Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

La Prusa
Prusa căzuse în mâinile Turcilor în 1326. Sf. Grigorie scrie că, pe când se afla încă în mâinile celor
fără de lege, au intrat în Prusa, în luna Iunie, într’o zi de Joi. La sosirea lor creştinii de vază s’au adunat ca
să poată sta de vorbă cu sfântul ierarh. A avut loc o convorbire strălucită şi ziditoare, care însă a fost
curmată atunci când barbarii au înconjurat adunarea şi au împrăştiat-o. Deşi întâlnirea fusese oprită
înainte de vreme, creştinii din Prusa au rămas cu credinŃa că neaşteptatul lor oaspete le-a vorbit de acele
lucruri de care aveau nevoie. 314
Grigorie scrie apoi că după două zile au părăsit Prusa. Luni au ajuns într’un Ńinut muntos cu păduri
dese. El descrie Ńinutul şi clima acestuia, observând că în acel Ńinut bătea un vânt de pe crestele munŃilor.
Apa rece Ńâşnea în sus, răcorind aerul în vremea secerişului. Era un loc pe care Turcii îl foloseau pentru
păşunat.
Se aflau încă în luna Iunie a anului 1354, când Sf. Grigorie şi tovarăşii săi au fost duşi la reşedinŃa
de vară a emirului Orhan, unde s’au întâlnit cu nepotul acestuia, Ismail. Şezând pe iarba moale, de faŃă
fiind câteva căpetenii otomane, au început să mănânce. Ierarhul mânca fructe iar ei tot felul de cărnuri. Pe
când mâncau, l-au întrebat pe sfânt de pricina pentru care nu mănâncă niciodată carne. Pe când răspundea,
un alt musulman s’a alăturat lor, arătând şi pricina pentru care întârziase: tocmai sfârşise de împărŃit
pomenile date de Emir, care era sarcina lui în toate Vinerile. Atunci propovăduitorul harului Grigorie s’a
folosit de prilej spre a vorbi despre milostenie. 315
Ismail l-a întrebat pe ierarh dacă el face milostenie. Sfântul a răspuns că într’adevăr milostenia era
rodul dragostei pentru adevăratul Dumnezeu, şi cu cât iubeşti mai mult pe Dumnezeu, cu atâta eşti mai
milostiv. 316
Atunci Ismail l-a întrebat pe ierarh dacă el îl primeşte şi îl iubeşte pe Profetul lor Mahommed.
Sfântul a tăgăduit. Voind să afle pricina pentru acest răspuns Ismail a cerut Sfântului Grigorie să-i
explice.
Dintr’o scrisoare a sfântului aflăm că el a făcut o apologie care i-a mulŃumit pe ascultătorii săi. Apoi
a adăugat: „Dacă cineva nu crede cuvintele ÎnvăŃătorului (Hristos), nu îi este cu putinŃă să-l iubească pe
ÎnvăŃătorul ca ÎnvăŃător”. Atunci Ismail a spus: „Voi îl iubiŃi pe Issa (cum îl numesc musulmanii pe Iisus),
de care se zice că a fost răstignit?” 317 Sfântul a încuviinŃat şi, în puŃine cuvinte, a rezolvat păruta
dificultate de a înŃelege, vorbind despre cea de voie şi slăvită Patimă şi nepătimire a Dumnezeirii.
Ismail l-a întrebat din nou pe ierarh: „Dar cum se face că vă închinaŃi lemnului Crucii?” 318 Din nou
ierarhul a făcut o scurtă apologie, explicând că Crucea era simbolul biruinŃei lui Hristos.
Ismail, făcându-se că nu pricepe, a spus: „Tu spui că Allah a luat o femeie, a înzestrat-o cu putere şi
apoi El a zămislit un Fiu”. 319 Sfântul a răspuns: „Voi, Turcii, nu-l primiŃi pe Hristos ca Dumnezeu, dar
314
Patriarhul Filothei Kokkinos, ViaŃa lui Grigorie Palama, op. cit., p. 349.
315
Ibid., p. 351.
316
Musulmanii cred că Iudaismul este o religie materialnistă: Iisus a fost trimis să repună rânduială, propovăduind o religie
spirituală. În final a venit Mahommed spre a propovădui pentru totdeauna dreapta măsură între materialism şi purul
spiritualism. (Cf. Jacques Jomier, How to Understand Islam, The Crossroad Publishing Company, NY, 1989, p. 104.)
317
Islamul învaŃă că altcineva a fost răstignit în locul lui Iisus. Iată cum sună stihul respectiv din Coran: „Ei însă nu l-au
omorât, şi nu l-au răstignit, ci pe altul, care le părea asemenea” (Coran 4:156, trad. Dr. Silvestru Octavian Iosipescul, Ed. Eta,
Cluj, f.a., p. 113). Musulmanii cred că de fapt Iisus a scăpat de moarte.
318
Cinstirea sfinŃilor şi a icoanelor era pentru musulmani idolatrie, de aceea una din întrebările cele mai dese era: „De ce vă
închinaŃi la bucăŃi de lemn cioplit şi la icoane, în chip potrivit numai lui Allah?” În disputa cu musulmanii, creştinii tindeau săşi
întemeieze apărarea icoanelor pe valoarea lor pedagogică, iar nu pe argumentele hristologice folosite împotriva
iconoclaştilor. Cf. Pelikan, The Spirit of Eastern Christendom (600-1700), vol. 2, The University of Chicago Press, Chicago,
IL, 1977, p. 233.
319
La Mecca, Coranul încă pomeneşte de Maria „cea care a păstrat mitrasul ei întru feciorie” (Coran 21, 91) şi de Fiul ei „al
cărui nume va fi Messia Iisus (Issa), fiul Mariei” (Coran 3:40, ibid., p. 83). Deşi Coranul îl numeşte pe Iisus „Messia”, numirea
este explicată altfel de către comentatorii musulmani. Coranul spune despre Maria că a trăit din pruncie în Templu şi că
prorocul Zaharia i-a purtat de grijă. Îngerul Gavriil i-a vestit viitoarea naştere feciorească a lui Iisus. Aceasta are loc departe de
orice locuinŃă omenească. Textul subliniază minunea zămislirii fără de tată şi spune că Maria, „dreapta femeie”, era „o femeie
a adevărului” (Coran 5:75, 79), care şi-a păzit bine fecioria. Ea s’a făcut vrednică de duhul lui Allah şi Cuvântul, Iisus Hristos.
La naşterea sa, pruncul Iisus Hristos vorbeşte spunând că este rob al lui Allah (Abd Allah) şi Proroc. Textul mai spune: „Eu
sânt robul lui Dumnezeu. El mi-a dat scriptura şi m’a făcut proroc. Şi El m’a făcut binecuvântat orişiunde aş fi, şi mi-a poruncit
96