Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

BOGOMILII
La jumătatea drumului între Constantinopol şi Thessalonic, la graniŃa Traciei cu Macedonia, fraŃii
Palama au iernat câteva luni pe Muntele Papikion, vestit încă din veacul al unsprezecelea pentru multele
sale aşezăminte monahiceşti.
Pe un munte învecinat trăiau bogomilii care, de câteva generaŃii, boleau de erezia marchionită şi cea
massaliană. Bogomilii nu recunoşteau nici o stăpânire lumească sau vreun aşezământ al statului, fiind o
ameninŃare pentru Biserică. Cu aspra lor asceză atrăseseră mulŃi oameni din Răsărit. Massalienii îşi aveau
obârşia în Asia Mică şi în alte părŃi ale Răsăritului Creştin, de unde fiind alungaŃi, se aşezaseră în Thracia
şi Bulgaria. Căpetenia lor fusese un preot, Papa Bogomil, de la care, în Balcani, mişcarea şi-a luat numele
de bogomilism.
Ei învăŃau că Ńelul rugăciunii, postului şi cugetării era slobozirea de trup, iar nu preschimbarea lui
împreună cu sufletul prin har. De regulă se înfrânau de la carne şi de la vin. Lepădau Vechiul Legământ,
afară de Psaltire. Primeau Noul Legământ, dar lepădau tămăduirile minunate săvârşite de Hristos, căci
acestea erau legate de trup. Ei le înŃelegeau ca pe nişte pilde ale vindecării de păcat. Nu îngăduiau altă
rugăciune decât Rugăciunea Domnească, pe care o rosteau de patru ori în timpul zilei şi de patru ori în
timpul nopŃii. Nu îngăduiau căsătoria pentru cei „desăvârşiŃi”, adică propovăduitorii lor, dar o îngăduiau
pentru oamenii de rând. SusŃinând că toate ramurile Bisericii Creştine erau în rătăcire, ei lepădau nu
numai ierarhia şi stăpânirea bisericească, ci şi Sfântul Botez, Sfânta Împărtăşanie, cinstirea altarelor,
icoanelor, crucilor şi sfintelor moaşte. Nu recunoşteau minunile şi nici canoanele bisericeşti.
Potrivit teoriei lor maniheiste, Dumnezeu a zidit doar lumea duhurilor, iar diavolul a făcut materia,
trupurile materialnice şi lumea materialnică. Pentru aceea toate cele materialnice sânt rele şi trebuie
lepădate. Massalienii sau evhiŃii (lit. „cei ce se roagă”) învăŃau că de la naştere se află în inima fiecărui
om un diavol lăuntric care nu iese la Sfântul Botez, ci numai prin rugăciune neîncetată. Ei mai susŃineau
că esenŃa dumnezeiască se poate vedea cu ochii trupeşti.
Odată, vreo doi sau trei bogomili s’au încumetat să vină la mănăstirea unde stătea Sf. Grigorie, ca să
se cunoască şi să poarte discuŃii theologice. Curând bogomilii şi-au dat seama că ceea ce propovăduiau ei
nu era bine primit, astfel că au plecat în grabă. După ce a auzit multe dintre blasfemiile rostite de
bogomili, Grigorie, plin de Duh şi de sfântă râvnă, nu a şovăit să-l ia pe fratele său Theodosie şi să
străbată drumul până la tabăra bogomililor. Ajungând la locul unde stăteau ereticii, a intrat în vorbă cu
dascălii lor, vorbind despre rugăciune şi despre adevărul Ortodoxiei. Grigorie, luminat de Duhul Sfânt, lea
retezat deşarta şi întortocheata lor cugetare ca pe o pânză de păianjen. În ce priveşte Rugăciunea
Domnească, Grigorie a spus că atunci când ucenicul a cerut, „Doamne, învaŃă pre noi a ne ruga” (Lc. 11,
1), Hristos nu a zis că acestea sânt singurele cuvinte ce trebuie rostite în rugăciune, ci că aşa trebuie să se
roage (Mt. 6, 9). Rugăciunea Domnească avea să fie ucenicilor pildă şi dreptar. Apoi sfântul bărbat
începu să le dezvăluie misiunea de suflet mântuitoare a lui Hristos şi înfrângerea vrăjmaşilor noştri prin
Cruce. Folosind pilde din Vechiul Legământ şi din Proroci, el le-a înfăŃişat dumnezeiasca taină a iertării şi
toate lucrurile ce preînchipuiau Crucea. UluiŃi, ereticii şi-au închis gurile şi şi-au oprit limbile. Sfântul
Grigorie a dobândit cu adevărat o mare biruinŃă. 13
Cu toate acestea unii bogomili s’au simŃit foarte jigniŃi. Furioşi, ei căutau să-i facă rău lui Grigorie.
Şi ce au uneltit? Ei au făcut în aşa fel încât să-i poftească la masă pe Grigorie şi pe fratele său şi să
mănânce bucate în care amestecaseră otravă. Însă această cumplită faptă nu a trecut nezărită de Grigorie
care era luminat de Duhul Sfânt. Deci Grigorie i-a înştiinŃat pe cei de faŃă, şi unul dintre ei, vrând să
încerce, a aruncat prin uşă o bucăŃică de pâine câinilor. Un câine, prinzând pâinea şi mâncând-o, a murit
îndată. ToŃi s’au înspăimântat atunci când s’a vădit că mâncarea era presărată cu otravă şi cu moarte. Însă
aceasta n’a făcut decât să sporească sfinŃenia lui Grigorie în ochii ereticilor. 14
Ca urmare, Grigorie şi fratele lui au izbutit să-l convertească pe căpetenia lor. Acest bărbat şi-a venit
în simŃiri, dimpreună cu alŃi bogomili. Recunoscându-şi rătăcirea, ei au plecat la Constantinopol unde s’au
unit cu adevărata Biserică.
13 Patriarhul Filothei Kokkinos, ViaŃa lui Grigorie Palama, op. cit., pp. 67-75.
14 Ibid., pp. 77-79.
9