Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

să părăsească lumea şi slava ei deşartă şi să se străduiască din tot sufletul a se alipi numai de Dumnezeu,
obârşia a toată înŃelepciunea şi dătătorul a tot darul. Rostea, împreună cu Psalmistul David: „Partea mea
eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea ta. PovăŃuieşte-mă în cărarea poruncilor tale, că aceea am voit.
Întoarce ochii mei, ca să nu văz deşertăciune, în calea ta mă viază” (Ps. 118:57, 35 şi 37).
Mai târziu Palama avea să scrie că monahismul este potrivnic învăŃăturii lumeşti. Această socotinŃă
era împărtăşită de aproape toŃi monahii bizantini. Palama simŃea că monahul nu era un creştin obişnuit, ci
un proroc care vesteşte prin felul său deosebit de vieŃuire prezenŃa ÎmpărăŃiei lui Dumnezeu pe pământ,
care este mai presus de toate vredniciile acestei lumi.
Adeseori se întâlnea cu monahii din Constantinopol şi de la Muntele Athos şi le cerea sfatul.
Aceştia, la rândul lor, cultivau în el dorinŃa unei vieŃi de nevoinŃă. Cel mai vestit povăŃuitor duhovnicesc
al acelei vremi, Mitropolitul Theolipt al Filadelfiei, începuse să-l înveŃe pe Grigorie lucrarea rugăciunii
curate şi a sfintei trezvii. Întrucât Mitropolitul Theolipt fusese călugăr la Sfântul Munte, i-a desluşit lui
Grigorie feluritele chipuri de viaŃă călugărească. El l-a sfătuit ca, dacă doreşte să urmeze tainele sfintei
trezvii şi rugăciunii minŃii, să aleagă a vieŃui într’un schit, în ascultare necontenită de un părinte
duhovnicesc încercat, iar nu într’o mănăstire mare. Theolipt urma monahismul de tip isihast. Isihasmul
propovăduit de el era o viaŃă duhovnicească, cuprinzând conceptele de isihie (liniştire) şi trezvie, dar fără
a presupune neapărat fuga în pustie.
Iată ce scria Mitropolitul Theolipt uneia din fiicele sale duhovniceşti, Irina Houmnos, căsătorită cu
despotul Ioan Paleologul, fiul lui Andronic al II-lea: „Stând liniştită în casa ta, contemplă pomenirea lui
Dumnezeu. Desprinde-Ńi duhul de la toate şi, fără cuvinte, aruncă-l asupra lui Dumnezeu, vărsând înaintea
Lui toată starea inimii tale. Lipeşte-te de El cu dragoste, căci pomenirea lui Dumnezeu este contemplare a
lui Dumnezeu care atrage vederea şi dorirea cugetului către El şi-l luminează cu lumina Lui”. 11
ÎnvăŃăturile lui Theolipt ni s’au păstrat, fiind adunate în Filocalie, unde putem citit însăşi cuvintele pe care
probabil le-a auzit şi Sf. Grigorie, privitoare la starea monahală şi la lucrarea tainică a inimii.
Mai târziu în decursul vieŃii sale Sf. Grigorie avea să-l socotească pe Sf. Theolipt ca pe unul dintre
cei mai de seamă înnoitori ai isihasmului. Grigorie va spune despre el că se număra între cei recunoscuŃi
ca având puterea Duhului Sfânt. 12 Potrivit biografului sfântului, Patriarhul Filothei, Theolipt l-a învăŃat pe
tânărul Grigorie binecunoscuta metodă ce cuprinde unele mijloace practice de a-l ajuta pe monah în
trezvia rugăciunii: fixarea ochilor în „partea de mijloc a trupului” şi stăpânirea respiraŃiei împreunate cu
rugăciunea lui Iisus.
GRIGORIE SE LEAPĂDĂ DE LUME
Urmând sfatul bărbaŃilor duhovniceşti, Sf. Grigorie a hotărât să părăsească curtea şi studiile clasice,
ca să-şi pună la încercare hotărârea pentru viaŃa călugărească. Luând această hotărâre, el şi-a schimbat
mai întâi hainele scumpe cu nişte zdrenŃe sărăcăcioase. Apoi încet-încet a început să-şi schimbe
obiceiurile şi felul de vieŃuire. Deci a lepădat toate rânduielile obşteşti, ceea ce băgând de seamă oamenii,
mulŃi au crezut chiar că era nebun. Grigorie se aştepta la aceasta, o vedea, dar nu şi-a schimbat purtarea,
ci a primit batjocura şi mustrările tuturor cu plăcere. După ce dusese o viaŃă aspră, nici îmbierile
Împăratului, nici bunătatea prietenilor, nici legăturile de rudenie nu-l mai puteau face să părăsească calea
Crucii ce duce către cer.
Era în anul 1316. Grigorie, în vârstă de douăzeci de ani, fiind întâiul născut al familiei sale,
moştenise răspunderile şi averile tatălui său. Însă familia sa a băgat de seamă viaŃa lui ziditoare şi au luat
aminte la vorbele sale pătrunzătoare, pline de har şi de putere, care până la urmă şi-au tins Ńinta. Când
Grigorie a hotărât să se călugărească, i-a spus credincioasei sale mame, Kali, despre acest lucru. La
început ea a fost oarecum mâhnită, dar apoi nu numai că s’a învoit, dar s’a bucurat întru Domnul şi a
hotărât ea însăşi să se călugărească. Apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ea i-a înduplecat şi pe ceilalŃi copii
să se călugărească o dată cu ea. Pentru aceea putea să zică dimpreună cu prorocul Isaia: „Iată eu şi pruncii
pe care mi i-a dat Dumnezeu” (Is. 8, 18). Până la urmă mama lui Grigorie, cele două surori, Epiharis şi
Theodoti, şi câteva slujnice au intrat în mănăstiri din Constantinopol. De asemenea câŃiva dintre slujitorii
11 PG 143, 389A.
12 Triade, I, 2, 12.
7