Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

În seara aceea, în chilie, ea a vărsat lacrimi fierbinŃi dinaintea Domnului până a nu adormi.
DimineaŃa, când s’a sculat – o, minune mai presus de fire a Stăpânului! – Iliodora putea să vadă limpede
cu ochiul care fusese orb. Ba mai mult, ochiul ce fusese bolnav era cu totul tămăduit, ca şi cum nu ar fi
fost niciodată suferind.
PĂSTOR PLIN DE RÂVNĂ
La un an după ce sfântul a plecat din cetatea de scaun, boala sa de ficat s’a înrăutăŃit. Trupul i-a
slăbit de la desele călătorii şi de la necazurile de tot felul care i-au înrăutăŃit starea. Cu toate acestea, ca un
păstor plin de osârdie, el se dăruia pe mai departe propovăduirii şi chivernisirii scaunului său arhieresc.
Cu multe greutăŃi, şi cu o nobilime care adesea nu voia să-l ajute, el căuta să pună în rânduială cu pace şi
dreptate nevoile săracilor cetăŃii ce nu-şi aflau liniştea. Deşi în predica din 1347 îi mustra pe zeloŃi pentru
abuzurile lor, acum ierarhul şi-a întors atenŃia către bogaŃii care profitau de cei săraci. „Nu sântem
cunoscuŃi pentru nimic altceva, fără numai pentru relele pe care ni le pricinuim unii altora şi pentru
batjocorirea celor săraci... Chiar dacă vreo clipă părem că facem pace, noi, cei puternici, încă sporim
asuprirea celor săraci, punând mai grele biruri asupra lucrului mâinilor lor. Care ostaş este mulŃumit cu
leafa sa? Care judecător nu jefuieşte? ... Iată de ce strigă împotriva voastră a tuturor celor aflaŃi în ranguri
înalte, care îi strângeŃi în obezi, şi împotriva ostaşilor voştri şi a slujitorilor voştri. Ei nu pot îndura
nemilosul şi neomenosul duh al strângătorilor de biruri şi necontenita silnicie şi nedreptate cu care îi
oropsiŃi fiindcă sânteŃi mai puternici decât cei ce lucrează pământul. Şuvoiul nedreptăŃilor a ajuns deacum
până şi în mănăstiri”. 310
Prin faptele şi cuvintele sale insuflate de harul lui Dumnezeu, Grigorie a ajuns slava şi sprijinul tare
al Ortodoxiei, un bun păstor, un al doilea Grigorie Theologul, şi un pururea treaz păzitor al turmei sale.
UN NOU RĂZBOI CIVIL
Tânărul Împărat Ioan al V-lea Paleologul s’a pornit să reînceapă războiul împotriva Împăratului
Ioan Cantacuzino. În toamna lui 1352, în fruntea unei mici oştiri, Împăratul Ioan al V-lea, sprijinit de
banii VeneŃienilor, a năvălit în Ńinutul Adrianopolei care fusese încredinŃat cumnatului său, Matthei
Cantacuzino, de către Împăratului Ioan Cantacuzino. Împăratul Ioan al V-lea a intrat în cetate fără
împotrivire, în vreme ce Matthei s’a retras în partea întărită a cetăŃii. Însă tatăl lui Matthei, Împăratul Ioan
Cantacuzino, s’a grăbit în ajutorul fiului său cu trupe turceşti, izbutind să reaşeze situaŃia de dinainte. Din
nefericire, acele oraşe părăsite de Matthei şi de Ioan Cantacuzino erau acum supuse sălbaticului jaf al
trupelor turceşti.
Atunci Împărat Ioan al V-lea Paleologul a cerut ajutor łarului Ştefan Duşan şi a primit 4000 de
bărbaŃi. Cantacuzino a primit şi el cam zece sau douăsprezece mii de bărbaŃi de la ginerele său, Sultanul
Orhan, care era însurat cu fiica sa Theodora. Orhan a poruncit ca trupele să fie sub comanda fiului său
Soliman. De-acum lupta se ducea între Turci şi Sârbi. Turcii, fiind mai puternici, au izbutit să înfrângă
hotărâtor oştile sârbeşti şi greceşti.
Deci acum Ioan Cantacuzino a socotit că sosise clipa să-şi aşeze propria familie la domnie şi să-l
înlăture pe Împăratul legiuit. El l-a proclamat împărat pe fiul său Matthei în 1353, ca să domnească
împreună cu el şi să-i fie urmaş. Patriarhul Kallist s’a împotrivit, fiind pur şi simplu înlăturat de către Ioan
Cantacuzino. Acesta a făcut ca Patriarhul Kallist să fie depus de către un sinod, înlocuindu-l cu Patriarhul
Filothei (1354-55, 1364-76). În 1354, în biserica Vlaherne, Matthei a primit coroana împărătească din
mâinile tatălui său şi ale Patriarhului Filothei.
Întrucât se datora Turcilor, izbânda familiei Cantacuzino avea să dureze foarte puŃin. Turcii nu se
mai mulŃumeau cu jafuri pe apucate. Prin 1352 ei începeau să ocupe teritorii din Europa. Însăşi capitala
era primejduită de Turci, ceea ce făcea ca situaŃia lui Cantacuzino să fie şubredă, prielnică unei răsturnări.
La începutul lui 1354 Împăratul Ioan al V-lea, sfătuit poate de către mama sa, s’a dus la Palama şi la
rugat stăruitor să plece în capitală spre a încerca o împăcare între el şi Cantacuzino. Sf. Grigorie era
310 Omilia 63, Ed. Oikonomos, Athena, 1861, pp. 287-88.
93