Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

aducă pe Kaleka la judecată. El era învinuit de simonie, sacrilegiu, erezie şi de a fi hirotonit întru preoŃie
eretici osândiŃi. 266
DEPUNEREA LUI KALEKA
Apoi Împărăteasa a convocat un Sinod, în luna Ianuarie, 1347, cu scopul de a-l depune pe Kaleka,
dorind totodată să-şi întărească poziŃia faŃă de Cantacuzino. Apoi Kaleka a primit porunca să nu-şi mai
părăsească apartamentul din palat. De faŃă se aflau adunaŃi doar episcopi potrivnici lui Cantacuzino, căci
toŃi sprijinitorii lui Palama erau încă arestaŃi. Cu toate acestea, toŃi episcopii adunaŃi au trebuit să
iscălească osândirea lui Varlaam înainte de întrunire. În lipsa lui Kaleka, adunarea a avut loc la 2
Februarie, 1347, sub conducerea Împărătesei şi a fiului ei, Ioan al V-lea, atunci în vârstă de cincisprezece
ani. Se mai aflau de faŃă Protosul Muntelui Athos, monahi şi dregători. S’a citit Tomul din 1341, iar
dosarul antipalamist al lui Kaleka, dat de către el mai nainte Împărătesei, a fost adus ca dovadă. Tomul a
fost întărit din nou şi Kaleka a fost depus.
PALAMA, FĂCĂTOR DE PACE
Îndată după sinod, pe când în palatul Vlaherne se Ńinea un ospăŃ spre a sărbători biruinŃa dogmei, a
ajuns în capitală zvonul că se apropia Ioan Cantacuzino, în fruntea oştirilor sale. Nu se ştie de ce,
Împărăteasa Anna a crezut că zvonurile erau un şiretlic născocit de proaspăt-depusul Kaleka, spre a scăpa
de pedeapsă. Ea a poruncit să nu se ia în seamă veştile. De fapt Cantacuzino era la o zi de marş de
Constantinopol. El avea dincolo de ziduri ostaşi pregătiŃi să deschidă Poarta de Aur la semnul său. A doua
zi, când Cantacuzino s’a arătat în afara CetăŃii, monahii au năvălit pe străzi să-l întâmpine.
În vremea aceasta Împărăteasa se baricadase în palat câtă vreme aveau loc anevoioasele negocieri.
Ea se temea ca nu cumva Cantacuzino să jefuiască Cetatea şi nu a voit să primească propunerile lui de
pace până ce nu a mijlocit fiul ei, Ioan al V-lea. Apoi ea s’a învoit să trimită o solie la potrivnicul său, iar
ambasadorul ei nu era altul decât iubitul nostru Grigorie! Sfântul era însoŃit de către socrul lui
Cantacuzino, Andronic Asan. Atât Grigorie cât şi Andronic tocmai ieşiseră din închisoare în acest scop.
Astfel dorinŃa din anul 1341 a lui Grigorie de a fi un făcător de pace s’a împlinit în 1347. Reaşezarea păcii
între cele două tabere era o sarcină nespus de grea.
VREMURILE DE PACE SE REÎNTORC
Ioan Cantacuzino era interesat ca să se aşeze din nou pacea în acele vremi de spaimă, răzmeriŃe,
pândă şi uneltire. El a vestit că va domni împreună cu tânărul împărat Ioan al V-lea, încoronarea având
loc la 13 Mai, 1347. Opt zile mai târziu Ioan Cantacuzino vestea căsătoria fiicei sale Elena, în vârstă de
treisprezece ani, cu Ioan al V-lea. Astfel s’a revenit la starea obişnuită, cum fusese în toamna lui 1341, în
ciuda faptului că pe scaunul împărătesc se aflau doi împăraŃi, Ioan şi Ioan, şi trei împărătese, Anna, Irina
(soŃia lui Cantacuzino) şi Elena!
Judecând după faptele sfântului, vedem că acesta a rămas credincios împărătesei Anna
Paleologhina. Duşmanii lui n’au putut dovedi niciodată că avusese legături tăinuite cu
răzvrătiŃii. Deşi curtea Annei îl socotea un prizonier politic, ea nu a fost niciodată antipalamită în ce
priveşte dogmele. Într’o scrisoare către Împărăteasa-Mamă Anna, Sf. Grigorie scrie că până la urmă ea şia
dat seama că el era o victimă a politicii şi că învinuirea de ditheism nu era adevărată. De fapt ditheismul
era mai curând al potrivnicilor lui, decât o învăŃătură pe care el să o fi îmbrăŃişat.
În acelaşi an Sf. Grigorie a scris Cuvânt lămuritor al învăŃăturii lui Varlaam şi Akindin, arătând cum
Akindin îi trecuse sub tăcere textele spre a-şi îndeplini Ńelul. El a mai scris un Răspuns privitor la cele
spuse de Chiril (al Alexandriei). Akindiniştii susŃineau că nu este deosebire între esenŃa şi energiile lui
266 PG 151, 767-70.
76