capătul acestui efort faraonic, curmat brusc de prăbuşirea comunismului, ţările
est-europene se regăseau, în mod paradoxal, mai departe de „miez” iar distanţa de societăţile
moderne devenise mult mai lungă.
Postcomunismul, care a fost conceput de diferiţi cercetători sau ca „negare a experienţei
leniniste”, sau ca „evadare din Asia”, sau ca „rebeliuni împotriva reprezentării destrămate a
modernităţii”, trebuie să fie însoţit de o schimbare de sens, adică, să aducă mai aproape
modernizarea, să reducă distanţele şi decalajele 1 . Dar, din păcate, în multe ţări, inclusiv şi în ţara
noastră rezultatele tranziţiei de la sistemul totalitarist la postcomunism sînt descurajante. Într-
adevăr, în loc de a ajunge la o modernizare autentică, scrie P. Sztompka, ne-am cufundat în criza
economică, haos social, anarhie politică, anomie şi dezorganizare” 2 . La trei ani după colapsul
regimurilor comuniste, Vaclav Havel constata cu amărăciune: „Societatea s-a eliberat ea însăşi,
este adevărat, dar în anumite privinţe se comportă mai rău decît atunci cînd era în lanţuri” 3 ,
constatare, care pentru ţara noastră este actuală şi după 20 de ani de tranziţie.
1 Apud: Vlad, C. Reconcilierea, p. 174.
2 Sztompka, P. Competenţa civilizatoare: Op. cit., p. 266.
3 Apud: Vlad, C. Reconcilierea. Op cit. , p. 174.