Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

Astfel s’au alcătuit două tabere. Se pare că adepŃii lui Apokavkos şi Kaleka au adoptat o atitudine
antipalamistă, pe când cei ce recunoşteau palamismul şi Tomul din 1341 ca fiind în deplin acord cu
Ortodoxia, s’au alăturat taberei lui Cantacuzino. Totuşi chiar printre învăŃaŃii care erau prieteni apropiaŃi
ai lui Cantacuzino erau câŃiva antipalamiŃi, precum Nichifor Grigora (un puternic anticatolic) şi Dimitrie
Kidonis (care mai apoi s’a convertit la catolicism). Un alt prieten şi mirean duhovnicesc era Nicolae
Kavasila, care la început şovăia, dar apoi a trecut cu totul de partea palamismului. 261 Deci numărul celor
ce se alăturau taberei lui Cantacuzino sporea mereu. Apoi, o dată cu moartea marelui duce Apokavkos, la
11 Iunie, 1345, biruinŃa lui Cantacuzino nu mai putea fi oprită.
Cam prin anul 1346 Împărăteasa Anna a început să-şi dea seama că greşise socoteala îngăduind
lui Kaleka să folosească antipalamismul lui Akindin pentru scopuri politice. În luna Ianuarie a aceluiaşi
an athoniŃii i-au adresat două Tratate dogmatice, scrise de Filothei Kokkinos (viitorul Patriarh). El se
străduia să o încredinŃeze că Grigorie Palama era un adevărat preot al lui Dumnezeu, iar nu un politheist,
cum voiau pârâşii săi să-i facă pe oameni să creadă.
Apoi Împărăteasa a hotărât să pună rânduială. Ea a primit un dosar complet antipalamit de la Kaleka
şi o Dare de seamă de la Grigorie Palama. În 1346 sfântul a scris pentru Împărăteasa-Mamă o Respingere
a epistolei lui Kaleka, în care combătea lunga scrisoare a lui Kaleka către Anna. Sf. Grigorie a folosit
acest prilej spre a combate şi învinuirile altor duşmani ai săi. El a pomenit şi de răposatul ei soŃ, Andronic
al III-lea, care îl sprijinise în 1341. 262
Spre a uşura lucrurile el a cerut ajutorul unui călugăr învăŃat, David Dishipatos, un ucenic al
Sfântului Grigorie Sinaitul, aflat la Paroria, care să-i explice istoria acestei dispute. Împărăteasa a vrut să
afle amănunŃit cum a început cearta între Varlaam şi Palama şi apoi de care parte s’a aflat Akindin.
Nevoitorul David a răspuns îndată chemării şi i-a înfăŃişat o antologie de citate din SfinŃii PărinŃi
ortodocşi care sprijineau theologia palamită. Anna a cerut şi părerea lui Nichifor Grigora. Însă acesta a
spus că nu este de acord cu palamismul şi a început să scrie împotriva lui Palama. 263 În acea vreme el a
scris Întâile Antirrhetice împotriva lui Palama. Mai apoi el a devenit căpetenia partidei anti-isihaste.
ÎNCORONAREA LUI CANTACUZINO
La 21 Mai, Patriarhul Lazăr al Ierusalimului l-a încoronat solemn pe Ioan al VI-lea Cantacuzino la
Adrianopole. De faŃă se afla un sinod de episcopi din Thracia şi mitropoliŃii ce fugiseră de Patriarhul Ioan
Kaleka. Ei l-au depus pe Kaleka, pe temeiul că hirotonise eretici osândiŃi. 264 Astfel Kaleka nu mai era
socotit patriarh legitim în tabăra lui Cantacuzino. Prin urmare Cantacuzino l-a numit un fel de patriarh ad
interim pe Patriarhul Lazăr al Ierusalimului. Apoi antipalamiŃii au mai suferit o grea lovitură atunci cânt
Iakinth al Thessalonicului a murit.
SCHIMBARE DE TACTICĂ
Patriarhul Ioan Kaleka, găsindu-se într’o situaŃie fără ieşire, a încercat o împăcare cu cantacuziniştii.
În 1346 Kaleka s’a îndepărtat cu totul de Akindin, care şi-a ieşit din fire, cum arată cele două scrisori
adresate de el Patriarhului. Din nou, atunci când interesele sale politice erau în primejdie, Kaleka îşi
schimba poziŃia. Împărăteasa nu se mai lăsa amăgită de această schimbare din ceasul al doisprezecelea.
După ce a cercetat cu grijă lucrurile, ea a ales să se încreadă în palamiŃi. 265
PalamiŃii nu doreau nicidecum reabilitarea ori readucerea unei persoane atât de compromise precum
Kaleka. Kaleka îşi pierdea orice sprijin. Chiar episcopii în care putea avea încredere (între care Matthei al
Efesului şi Athanasie al Kizicului), acum dădeau înapoi şi chiar i-au scris Împărătesei, cerându-i să-l
261
Runciman, The Byzantine Theocracy, p. 156.
262
Textul la Grigora, Hist. (Bonn), II, 1281-83 (PG 148, 1010-1012, fn).
263
John Meyendorff, A Study of Gregory Palamas, op. cit., p. 78.
264
Tomul din 1347, ed. cit., p. 217; Cantacuzino, Hotărâre, PG 150, 771D; Hist. III, 92 (Bonn), II, 564-65; Grigora, Hist. XV
(Bonn), 762.
265
John Meyendorff, A Study of Gregory Palamas, op. cit., pp. 78-79.
75