Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

În Septembrie 1351 Sf. Grigorie dorea să se reîntoarcă la Thessalonic. Întrucât se îmbarcaseră în
anotimpul când nu se naviga (Septembrie-Octombrie), au avut parte de o mare învolburată. SituaŃia s’a
înrăutăŃit, făcând pe călători şi pe corăbieri să cadă în deznădejde. ToŃi au început să-şi ceartă iertare unii
de la alŃii, aşa cum se cuvine să facă nişte oameni pe care îi aşteaptă moartea. Sfântul ierarh a încercat să-i
îmbărbăteze cu cele mai bune nădejdi. Apoi i-a învăŃat pe toŃi să aducă rugăciune lui Dumnezeu. Ca un
adevărat înainte-stătător către Dumnezeu, sfântul şi-a vărsat rugăciunea sa şi – o, minune! – marea furtună
a încetat şi toŃi s’au izbăvit.
Deşi furtuna s’a potolit, necazurile ce-l aşteptau pe sfânt nu încetaseră. Apropiindu-se de limanul
cetăŃii cu mare bucurie, corabia şi toŃi cei din ea au fost opriŃi să intre, din porunca Împăratului Ioan al Vlea
care ocârmuia atunci cetatea.
Pe atunci Împăratul trăia în Thessalonic, sub ocrotirea sevastocratorului Andronic Arsen, bunicul
soŃiei sale Elena şi socrul lui Ioan al VI-lea Cantacuzino. Tânărul împărat s’a folosit de lipsa lui Arsen ca
să scape de sub supravegherea sub care trăise până atunci. Pentru aceasta el a negociat cu łarul Sârb
Ştefan Duşan, în nădejdea de a câştiga ajutor împotriva lui Cantacuzino. Iată de ce sosirea
Arhiepiscopului Grigorie, cunoscut pentru credincioşia sa faŃă de Împăratul Cantacuzino, nu era defel
binevenită pentru negocierile ce se desfăşurau.
ÎNAPOIEREA LA SFÂNTUL MUNTE
În această încurcătură, Sf. Grigorie a hotărât să se retragă în iubitul său Athos. Unii din apropiaŃii săi
au căzut în mâhniciune pentru cele întâmplate, dar el i-a îmbărbătat şi i-a sfătuit să dea slavă şi mulŃumită
lui Dumnezeu. Căci dacă voiau să fie PărinŃi şi povăŃuitori duhovniceşti pentru ÎmpărăŃia cea de Sus,
atunci trebuiau să se aştepte a fi prigoniŃi şi lepădaŃi în viaŃa de aici ca nişte nelegiuiŃi şi duşmani. Cu
adevărat, mulŃi sfinŃi au primit cinstire la moarte din pricina celor care i-au lepădat. Pilda şi felul vieŃuirii
lui Grigorie era cu adevărat o insuflare pentru ei. El avea un cuget mare şi gânduri înalte, ca şi un suflet
care nu se tulbura în necazuri.
Domnul însă a pus capăt acestei ispite. Precum scrie dumnezeiescul Pavel: „Ispită pre voi nu v’a
ajuns, fără numai omenească; iar credincios este Dumnezeu, carele nu va lăsa pre voi să vă ispitiŃi mai
mult decât puteŃi, ci împreună cu ispita va face şi sfârşitul, ca să o puteŃi suferi” (1 Cor. 10, 13). După trei
luni, Împărăteasa-Mamă Anna, venind de la Constantinopol, a întrerupt toate încercările de înŃelegere cu
Sârbii şi l-a înduplecat pe fiul ei să nu pornească pe calea răzvrătirii care putea duce la un alt război civil.
Apoi, împreună cu fiul ei, l-a poftit pe sfântul ierarh în Biserica şi cetatea sa. Astfel Sf. Grigorie a intrat în
cetate în luna Decembrie, 1351. Apoi Împăratul Ioan şi mama sa Anna au rămas să trăiască în cetate.
MĂNĂSTIREA SF. THEODORA
În cetate se afla o mare mănăstire numită Vasiliko sau Sf. Theodora, care avea multe călugăriŃe. În
această mănăstire era o maică Iliodora care ducea o viaŃă evlavioasă, în bună rânduială. Odată ea a avut
parte de dureri sfâşietoare în partea stângă a capului, vreme de patruzeci de zile. La sfârşitul celei de-a
patruzecea zi durerea a pierit, dar ea a rămas oarbă de un ochi. În toată această vreme ea se dusese la
doctori, dar leacul bolii ei era peste putinŃa lor de cunoaştere.
La Mănăstirea Sf. Theodora se prăznuia totdeauna cu strălucire Naşterea Maicii Domnului. În acel
an însă avea să slujească la mănăstire sfântul ierarh Grigorie. Când Maica Iliodora a auzit aceasta, ochii i
s’au umplut de lacrimi. Ea a dat mulŃumită lui Dumnezeu că i-a dat să audă cuvintele unui asemenea
învăŃător.
În ajunul praznicului Iliodora avea mari nădejdi pentru tămăduirea sa. În dimineaŃa următoare, după
dumnezeiasca Liturghie, s’a întâmplat ca ierarhul să se afle alături de ea. Fără ca Arhiepiscopul să o vadă,
pe ascuns, ea a pus omoforul lui pe ochiul ei orb, la fel ca femeia cu scurgere de sânge care a venit
dinapoia lui Iisus şi s’a atins de poala veşmintelor Lui (Mt. 9, 20-21; Mc. 5, 27-28; Lc. 8, 43). La fel ca
femeia aceea, Iliodora gândea întru sine: „De aş putea doar să-i ating veşmintele, mă voi face bine”.
Totuşi vindecarea ochiului nu a avut loc de îndată.
92