fazele, elementele structurale, dimensiunile, paradoxurile, eşecurile ...

direcţia şi strategia de schimbare şi transformare a societăţii, de a efectua o analiză a obiectivelor
dezvoltării de mai departe a ţării noastre pentru a determina cum dorim să arate statul nostru
peste un sfert de secol. În acest context se înscrie problema raportului dintre strategia tranziţiei,
elementul-cheie al tuturor transformărilor care au urmat şi modelul de societate ce urmează a fi
construit. Se pare că falimentul sistemului comunist s-a produs, am reuşit să înlăturăm de la
putere şi regimul lui Voronin, autoritar, falimentar şi corupt, dar care vrea cu tot dinadinsul să se
reîntoarcă la putere, am scăpat de elementele principale ale modelului sovietic al dezvoltării şi
am creat bazele economiei de piaţă, am încercat să ne axăm pe ideile liberale referitoare la
supremaţia legii, pe o guvernare parlamentară şi o justiţie independentă. Însă, toate aceste
deziderate au fost materializate incomplet. Totodată, trebuie să conştientizăm faptul că noile
instituţii politice şi economice nu ne pot garanta în mod automat o eficienţă sporită. Să nu uităm
de faptul că modelul construit în baza economiei de piaţă poate fi foarte atractiv, dar şi foarte
monstruos.
Trebuie să luăm, în acelaşi timp, în consideraţie cuvintele spuse de ziarista franceză
Veronique Druant, care atenţiona asupra faptului că „tranziţia către democraţie nu poate fi
concepută altfel decît dacă se iau în consideraţie, în egală măsură, finalitatea reconcilierii şi
luminarea paginilor întunecate ale trecutului totalitarist, cu întregul său cortegiu de violări ale
drepturilor omului” 1 . Reieşind din acest punct de vedere, este destul de important să încheiem
odată şi odată conturile cu trecutul nostru, să apreciem la justa valoare toate paginile istoriei
noastre, să tratăm trecutul în mod dialectic, adică să condamnăm ce a fost negativ în istoria
poporului nostru şi să luăm ca punct de pornire toate momentele pozitive pentru a construi o
societate prosperă. Se înşeală amarnic acei care încearcă în numele păstrării liniştii civice să
muşamalizeze trecutul, să uite de crimele odioase şi ororile regimului totalitarist comunist pentru
că, mai devreme sau mai tîrziu, conturile cu trecutul vor trebui încheiate ca să putem merge
înainte. Totodată, trebuie să conştientizăm şi faptul că comuniştii care glorifică trecutul sovietic
odios reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a ţării, nu numai din cauza trecutului lor
sîngeros, dar şi prin programul lor politic actual. Ne raliem opiniilor care susţin că acest partid
este unul, eufemistic vorbind, asistemic, care nu se înscrie în sistemul politic actual, nu vrea să
muncească constructiv în opoziţie, dar vrea tot timpul să se afle la guvernare. Sîntem de acord
cu publicistul C. Tănase care consideră că „astăzi nici un lider al AIE nu mai poate admite să
cocheteze cu Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (în continuare PCRM), căruia
trebuie să i se declare un război deschis şi necruţător, trebuie boicotat pe toate liniile pînă la
scoaterea lui în afara legii, dacă nu se va reforma şi nu va deveni... sistemic” 2 .
1 Apud: Vlad, C. Reconcilierea. Bucureşti: Ed. Institutului Revoluţiei Române din 1989, 2009, p. 95.
2 Tănase, C. AIE-2: ultima şansă şi ultima redută. În: Timpul.md, 17 ianuarie 2012.