poluarea aerului cu pulberi - Revista de Igiena si Sanatate Publica

Revista de Igienă şi Sănătate Publică, vol.58, nr.3/2008 – Journal of Hygiene and Public Health 81
INTRODUCERE
Omul, utilizează pesticidele pentru a
distruge un număr restrâns de organisme, ce
echivalează cu 0,5% din totalul speciilor ce
populează biosfera, dar ele acţionează în
mod cu totul diferit, asupra tuturor
organismelor.
În majoritatea cazurilor, pesticidele organice
de sinteză, de exemplu, exercită acţiunea lor
toxică nu numai asupra paraziţilor care
trebuie distruşi, ci şi asupra animalelor,
insectelor folositoare, şi există riscul ca
însuşi omul să fie afectat datorită
reziduurilor absorbite împreună cu
alimentele care devin toxice pentru sănătate.
Unul dintre primele preparate de origine
clororganică, utilizat în combaterea
diferiţilor dăunători, a fost DDT-ul,
sintetizat încă în anul 1874 de Zeidler, iar
acţiunea insecticidă specifică a fost
descoperită de chimistul elveţian Paul
Muller în 1939 [1]. S-au folosit şi
metaboliţii lui, DDD şi DDE. Timp de
decenii, DDT s-a folosit ca dezinfectant,
fiind foarte eficient şi în combaterea bolilor
contagioase purtate de insecte (tifos, malarie
etc.), dar s-a dovedit apoi că utilizarea lui
masivă a generat consecinţe negative
importante pentru mediu, inclusiv pentru om
[1,2,3,4].
După ani de utilizare, speciile ţintă de
paraziţi dezvoltă rezistenţă la pesticidele
larg utilizate, ceea ce impune crearea şi
utilizarea unor compuşi noi, de obicei cu
toxicitate acută mai mare pentru om şi cu
consecinţe pentru mediu.
Intoxicaţiile acute la om interesează un
număr relativ mic de persoane comparativ
cu efectele cronice. Folosirea DDT –ului a
fost interzisă în urmă cu aproximativ 30 de
ani, dar este prezent în mediu datorită
remanenţei importante.
Cercetările au arătat că DDT-ul exercită
influenţă asupra tuturor organismelor vii. El
se acumulează în ţesuturile mamiferelor,
având proprietăţi cancerigene, mutagene,
embriotoxice, neurotoxice, imunotoxice,
hepatotoxice, modifică sistemul hormonal
etc. În ţesutul adipos uman, concentraţia
DDT poate atinge până la 10 ppm, cu un
clearence de aproximativ 1% din conţinutul
pe zi. DDT-ul interferă transmiterea
impulului nervos, prin dereglarea
transportului de ioni de sodiu şi de potasiu la
nivelul membranei axonului, fiind dereglată
astfel repolarizarea normală, procese traduse
prin apariţia de tremurături şi convulsii [5].
HCH (hexaclorciclohexanul), insecticid
clorurat de sinteză este folosit în agricultură
şi scopuri casnice. A fost preparat de
Michael Faraday în 1825, dar puternica
acţiune toxică, insecticidă a fost descoperită
în 1942 de Raucourt şi Dupire în Franţa şi
Slade în Anglia [1]. Produsul comercial este
un amestec de 5 izomeri (a,b,g,d,e), din care
primii 4 sunt în cantitate mai mare şi
prezintă interes. Gamma este cel mai toxic
(denumire comercială Lindan). Izomerii a şi
g sunt excitanţi ai sistemului nervos, în timp
ce b şi d sunt deprimanţi ai acestuia [2].
Diels şi Adler au pus la punct în 1948
sinteza dienică, care a dus la prepararea a
două insecticide cu largă răspândire,
denumite după cei doi chimişti, Dieldrin şi
Aldrin. Aldrinul este folosit extensiv pentru
combaterea insectelor din sol [2].
Compuşii organocloruraţi prezintă
degradabilitate redusă, atât pe cale chimică,
cât şi biologică, în organisme vii şi mediul
înconjurător, datorită unui potenţial de
bioconcentrare foarte ridicat, pentru
majoritatea acestor compuşi. Ca urmare, se
realizează o încărcare permanentă a solului,
vegetaţiei, apei, datorită tratamentelor
periodice repetate şi acumulărilor tot mai
mari a acestora. În general, în agricultură
mai puţin de 10% din doza de pesticide
aplicată foloseşte scopului iniţial, restul
rămâne în sol, de unde se infiltrează în
sursele de apă, iar o mică parte ajunge în aer
prin volatilizare [5-10].
Ingerate de către animale, prin furajele
tratate sau poluate, pesticidele se reţin în
ţesutul adipos al acestora (fiind liposolubile)
sau se excretă în lapte şi ouă. În acest fel, ele
determină o poluare generală a alimentelor,
în care, datorită stabilităţii, se păstrează timp
îndelungat. Principala sursă de pesticide
pentru organismul uman o reprezintă
produsele alimentare, atât de origine