Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

ALEGERI
Apoi Împăratul Ioan Cantacuzino trebuia să îndeplinească greaua sarcină de a găsi un urmaş lui
Kaleka. La 7 Mai, 1347, a fost numit fostul episcop-ales pentru Monemvasia, Isidor Vouhera. El a fost
sfinŃit de către Arhiepiscopul Athanasie al Kizicului. Însă Cantacuzino scrie că cel mai popular candidat
ar fi fost Grigorie Palama. Împăratul l-ar fi dorit de asemenea pe nevoitorul athonit Savva de la Vatopedi
pe Scaunul Patriarhal. Savva a refuzat, şi astfel numele lui Isidor a trecut înainte.
Trebuie spus însă că numirea lui Isidor nu a fost văzută cu ochi buni de vreo douăzeci de episcopi.
Îndată după sfinŃirea sa, Isidor a hirotonit treizeci şi doi de noi episcopi. Între aceştia se afla şi iubitul
nostru Grigorie Palama, ucenicul celui dintâi Păstor, Hristos, fiind hirotonit Arhiepiscop al
Thessalonicului. Este foarte probabil ca tocmai cu acest prilej să fi fost adăugate formulele theologiei
palamite în Mărturisirea de CredinŃă cerută episcopilor la sfinŃire. 269 Sfântul a alcătuit şi Rugăciunea în
prezenŃa Împăratului, o omilie în care înşiruie răspunderile dregătoriei împărăteşti ca şi ale celei
episcopale pentru bunăstarea şi pacea ÎmpărăŃiei. 270
În Mai, 1347, zece dintre episcopii răzvrătiŃi au Ńinut o întrunire. În Iulie 1347 ei au publicat un Tom
de excomunicare a lui Isidor şi Palama. Împotrivirea lor era stârnită de ajungerea isihaştilor la conducerea
Bisericii, ca şi de austeritatea şi antiformalismul lor. În August, după strădanii zadarnice de a-i aduce sub
ascultare, Patriarhul Isidor şi Sinodul lui au purces să-i depună printr’un nou Tom sinodal contrasemnat
de Patriarhul Ierusalimului. O vreme depunerea a fost doar provizorie, în nădejdea că aceştia se vor
întoarce şi se vor îndupleca.
Chiar şi cu noul Patriarh, Kaleka tot nu recunoştea sentinŃa dată împotriva lui, publicând o Apologie.
Apoi Kaleka a fost surghiunit la Didimotih. Când s’a îmbolnăvit a fost adus înapoi în capitală unde a
murit la 29 Decembrie, 1347, respingând cu încăpăŃânare până la sfârşit amnistia politică oferită de
Cantacuzino.
Între timp Akindin a fugit din Constantinopol. El s’a adresat ucenicilor săi printr’un emoŃionant
testament, murind în surghiun peste câteva săptămâni, înainte de luna Mai, 1348. 271 Spre sfârşit fusese
părăsit de aproape toŃi prietenii.
ZELOłII
În Thessalonic se afla un grup numit „ZeloŃii” care, împreună cu câŃiva akindinişti refuzau cu
îndărătnicie să recunoască suirea pe tron a lui Ioan al VI-lea Cantacuzino. ZeloŃii încă stăpâneau
Thessalonicul şi nu voiau să recunoască biruinŃa lui Cantacuzino, respingând orice porunci venite de la
Constantinopol.
După alegerea sa ca arhiepiscop, sfântul era împiedicat de zeloŃi să îşi ocupe scaunul, pentru că îl
socoteau un adept al lui Cantacuzino. Este adevărat totuşi că Palama îl socotea pe Cantacuzino drept
singurul om în stare să păstreze unitatea ÎmpărăŃiei. Cu toate acestea credincioşia sa faŃă de împărat nu-l
orbea pe Grigorie, spre a nu mustra nedreptăŃile din societatea bizantină. Una din principalele pricini de
ceartă între zeloŃii politici şi cei bisericeşti era tocmai rolul Împăratului în theocraŃia medievală.
Dacă ar fi să amintim câte ceva din trecutul acestor zeloŃi, putem spune că ei au stârnit o răscoală în
vara lui 1342 în Thessalonic. În rândurile lor se aflau oameni din clasele cele mai sărace, nemulŃumite de
marea nobilime pe care se sprijinise Andronic al III-lea şi Cantacuzino pentru a alcătui o ocârmuire
puternic centralizată. ZeloŃii se opuneau centralizării şi apărau interesele propriei cetăŃi, Thessalonicul.
Cât a trăit Apokavkos, el s’a sprijinit de câteva ori pe clasele de jos şi de mijloc, mai ales pe aceşti zeloŃi.
Filothei, biograful sfântului Grigorie, scrie că Patriarhul Isidor a făcut tot ce a putut spre a îmbunătăŃi
starea celor săraci şi a mijlocit pentru ei pe lângă împărat. 272
269
Isidor, Testament, Miklosich, Acta I, 291; Tomul din 1351, PG 151, 721C-722B.
270
Oikonomos, Omilii, Athena, 1861, pp. 313-316; vezi şi PG 151.
271
Filothei, Împotriva lui Grigora, VII, PG 151, 924C.
272
Patriarhul Filothei, ViaŃa lui Isidor, pp. 124-130.
78