fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

8. Paradoxul poziţionării noilor democraţii postcomuniste în Europa şi
lume, a motivaţiei şi obiectivelor urmărite
Cercetătorul ungur E. Hankiss extinde aria paradoxurilor în dependenţă şi de poziţionarea
în Europa şi în lume a noilor democraţii postcomuniste 1 . Este adevărat, constata el, că Ungaria
(ca şi celelalte state cu regim comunist) şi-a dobîndit suveranitatea naţională, prin desfiinţarea
Tratatului de la Varşovia şi a CAER-ului, prin ieşirea de sub dependenta faţă de U.R.S.S., dar
suveranitatea limitată din perioada comunistă a fost înlocuită de alta. Prin urmare, independenţa
naţională este restricţionată, în vremea democraţiei, de noi factori: UE, NATO, statutul de
superputere al S.U.A. în politica mondială şi forţele economice globale. Cele două sfere de
influenţe care s-au succedat în această zonă sînt, în mod incontestabil, calitativ diferite, dar
ambele au pus statele din Europa Răsăriteană (în trecut) şi cele din Europa Centrală şi de Est
(astăzi) în faţa aceleiaşi probleme: protejarea şi afirmarea interesului naţional într-un context de
dependenţă faţă de centre de putere externe, fie ele state, alianţe, instituţii sau forţe globale. În
sfera fostei U.R.S.S., unde economia funcţiona destul de prost, obiectivul era nu atît de a obţine
avantaje pentru propria ţară, cît, mai ales, pentru a limita consecinţele dezavantajoase ale
dependenţei şi prejudiciile decurgînd dintr-o asemenea situaţie. În sistemul de dependenţă
occidental, care este cu mult mai eficient şi care oferă mai multe oportunităţi, balanţa de putere
se realizează printr-un mecanism şi un set de reguli de mai mare complexitate, dar competiţia
este mai strînsă.
Istoria ne demonstrează că soarta ţărilor mici depinde de statele mai mari şi puternice, că
există un sistem de dependenţă şi ele sînt nevoite să se orienteze într-o anumită direcţie. Această
opţiune este stringentă şi pentru ţara noastră, care trebuie să aleagă odată şi odată între sistemul
de dependenţă răsăritean (rusesc) sau cel occidental. Un lucru este cert, că această opţiune să ne
ducă spre o viaţă mai bună şi o stabilitate politică şi socială. Din această perspectivă, o altă
alternativă decît sistemul de dependenţă occidental reprezentat de UE, S.U.A. şi NATO, care şi-a
demonstrat eficienţa timp de cîteva secole, care oferă mai multe oportunităţii, care este fundat pe
principii democratice şi reguli stricte, nu există. Din această cauză, păstrarea vectorului european
este o sarcină stringentă, un imperativ categoric kantian pentru ţara noastră şi clasa politică care
trebuie să facă tot posibilul de a explica populaţiei acest lucru. În caz contrar vom fi afiliaţi la un
alt sistem de dependenţă care este unul ineficient, corupt şi instabil care va avea efecte
dezastruoase pentru poporul nostru pe termen lung.
În această ordine de idei, raportîndu-se tot la cadrul mondial, P. Sztompka identifică o
altă serie de paradoxuri ale tranziţiei spre democraţie 2 . El constată că între socialismul real din
1 Apud: Vlad, C. Reconcilierea. Op. cit, p. 173-174.
2 Sztompka, P. Competenţa civilizatoare: condiţie prealabilă a tranziţiei post-comuniste. Op. cit., p. 262-265.