poluarea aerului cu pulberi - Revista de Igiena si Sanatate Publica

Revista de Igienă şi Sănătate Publică, vol.58, nr.3/2008 – Journal of Hygiene and Public Health 43
locuinţe concentraţia CO se apropie sau
chiar depăşeşte media orară maximă admisă
de O.M.S., de 30 mg/m 3 . Instalarea şi
funcţionarea defectuoasă a unor
aparate/instalaţii generatoare de monoxid de
carbon în mediul domestic sunt motiv de
îngrijorare, deoarece pot determina nivele
periculoase ale concentraţiei CO.
CARBOXIHEMOGLOBINA CA
BIOMARKER DE EXPUNERE
Carboxihemoglobina (COHb) este un
biomarker util al expunerii la CO, relaţia
dintre monoxidul de carbon inhalat şi
concentraţia determinată a COHb fiind
cunoscută. Deoarece această relaţie depinde
de factori, cum sunt caracteristicile
activităţii individuale, durata expunerii şi
susceptibilităţile preexistente, COHb este un
indicator de expunere mai puţin precis în
cazul concentraţiilor scăzute de CO. Acest
fapt devine evident când se iau în
considerare fumatul şi efectele producerii
endogene de CO. De asemenea, inhalarea de
dicloro-metan (biclorură de metilen) poate
creşte nivelul COHb. În continuare,
proiectăm posibilele concentraţii ale
carboxihemoglobinei datorate expunerii
domestice tipice la monoxid de carbon.
Din studiul pilot efectuat în 14 locuinţe, au
fost extrase date pe o perioadă de 24 de ore,
din locuinţa cu cele mai mari valori ale
monoxidului de carbon (din casele unde
aparatura pe gaz metan funcţiona în condiţii
normale) şi apoi au fost reduse la
concentraţii medii pe câte 30 de minute.
Mediile pe 30 de minute din decursul celor
24 de ore arată variaţii de fond, de la mai
puţin de 1,1 mg/m 3 până la 2,3 - 5,7 mg/m 3
(la ora 9, respectiv 12). Aceste mici creşteri
sunt urmate de un vârf de concentraţie de
19,5 mg/m 3 la ora 20. Predicţia monoxidului
de carbon inhalat şi a concentraţiei COHb sa
calculat pentru un om de 70 kg, la diferite
valori ale volumului respirator pe minut,
care ilustrează activitatea fizică. S-a folosit
ecuaţia Coburn – Forster – Kane pentru
expunerea la nivelele CO măsurate [8].
Descriem în continuare concentraţiile
prezise ale COHb, pentru scenariul care
consideră un volum respirator pe minut de
25l, echivalent cu activitatea fizică uşoară.
Se consideră un nivel bazal al COHb de
0,5%. Pe baza calculelor, concentraţia
maximă prezisă a COHb atinge 1% între
orele 20 – 22 (consecutiv vârfului de
concentraţie al CO). COHb rămîne la
nivelul valorii de fond de 0,5 % pentru
restul zilei, cu o creştere la 0,6 %, pentru o
scurtă perioadă, la ora 12.
În aceste condiţii, chiar dacă se consideră un
nivel ridicat al activităţii fizice, concentraţia
prezisă a COHb pentru o persoană de 70 kg,
nu va depăşi 1% pentru mai mult de două
ore. În realitate, este puţin probabil ca acest
nivel ridicat al activităţii fizice să fie realizat
într-un mediu domestic. Pentru a obţine o
concentraţie sanguină a
carboxihemoglobinei de 2 %, reprezentând
un nivel de pericol pentru bolnavii de
angină, ar fi necesară menţinerea
concentraţiei CO la 11,5 mg/m 3 timp de mai
multe ore, sau a concentraţiei de 28,6 mg/m 3
timp de o oră. Pe baza acestor calcule, e
puţin probabil că un nefumător poate ajunge
în mediul domestic la un nivel periculos al
COHb, în condiţiile în care aragazul şi
sistemul de încălzire pe gaz funcţionează
normal. Concentraţii mult mai ridicate ale
COHb pot apărea prin funcţionarea
defectuoasă a acestor instalaţii.
CARBOXIHEMOGLOBINA CA
MARKER AL EFECTULUI
Manualele de toxicologie prezintă frecvent
tabele ale simptomatologiei, apărute în
relaţie cu diferite concentraţii ale
carboxihemoglobinei, de exemplu, la
concentraţii între 10-20 % COHb
simptomele includ dureri de cap şi greţuri.
Aceste legături au fost stabilite pe baza
raportărilor în urma accidentelor de
expunere la CO. În realitate, paleta
simptomatologiei raportate, în urma unei
anumite expuneri la CO, este mult mai
largă: un individ cu 10% COHb îşi poate
pierde cunoştinţa, în timp ce alţii cu nivele
de COHb mai ridicate, sunt asimptomatici.