INSTALAŢII DE VENTILARE ŞI CLIMATIZARE

Instalaţii de ventilare şi climatizare 1133
izotermică), abur provenit de la un generator de abur (funcţionând cu energie electrică) sau
preluat dintr-o reţea de abur tehnologic. În cazul utilizării umidificării izotermice (cu abur)
BRI nu mai este necesară;
– ventilatorul de introducere (VI) – asigură vehicularea aerului pe circuitul de refulare
de la priza de aer (PA) până la gura (gurile) de introducere (GR), asigurând presiunea
necesară pentru învingerea rezistenţelor aeraulice din PA, RC, CA, F, BPI, BR, BRE, AZ,
GR şi de pe reţeaua de canale aferentă;
– ventilatorul de evacuare (VE) – asigură vehicularea aerului pe circuitul de evacuare
(GA, AZ, RC, GE şi reţeaua de canale aferentă). Presiunea acestui ventilator este mai mică
decât a celui de introducere, deoarece rezistenţele sunt mai puţine. Acţionarea şi reglarea
diverselor elemente componente care participă la tratarea complexă a aerului sunt posibile
prin folosirea unor traductoare de temperatură – termostate (T) şi de umiditate – higrostate
(H) montate fie în încăpere, fie pe canalul de evacuare din încăpere.
X.6.2.3.3. Instalaţiile ,, numai aer”
Acestea se pot realiza în două variante:
– instalaţii de joasă presiune (tradiţionale), în care aerul este vehiculat cu viteze
cuprinse între 4 şi 8 m/s, care conduce la presiuni ale ventilatoarelor cuprinse între 200 şi
700 Pa;
– instalaţii de înaltă presiune, în care aerul este vehiculat cu viteze cuprinse între
12 şi 16 m/s care conduce la presiuni ale ventilatoarelor cuprinse între 1000 şi 2000 Pa. La
acest tip de instalaţii diferenţa de temperatură, vara, între aerul interior şi aerul tratat
este de 10-15 K, faţă de 5-8 K, cât se adoptă la instalaţiile tradiţionale. Nivelul de zgomot la
instalaţiile de înaltă presiune este ridicat şi trebuie luate măsuri de atenuare a acestuia
(prevederea de atenuatoare de zgomot, de guri de introducere şi evacuare ale aerului cu
atenuarea zgomotului etc.).
Instalaţiile ,,numai aer” cu un canal (este vorba de canalul de introducere), cu
debit de aer constant sau variabil, pot deservi o singură încăpere (aşa cum s-a arătat în
figura X.6.9) sau mai multe încăperi. În cazul deservirii mai multor încăperi în acestea se
poate introduce aer tratat cu aceiaşi parametri, sau încăperile deservite pot fi grupate pe
două sau mai multe zone. Încăperile aceleiaşi zone vor primi aer cu aceiaşi parametri,
în schimb vor diferi parametrii de la o zonă la alta, cu alte cuvinte se va face o tratare
suplimentară diferită pentru fiecare zonă în parte. Se utilizează pentru aceasta trei modalităţi
de tratare suplimentară:
– prevederea unei baterii de încălzire pentru fiecare zonă;
– prevederea pe fiecare zonă a două baterii (una de încălzire şi una de răcire.
Dirijarea aerului prin bateria de încălzire sau răcire se face cu ajutorul unor clapete de
reglare);
– prevederea pe fiecare zonă a unui ventilator (pentru mărirea debitului de aer al
zonei) şi a unei baterii de încălzire.
Instalaţiile cu debit variabil reprezintă o soluţie care se utilizează din ce în ce mai
mult, deoarece reduce simţitor costurile energetice. Este mai raţional să se vehiculeze în
instalaţie un debit de aer mai mic, pe măsură ce temperatura aerului exterior creşte (iarna)
sau scade (vara) faţă de temperaturile exterioare de calcul şi să se încălzească (în bateriile
de încălzire) sau să se răcească (în bateriile de răcire) un debit de aer mai mic decât cel de
calcul. În cazul instalaţiilor cu debit constant se menţine acelaşi debit de aer (constant) şi se
modifică temperatura aerului introdus în încăperi. În cel de-al doilea caz, debitul de aer al