Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

HIONII
O relatare amănunŃită a discuŃiei dintre Grigorie cel cu limbă de aur şi Hioni (care erau nişte Evrei
convertiŃi la islam) a fost scrisă de doctorul Taronitis. ChemaŃi fiind de emir, Hionii s’au înfăŃişat, dar
s’au apropiat de doctorul Taronitis şi l-au întrebat dacă nu ar putea opri discuŃia, căci se temeau să
vorbească în faŃa emirului. Neizbutind să obŃină aceasta, ei l-au întrebat pe sfânt şi pe ceilalŃi Turci aflaŃi
de faŃă dacă n’ar putea să ocolească discuŃia; iar dacă nu era cu putinŃă, măcar să nu se Ńină în faŃa
emirului. Această cerere le-a fost împlinită. Totuşi emirul i-a pus pe oamenii săi de încredere să fie întâistătători
la discuŃie în lipsa lui.
Hionii, în chip nechibzuit, au început cu aceste cuvinte: „Noi am auzit de Cele Zece Porunci pe care
Moisì 321 le-a adus de pe munte scrise pe table de piatră. Dându-ne seama că aceste porunci sânt Ńinute şi
de Turci, ne-am lepădat înŃelepciunea de mai nainte şi ne-am dus la ei, îmbrăŃişând islamul”.
Atunci cel ce conducea discuŃia s’a adresat Arhiepiscopului, spunându-i să-şi rostească apologia, dar
el a spus că nu era vremea potrivită. În smerenia sa, Grigorie a întrebat cine este el, cel mai mic dintre
toŃi, ca să vorbească despre măreŃia şi înălŃimea Bisericii lui Hristos. Apoi a spus că judecătorii de faŃă
aveau prejudecăŃi în acest proces şi că nu li se cuvine să-şi pună înainte împotrivirea faŃă cu Scripturile
dumnezeieşte insuflate şi cu cărŃile Prorocilor. Apoi la urmă a spus: „Eu sânt un om aflat în robie; şi ştiu
că după vinderea Domnului şi Dumnezeului nostru, când a fost prins de către Romani, El nu a răspuns
nimic la întrebările lor (cf. Mt. 27:12-14; Mc. 14:60, 15:4; Lc. 23:9). Însă înŃeleg că Dumnezeu l-a mişcat
pe marele emir să afle mai multe despre Ortodoxie. Cel ce stăpâneşte peste mai mulŃi oameni trebuie să
afla credinŃa fieştecăruia cu amănunŃime. Pentru aceea mă rog ‘ca să se dea mie cuvânt întru deschiderea
gurii mele, cu îndrăzneală a arăta taina Evangheliei’ (Ef. 6, 19). Nu fac această apologie din pricina
Hionilor, căci ei, precum am auzit şi mai nainte, şi acum, par a fi Evrei, şi nu Turci. Deci nu voiu porni a
sta de vorbă cu Evreii. Deci taina CredinŃei este precum urmează”. 322
Logos şi ÎnŃelepciune, naşterea din vecie
„Numai Dumnezeu, Carele pururea este mai nainte de veacuri, este fără început, fără sfârşit, pururea
fiitor (Ps. 89, 2), neschimbător, nedespărŃit, fără amestecare şi fără de sfârşit. 323 Tot ce este zidit este
pieritor şi schimbător. Dumnezeu, singurul fără început, nu este nici fără Cuvânt/Logos, nici fără
ÎnŃelepciune (Sof…a). Cuvântul lui Dumnezeu este şi ÎnŃelepciunea lui Dumnezeu (1 Cor. 1, 24), fiindcă
ÎnŃelepciunea este Cuvântul/Logosul şi fără Cuvânt nu este ÎnŃelepciune (1 Cor. 1, 30). Deci a zice că ar fi
fost vreodată o vreme când Dumnezeu a existat fără Cuvânt/Logos (In. 1, 1) şi fără ÎnŃelepciune, este necinstitor
şi cu neputinŃă; căci Cuvântul lui Dumnezeu este şi el fără început, iar ÎnŃelepciunea nu se poate
despărŃi vreodată de El”. 324
321
Figura lui Moisì este pusă într’o lumină bună încă din cele mai timpurii pagini ale Coranului, cu cele două aspecte, de
primitor al descoperirii şi conducător al poporului său, Evreii. Moisì este văzut ca o preînchipuire a lui Mahommed, noul Moisì
al Arabilor (Jomier, p. 10). Totuşi Coranul îi învinuieşte pe Iudei de înşelăciune, mândrie şi învârtoşare a inimii. Iudeii sânt
descrişi ca fiind blestemaŃi pentru necredinŃa lor (Coran 2:88); ei (Iudeii) pizmuiau faptul că Allah se va dezvălui El Însuşi „cui
va voi El” (90). NecredinŃa lor este văzută ca o răzvrătire împotriva lui Allah, lucru pentru care vor fi supuşi judecăŃii în lumea
aceasta şi în cealaltă (vezi Coran 2:98, 10, 27, 39, 79, 81 şi 85). (Cf. Nomikos Michael Vaporis, recenzie la „Iudei, creştini şi
musulmani potrivit Coranului”, de Abdulaziz A. Sachedina, în Orthodox Christians and Muslims, Holy Cross Orthodox Press,
Brookline, MA, 1986, pp. 115-116.) Văzut în perspectiva problemei politice actuale, islamul, prin Coran, îndreptăŃeşte forŃa,
căci citim: „LuptaŃi-vă pentru calea lui Dumnezeu (Allah) împotriva celor ce voiesc să se lupte cu voi, dar nu începeŃi voi cu
nedreptatea, căci Dumnezeu nu iubeşte pe cei nedrepŃi” (Coran 2:186, op. cit., p. 66); şi „OmorâŃi-i oriunde îi găsiŃi, şi goniŃi-i
de acolo de unde v’au gonit pe voi, căci ispita este mai rea decât omorul” (Coran 2:187, op. cit., p. 66). Deci musulmanilor li se
spune să se apere în faŃa necredinŃei agresive (ibid., p. 119).
322
Patriarhul Filothei Kokkinos, ViaŃa lui Grigorie Palama, op. cit., p. 379.
323
CredinŃa musulmană despre Allah spune că „nu este Dumnezeu afară de El, cel Viu, cel Veşnic” (Coran 2:256, op. cit., p.
75).
324
Patriarhul Filothei Kokkinos, ViaŃa lui Grigorie Palama, op. cit., p. 379.
98