fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

unde a dominat întîmplarea şi nu necesitatea istorică. În rezultat, poporul nostru s-a pomenit
astăzi în starea iniţială a evreilor care începînd ieşirea din Egipt tot timpul se gîndeau şi nutreau o
năzuinţă de a se reîntoarce în sclavie, deoarece pămîntul făgăduinţei era departe, incert, iar robia
cu toate vicisitudinile ei era o stare suportabilă cu care ei erau deja deprinşi. Evreii, conduşi de
Moise, prin mari greutăţi, lipsuri au depăşit vitregiile soartei şi au reuşit, totuşi să atingă scopul
lor sacru şi au ajuns la Pămîntul Făgăduinţei. Nu ar trebui să credem că toate acele acţiuni de la
hotarul ’80-90 s-au transformat într-o sclipire de moment ce sau stins atît de uşor şi rapid precum
s-a aprins.
Este clar, că dacă la cîrma statului nostru nu ar fi fost lideri ca A. Sangheli, D. Moţpan
sau V. Voronin, alta era să fie astăzi faţa ei. Este evident că dacă liderii de la Chişinău ar fi fost
mai inteligenţi, mai instruiţi, mai rezonabili, mai temerari, mai puţin încorsetaţi de tot felul de
clişee formate sub regimul sovietic, poate că astăzi eram într-o altă situaţie, mult mai favorabilă.
Starea jalnică a clasei conducătoare de la noi nu este întîmplătoare. Ne raliem opiniei lui P.
Bogatu, conform căreia după dispariţia U.R.S.S.-lui, la Chişinău a venit la putere eşalonul al
treilea al nomenclaturii sovietice. Din cel dintîi, făcea partea ierarhia superioară de partid şi
sovietică: secretarii şi şefii de secţii de la Comitetul Central, miniştrii şi conducătorii celor mai
importante instituţii centrale. Cea de-a doua, era constituită de instructorii de la Comitetul
Central, conducătorii de partid regionali şi cei ai komsomolului. Aceştia au fost spulberaţi de pe
soclul puterii, mai cu seamă, după eşuarea puciului din august 1991. Unii dintre ei, ce-i drept,
ulterior au revenit şi s-au cramponat iarăşi de putere. Vidul apărut în urma acestor evenimente a
fost umplut în mare parte sau din nomenclaturiştii nematurizaţi încă, sau de elemente ratate şi
prost instruite care, în condiţii normale, nu ar fi avut şanse să urce sus: preşedinţii de colhoz,
brigadierii etc. Această birocraţie agrară, incompetentă, îndoctrinată şi servilă, pomenindu-se
peste noapte la timona statului, a atras după sine în vîrful piramidei toată pleava din alte domenii
de activitate 1 . De aici ni se trag toate consecinţele negative, nu numai în viaţa politică, ci şi în
economie, în justiţie etc.
A devenit cert faptul că statul nostru şi poporul ei să scape de mizerie şi necazuri, are
nevoie de o nouă elită politică, instruită în Occident, care nu ar purta nici măcar în subconştient
povara clişeelor şi stereotipurilor sovietice, nu ar fi prizonierii mentalităţii de „homo
sovieticus” care trebuie să cunoască limbi străine (nu numai limba rusă), să fie versaţi în materie
de economie, justiţie şi politologie occidentală. Dar, în mod obligatoriu să posede cel mai
important lucru, să-şi respecte neamul şi înaintaşii, să aibă sentimente naţionale româneşti, să nu
vehiculeze reieşind din interese politice cu afirmaţii de genul, că din punct de vedere ştiinţific
1 A se vedea: Bogatu, P. Se caută o elită nesovietizată. În: Jurnal.md, 27 iulie 2010.